Peninsula Akrotiri, frumuseți naturale, frumuseți create de oameni

TIPĂREȘTE

În primul review despre sejurul în Creta spuneam că voi prezenta ce are Creta mai frumos, mai spectaculos fără a avea o ordine prestabilită.

Voi continua povestirile cu ce am văzut în Peninsula Akrotiri. De ce Akrotiri?!?! Nu prea știu, poate pentru că începe cu A, sau poate fiind prima plimbare din Creta cu autoturismul închiriat…

Peninsula Akrotiri, un promontoriu stâncos din partea de nord a insulei Creta, în Marea Cretei, are o formă aproximativ circulară, cam 6 kilometri diametru, este mult mai populată decât restul insulei și are multe obiective turistice ce merită văzute, mănăstiri deosebite, plaje spectaculoase, …, unul din cele mai cunoscute fiind Plaja Stavros, plaja unde a fost filmat Anthony Quinn dansând Sirtaki în cunoscutul film Zorba Grecul.

După ce am primit mașina am plecat în jurul orei 10 din Chania, de la o agenția Rent a Car din fața Autogării, în plimbarea programată pentru acea zi.

Monastery Gouvernetos, cunoscută și ca Mănăstirea Doamna Îngerilor, aflată la circa 20 kilometri de Chania, primul nostru popas la care am ajuns pe la ora 10:30 oprind în Parcarea din fața ei, este o mănăstire ortodoxă de călugări ce datează de la jumătarea secolului 16, se spune că este cea mai veche în Creta. Este o mănăstire cu reguli stricte, călugării sunt deosebit de evlavioși, vizitatorii sunt bine veniți, între orele 9 – 12 și 17 – 19, miercuri și vineri este închisă.

Ajunși în parcarea mare dar neamenajată, era cam pustie la ora aceea, în fața zidului care izolează mănăstirea de lumea exterioară, ea însăși izolată deasupra mării fără sate sau case în vecinătate, lângă Poarta Curții Mănăstirii fiind întâmpinați de „Panoul Fără": fără fumat, fără fotografiat, fără îmbrăcăminte nepotrivită, fără picnic, fără zgomot, fără…, cred că mai erau și altele. Am mers pe aleea frumos pavată până la poarta de acces în curtea interioară a mănăstirii, printre arbori și verdeață, bine întreținută, nu mai era sezonul florilor.

Mănăstirea este o fortăreață în stil venețian cu Turnuri de apărare în colțuri, mai supraviețuiesc doar două, în care circa 50 de Chilii, Trapeza, Muzeul și alte clădiri specifice alcătuiesc zidurile ce protejază Biserica din mijlocul lor.

Câteva poze cu exteriorul bisericii ce are o singură cupolă și fațadă venețiană bogat ornamentată chiar cu capete de monștrii sculptați și am intrat în Biserica Maica Domnului. Se vizitează fără taxă de acces, am pozat în voie, la ieșire m-a văzut un călugăr și nu m-a lăsat să mai pozez nimic, nici în exterior, așa că am părăsit mănăstirea plecând pe o potecă la fel de amenajată prin partea stângă spre alte obiective.

Am trecut pe lângă Mormântul Memorial dedicat locuitorilor din Akrotiri executați de naziști în anii 1941 – 1944, Creta a fost un puternic centru antiotoman și antihitlerist, iar cretanii păstrează și azi o vie amintire eroilor, pios amagiu. După circa 20 minute de mers pe poteca pietruită și în zonele mai abrupte cu trepte, bine întreținută, am ajuns la Arkoudospilio, Peștera Ursului, pentru noi și lângă ea ruinele unei Vechi Biserici. Intrând în Peșteră am găsit în mijlocul ei un urs, Ursul ce bea apă din bazinul care colectează apa ce picură din tavanul peșterii, o stalagmită de această formă, de aici numele și renumele peșterii. În peșteră, la intrare în partea stângă se află o Bisericuță unde vin credincioși și aprind lumânări. Am aprins și eu, am pozat și am plecat continuând coborârea destul de abruptă pe poteca ce duce la Plaja Catolicilor ce se vedea în depărtare, dar ne-am oprit după circa 20 de minute de mers la niște ruine, aflate în partea stângă.

Sunt ruinele Monastery Katholiko, ce, în urmă cu sute de ani, se ridica măreață în Cheile Avlaki, protejată pe o coastă abruptă, splendid loc!! Se coboară ușor pe o scară cu 140 de trepte, ce se mai vede din Mănăstire printre smochinii ce o acoperă este spectaculos. Spectaculoase sunt și vederile oferite ochilor….

Mănăstirea a fost fondată de Ioan Sihastrul prin secolul 11 când locuia acolo într-o peșteră, astăzi Peștera Sf. Ioan Pustnicul, după care în peșterile care se văd și astăzi au venit alți și alți călugări, s-au construit chilii, fondatorul a părăsit această lume, dar a rămas în peșteră unde i-a fost săpat mormântul. După un timp călugării forțați de pirații ce-i atacau și prădau au plecat și ei, mănăstirea s-a ruinat, Pustnicul a devenit Sfânt, în Peșteră a mai rămas un Altar improvizat unde se aprind lumânări și Mormântul Pustnicului, gol.

Mănăstirea a fost impresionantă, după cum arată ceea ce se mai vede astăzi din ea, Portalul venețian, Biserica cioplită în piatră în stil bizantin, mai multe Chilii și grandiosul Pod peste chei.

O scurtă pauză, mai multe poze cu mănăstirea și împrejurimile ei, cu fiordul și golfurile care odinioară formau portul călugărilor și al piraților, astăzi o mică plajă spre care ne-am continuat plimbarea.

Am mers în stânga potecii, coborâre destul de abruptă până la baza podului, coborâre în cinci puncte de sprijin, patru extremități și unul central care cred că a fost tot timpul în contact cu pământul!! Era cât pe-aci să renunț, noroc cu doi tineri australieni ce ne-au mobilizat și am prins curaj, la ora aceea eram doar noi patru pe acolo… Am coborât sub arcul podului, apoi pe și printre stânci marcate cu indicatoare roșu cu alb am continuat coborârea și plimbarea prin Cheile Avlaki și după 20 de minute am ajuns la mare, pe stâncile de la Plaja Catolicilor.

Aici am regăsit pe cei doi tineri australieni ce plecaseră de la mănăstire odată cu noi, la întoarcere am ajuns înaintea lor la mănăstire, ei au rămas pe malul mării, noi am plecat. Întoarcerea la Mănăstirea Catolicilor am făcut-o tot în 20 de minute, dacă la coborâre am fost singuri, la intoarcere am fost singurii care urcau, dar coborau mulți turiști.

Am continuat urcușul, ceva mai încet, circa 30 minute până la Peșteră, apoi încă 15 minute până la mașina din parcarea de la Mănăstirea Gouvernetos. Mi-a plăcut mult plimbarea, mi-a plăcut mănăstirea cocoțată în munte, mi-a plăcut canionul, sălbatic cu poteca ce șerpuia printre versanți, culori argintii și roșiatice, mi-a plăcut marea din micul fiord, aș mai fi stat acolo….

Am părăsit țărmul mării și ne-am îndreptat spre centrul peninsulei continuând plimbarea până la Moni Agia Triada Tzagaroli aflată la circa 4 kilometri ce poate fi vizitată zilnic între orele 5 – 20 cu o taxă de 2,5 euro. Este o mănăstire bizantină ca o imensă cetate dreptunghiulară, cunoscută și ca Tzagaroli, după cei doi frați venețiani Zangaroli care au construit-o în secolul 17. Are o arhitectura splendidă, combinație de elemente ale stilului monahal ortodox cu forme arhitecturale occidentale în care predomină simetria și utilizarea formelor clasice din antichitate, amestec de stiluri ce o face una dintre cele mai faimoase și mai frumoase mănăstiri de pe insulă.

Am urcat o scară mare și pe sub Clopotnița sveltă și înaltă am ajuns în curtea mănăstirii ce impresionează prin vegetație luxuriantă, prin mai multe clădiri vechi, Chiliile, Școala, Biblioteca și Muzeul ce erau în renovare, prin cele două Capele, dar, mai ales, prin Biserica Sf. Treime construită în stil venețian, cu o cupolă mare, măiestuoasă. Am intrat în Biserică, interior simplu, nu este pictat ci împodobit cu mai multe icoane, iar tavanul este albastru cu steluțe aurii.

Mi-a părut rău că Muzeul era închis, voiam să-l văd, știam că are multe artefacte, printre care icoane și sculpturi în lemn, extrem de rare și valoroase, am văzut însă Expoziția vinului și uleiului de măsline cu echipamente specifice, printre care și o presă de ulei, am văzut și Pangarul mănăstirii unde am găsit vin și ulei de măsline pregătite în mănăstire, iar la plecare am văzut livezile de măslini și podgoriile mănăstirii.

Am părăsit mănăstirea plecând spre tărmul estic al peninsulei la Seitan Limania, Portul Diavolului, aflat la circa 10 kilometri, numit așa de marinari pentru curentul diabolic de puternic ce este acolo mai ales în lunile de iarnă.

După circa 15 minute de mers pe un drum destul de greu, ultimii 2 kilometri de șosea până la parcare având 4,5 curbe ac de păr, opream în parcare pentru a coborî la plaja de pe tărm. Plaja Stefanou, cum este ea cunoscută, este o plajă minusculă, fantastică, cu ape azurii adânci, cu pietricele fine și nisip, încadrată de stânci uriașe parcă puse special pentru a o proteja de vremea rea. Căutată din ce în ce mai mult în special de amatorii de înot, în urmă cu 10 ani era cunoscută doar de câțiva pescari și de localnici, este încă naturală, neamenajată….

Ajunși la poteca ce cobora pe peretele destul de abrupt, privind și pozând marea și plaja, un loc magic aflat parcă la margine de lume, am renunțat la coborârea ce durează circa 15 minute, nu timpul a fost cauza ci oboseala zilei pline de urcușuri și coborâșuri, poteca îngustă pe peretele abrupt dar și ziua dinainte când fusesem în Cheile Samariei….

Am urcat cu mașina iar cei doi kilometri și am oprit la Ekklisia Agios Spiridon, Biserica Sf. Spiridon, nouă, albă, strălucitoare, ceva poze în exterior și interior și apoi întoarcerea la Chania, circa 20 de kilometri.

Mi-a plăcut mult această plimbare, vederi și peisaje, istorie și credință, canioane și peșteri, mare și plaje, citisem despre unele din ele în vezi impresii scrise de @maryka care m-au inspirat în această plimbare și aș dori ca și impresiile mele să inspire cât mai mulți cititori în excursiile lor prin Creta. Mergeți acolo și nu veți regreta!

Circuit deosebit de 2 ore și jumătate dus-întors, dificultate medie, ce duce la Peștera Ursului, Mănăstirea Catolicilor și Plaja Catolicilor, un fiord în miniatură, prin sălbaticul canion Avlaki. Loc minunat!!

Încălțăminte adecvată și apă, zonă expusă soarelui, de evitat în perioadele fierbinți...

Merită coborât și la Portul Seitan și la plajă, circa 15 minute, potecă îngustă, abruptă, loc minunat!!

Deconectare, plimbare plăcută în natură...

---

VIZUALIZĂRI: 2064 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI