Mănăstirea Sihla și peștera Sfintei Teodora din Munții Neamțului

TIPĂREȘTE

film de prezentare

Mănăstirea Sihla din Ținutul Neamțului (la vreo 20 Km vest de Târgu Neamț este situată în sud-estul Munților Stânișoarei, pe Obcina Sihlei, munte cu o puternică încărcătură spirituală și monahală, înconjurat de vestitele mănăstiri Secu, Sihăstria, Agapia, Agapia Veche, Văratec, Horaița și altele. Se zice că și în prezent pe acest munte sunt pustnici neștiuți și singuratici care trăiesc în deplină evlavie, demni urmași ai Sfintei Teodora.

Pentru mine, Mănăstirea Sihla și mai ales locurile sălbatice legate de viața Sfintei Teodora au o rezonanță aparte. Am ajuns aici de mic copil condus de bunică-mea, o femeie foarte credincioasă, cea care mi-a condus primii pași în lumea codrilor și m-a învățat să cunosc cipercile de pădure (cunoscute în zonă sub denumirea de bureți). Asta se întâmpla cu zeci de ani în urmă. În acele vremuri Sihla era doar un schit, iar chiliile călugărilor nu erau din piatră ca acum și nici nu exista vreun drum. Împreună cu bunica, din Târgu Neamț mergeam cu autobuzul vreo 20 km până la poarta Mănăstirii Sihăstria și de acolo urcam până în vârful muntelui pe jos. Rețin vag cum unul din călugi ne-a condus spre peșterea Sfintei printe stâncile impresionante și chiar ne-a dat să gustăm din rădăcinile unei plante (parcă o ferigă) cu care spunea că Sfânta teodora își astâmpăra foamea. Din vârful muntelui, de la Schitul Sihla, împreună cu bunica am coborât, desigur tot pe jos, cale de mulți kilometri până la una din mănăstirile Agapia sau Agapia Veche. De la Agapia am luat iar autobuzul spre Târgu Neamț, vreo 15 km. O ispravă pe care de atunci nu am reușit s-o repeet și pe care mi-o aduc foarte bine aminte este că înainte de ajunge la Mănăstirea Agapia am găsit în pădure un hrib uriaș având pălăria aproape cât capacul de căldare. Din nefericire, ”buretele” era viermănos.

De atunci au trecut anii și pe măsură ce am crescut am repetat pelerinajele făcute cu bunica, fie pe jos, fie cu bicicleta și mai târziu cu mașina. Da, între timp a apărut un drum forestier (este indicat să aveți o mașină tare), iar chiliile s-au refăcut din piatră. Ultima dată am fost în 2014 însoțind o familie de moldoveni (adică din Basarabia) care nu văzuseră niciodată vreun munte. Nu vă povestesc ce senzații au avut când am ajuns la stâncăriile cu peștera Sfintei Teodora. Se țineau de cărare ”cu dinții”...

Spunându-vă acestea, ați sesizat că Sihla este un punct nodal al ”turismului” monahal în Munții Neamțului. De o parte, spre nord, sunt mănăstirile Neamț, Secu și Sihăstria, iar de cealaltă parte, spre est și sud sunt mănăstirile Agapia, Agapia Veche, Văratec și Horaița.

Sihla mai are o particularitate care o deosebește de mănăstirile din vale: este un lăcaș monahal cu trăire autentică și nu este ”poleită” pentru turiști. Pot să zic că chiar am simțit un fel de ostilitate din partea călugărilor, fiind încadrat probabil în cateoria turiștilor de ocazie. Aici ar fi bine ca aici să ajungă în special cei cu chemare... spirituală înaltă. Din nefericire pentru ei, drumul forestier (așa prost cum este) poate aduce orice neavenit la poarta lor. Și chiar că uneori este mare aglomerație.

Atenție la ținută și la crucile pe care (nu) le faceți. Călugării veghează!

Inceputurile de sihăstrie la Sihla se pierd departe în istorie, înainte de anul 1200. Pe la începutul secolului al XVIII-lea, călugări de la Mănăstirea Secu s-au retras în aceste locuri întru rugă şi credinţă, boierii Cantacuzini ridicându-le aici biserică de lemn prin anii 1741-1742. Actuala biserică a schitului Sihla datează din anul 1813. A fost refăcută în 1973 și pictată în 1974 (foto, video). La vest de biserica mare se află şi Bisericuţa "Dintr-un Brad", adăpostită pe o prispă îngustă, sub o stâncă uriaşă. Ea a fost ridicată în 1763 şi constituie un unicat în arhitectura noastră religioasă prin dimensiunile sale miniaturale (foto, video). Îmi aduc aminte că în urmă cu mulți ani un tânăr călugăr care stătea lângă această bisericuță ne-a ținut o prelegere despre deșărtăciunile vieții de dinafara mănăstirii. Viața adevărată era pentru el doar acolo. Lângă bisericuță, sub o mare stâncă, sunt chiliile a doi călugări.

Părintele Paisie Olaru, cunoscut în întreaga lume monahală și de credinciosi sub numele de Părintele Paisie de la Sihla, va fi cel mai renumit și căutat duhovnic din toate colțurile țării. In anul 1984, bolnav fiind, coboară definitiv la Mănăstirea Sihăstria unde va trece la Domnul la data de 18 octombrie 1990. Este propus pentru canonizare.

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla a trăit în Moldova secolului al XVII-lea, fiind cea dintâi româncă trecută în rândul sfinților. Biserica Ortodoxă Română o prăznuiește pe data de 7 august.

Sf. Teodora de la Sihla s-a născut în jurul anului 1650 într-un sat din apropiere. Tatăl său era boier și armaș al Cetății Neamț. A fost căsătorită contra voinței sale. Nevând copii, soții hotărăsc să se călugărească, ea, la vârsta de aproape 30 de ani, retrăgându-se la Vărzărești (jud. Buzău). Năvălirile străine o determină să se retragă în Munții Buzăului unde viețuiește aproape un deceniu. Apoi se îndreaptă spre Mănăstirea Neamț de unde este îndrumată spre Munții Neamțului la schitul Sihăstria (recent înființat), după care a suit munții pentru a sihăstri în pustia Sihlei. Şi s-a nevoit acolo Cuvioasa vreme de mulți ani, în post și rugăciuni, în lacrimi și mii de metanii, uitată de lume. Cuviosul Pavel de la Schitul Sihăstria, duhovnicul ei, o mărturisea, o îmbărbătă, o împărtășea cu Sfintele Taine și îi ducea cele de trebuință.

După ce acesta a răposat, Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, deoarece nimeni nu știa locul unde se afla. Hainele i se rupseseră și se mai hrănea doar cu fructele pădurii. Cuvioasa a dobândit însă darul rugăciunii, al lacrimilor, al răbdării și al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Dobândise darul facerii de minuni și era ca un diamant strălucitor în munții Sihlei, uitată de oameni, dar acoperită de darul Duhului Sfânt. Din timp în timp, păsările cerului îi aduceau în ciocurile lor fărâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere.

Ajungând Cuvioasa Teodora aproape de sfârșitul vieții ei pamântești, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot care să o împărtășească. Prin voia Domnului, starețul de la Schitul Sihăstria a observat cum duceau păsările fărâmituri în pustie și a trimis doi frați să vadă unde anume se duc. Aceștia au ajuns noaptea în apropiere de peștera Cuvioasei Teodora și au văzut-o cum se ruga, înconjurată de o văpaie de foc ceresc. După ce Fericită Teodora și-a făcut cuvenită spovedanie, a primit Dumnezeieștile Taine și, mulțumind Părintelui Ceresc pentru toate, și-a încredințat sufletul în mâinile Domnului. Apoi călugării au făcut slujba înmormântării și au îngropat sfântul ei trup în peștera în care viețuise.

Trupul Sf. Teodora a rămas tăinuit în peșteră până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei într-o raclă de preț și le-a depus în biserica schitului, spre închinare. În anul 1856 sfintele moaște au ajuns la Mănăstirea Lavra Pecerska din Kiev unde se păstrează într-o raclă de preț, cu inscripțiile în limbile română: Sfânta Teodora din Carpați și slavonă: Sveti Teodora Carpatina.

În montajul video de față - pe care l-am realizat cu ocazia vizitei făcută în 2014 împreună cu o familie de moldoveni (din Basarabia) care și apar în videoclip, vedem pentru început curtea Mănăstirii Sihla și cărarea ce urcă spre peștera în care a viețuit Sfânta Teodora. Trecem pe lângă "Biserica Dintr-un Brad" lângă care se găsesc două chilii din secolul XIX. Drumul continuă pe lângă pereți de piatră pe cărări denivelate până la grota care a adăpostit-o pe Sfântă. Traseul continuă abrupt până la "Fântâna Sfintei Teodora" unde pe o stâncă mai mare se află o scobitură în care se adună apa de ploaie. După câțiva pași ajungem la drumul de la intrarea în Mănăstirea Sihla.

---

VIZUALIZĂRI: 4786 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI