ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.12.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Sannicolau Mare
ÎNSCRIS: 24.07.08
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUL-2011
DURATA: 7 zile
familie cu copii
5 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 18 MIN

10 Plaje de neratat din insula Corfu

Ilustrație video-muzicală
ΜΑΝΩΛΗΣ ΜΗΤΣΙΑΣ - ΤΟ ΓΕΡΑΚΙ

Asculta mai multe audio diverse
TIPĂREȘTE

O vacanta in Corfu se invarte, cu siguranta, in jurul plajei, pentru majoritatea dintre noi .Poate ca doriti sa stiti ce-am mai facut in vacanta mea din insula Corfu! Ei bine, am facut si plaja si baie in mare, cum e si firesc, n-am stat toata ziua prin gradinile lui Sisi, sau pe Varful Pantokrator, sau sa ma plimb cu vaporul prin insulele din jur! .

Cand ma gandesc la mare…. in mod automat mintea imi zboara la Grecia! Daca socotesc de la cap la coada cam cate zile de vacanta mi-am petrecut acolo, in ultimii 4 ani (adica fix 74), realizez ca am multe foarte multe amintiri frumoase... Astazi m-am hotarat sa’’ va plimb ‘’pe cele mai frumoase si populare plaje din insula Corfu, pe care am avut bucuria sa le pot descoperi in vacanta noastra petrecuta aici, in luna iulie a acestui an.

Nu fac un secret din faptul ca prefer vacantele active, fara a ma considera o mare exploratoare. Dar, uneori, imi pica bine si momentele de relaxare, in care ‘’zac’’ cu un cocktail in mana pe-un sezlong si nu ma mai satur sa privesc valurile inspumate, sa admir toate nuantele de albastru ale marii, sau sa ma intreb ca si cand eram copil…. cum este acolo, la linia orizontului! De multe ori imi place sa stau direct cu prosopul pe nisip, in locurile in care acesta este fin, lipsit de pietre, iar temperatura nu este insuportabila, sa am nevoie de umbrela!

Cand va faceti planurile pentru vacanta la mare, obisnuiti mai intai sa alegeti o statiune anume? Sau, mai intai, cautati sa aflati amanunte despre calitatea si dotarile plajei, distanta pana la ea si posibilitatile de acces? Va intereseaza si cum este intrarea in mare, la mal, daca cumva aveti si copii, sau cat de departe se adanceste? Dar transparenta sau culoarea ei?

Daca considerati ca plajele ocupa in loc important in alegerea locului unui sejur, intr-o statiune situata la mare, intr-o insula muntoasa, precum este Corfu, va invit sa cititi review-ul meu, despre cele 10 plaje din insula Corfu, pe care am avut ocazia sa le descopar, sa ma bucur de ele si sa spun cu mana pe inima ca e pacat sa mori si sa nu le vezi!

Insula Corfu este renumita pentru plajele sale frumoase, unele la baza muntelui, cu nisip fin si pietricele si apa deosebit de albastra, cu valuri, cum sunt cele de pe costa de vest. In est, apa nu mai are acea culoare de albastru, este mai verzuie si mai calma.

Majoritatea sunt dotate cu umbrele, sezlonguri si anumite facilitati pentru persoanele cu handicap. In unele dintre ele se pot practica diverse sporturi de apa. In altele exista dusuri si toalete. Dar nu va imaginati ca amenajarea si dotarile plajelor rivalizeaza, cumva, cu cele din Antalia! Totusi, 30 dintre ele, au primit distinctia’’ Steagul albastru’’, ca o recunostere europeana a calitatii apei, a curateniei plajelor si a sigurantei oferite.

Mie mi-au placut foarte mult cateva. Comparativ cu celelalte insule ionice vizitate, doua lucruri nu am intalnit pe plajele din Corfu: scoici si nudisti! La capitolul plaje din Marea Ionica, insula Corfu este depasita de la distanta de’’ sora’’ ei, de la sud, Lefkada, parerea mea!

Descrierea de mai jos a celor 10 plaje nu este facuta in ordinea preferintelor mele. Deci nu este un top! Pentru ca nu am avut cum sa le vad pe toate, in doar 7 zile, ar fi insemnat un maraton si pentru noi era si…concediu de odihna! O sa incep cu plaja din statiunea unde eram cazati, indreptandu-ma apoi prin est catre nord, apoi voi cobora prin vest si ma voi intoarce prin sud in Moraitica. Acest tur a fost facut in mai multe zile, in timpul sejurului nostru de 7 zile. In primul si-n primul rand ai nevoie de-o harta buna si de masina. Si, bineinteles de chef de duca! Hartile care se distribuie gratuit prin statiuni sunt cam aiurea, multe localitati nu sunt trecute sau nu sunt fix in locul care ar trebui. O harta cumparata de la un chiosc de ziare, pe langa faptul ca este mai de calitate hartia, este si corecta.

Moraitica - se afla in partea de est a insulei, la nord de Mesonghi si la 20 km sud de capitala insulei. Este plaja la care mergeam aproape zilnic, deoarece eram cazati aici, la Apart- Hotel Fire Fly, despre care v-am povestit aici, vezi impresii

click aici

Agentiile romanesti au foarte multe oferte pentru aceasta statiune. Plaja este cu pietricele. Noi preferam, de obicei sa stam cu prosoapele pe iarba, langa taverna, fiind un loc foarte frumos, in care puteai sa stai si la umbra palmierilor, bananierilor, pinilor. Aici am avut bucuria de a vedea pentru prima oara cum infloreste un bananier, dar si ciorchinele de banane, cum stau sus, in pom. Face niste flori mov deschis, asemanatoare lalelei, dar putin mai mari.

Plaja era amenajata cu cate un singur rand de sezlonguri si umbrele, nefiind foarte lat. Pretul unui set era de 6 euro. In mijloc era un mic ponton din lemn. Apa marii era deosebit de calda si limpede, uneori vedeam si pestisorii cum innotau. Nu era foarte aglomerat, de obicei.

Intrarea in apa era destul de lina vreo 3-4 metri, dupa care se adancea usor. La mal era nisip si cateva pietre, dar nu foarte mari sa fie necesara incaltamintea speciala. Daca te-ai plictisit de plaja si baie in mare, putei juca sah sau table (gratuit), pentru ca erau amenajate astfel de jocuri direct pe plaja, in marime de cativa metri si mi se pare un lucru destul de util, pentru ca in permanenta era cineva. Daca nu, cu 10 euro puteai inchiria o hidrobicicleta, pentru o plimbare de o ora, din portul din apropiere. Sau aveai de unde alege si alte sporturi pe apa, tot din port.

Cand ai obosit si te-ai intors pe plaja, poti beneficia de un serviu de masaj, contra cost, bineinteles, oferit, frecvent, de cativa tailandezi. Pe noi ne distra foarte tare fazele cu ofertele lor de masaj, pentru ca tipa venea la barbati si tipul la noi, niciodata invers si uneori nu eram atenti, sau ne fura somnul si aveau un accent nostim, vorbeau (soptind) cam asa: Masaaaaaaaajjjjj! Aceasta devenise subiectul nostru de ras in fiecare zi, cand eram in masina, innumaram pana la 3, apoi incepeam toti 5 sa soptim in cor, exact cum ziceau ei: Masaaaaaajjjjjj! In afara de ei, mai erau cativa marocani, care vindeau bratari, ochelari, curele si posete. Cam insistenti si ei!

Este un loc bun de facut snorkeling. Intr-o dimineata, am urmarit cand soarele se pregatea sa rasara (pentru ca il puteam vedea din balcon, fiind cazati in estul insulei) si a doua zi m-am dus pe plaja sa ma pot bucura cum se cuvine de acest spectacol. Plaja era pustie, doar un scafandru si-o barca de pescari. Si, bineinteles, multe nuante rosiatice ale cerului si marii. Superb tablou! Voi atasa si-o fotografie, din cele 100 cate am pregatit pentru acest review.

In rest, plaja din Moraitica este un loc bun in care sa te relaxezi si ziua si seara, mai ales, ca la taverna de pe plaja canta in fiecare seara foarte frumos, o formatie, in diferite limbi, pana la miezul noptii.

Benitses –se afla tot in est, la 12 km sud de capitala insulei.

Pana in anii ’70, acesta localitate era doar un simplu sat de pescari, de aici i se trage, de fapt si numele, de la un pirat care ar fi poposit aici, fiind atras de frumusetea deosebita a acestei zone. Apoi s-a transformat in statiune turistica, aparand rand pe rand o multime de spatii de cazare, taverne, restaurante si cafenele. Este si un mic port de yachturi si barci pescaresti. De aici puteti sa inchiriati canoe si schi pe apa.

Sunt mai multe plaje mici, toate in apropierea soselei. Mi-a placut cel mai mult cea de langa Hotelul Corfu Maris. Este amenajata foarte frumos, cu umbrele si sezlonguri colorate si a primit distinctia Steagul Albastru! Cam toate sunt cu pietricele la mal si in apa. Parcarea este gratuita peste tot, pe malul marii.

In rest mi s-a parut a fi o atmosfera linistita si relaxanta. Se mananca bine, dar cam scump, la taverna Nikos, pe care am descoperit-o dintr-o reclama pe harta insulei si a fost usor de gasit, fiind asezata fix la sosea. De retinut, pentru orele amiezii, cand soarele este puternic, posibilitatea unei vizite la Muzeul scoicilor din aceasta localitate, unde eu am fost si mi-a placut mult.

Canal D’Amour – este situat in nordul-vestul insulei, in statiunea Sidari, la 40 de km de capiatala. Si acesta pana in anii ’80 a fost doar un sat de pescari, care dupa aceea s-a dezvoltat. Atractia principala din Sidari (si una dintre cele mai cunoscute din intreaga insula si din intreaga lume) ar fi acest Canal D’Amour! Se afla in partea de vest a statiunii Sidari.

Noi veneam de la munte, urcasem pe varful Pantokrator, despre care v-am povestit ,

click aici

si ne-am oprit aici, pentru ca din fotografiile de pe site parea spectaculos. Si, intr-adevar as a si este in realitate. In toata statiunea exista suficiente indicatoare, asa ca am descoperit fara probleme acest loc. In apropiere este si un restaurant care poarta acelasi nume. Masina am lasat-o in apropiere, parcarea este gratuita.

Frumusetea acestui loc consta intr-o zona de stanci de culoare galbena, in care marea a erodat, formand mici golfuri si canale, de o frumusete rapitoare. La aceasta minune a naturii, a mai contribuit si omul, prin cateva legende, care-i sporesc farmecul si popularitatea. Una dintre ele spune ca cine reuseste sa innoate prin acest canal, la capatul lui isi va intalni perechea lui. O alta legenda, mult mai cunoscuta e aceeea in care aflam ca daca se innoata cu persoana iubita alaturi, prin Canalul Dragostei, acestia vor ramane impreuna pentru toata viata!

Sincer, locul mie nu prea mi-a inspirat romantism! Era amiaza, o caldura de te durea capul, aveam o rochie cu bretele si deja pe umeri ma cam ustura de la cum m-a prins soarele din mers. Si mai trebuia si sa fiu atenta sa nu ma apropii prea mult de marginea prapastiei!

Se poate face plaja si pe stancile galbene, dar este si o mica plaja cu nisip, amenajata cu sezlonguri si umbrele, unde se poate cobora pe niste scari si care are si facilitati pentru persoane cu handicap. Apa la mal este mica, calda, dar culoarea ei este cam neclara, din cauza stancilor argiloase. Se pot face si diverse sporturi nautice.

Undeva in fata este un fel de insula mica si ovala, pe care cativa tineri faceau plaja. Cuplurile adora sa vina aici, tomai pentru Canal D’Amour, precum italienii merg la Cinque Terre, pe Via Dell’Amore, sau in ‘’pelerinaj’’ la Casa Julietei din Verona! Dar aici, chiar e fabulos ce a putut face marea din mal! Aceste formatiuni uimitoare de stanca, de culoare galben aprins, ca soarele, care contrasteaza teribil cu verdele padurilor de maslini de pe dealurile din jur si mai ales cu nuanta de albastru a Marii Ionice! Nu am facut baie aici, dar erau foarte multi innotatori, noi am asteptat sa ajungem la urmatoarea plaja, aici ne-am oprit doar pentru a admira ce minune a putut creea si de data aceasta Maria sa, natura. Si, bineinteles, pentru fotografii!

Logas – sau The sunset beach!

Aici am nevoie sa-mi pregatesc toate epitetele si comparatiile din dotare! Pentru ca este singura plaja din insula Corfu care m-a emotionat! Mi-a amintit de Navagio, din insula Zakynthos, pentru ca semana oarecum. Este la fel de spectaculoasa! O poti admira si de sus si de jos. Si ramai fara grai!

Nici nu auzisem de ea si pe drum, ne-a sunat @Ionescunic si ne-a sugerat sa mergem si aici. Cum afinitatea turistica era de 100% si aveam incredere deplina in sfaturile lui, de la Sidari ne-am oprit aici. Se afla langa Perulades, in partea de nord-vest, in apropiere de Capul Drastis, la vreo 2 km, am vazut indicatorul, dar nu am mai ajuns la el.

Sa incerc sa va descriu. Masina am lasat-o pe strada principala care da fix in mare. Stanga –dreapta boscheti de trestie de vreo 2-3 m. Nimic care sa-mi trezeasca interesul pentru ce aveam sa descopar. Nici nu-i tineam bine numele plajei, in loc de Logas - Beach, imi placea sa-i zic in gluma, LogaN –Beach! Ne-am luat cele necesare pentru plaja din masina si ne-am indreptat catre un indicator imens din lemn, prins in doi pari - Logas –The Sunset Beach. Atat se vedea in fata noastra, si-n spatele lui, in departare, doar marea! Nici urma de plaja.

In partea dreapta este un restaurant in toata regula, amplasat pe un spatiu generos, cu multe mese si scaune si foisoare, cu alei printre ele, pline de vegetatie. Ca o gradina de flori, cu palmieri, maslini si leandri! Secretul acestui loc il constituie faptul ca se afla la o inaltime foarte mare, fata de nivelul marii. Practic, restaurantul este cu fata catre mare, pe buza unei parapastii, pe o stanca inalta.

Undeva, exista un balcon amenajat, fix deasupra haului, cu balustrade, unde incap 2-3 oameni, iar de acolo se pot admira cele doua plaje de jos si peretii verticali de stanca calcaroasa, de culoare galbuie, pe care este construit restaurantul. Impresionant! La fel ca la Navagio, in insula Zakynthos, unde si acolo sunt pereti de stanca din limestone si balcon fix deasupra marii, iar jos, o plaja de vis. Mai lipsea epava naufragiata din anii ’80! Ametitooor!

Dupa ce ne-am tras sufletul, am ramas acolo si am servit cate o inghetata. Seara este foarte aglomerat, deoarece aici se organizeaza seri grecesti uneori, sau vin multi turisti pentru ca se poate admira un apus fabulos, daca e sa ne luam dupa numele restaurantul. In fata noastra, se zareste silueta altor cateva mici insule din Marea Ionica.

Noi nu aveam cum sa ramanem pana la apus, asa ca ne-am grabit sa ajungem pe plaja de jos. Am coborat o multime de scari din beton, apoi o alta serie din lemn, e usor la coborat, mai greu a fost cand a trebuit sa plecam, ca sunt multe. In stanga si-n dreapta scarilor se afla cela doua plaje. Nu sunt foarte mari, dar sunt idilice! Sunt fix in golfuletele pe care le-a sapat marea, la baza peretilor imensi de calcar. Sunt amenajate cu sezlonguri si umbrele. Noi cum umblam din statiune-n statiune, nu era necesar pentru o ora, doua sa inchiriem, asa ca am stat fiecare pe prosopul lui, deci nu va pot spune cat costa inhchirierea.

Din bucati de stanca destul de mari este construit un fel de dig, incat marea sa nu ‘’fure’’ plaja, care si asa este destul de ingusta. Nu se poate intra in apa de peste tot, langa digul din piatra nu, pentru ca te poti lovi rau de alte pietre in apa. Noi am stat pe plaja din dreapta scarilor. Nu era foarte aglomerata, este o atmosfera linistita Doar valurile loveau nervoase stancile, in locurile in care nu erau parapetii aceia din piatra. Foarte frumos, ce n-as da sa mai pot fi acum din nou acolo! Era o apa calda si-un nisip fin, aproape portocaliu! Am facut baie de nu ne mai venea sa mai iesim din apa, dar era periculos si-n apa, puteam face insolatie, cu soarele de iulie nu-i de glumit in Grecia!

Mie acesta plaja mi s-a parut a fi cea mai romantica dintre toate. Intr-un cuvant Logas –Beach e cireasa mea de pe tort!

Agios Georgios-Pagi – Este situata in N-V insulei.

Se afla intr-un golf superb, destul de adanc, inconjurat de stanci de vreo 500 de m. altitudine. Plaja este fix langa sosea. O plaja mare, dar nu foarte lata si nici foarte aglomerata, cu nisip mare si pietricele. Apa e limpede si se vad la intrare cateva pietricele. Are si facilitati pentru persoanele cu handicap si este distinsa cu Steagul Albastru.

Parcarea se poate face tot la sosea, deci langa plaja, gratuit. Am oprit doar pentru cateva momente sa o vedem si sa o fotografiem. E o plaja buna, totul, dar absolut totul te indeamna sa–ti petreci cat mai mult timp aici. Am parasit-o, cu regret, si ne-am indreptat spre un super-market din apropiere sa ne completam rezerva de bauturi racoritoare, ca riscam sa ne deshidratam.

Dupa aceea, am mai oprit la un chioas, amplasat pe marginea soselei, numit’’ Marco Polo Win’’, frumos amenajat, ca sa cumparam miere de albine si vin de la un domn care vorbea germana. Preturi mari, dar si calitate.

Paleokastrita- Se afla in vest si este cea mai cunoscuta statiune din insula Corfu, deci, nu puteam s-o ratez. Este considerata a fi un fel de ‘’perla’’ a insulei! De obicei este preferata englezilor. Am fost aici de doua ori. Este situata in N-V, la 26 de km de capitala insulei. Si plaja din Paleokastrita a primit distinctia de Steagul Albastru.

Sunt 6 golfuri, deosebit de frumoase, dar mai sunt si alte fasii inguste de plaja, care conduc la alte golfuri mai mici. Locul este renumit pentru snorkeling. Plajele, chiar daca nu sunt foarte mari, sunt cu nisip si pietris, iar culoarea apei este deosebit de frumoasa, in nuante de verde, provenind si de la padurile de maslini, chiparosi, lamai si pini, care inconjoara acele golfuri magnifice. Problema este ca apa aceasta frumoasa, de culoarea smaraldului, mi s-a parut a fi cea mai rece din toata insula.

Pe langa plajele mici din acele golfuri, mai poti sta la plaja si pe stancile, care incadreaza statiunea. Daca doresti sa admiri coasta din alt unghi, se pot inchiria diferite ambarcatiuni, lucru pe care l-am facut si noi in a doua vizita. Sunt multe locuri de parcare fara plata. Mi-a placut, este un loc in care natura te rascoleste.

Glifada – Se afla in vest, la 26 km de Corfu-Town si este considerata a fi plaja cea mai frumoasa din insula! Sincer, mie nu prea-mi place ce place la toata lumea! Dar… nici nu mi-a displacut!

In drum spre plaja, prin serpentinele prin care am ajuns, am depasit un convoi de autocare, care se indreptau tot aici. In general, plaja Glifada este preferata de foarte multi tineri si de pasionati ai sporturilor de apa. Parcarea a costat 2 euro, am gasit cu multa greutate un loc. Marocanii si aici te streseaza, facand comert cu ochelari, curele si altele.

Este o plaja buna, pe care am dorit sa ramanem, dar nu mi-a placut pentru ca era foarte aglomerata, chiar daca este foarte lunga si lata! Asa ca am intrat doar imbracati un pic cu picioarele putin in mare, la mal, apa era calda si intrarea in mare nu este abrupta.

Plaja este asezata la poalele satului Pelekas, iar statiunea practic este formata doar din ceea ce s-a construit in jurul plajei, adica cateva hotelori si pensiuni, taverne, baruri, etc. Am remarcat un snak-bar dragut, mai exact numele lui ‘’Aloha’’, este fix pe plaja, intre pomi de youka, iar in fata are o sticla imensa.

Plaja a primit distinctia Steagul Albastru, are nisip fin, facilitate pentru persoanele cu handicap, sezlonguri, umbrele, cosuri de gunoi si se poate practica schiul nautic, canoe, jet schi, cat si wind -surfing-ul. Este inconjurata de dealuri cu maslini si pini. La poalele lor este o vegetatie bogata, am observat foarte multi cactusi si youka.

Ceva imi va ramane pe veci in minte de aici, de pe plaja Glifada si anume, faptul ca am reusit sa intalnesc, pentru a doua oara crini de mare infloriti, in perioada aceea. Prima oara am vazut tot in Grecia, in insula Zakynthos, pe plaja din Alikanas. Stiu ca sunt foarte rare aceste flori fiind ocrotite prin lege, precum floarea de colt din Carpatii nostri. Arata ca si crinii normali, dar in miniatura si se chinuiesc sa rasara si sa creasca din nisip, la marginea plajei. O sa pun si o poza cu ei, ca sa-i puteti recunoaste.

In rest, o intindere nesfarsita de plaja cu nisip fin, care se cufunda in mare! Nici urma de briza! Am plecat de aici si ne-am oprit la urmatoarea.

Pelekas- sau ‘’Plaja de foc’’, cum am mai denumit-o noi, ca sa nu le incurcam, pe moment, este tot in vestul insulei, la doar 17 km de Kerkira, capitala insulei Corfu. Aflasem despre ea de la o tanara din Timisoara, vecina mea de balcon, in Moraitica, unde eram cazati. Fusese acolo si a ramas incantata de plaja, dar spunea ca drumul l-a parcurs greu, fiind pe scuter, in multe locuri abia urca pe sosea.

Noi am gasit mai intai satul, fiind foarte usor, de data aceasta majoritatea indicatoarelor de pe sosea te indrumau aici. Este un sat tipic grecesc, fiind preferat de imparatul Germaniei, Wilhelm al II lea, cel care a cumparat, dupa moartea printesei Sisi – Palatul Achilion, despre care v-am povestit aici, vezi impresii

click aici

Inainte de a cobora la plaja am oprit intr-o alimentara, la sosea, sa ne cumparam bauturi racoritoare si inghetata. Am fost serviti de o batranica, cred eu, peste 75 de ani. Avea, intr-adevar de toate, nu era ordine, totul era imprastiat, nici nu-ti venea sa mai ceri altceva ca o punei in mod sigur in dificultate. Stia doar cateva cuvinte in limba engleza! Dar…. mi-a ramas si ea in minte!

Am coborat la plaja, cred ca era duminica si era aglomerata soseaua. Am gasit un loc de parcare, intr-un fel de spatiu privat, la umbra, sub un copac foarte batran. Nu retin cat am platit, dar am platit. Este o plaja izolata, o plaja idilica! Dupa Logas-Beach, aceasta este cea de-a doua care mi-a ramas in minte si in suflet. Se intinde la baza unor plantatii de maslini, leandri si cactusi inalti.

In capete sunt golfulete salbatice cu nisip fin. Mi-a placut din prima, deci…un fel de dragoste la prima vedere! In partea dreapta sunt niste stanci enorme, rasarite in mare, de unde cei curajosi faceau sarituri in apa. Existau si cateva barcute care asteptau acolo, pentru cei care doreau sa faca o plimbare prin apropiere. Tot in capatul din dreapta al plajei am vazut cel mai rustic café-bar din Grecia, unde se vindeau bauturi reci si inghetata. Era un zid cu tencuiala nefinisata, dar vopsit simplu, in alb. Pe zidurile lui, se catarau, fericite, niste flori care iubesc clima mediteraneana. Superb!

E o plaja fenomenala, cu un peisaj uluitor! Ici colo, la marginea ei mai vezi cate-un palmier. Este curatenie deplina pe plaja, cosurile de gunoi sunt foarte multe, pe plaja. Sunt si dusuri si toalete.

Apa era minunata si calda, de nu-ti venea sa mai iesi din ea. De ce? Pentru ca te coceai! Aerul era irespirabil, nici aici nici o urma de briza. Aceasta a fost cred, cea mai sufocanta zi de iulie, din aceasta vacanta. Degeaba stateam sub umbrela si incercam sa ne mai racorim cu bauturi, mai mult de 2 ore nu am rezistat nici aici, pentru ca se apropia amiaza si soarele isi arata iar ‘’coltii’’!

Un alt lucru interesant, (pe care nu l-am mai intalnit pana acum pe vreo plaja, din vremurile vechi, cand mergeam pe litoralul romanesc), este prezenta unui domn care vindea pe plaja ingheatata si fructe, intr-un cos special, voluminous si greu, cred, pe care il urca pe cap. Si tot striga la malul marii ce are e vanzare, mergand de la un capat al plajei, pana la celalat. Si turistii cumparau, ca nu prea aveau alte variante in apropiere. Am cumparat si noi niste stuguri, erau buni si reci, pentru ca ii tinea langa recipientul cu inghetata. Dar, normal ca pretul era mai mare ca peste tot, dar…scopul scuza mijloacele!

Am plecat cu regret de pe acesta plaja de o frumusete naturala inegalabila, din cauza ca temperatura era foarte ridicata. Nu puteam merge pana la apa, decat cu papucii de plaja, nisipul ne ardea rau la talpi. De aceea noi am denumit-o si ‘’Pelekas-Plaja de foc’’!

Agios Gordis-este situat tot in vestul insulei, intr-un golf superb.

Am ajuns aici, aproape ‘’alergand’’ cu masina pe sosea, uitandu-ne tot timpul dupa soare, sa vedem daca mai este sus, pe cer, pentru ca intentionam sa ajungem aici la ceasul asfintului, sa ne bucuram de acest apus despre care citisem aici, pe site, ca este un specatcol natural deosebit de frumos. Am gasit si loc de parcare, nu ne-a taxat nimeni, dar ar fi trebuit, pentru ca turistii deja plecau de la plaja, aceasta fiind aprope goala, la ora la care am sosit noi acolo.

Este o statiune mica, dar are o plaja mare, cu nisip fin, auriu si pietris si toata dotarile necesare, cu o apa calda si limpede mai in larg, dar la mal erau cateva alge. Am intrat doar cu picioarele, pentru ca daca ne udam din nou costumele de baie, trebuia sa stam uzi pana acasa, ca nu aveau cum se se usuce, daca soarele disparea.

Daca te uiti la poze, plaja din Agios Gordis o poti recunoste usor, identificand-o in primul rand dupa stanca uriasa si ascutita ce se ridica din apa, denumita ‘’Ortholithos’’, care este in partea stanga a plajei, cum privesti catre mare. Capetele plajei mi s-au parut a fi locuri mai romantice, daca e sa ma iau dupa cuplurile de indrgostiti care se indreptau intr-acolo, la ora asfintitului. Pe plaja exista cateva taverne si baruri. Statiunea este preferata si de turisti tineri, veniti aici din Canada si America.

Cum nu mai era mult pana soarele se cufunda in mare, am asteptat cuminti pe sezlonguri, pregatiti cu aparatele de fotografiat, care erau si ele ‘’obosite ‘’ de atatea flash-uri de peste zi. Ale mele nu mai avea curent deloc, doar al sotului.

Am ramas acolo pana tarziu, apoi ne-am intors in Moraitica pe un alt drum mai scurt, pe inserat, care trecea printre niste sate deosebit de dragute, drumul trecand

fix pe langa mesele tavernelor, in care batranii satului stateau la povesti. Frumos!

Lefkimi – este situat la capatul sudic al insulei, la 40 de km de Kerkira. Este al doilea port ca marime al insulei. Noi aici am sosit cu fery-boatul din Igumenitsa si tot de aici am plecat, cand ni s-a sfarsit vacanta.

Dar am mai venit aici de cateva ori, sa cumparam cate ceva de la supermarket-ul Lidl, sa ne luam bilete pentru Fery-boat, pt ca plecam la prima ora a dimineatii si nu stiam daca este aglomerat sau daca e casa de bilete deschisa. Si asa am fost curiosi sa vedem si cum stau la capitolul plaje!

Sincer, la ora cand am venit noi aici, mereu in jurul amiezii, satul era complet pustiu. De aceea nu cred ca m-as caza aici, decat daca n-as avea incotro. Poate ca seara este alta atmosfera. Este o zona de campie, cu livezi de maslini, vii si gradini de legume. Este si un rau navigabil, care se varsa in mare.

Consider ca ar fi bun locul pentru familiile cu copii, care adora viata la tara, apa fiind mica la mal si exista si numeroase locuri umbroase, unde te poti adaposti de soare, la orele amiezii. Are multe plaje, dar sunt la 2-3 km N si N-E. Sunt si plaje cu nisip si cu pietricele si plaje organizate, dar si plaje izolate, la care de obicei poti ajunge doar pe jos.

Insula Corfu mai are o multime de plaje superbe, eu doar la acestea am ajuns! Dar, indiferent pe care o veti alege, va sfatuiesc sa va documentati foarte bine inainte unde se afla si cum se poate ajunge, pentru ca multe sunt inaccesibile pe sosea si este nevoie sa inchiriati o barca sau sa mergeti mult pe jos.

Ufff, cred ca am terminat!

…. La noapte sigur ma voi visa pe acolo!


[fb]
---
Trimis de georgiana in 05.12.11 20:48:49
Validat / Publicat: 06.12.11 15:01:55
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 73174 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

26 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (georgiana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Pelekas,o plaja idilica!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 84550 PMA (din 72 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

26 ecouri scrise, până acum

webmaster22
[06.12.11 08:06:34]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

webmaster13
[06.12.11 09:13:40]
»

Melodia postata se poate sterge/schimba!

webmaster
[06.12.11 15:03:53]
»

Mutat la rubrica "Plaje in insula Corfu" (nou-creata pe site)

sandu.53 CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[06.12.11 15:27:51]
»

excelent @georgiana! iar fotografiile tale sunt superbe, deja mie dor de soare, lumina, mare, plaja intr-un cuvant de Grecia... cu permisiunea ta, as adauga si plaja de la Issos,extraordinara din toate punctele de vedere (e pe coasta de Sud-Vest a insulei ) cu nisip fin,destul de intinsa, apa nu e deloc adanca ci treptat,e calda si curata, ce sa zic e de nota 10!

valimi
[06.12.11 15:40:37]
»

Bravo, doamna, credeam ca ne-ai uitat. Review-uri demne de useri de top, de asta are nevoie site-ul. Sa auzi valurile, sa simti soarele pe piele. Dar, daca tot de ispitesti, poate ne scapi si topul de cel rau, admin!

magdalena
[06.12.11 15:41:37]
»

Fara cuvinte! Iar pozele sunt superbe!

Trebuie sa recunosc ca imi place marea, dar nu ma omor dupa plaja. Nu am ales un concediu la mare dupa apa sau latimea plajei ori finetea nisipului.

Marea imi place sa o privesc, imi plac sentimentele pe care mi le trezeste si imi place sa scriu privind-o, ma inspira... As putea spune ca e muza mea. Evident, nu ma refer la impresii turistice...

Pe plaja sau pe sezlong imi place sa stau, sa inchid ochii si sa ascult valurile cum se sparg la tarm...

Insa, de cand am copii, trebuie sa caut plaja lata si cu mult nisip! Pentru ei... Pentru a-i vedea cum construiesc castele de nisip care se surpa la primul val, pentru a-i vedea cum se balacesc intr-o piscina improvizata in adancitura nisipului de la mal...

Mergand pe mana ta, sunt sigura ca voi alege cea mai buna plaja!

Vorba lui Sandu, mi-e dor de mare, mi-e dor de soare!

ufoman
[06.12.11 15:43:19]
»

Excelenta prezentare si fotografiile superbe. Pentru cei care au vazut Corfu cu siguranta se lasa cu nostalgie si pentru ceilalti cu o curiozitate nu foarte greu de explicat. Bravo!

adryana
[06.12.11 16:29:28]
»

fara cuvinte, un review excelent ca multe altele. Notat si acesta ca favorit, binenteles.

Felicitari @georgiana!

georgianaAUTOR REVIEW
[06.12.11 19:41:04]
»

Webmaster 13,

iti multumesc pt melodia aleasa.

Multumesc si webmasterilor care mi-au validat cele 105 poze, imi pare rau ca v-am dat azi de lucru, in zi de sarbatoare, am crezut ca le pun pe toate de aseara, dar am avut probleme cu internetul.

@Sandu 53,

Regret ca nu am ajuns si pe plaja din Issos, dar sunt fericita ca macar am avut bucuria sa le descopar pe cele despre care v-am povestit mai sus.

@Valimi,

Adica ce scriai tu mai sus despre ''topul cel rau'? Doar nu te rogi la vreun sfant sa pice iar tabela cu clasamentul, ca anul trecut?

@Magdalena,

Pe mine marea m-a emotionat intotdeauna!

Dupa statul la plaja nu ma prea omor, in sensul ca nu sunt obsedata sa fac plaja, ca altii, ca vii acasa si te vad vecinii nebronzata! Dar daca am timp, imi place si la plaja, dar n-as putea 7 zile la rand sa stau doar pe-o singura plaja! De aceea mi-am rupt sandalele cutreierand prin insula.

Despre poze... ma bucur ca ti-au placut! Ele sunt bucuria mea in lunile de iarna,cand ma ia dorul de zilele insorite si de mare.Am muncit ceva sa le fac, am trecut uneori si prin boscheti, am mai si ingenunchiat, pe altele le-am facut ''pe furate'' sau din goana masinii.Dar absolut niciodata nu le-am modificat culorile sau lumina, cum vad cate unele aici, pe site. Am folosit, uneori, doar programul de taiat, in situatiile in care era ceva in plus si nu vroiam sa se vada.

@Ufoman & @Adryana,

Ma bucur ca review-ul meu v-a placut si ca sunteti de parere ca le vor trezi curiozitatea celor care nu au ajuns inca acolo. Asta era si dorinta mea, deci sunt fericita!

Deci, cum spuneam si in review, despre plajele din Corfu:

''E pacat sa mori si sa nu le vezi! ''

dorgo
[06.12.11 20:20:46]
»

@Georgi... superb!!!... acum zau ca-mi pare rau ca nu m-am dus si eu in Corfu, dar n-au intrat anii in sac!...

georgianaAUTOR REVIEW
[06.12.11 20:34:18]
»

@Dorgo,

Ai dreptate!

Daca esti cu masina e bine, daca nu, e indicat sa inchiriezi macar 2 zile un mijloc de transport, ca sa ai libertatte de miscare si sa te poti bucura de tot ce-i frumos.

In aceeasi perioada cu noi a mai fost tot in Corfu, un cuplu tanar de la noi din oras, tot in Moraitica s-au cazat, dar au calatorit cu autocarul din cauza ca erau 6 si nu vroiau sa plece cu 2 masini. Si au venit acasa foarte nemultumiti, pentru ca nu au plecat din statiune nicaieri si s-au plictisit si comentau si despre preturi si multe altele.

Au ramas uimiti cand le-am aratat eu fotografiile si filmarile mele din Corfu... nu le venea sa creada ce au pierdut!

La fel am patit si cand m-am intors prima oara din insula Zakynthos.Un prieten, fusese cazat inaintea mea, in aceeasi statiune si fix la acelasi hotel. A stat doar pe plaja din Kalamaky 7 zile, singura lui deplasare a fost cu scuterul, pana la Lidl, dupa provizii. Cand i-am aratat si lui fotografiile din plimbarile mele prin insula, cat si in cea invecinata-Kefalonia, anul urmator s-a dus din nou tot acolo, ca sa vada Navagio cu ochii lui, nevenindu-i sa creada ca albastrul acela este chiar real!

teona
[06.12.11 21:54:09]
»

Un adevarat cadou in aceasta zi de sarbatoare, atat reviewul cat si acele imagini minunate. Am cautat imediat ce citeam despre o plaja si imaginile aferente si inteleg de ce Logas Beach este cireasa dupa tort, cu toate ca si alte cateva tin aproape. Foarte buna ideea ta cu detalii despre plajele din Corfu pt. ca mie mi-a prins de minune reviewul tau despre plajele din Zakynthos.

georgianaAUTOR REVIEW
[06.12.11 22:08:20]
»

@Teona,

M-a impresionat sa aflu ca te-a ajutat review-ul meu cu plajele din Zakynthos, dar acolo eram mai in tema, pentru ca le-am vazut pe aproape toate cele accesibile, pentru ca am stat aproape o luna acolo, in doua sejururi in 2008.

Ce vremuri!

Ma bucur ca ti-a placut ''cadoul meu'' de Mos Nicolae, sper ca iti va fi de folos, cand vei ajunge acolo si tu si vei veni aici cu ecouri sa imbunatatim informatiile si sa le improspatam, pentru ca lucrurile se mai schimba de-a lungul timpului.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster13
[06.12.11 23:17:18]
»

@valimi ai fost avertizat, nu ai tinut cont de acest lucru, acum ai ragaz 2 zile (cartonas galben) ca sa-ti revizuiesti atitudinea, poate asa vei inceta aceste atacuri la persoana, frame si off topic cu care ne-ai agresat in ultimele zile. Au fost sterse ultimele doua ecouri care-ti apartin!

dianabzs
[07.12.11 17:54:25]
»

Felicitari pentru review!

Am apreciat in mod deosebit impresiile impartasite de tine pentru toti cei interesati sa viziteze aceasta insula.

Totusi, in scopul unei informari obiective, pozele 1 si 4

reprezinta cu siguranta peisaje din Paleokastritsa, nu din Moraitika.

succes in continuare!

georgianaAUTOR REVIEW
[07.12.11 19:30:16]
»

@Dianabzs,

Multumesc pentru observatie, da asa este, nu am observat pana acum greseala, adevarul este ca am incarcat pozele pana la 12 noaptea si, poate eram obosita.

Si mai e si o vorba din batrani,care suna cam asa:

''Numai cine nu munceste, nu greseste''!

Ai fost si tu in Corfu? Cand si unde anume?

Succes in continuare si tie!

Rog un webmaster sa inlocuiasca in poza nr 1 si 4 cuvantul ''Moraitica'' cu Paleokastrita''.

---------------------------

Nota WM: am editat textul celor doua poze.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
AndreeaG
[24.12.11 15:10:28]
»

@georigiana

Foaaaaaarte frumosi crinii aceia!

Soacra mea a venit cu unul albastru de pe o plaja din insula aceea (aclimatizat in micul nostru iaz), sper ca doar cei albi sunt protejati de lege

Foarte frumos si util review-ul, o inspiratie, chiar daca l-am descoperit dupa ceva vreme de cand am inceput sa citesc pe aici pe site, ca si pe autoare dealtfel.

Va multumesc tuturor ca va/ma plimbati prin locuri atat de frumoase!

Acum fug la Zakynthos era in plan anul trecut, dar am ales Creta in schimb, presimt niste ceasuri... placut folosite

Personal apreciez foarte mult efortul de a scrie un rw de o asemenea complexitate.

crismar2011
[26.02.12 23:03:38]
»

va rog daca puteti sa mi spuneti daca ati auzit ceva sau ati vazut hotel Meossonghi Beach am inteles ca se afla tot in statiunea Moraitik

georgianaAUTOR REVIEW
[27.02.12 08:24:25]
»

@Crismar 2011,

Nu am auzit si nici nu l-am observat pe acel hotel, pentru ca noi plecam dimineata din Moraitica si de multe ori soseam pe intuneric din alte locuri din insula.

crismar2011
[27.02.12 09:39:11]
»

multumesc ptr raspuns

georgianaAUTOR REVIEW
[27.02.12 10:59:07]
»

Cred ca intrebarea ta era citita de mai multe persoane daca o puneai pe pagina principala a site-ului, la sectiunea

http://amfostacolo.ro/recomandari.php

Si, poate, cu putin noroc, primeai mai multe raspunsuri.

De ce nu incerci?

webmaster
[27.02.12 12:42:42]
»

@crismar2011:

Exista deja pe site mai multe impresii despre hotelul Messonghi Beach din Moraitika:

amfostacolo.ro/hotel.php? ... --corfu&id=9720

Pe de alta parte, nu este recomandat sa se foloseasca rubrica CMR pentru acest tip de intrebari. Daca nu exista reviewuri pe site despre un anumit hotel, de cele mai multe ori este putin probabil sa se primeasca raspunsuri despre acesta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
crismar2011
[27.02.12 13:46:47]
»

@webmaster: da am citit impresiile de mult timp dar vroiam o informatie in plus daca se putea, nu vad nimic rau in acest lucru.

webmaster
[27.02.12 13:58:45]
»

@crismar2011:

In cazul in care exista deja reviewuri despre un anumit hotel si se doreste doar aflarea unor informatii suplimentare, cel mai indicat este sa se foloseasca rubrica INTREBARI din destinatia respectiva, in cazul de fata aceasta: amfostacolo.ro/intrebare. ... p?hid=9720&a=-9.

Solicitarea ta va ajunge astfel la toti cei care au scris reviewuri din acea destinatie.

A doua parte a raspunsului se referea la sugestia de a obtine acea informatie prin rubrica CMR, rubrica care trebuie folosita in alte situatii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
elenaadina
[01.01.17 14:48:08]
»

Minunat si foarte inspirat articol... chiar cautam niste plaje spectaculoase in Corfu si gratie tie le-am gasit elekas si Logas Beach, mai ramine sa caut si locuri de cazare... multumesc!

adryana
[01.01.17 17:05:57]
»

@elenaadina: Logas beach nu poate fi numita plaja, nu e nimic acolo, nu ai ce face decat sa stai sus la terasa eventual sa admiri apusuri de soare. Nici nu merita sa mergi acolo sunt multe alte locuri cu plaje mult mai interesante mai frumoase si mai bune.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
12 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, AndreeaG, crismar2011, dianabzs, dorgo, elenaadina, georgiana, magdalena, sandu.53, teona, ufoman, valimi
Alte impresii din această RUBRICĂ[Alte] Plaje în Corfu:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078999042510986 sec
    ecranul dvs: 1 x 1