Casa muzeu Filipescu Cesianu (I); frescele mănăstirii Văcăreşti

TIPĂREȘTE

Cu câteva zile în urmă, plimbându-ne a doua zi de Paşte pe Calea Victoriei pietonală am descoperit că la nr. 151, acolo unde ştiam că e un şantier, s-a deschis un muzeu, foarte incitant ca titlu: Muzeul vârstelor de la copilărie la senectute Am găsit clădirea renovată, aşezată într-o grădină mare şi îngrijită mărginită de un gard de fer forjat pe care erau afişe cu spectacole şi expoziţii temporare.

Casa Filipescu Cesianu de pe Calea Victoriei colt cu str. Sevastopol este una din puţinele clădiri boiereşti din Bucureşti, parter şi etaj, care s-a menţinut ad integrum după aproape 200 de ani de existenţă. A fost construită în jurul anilor 1840-1850 de boier Iancu Filipescu, fost prim ministru, căsătorit cu Maria Ghica. În 1892 a intrat în posesia avocatului Constantin Cesianu care cu ajutorul arhitectului Leonida Negulescu a extins-o, a unit cele două corpuri de clădiri, a decorat interioarele în stilul ˝belle epoque˝, a amenajat parcul interior şi ca noutate a realizat un balcon de fer forjat şi un acoperiş imperial. Specialiştii consideră că această casă este singurul monument istoric de pe Calea Victoriei în care a fost păstrată linia arhitecturală iniţială. Până în 1935 când a fost vândută Societăţii de Radiodifuziune şi apoi prin schimb de proprietăţi a trecut în patrimoniul primăriei, în această casă au avut loc serate muzicale, petreceri, jururi fixe aşa cum se obişnuia în prima parte a secolului trecut în mediul aristocratic. Pe dna Despina Cesianu am cunoscut-o la jumătatea anilor ´60 în casa soacrei mele. Anii de puşcărie şi Canal se imprimaseră pe figura ei distinsă. Îşi asigura existenţa împletind pulovere. I-am regăsit fotografia la Sighet printre alte fotografii de femei reprimate de regimul comunist. Fratele ei Constantin Dinu Cesianu, avocat şi diplomat a făcut puşcărie politică din 1948 în 1963. A scris în exil best sellerul ˝Salvat din infern˝. După 1940 casa Cesianu a intrat în patrimoniul primăriei dar s-a degradat din lipsă de interes şi investiţii. Singura utilitate care i s-a găsit a fost aceea de depozit de carte şi înscrisuri ale Muzeului Municipiului Bucureşti. În 2013 a intrat într-un program de restaurare şi consolidare din fonduri majoritar nerambursabile. Au fost refăcute faţadele cu decoraţiuni după modelul original, s-a adus mobilier de epocă, podul a fost mansardat devenind un spaţiu expoziţional, parchetul a fost făcut din stejar, scările din marmură de Ruşchiţa. Curtea a fost refăcută astfel încât să poată găzdui evenimente culturale. Are alei pietruite, un chioşc enorm refăcut după fotografii de epocă şi în care probabil cânta o orhestră la seratele de vară, câteva sculpturi aşezate în cerc între care i-am identificat pe George Enescu şi Al. Ioan Cuza. Valoarea totală a lucrărilor s-a ridicat la aproape 2 mil. eu. Lapidariul este o clădire doar cu parter în care până la restaurarea ansamblului au funcţionat birouri ale Muzeului de Artă. Aici am plătit biletele de intrare 2 lei/ pers. pentru pensionari, elevi, studenţi şi 3.5 lei/ pers. pentru restul vizitatorilor. În lapidarium am avut ocazia să admir o serie de fresce salvate din urgia care în 1986 a distrus mănăstirea Văcăreşti.

Destinul tragic al mânăstirii Văcăreşti În prima jumătate a sec. XVIII, primul domn fanariot Nicolae Mavrocordat şi apoi fiul său Constantin Mavrocordat, au edificat începând cu 1716 mânăstirea Văcăreşti care peste secole a fost considerată capodopera sacră a artei sacre româneşti. Pe un teren de 18000 mp, la înălţime faţă de împrejurimi, au fost ridicate biserica Sfânta Troiţă, casa domnească, chilii, cuhnie, trapez, paraclis, clopotniţa şi zidurile înconjurătoare. Sfinţirea mănăstirii a avut loc în 1723 şi întregul lăcaş a fost încredinţat Patriarhiei Ierusalimului. Ansamblul cuprindea o singură incintă în mijlocul căreia trona cea mai frumoasă biserică a Ţării Româneşti din sec. XVIII. Era înaltă de 30 m, cu un pridvor sprijinit pe trei laturi de 10 coloane dăltuite în piatră în cel mai pur stil brâncovenesc. Întreaga biserică era încinsă cu un brâu de piatră – brâul împletit al Maicii Domnului- aşezat la 5-6 m de sol. Fundaţia de cărămidă ajungea la -3.5 m. Biserica cu dimensiuni impresionante 41x17 m era pictată în interior pe o suprafaţă de 2500mp cu frescă, fiind numită de vizitatorii Ţării Româneşti Capela Sixtină a neamului românesc. Timp de 126 de ani, până în 1848 anul revoluţiei paşoptiste, a funcţionat ca lăcaş renumit monahal cu menţiunea că în 1831 în timpul epidemiei de holeră care a secerat 1700 oameni din totalul de 95000 bucureşteni, a fost transformată în lazaret. Alţi 125 de ani până în 1973 a funcţionat ca închisoare. În chiliile mănăstirii au fost deţinuţi capii revoluţiei din 1948 N. Bălcescu, fraţii Goleşti, col. Magheru, C. A. Rosetti. În secolul trecut prin închisoarea Văcăreşti au mai trecut oponenţii diverselor regimuri politice Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, C. Bacalbaşa, Corneliu Zelea Codreanu, Radu Ciuceanu, părintele Justin Pârvu. Aşezământul a fost afectat de un incendiu puternic în 1784 şi cutremure mari în 1802,1940, şi cu toate că au fost încercări timide de strangere de fonduri pentru refacerea ei, mănăstirea a continuat să se degradeze. Din 1947 s-a transformat în închisoare de tranzit pentru deţinuţii politici. Din cauza degradării zidurilor închisoarea a fost dezafectată în 1973 şi întregul patrimoniu trecut în proprietatea Muzeului de Artă. În următorii ani au fost făcute studii, cercetări, chiar o machetă pentru reconstrucţia valorosului monument. A fost înfiinţat un şantier arheologic dar nu au fost bani pentru continuarea lucrărilor. Ziua de 2 decembrie 1984 a marcat începutul sfârşitului. La o vizită în cartierul Berceni, Nicolae Ceauşescu personal a dispus raderea mănăstirii de pe suprafaţa pământului şi începerea lucrărilor pentru o cetate a justiţiei care să înglobeze ministere, judecătorii, tribunale şi a unui stadion cu 12000 locuri. Încercările disperate ale unor oameni de cultură ca acad. Pippidi, Răzvan Teodorescu, Dinu Giurescu, prof. Drăguţ, Virgil Cândea şi a masmediei din străinătate nu au avut nicio rezonanţă. Începând chiar cu decembrie 1984 buldozerele au intrat în sfânta mănăstire, a început sfărâmarea crucilor, a turlelor, a coloanelor astfel încât la data de 15 decembrie 1986 terenul nu mai conţinea nicio urmă a vechii mănăstiri. Această mândrie a arhitecturii româneşti a rămas numai în amintirea celor mai bătrâni şi în pelicula fotografică. După 1990 pe terenul rămas liber s-a construit mallul Sun Plaza.

Frescele mânăstirii Văcăreşti

Din cei 2500mp frescă s-au recuperat numai 120 mp, reprezentând 80 de fragmente. S-a utilizat o metodă numită stacco în termeni de specialitate, adică salvarea picturilor împreună cu suportul lor de zid. În Lapidarium în cadrul expoziţiei permanente a muzeului Municipiului Bucureşti:În apropierea sfinţilor. Frescele mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani, sunt expuse 21 fresce restaurate care impresionează prin tematică şi colorit. Deasemeni sunt fotografii din timpul demolării, mărturii ale actului criminal din punct de vedere cultural şi ce s-a construit după: un mall, fundaţia neterminată a Tribunalului Bucureşti şi blocuri dormitor.

-Citeşte continuarea-

---

VIZUALIZĂRI: 1661 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI