ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.06.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2019
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 9 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Am fost la Aqua Magic, ne-a plăcut și vom reveni!

TIPĂREȘTE

I. Ne distrăm la Aqua Magic!

În urmă cu câteva zile am ajuns la Mamaia. A fost o vizită de o singură zi, așa că am căutat o posibilitate de a ne distra cât mai mult. Ne-am gândit la telegondolă și plajă, dar pentru asta va mai fi timp cu altă ocazie; o altă variantă era plimbarea cu autobuzele City Tour, însă am mai făcut acest lucru anul trecut (impresii aici). Ei, uite că încetul cu încetul s-a conturat ideea că ar trebui să mergem la Aqua Magic, mai ales că nu mai fusesem niciodată acolo. Am amânat în fiecare an vizitarea Aqua Magic deoarece fie am optat pentru alte destinații de vacanță, fie băiatul era prea mic pentru toate acele tobogane, fie pur și simplu nu am mai avut timp și pentru asta.

Dar acum devenise clar: ne distrăm la Aqua Magic! Cunoscutul parc acvatic de la malul mării și-a deschis pentru prima dată porțile în vara anului 2003 și de atunci funcționează în fiecare an pe timpul verii. Conform informațiilor de pe site-ul lor, parcul acvatic ”se întinde pe o suprafață de 27200 mp, din care aproximativ 4000 mp reprezintă luciu de apă”. Parcul Aqua Magic poate găzdui până la 3000 de vizitatori pe zi.

II. Program de vizitare, tarife, primele impresii

Aruncând o privire pe site, am aflat programul de vizitare din această perioadă: zilnic, între orele 10.00 și 18.00, cu program de funcționare a toboganelor în intervalul 10.30 - 17.30. Totodată, tarifele sunt cele de la început de sezon (probabil că începând cu 01 iulie prețurile vor crește): 40 de lei/adult și 20 de lei/copil sub 150 de centimetri înălțime (micuții sub 3 ani beneficiază de acces gratuit). Alte tarife: utilizarea unei cutii de valori - 5 lei, garanție cutie de valori - 15 lei (cu precizarea că garanția se restituie la înapoierea cheii), închiriere baldachin - 70 de lei, închiriere pat - 50 de lei.

Știam că Aqua Magic se află în zona sudică a stațiunii, în apropiere de stația telegondolei, iar accesul în incinta aquaparcului nu se face din bulevardul principal, ci din zona parcărilor aflate între hotelurile Aurora și Perla. Am ajuns acolo pe la ora 09.45 și deja era o coadă destul de serioasă la intrare. În parcarea destul de mică din fața Aqua Magic nu am mai găsit vreun loc liber, așa că soția și cel mic au coborât și au rămas la coadă, în timp ce eu am revenit repejor pe bulevardul Mamaia și am parcat pe un loc liber, amenajat pe cealaltă parte a străzii, în dreptul toboganelor mari din aquaparc.

După ce casa de bilete a fost deschisă, am avansat repejor; cam într-un sfert de oră am plătit (100 de lei în total) și am intrat. Contrar celor citite înainte, nu am fost controlați în geanta de plajă, dar oricum nu aveam înăuntru decât două prosoape, o cremă de plajă, șepci și aripioarele pentru înot ale băiatului.

Primul drum l-am făcut la vestiare (aflate la stânga și la dreapta, în apropierea intrării). Acolo se află cutiile de valori (nu am avut nevoie, lăsasem obiectele importante în portbagaj), chiuvete, toalete și dușuri. Am făcut repejor câte un duș, apoi am ieșit echipați de plajă și ne-am propus să găsim șezlonguri undeva la umbră, pentru că soarele era arzător deja la acea oră. Trebuie spus că am mai trecut pe la grupurile sanitare pe parcursul zilei și am găsit de fiecare dată curățenie.

III. Structura parcului acvatic, așa cum am perceput-o noi

Ne-am plimbat vreo 10 minute prin incinta parcului acvatic pentru a ne da seama cam ce putem face pe acolo, pentru a vedea modul cum este compartimentat Aqua Magic. Stând cu spatele spre intrare, putem spune că în stânga se află zona copiilor ”La pitici”, unde găsim un bazin întins, cu tobogane mici și cu apă puțin adâncă. De jur-împrejur sunt șezlonguri și umbrele, așa că părinții îi pot supraveghea pe cei mici din apropiere. Pe margine, se află un restaurant-autoservire, acolo putând alege din diferite mâncăruri; se pot comanda și unele sortimente de pizza, dar și shaorma (voi reveni cu detalii pe parcursul articolului). Terasa restaurantului este acoperită, așa că poți mânca fără să fii ars de razele soarelui. Zona de mijloc a parcului este realizată sub forma unui mic deal, șezlongurile fiind dispuse pe terase, în trepte. În partea superioară a ”dealului” se află un bar (mai sunt vreo 3-4 în incinta parcului), dar și platforme pentru câteva dintre toboganele parcului, respectiv Multislide (toboganul cu 4 piste), River Ride și Space Bowl (acesta din urmă este unul dintre toboganele dificile). Între zona copiilor și partea de mijloc se află o piscină întinsă, bună pentru înot (Relax Pool, cu adâncimea maximă de 1,40 metri, sper să nu mă înșel).

În partea dreaptă a aquaparkului este o zonă extinsă de șezlonguri, un mic bazin cu plute (unde ai nevoie de îndemânare și noroc pentru a le traversa, ținându-te de o sfoară), dar și două platforme cu mai multe atracții având grade medii și ridicate de dificultate. Urcând pe cele două platforme, poți testa tobogane fără colac precum Mega Pipe, Kamikaze, Twister roșu sau albastru (două tobogane încolăcite unul în jurul celuilalt), Black Hole (accesul este permis doar cu colac roșu, simplu), Turboslide (tobogan fără colac). Tot de pe aceste platforme mai poți încerca Super Crater (doar câte două persoane, colac galben dublu) sau Side Winder (singura atracție pe care nu am testat-o pe parcursul vizitei noastre, motivul fiind acela că era mai mereu o coadă destul de mare).

Pe latura dinspre stațiune se găsesc un magazin, un chioșc cu kurtos kalacs, dar și o terasă destul de mare.

În această ultimă zonă a parcului am ocupat în final trei șezlonguri, pe partea cu strada, întrucât acolo era destulă umbră de la copacii din jur, vedeam și mașina pe partea cealaltă a bulevardului și ne-am gândit că la toboganele din apropiere vom petrece majoritatea timpului. Un dezavantaj al acestei alegeri a fost faptul că în puținul timp petrecut la șezlonguri am fost ”bruiați” de zgomotul mașinilor care treceau pe bulevard.

Mai trebuie spus că zona de mijloc și cea din dreapta sunt înconjurate de Lazy River, râușor pe care am plutit și noi de vreo trei ori, în pauzele de odihnă dintre tobogane. În Lazy River nu ai voie să intri fără colac.

IV. Top 5 atracții pentru noi

1. Pe primul loc aș pune Turboslide, tobogan închis (tub), de culoare roșie (ceea ce semnifică nivel mediu de dificultate). De ce l-am preferat? Pentru că nu trebuia să cărăm vreun colac pe scări, pentru că este suficient de rapid și de lung, pentru că juniorul a fost și el încântat de această distracție. Este oricum unul dintre toboganele din categoria lui de vârstă (pentru copii peste 6 ani și minim 1,20 metri înălțime). Adâncimea apei din piscină la coborâre este de 110 centimetri, iar lungimea toboganului este de 58,6 metri, adică suficient încât să prinzi viteză și să intri ca o săgeată în bazin.

2. Tot pe primul loc (la egalitate cu Turboslide) ar fi Black Hole. Alunecarea începe din vecinătatea Turboslide, doar că de data aceasta avem nevoie de câte un colac roșu cu mânere. Toboganul de culoare neagră (considerat a avea grad ridicat de dificultate) este complet închis și circular, iar dacă nu te ții bine de mânerele colacului te poți răsturna în timpul coborârii, ceea ce nu este prea plăcut! Se atinge o viteză considerabilă, iar dacă îți este teamă de spații închise nu ai ce căuta la acest tobogan. Ne-a plăcut mult Black Hole (unde restricțiile referitoare la vârstă și la înălțime sunt aceleași ca la Turboslide), dar la un moment dat am obosit să tot cărăm colacii aceia pe scări! :)

3. Pe această poziție aș trece River Ride (tobogan din zona centrală a parcului acvatic). Accesul este permis adulților, dar și copiilor peste 6 ani doar cu colac simplu (albastru), iar alunecarea este destul de rapidă și de șerpuită, în final ajungând într-un bazin care te conduce spre Lazy River. Revenirea la start se face traversând Lazy River pe un podeț și urcând apoi câteva trepte.

4. Este momentul să amintim Multislide, toboganul cu patru piste, care are punctul de plecare în apropiere de River Ride. Ne-am dat de câteva ori și pe acest tobogan, mai ales că puteam să pornim toți trei în același timp, prilej pentru și mai multă veselie! Nu ni s-a părut periculos în vreun fel.

5. Lazy River își are locul său în topul nostru, pentru că ne-a plăcut să plutim așezați confortabil în colace, relaxându-ne practic după urcările repetate către platformele celorlalte tobogane. Curenții provocați ne ajutau să facem o tură completă cam în 12 - 15 minute. O problemă era la un moment dat lipsa colacelor, însă am avut răbdare pe margine și am făcut rost de colace după câteva minute.

V. Celelalte atracții încercate

Am mai testat și alte atracții, pe majoritatea dintre ele singur, întrucât juniorul nu se încadra la limita minimă de vârstă (10 ani), iar soția nu s-a încumetat la cele cu grad ridicat de dificultate. Aș aminti toboganele cu puncte de plecare pe cea mai înaltă platformă, respectiv Mega Pipe, Kamikaze, Twister roșu. Toate trei sunt dificile și îți sporesc nivelul de adrenalină! Pe Megapipe m-am dat prima dată și m-a zdruncinat zdravăn (am și băut puțină apă :) ), pentru Kamikaze mi-am făcut curaj după vreo oră (toboganul deschis are cea mai abruptă coborâre dintre toate; nu m-am hotărât deocamdată dacă l-aș mai încerca și cu altă ocazie). Twisterul roșu era singurul dintre cele două twistere care funcționa în acea zi și nu puteam să îl las netestat! Alunecarea rapidă și încolăcită prin tub în jurul twisterului albastru m-a zdruncinat serios, zici că mă dăduse careva cu capul de pereți atunci când am fost aruncat în bazin!

O altă atracție pe care am încercat-o o singură dată (la dorința băiatului) a fost coborârea în Super Crater cu ajutorul colacului dublu galben. Ne-a plăcut, am mai fi revenit, doar că toboganul a fost deschis pe la prânz, era coadă mare (am așteptat să ne vină rândul cam 15 minute) și soarele ”mușca” din pielea noastră cu putere.

Space Bowl a reprezentat ultima mea alunecare din această vizită la Aqua Magic. Tobogan cu grad ridicat de dificultate (10 ani este limita de vârstă), Space Bowl combină o alunecare fulger cu învârtirea într-o pâlnie uriașă și apoi căderea într-un bazin cu adâncimea de 2 metri. La acest tobogan aș mai reveni, nu mi s-a părut atât de dificil. Mai rău a fost că am așteptat câteva minute la coadă în plin soare.

VI. Ora prânzului, momentul să mergem la masă!

După vreo două ore de zbânțuială continuă pe la tobogane ni s-a făcut foame. Am luat telefonul, am îmbrăcat tricourile ca să ne mai protejăm puțin de soare și am mers la autoservirea aflată lângă zona piticilor. Am lăsat la șezlonguri celelalte lucruri și nu era nimic mișcat din loc peste circa jumătate de oră, atunci când am revenit la locurile noastre.

Să trecem în revistă mâncărurile dintre care am putut alege în acea zi, dar și niște prețuri: ciorbă a la grec - 10 lei; ciorbă de văcuță sau ciorbă de pui cu tăiței - 9 lei; ciorbă de legume - 7 lei; iahnie de fasole cu afumătură - 12 lei; tochitură dobrogeană - 15 lei; mămăliguță - 5 lei/porția; orez cu pui - 14 lei; cartofi țărănești la cuptor cu bacon - 12 lei; pulpe de pui la cuptor - 12 lei/bucata (130-150 grame); cartofi gratinați sau cartofi prăjiți - 7 lei; cașcaval pane - 10 lei; șnițel de pui - 12 lei/100 de grame; aripioare picante - 3 lei/70 de grame; piept de pui - 12 lei/100 de grame; mici - 3 lei/bucata; cârnați de porc - 5 lei/bucata; ceafă de porc - 13 lei/100 de grame; omletă simplă - 6 lei; mujdei - 3 lei; smântână - 3 lei; sandviș cu șuncă - 8 lei; sandviș cu piept de pui - 12 lei; salată bulgărească - 15 lei; salată de sfeclă roșie - 7 lei; cremă de zahăr ars - 6 lei; tiramisu - 12 lei; blackforest - 12 lei. Mai erau câteva produse, dar nu am fotografiat chiar tot.

În apropiere este locul de unde se poate comanda pizza. Există diferite sortimente, cu prețuri între 20 și 28 de lei, mai puțin focaccia care costă 12 lei (de exemplu: pizza quatro stagioni costă 24 de lei, iar pizza texana costă 28 de lei).

Lângă pizza este shaormeria. Poți alege dintre shaorma mică - 14 lei/300 de grame; shaorma mare - 18 lei/400 de grame sau shaorma la farfurie - 20 de lei/500 de grame.

Noi am consumat următoarele produse: o ciorbă a la grec (porția este micuță, dar a fost gustoasă), un șnițel de pui + cartofi prăjiți + 2 chifle, o shaorma la farfurie (am plătit în total 51 de lei pentru mâncare). Am mai cumpărat 2 doze de bere Skol (6 lei doza), un Pepsi la 0,5 litri (8 lei) și trei ape plate Bucovina la 0,5 litri (5 lei sticla). În total, mâncare și băutură în interiorul parcului în acea zi - 86 de lei (am considerat că cheltuiala a fost rezonabilă).

De la barurile din incinta Aqua Magic mai poți cumpăra chipsuri, cu prețuri de la 7 lei la 10 lei în funcție de sortiment. Prețurile sunt asemănătoare cu cele practicate pe la terasele din stațiune, asta a fost impresia noastră.

VII. Alte informații

Sunt interzise săriturile în oricare dintre piscinele parcului acvatic.

Se interzice accesul în parc cu animale.

Dacă părăsești parcul acvatic și vrei să intri iar pe parcursul aceleiași zile, vei achita din nou tarif de acces.

Mi s-a părut că ar fi prea puține colace pentru Lazy River - părere personală. Dacă parcul ar fi ocupat la capacitate maximă într-o zi, cred că ar fi destul de greu de prins vreun colac liber. De aceea, noi probabil că vom reveni tot la început de sezon ori poate la final, în funcție de starea vremii, dar și de tarifele de intrare (în plin sezon, prețurile sunt considerabil mai mari).

În apropierea intrării (în interiorul parcului) există Aqua Magic Shop, de unde pot fi cumpărate costume de baie, dar și alte produse de plajă (uleiuri, creme, colaci).

Am observat două scene pentru spectacole, dar în acea zi nu s-a organizat nimic.

Pe bulevard, în exteriorul Aqua Magic (în dreptul parcului), există stația Aqua Magic pentru mijloacele de transport în comun; pe tăblița acestei stații erau menționate următoarele linii: 5-40,100 M, City Tour.

Dintre unitățile de cazare aflate în imediata apropiere, am remarcat hotelurile Dunărea și Aurora.

În ceea ce ne privește, am petrecut peste 6 ore în incinta Aqua Magic și ne-am simțit foarte bine (am plecat pe la ora 16.30). Am încercat de fiecare dată să respectăm indicațiile personalului de la tobogane, am așteptat răbdători să ne vină rândul și nu am trecut peste interdicțiile referitoare la vârstă în cazul celui mic (deși el ar fi dorit să încerce și o parte dintre toboganele considerate dificile); am considerat că cei care au stabilit acele limite de vârstă sau de înălțime sunt mai pricepuți decât noi la astfel de treburi.

Personalul (mai ales băieții de la tobogane, cu ei am interacționat cel mai mult) a avut o atitudine bună; unii păreau plictisiți la un moment dat, dar cred că nu e prea plăcut să stai în plin soare și să ai grijă de alții care se distrează în jurul tău.

Știam că se interzice purtarea bijuteriilor, așa că soția a lăsat în mașină cerceii și lănțicul.

Pentru alte informații ori pentru tarife actualizate este indicat să aruncați înainte de a merge acolo o privire pe site-ul parcului acvatic.

În concluzie, recomandăm parcul acvatic Aqua Magic din stațiunea Mamaia! Sper ca fotografiile pe care le voi atașa să completeze într-un mod cât mai util aceste informații.

Toate cele bune!


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 29.06.19 07:39:03
Validat / Publicat: 29.06.19 09:23:18
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAMAIA.

VIZUALIZĂRI: 3954 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Multislide - toboganul cu patru piste.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 59200 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmaster
[29.06.19 10:28:56]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Floryn81AUTOR REVIEW
[30.06.19 20:14:08]
»

@all: Revin cu o completare importantă: conform informațiilor afișate pe site, tarifele de intrare la Aqua Magic se modifică substanțial începând cu data de 01 iulie 2019. Astfel, tariful pentru un adult este de 70 de lei, tariful pentru un copil este de 35 de lei (copil sub 150 de centimetri înălțime). De asemenea, există și tarife pentru intrare după ora 16.00: adult - 40 de lei; copil - 20 de lei.

Programul de funcționare se modifică astfel: zilnic, în intervalul 10.00 - 19.00; program tobogane: 10.30 - 18.30.

Distracție plăcută dacă ajungeți la Aqua Magic!

webmaster
[30.06.19 20:32:35]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

andreitei
[05.03.20 10:32:21]
»

@Crazy_Mouse: frumos si util review... mai asteptam si altele!!!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
andreitei
Alte impresii din această RUBRICĂAquapark Aqua Magic:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.06873607635498 sec
    ecranul dvs: 1 x 1