La belle epoque în muzeul Micul Paris

TIPĂREȘTE

În peisajul muzeistic bucureştean lipsea un segment. Acesta este perioada interbelică, cunoscută sub numele de La belle Epoque, cu extensie spre începutul secolului trecut.

Despre viaţa bucureştenilor există muzeul Vârstelor de la copilărie la senectute pe care l-am vizitat în 2016 (vezi impresii) găzduit în casa Filipescu- Cesianu, dar acesta este mai mult antropologic, urmărind viaţa unor familii pe o perioadă de 300 de ani.

Despre viaţa reală a bucureştenilor, adică mobilierul locuinţelor, îmbrăcămintea, preocupările din prima jumătate a secolului trecut nu este expus nimic. Ideea originală de a deschide un muzeu de artă, privat îi aparţine lui Eugen Ciocan, Maitre Photograph, (n. 1963) absolvent IATC, secţia Imagine- Regie, regizor, om de televiziune, care timp de 30 ani a colecţionat mărturii ale vieţii burgheziei bucureştene interbelice. El a deschis în centrul Centrului Vechi al oraşului pe strada Lipscani nr. 41 colţ cu str Selari, în casa care a aparţinut familiei Dalles, la etajul unu, un muzeu de artă particular într-un apartament cu patru camere. Tot aici funcţionează şi un Fotocabinet care-i aparţine, unicul care face fotografii de epocă în alb- negru sau sepia în care doritorii se pot fotografia îmbrăcaţi în rochii şi costume vintage din peroada interbelică fiind aşezaţi în mijlocul decorului oferit de muzeu. Doamnele se fotografiaza in rochii de dantela, cu umbrela atarnata de brat, iar domnii in frac, cu joben si baston.

Nu la concluziile acestui review, ci aici vreau să vă scriu că am rămas uluită de originalitatea şi frumuseţea acestui muzeu cu toate că în viaţa mea am văzut multe muzee în ţară şi străinătate. Exponatele sunt aşezate aparent în dezordine şi foarte înghesuite. Când te apropii vezi că în fiecare colţisor, cele cca 1000 de obiecte sunt expuse pe tematici într-o ordine perfectă dată de ochiul unui artist ca Eugen Ciocan. Ele reflectă moda, obiceiurile, stilul elegant venit de la Paris. Să nu uităm că Revoluţia de la 1848 a fost făcută de tinerii paşoptişti care au studiat la Paris şi au revenit în ţară cu idei reformatoare. Mai târziu, în primele decenii ale secolului trecut, tinerii cu studii făcute la Paris, Viena, Charlottenburg, se întorceau în ţară şi implementau modul de viaţă european peste o cultură orientală. Într-o singură generaţie a fost schimbat în profunzime modul de viaţă al bucureştenilor făcându-se saltul major de la Evul Mediu la civilizaţia europeană. Această perioadă a fost înţeleasă de maestrul Eugen Ciocan care prin exponatele oferite în muzeu ne face să înţelegem sintagma Micul Paris. Burghezia vremii (nu e vorba de aristocraţie care era mai conservatoare) sorbea cu nesaţ şi aplica tot ce venea de la Paris începând cu arhitectura urbană (Arcul de Triumf, Palatul Kretzulescu, Casa Vernescu, Palatul CEC sau alte clădiri în centrul oraşului proiectate de arhitecţi francezi), utilizarea limbii franceze în saloane şi chiar în vorbirea de zi cu zi cu învăţarea acesteia încă din clasele primare (în cazul meu în clasele I-IV, apoi înlocuită cu rusa), îmbrăcămintea vintage promovată de casele de haute couture, etc. În perioada Belle Époque hainele jucau rolul unor cărți de vizită, rochia sau costumul spunând aproape totul despre statutul social. La fel ca şi limba franceză care trebuia vorbită fluent. Cuvinte ca bonjour, merci, mon cher, madamme, bon-ton, en-gros, en-detail, rendez-vous, intraseră în vocabularul cotidian şi au rămas până în ziua de azi. Acum domină neologismele englezeşti (primul cuvânt derivat din engleză a intrat în vocabular imediat după cel de al doilea razboi mondial şi a fost ˝sanchi˝ din thank you). Obiectele prezentate sugerează modul de savoir- vivre al locuitorilor oraşului din clasa mijlocie într-o perioadă de linişte şi prosperitate.

Am urcat o scară lungă şi grea până la primul etaj, am deschis o uşă scorojită de vopsea (amănunt bine gândit pentru a te introduce în atmosferă) şi am intrat în holul principal care deschide cele patru camere ale muzeului. Un tânăr ghid m-a condus într-una din camere în care după uşă era un cuier pom în care mi-am lăsat geaca şi m-a invitat să mă aşez pe care scaun sau canapéa poftesc în timp ce mi-a făcut o scurtă prezentare a muzeului. Deja mă simţeam relaxată. Taxa de intrare este de 25 lei dar pensionarii şi elevii plătesc 15 lei. Până de curând se contribuia benevol, dar cum unii români au profitat de această înlesnire, a fost mai sigur să se stabilească o taxă fixă. Muzeul este deschis între orele 11 şi 19 de miercuri până duminică inclusiv. Fiind un muzeu privat îşi adaptează programul şi în zilele festive. Deasemeni organizează evenimente, de ex. pe 14 ian s-a ţinut o serată concert în care participanţii au venit îmbrăcaţi în ţinută vintage. Cum după prezentare, ghidul m-a lăsat singură să admir exponatele, l-am întrebat dacă s-a furat vreodată ceva, multe din exponate având dimensiuni de câţiva centimetri? Da, a fost răspunsul simplu. Cu ocazia prezentării am aflat că muzeul Micul Paris a fost deschis în aprilie 2019. ˝Aveţi vizitatori? ˝l-am întrebat eu pe ghid. ˝Tinerii care vizitează Centrul Vechi nu sunt mari amatori de artă˝a fost răspunsul. Se vizitează două săli mari, cea orientală şi cea franţuzească- diferite ca stucaturi şi mobilier şi alte două încăperi. Salonul oriental este caracterizat prin stucaturile în stilul maur regăsit și la Teatrul Maria Filotti din Brăila. Să spun că m-au fascinat globurile, candelabrele şi lustrele din camere, nişa pentru îmbrăcăminte numită astăzi dressing, perdelele de catifea, culoarea pereţilor, serviciiile de masă sau de ceai de porţelan? Nu are rost. Muzeul Micul Paris chiar reconstituie până în cele mai mici detalii un interior burghez din epoca Micului Paris pentru a descoperi cum se trăia și cum se locuia în cea mai frumoasă perioadă pe care a cunoscut-o Bucureștiul.

Acest muzeu trebuie văzut şi cu siguranţă cei ajunşi la vârsta a doua (nu mai vorbesc de a treia) vor recunoaşte cel puţin un obiect familial din casa părinţilor sau bunicilor lor şi asta îi va emoţiona. Veţi descoperi o casă burgheză tipic bucureșteană, completă până la ultimul detaliu, în care stilul francez se mixa cu stilul bizantin. Veţi descoperi cum se trăia și cum se locuia, cum se îmbrăca lumea și cum se distra. Mergeţi şi vizitaţi acest muzeu unicat, veţi rămâne impresionaţi!

Am ataşat reviewului peste 70 de poze. Muzeul ar fi meritat un aparat de fotografiat mai bun şi mai multă expertiză din partea mea dar sper totuşi că văzând pozele, vă veţi face o impresie generală care vă va îndemna ca pentru două ore să vă întoarceţi în timp vizitând muzeul Micul Paris. Am scris sub majoritatea pozelor explicaţii mai în amănunt. Interesant este sentimentul pe care l-am avut după ieşirea din muzeu intrând într-un Lipscani pietonal aglomerat, dezordonat şi plin de kitchuri. Mi-am dorit să revăd muzeul.

WEB, dacă se poate: https://www.youtube.com/watch?v=y_92txSMKvA.

Amplasat în Centrul Vechi al Bucureştiului în care imobilele au fost construite la începutul secolului trecut, muzeul Micul Paris se integrează perfect mediului, explicând prin exponatele sale cea de a doua denumire a Bucureştiului, din păcate dispărută astăzi

A fost o surpriză pentru mine să mi se ofere posibilitatea reconstituirii vieţii burgheze din prima jumătate a secolului trecut, influenţată de stilul şi moda pariziană

---

VIZUALIZĂRI: 885 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI