Casa memorială George Bacovia

TIPĂREȘTE

Prin anii '70, foarte tânără angajată a unei mari întreprinderi industriale din sudul capitalei, am avut bucuria de a participa la o activitate culturală - una din multele organizate în sălile de festivităţi socialiste (în scopul culturalizării maselor) - care a lăsat urme adânci în memoria mea.

Gabriel Bacovia, fiul poetului George Bacovia, pe atunci custode al Casei memoriale "George şi Agatha Bacovia", cel care avea în grijă moştenirea culturală a familiei după moartea mamei sale, totodată cel care a organizat Cenaclul literar "Bacovia" chiar acolo, în casa părintească, ne-a vizitat împreună cu un grup de membri. După ce ne-a prezentat în câteva cuvinte viaţa şi activitatea literară a ilustrului său părinte, Gabriel Bacovia şi invitaţii săi au dat citire câtorva dintre cele mai cunoscute poezii bacoviene.

Mai mult decât actul artistic în sine, m-a impresionat chipul lui Gabriel Bacovia atât de asemănător cu cel al poetului (aşa cum îl ştiam din cărţile de şcoală), precum şi statura sa care trăda o suferinţă fizică ascunsă. Slab, aşa cum fusese şi tatăl său întotdeauna, Gabriel Bacovia era şi puţin adus de spate.

Atunci am aflat de existenţa casei memoriale situată în sectorul 4, relativ aproape de locuinţa mea. Cu toate acestea, până de curând n-am avut ocazia s-o vizitez.

Unde se află Casa memorială George Bacovia?

Muzeul memorial dedicat poetului şi soţiei sale Agatha, se află pe o străduţă din Bucureşti, între Şoseaua Giurgiului şi Şoseaua Olteniţei, nu departe de Cimitirul Bellu, pe Strada George Bacovia, la numărul 63. Veţi vedea doar numele străzii inscripţionat pe ziduri, nu şi vreun indicator care să vă direcţioneze într-acolo. Strada, destul de lungă, are şi o curbă care poate deruta, dar continuând printre vilele moderne răsărite de curând, veţi vedea pe partea stângă o casă îngrijită, fără etaj, parcă sufocată de clădirile înalte din jur, la intrarea căreia flutură două steaguri deasupra plăcilor albe, de marmură. În perioada 1933 - 1957, aici a trăit şi a creat George Bacovia.

Puţină istorie

La sfârşitul secolului XIX, în preajma Cimitirului Bellu, imaginea era cu totul diferită de ceea ce vedem astăzi. Întinse plantaţii de viţă de vie şi arar câte o casă sărăcăcioasă..., acesta era satul Şerban Vodă.

Lovite de filoxeră, viile au fost distruse, iar proprietarii au început să parceleze terenul şi să-l vândă. Au apărut primele case, iar noua aşezare se va extinde treptat până la fosta Mănăstire Văcăreşti şi hanul lui Costică Mandravela, satul devenind cartier.

În anul 1933, pe strada denumită pe atunci Frăsinetului, printre cei care îşi înjghebau gospodăria aici, departe de forfota citadină, avea să figureze şi poetul George Bacovia. Cartierul cu cimitire, cu străzi mohorâte şi cu cârciumă la colţ, periferia plumburie a capitalei începutului de veac XX, părea pentru Bacovia asemănătoare Bacăului natal. Deşi nu a îndrăgit Bucureştiul, poetul s-a simţit bine în liniştea căsuţei lui din mahala, cu doar trei camere şi un petic de grădină. Aici, nu departe de "Mărţişorul" lui Tudor Arghezi, George Bacovia a realizat cea mai mare parte a creaţiei sale literare.

Fire bolnăvicioasă, începând din anii '30 poetul va trăi o continuă convalescenţă, stările de bine alternând cu cele de criză. Ghida de la muzeu ne-a povestit că tot greul casei era în sarcina soţiei sale, Agatha. Profesoară, la rândul său poetă, prozatoare şi memorialistă, Agatha a fost pentru Bacovia ca un impresar, protejându-l de adversari şi uneori chiar de el însuşi. Se spune că nu era interesat nici măcar de opera sa, afirmând adeseori că scrie doar pentru el. Tot ghida povestea că de multe ori poetul arunca la coş versuri care nu-l mulţumeau pe deplin, iar soţia le recupera şi le punea la păstrare.

Posteritatea poetului a fost menţinută în primul rând de Agatha, soţia sa, care i-a promovat postum imaginea în memorii, prin reeditări şi întâlniri periodice la muzeu. Ulterior, a lăsat această sarcină în grija unicului lor fiu, Gabriel Bacovia - Briel, după cum era alintat în familie - care îşi va dedica tot restul vieţii slujirii imaginii tatălui. La dispariţia sa, la Bacău, în anul 1999, lumea literară a regretat că cel care putea vorbi în deplină legitimitate despre George Bacovia nu a reuşit să ducă până la capăt intenţia de a scrie o carte despre viaţa poetului care "din plumb făcut-a aur".

În 1957 George Bacovia s-a stins din viaţă şi a fost înmormântat - unde altundeva decât peste drum? - la Cimitirul Bellu.

Am fost de multe ori în Cimitirul Bellu, acum declarat obiectiv cultural - turistic european, dar nu-mi aminteam să fi văzut locul de veşnică odihnă al lui Bacovia, aşa încât - documentată - am revenit recent şi am fotografiat piatra funerară de la căpătâiul lui Bacovia şi al soţiei sale. Pentru cei interesaţi, ataşez şi două imagini.

Dorind să transforme casa poetului în muzeu, donând-o, Agatha Bacovia a fost refuzată constant. La un an de la moartea poetului, evitând orice implicare financiară, statul a acceptat formula "Colecţie de utilitate publică", întreţinerea patrimoniului ramânând în sarcina exclusivă a soţiei şi a fiului poetului. La aproape 10 ani de la moartea lui Bacovia, în anul 1966, statul român a acceptat donaţia. Abia de atunci, în peisajul urban al Bucureştiului, se poate vorbi despre Casa Memorială George Bacovia.

Ce putem vedea la Casa memorială George Bacovia?

Înainte de a povesti despre ceea ce se poate vedea în interiorul Casei Memoriale George Bacovia, trebuie să spun că vizita ne-a fost întârziată de un eveniment cultural în plină desfăşurare în grădina casei memoriale, alături de bustul poetului.

Copii de 7-10 ani, laureaţi ai Concursului Naţional de interpretare vocal - instrumentală "Strune de Aur" care avusese loc la Bucureşti cu o săptămână înainte (22 martie 2014), au interpretat la orgă mai multe melodioare. Nu ştiam nimic despre acest eveniment, el fiind pentru noi o surpriză cu atât mai plăcută. Soţul meu, el însuşi cu studii de pian, privea hipnotizat mânuţele care alergau căutând clapele potrivite, preocupate să ne ofere un spectacol pe măsura talentului lor. Am fotografiat câţiva din viitorii mari pianişti ai României atât în timpul actului interpretativ, cât şi la final, grupaţi în faţa bustului poetului Bacovia. Dacă vă face plăcere, priviţi-i!

Cum era de aşteptat, vizita în casa memorială nu era posibilă în timpul concertului celor mici, personalul angajat fiind implicat în organizarea evenimentului artistic. Abia la sfârşit ghida ne-a luat în primire şi ne-a invitat să intrăm. Însoţită de un tânăr, viitor muzeograf, care a intervenit la final completând cu multe informaţii preţioase ceea ce aflaserăm deja, ghida ne-a prezentat pe rând toate încăperile casei memoriale.

Vestibulul, o încăpere mică, de trecere, este singura care a fost amenajată altfel decât în timpul vieţii poetului. Aici se află trei vitrine în care sunt expuse manuscrise, diverse documente, fotografii, precum şi diploma de bacalaureat de la liceul absolvit la Bacău. Alături de volumele de versuri semnate George Bacovia, se pot vedea medalii, desene şi caricaturi care amintesc de preocupările din tinereţe ale poetului. Una dintre vitrine, cea de lângă intrare, expune lucrări semnate de Agatha Bacovia.

Deasupra uşii, pe peretele dinspre camera Agathei, aşezate unul lângă altul, se pot admira mai multe desene inspirate de poeziile lui Bacovia, un dar al pictorului Spiru Vergulescu.

În camera Agathei, cu duşumea şi fereastră către stradă, se află biblioteca, un birou, un patefon şi un aparat de radio, un fotoliu, precum şi o măsuţă ingenios construită, aşezată într-un colţ, special pentru servit o cafea în intimitate.

Pereţii sunt decoraţi cu fotografii şi tablouri. În dreapta intrării se află portretul în ulei al Agathei, iar de o parte şi de alta a ferestrei sunt chipurile părinţilor săi. Deasupra bibliotecii, ghida ne-a atras atenţia asupra unui tablou înfăţişând o imagine de la Balcic, staţiune foarte la modă în perioada interbelică.

În afară de un număr impresionant de volume, în bibliotecă se poate vedea vioara - acum fără strune şi fără arcuş - la care cânta Bacovia în singurătate, partituri, masca mortuară a poetului, precum şi mulajul unei mâini. Regret, nu am reţinut cine a realizat aceste lucrări.

Camera de oaspeţi, cu mobilier tipic acelei perioade, este cea mai mare. O masă ovală şi o vitrină încadrată de busturile soţilor Bacovia sunt piesele pe care le-am remarcat încă din primul moment.

Alături de intrarea în camera de lucru a poetului, ni s-a semnalat un dulăpior din lemn lăcuit care ascunde un aparat de radio vechi de aproape 100 de ani. Ghida a deschis cele două uşi şi a dezvăluit privirilor noastre această mostră demnă de un muzeu tehnic.

Cei care privesc cu atenţie, vor remarca deasupra radioului o fotografie înfăţişând casa de la Bacău în care s-a născut Bacovia. Între timp, casa aflată pe o stradă în plin vad comercial, a fost demolată. Gabriel Bacovia şi-a petrecut la Bacău ultimii ani de viaţă încercând în zadar să obţină o locuinţă în schimbul casei strămoşeşti dărâmate.

Singura fereastră a camerei de oaspeţi dă înspre grădina în care pe vremuri Agatha cultiva trandafiri, iar în prezent - în umbra unor pomi - tronează bustul poetului.

Despre camera de lucru a lui Bacovia, cea mai mică, se poate scrie cel mai mult pentru că aici şi-a petrecut - fantomatic, scriind şi meditând în singurătate - cea mai mare parte a timpului. Din cauza dimensiunilor foarte mici, camera de lucru pare încărcată, în fapt aici neexistând decât un birou, un dulap şi un pat îngust.

Pe birou se poate vedea o frunză - suport pentru călimări, un stilou, un coup papier, precum şi obiecte necesare fumătorilor (o cutie cu foiţe, o scrumieră, două pipe). Dulapul, şi el de mici dimensiuni, păstrează un ceas care indică ora 8.10, oră la care pe patul din această chilioară, la 22 mai 1957, Bacovia s-a stins din viaţă. Pe perete, deasupra patului, se află o fotografie care îl înfăţişează pe poet mort, privegheat de familie.

Referitor la moartea lui George Bacovia, ghida ne-a povestit că poetul, bolnăvicios, trăia departe de lume, atât de izolat încât mulţi nici nu-l mai credeau în viaţă, iar când într-adevăr a murit, faptul nu a mai mirat pe nimeni. De mirare era nu că a murit, ci cum de a trăit atât de mult "având în vedere starea precară a sănătăţii sale încă din tinereţe".

Dacă doriţi să vizionaţi o secvenţă din viaţa lui George Bacovia - stând alături şi fumând cu "vecinul" şi confratele său de condei, Tudor Arghezi - accesaţi acest minuscul film

Muzeul este deschis zilnic (exceptând lunea) între orele 10.00 - 18.00 în perioada 1 martie - 31 octombrie şi între orele 9.00 - 17.00 în perioada 1 noiembrie - 28 februarie. Taxa de vizitare este de 4 lei/adulţi şi 2 lei/elevi, studenţi, pensionari, la care se adaugă 6 lei taxa de ghidaj (una singură indiferent de numărul de persoane din grup).

---

VIZUALIZĂRI: 6017 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI