Trei mănăstiri prahovene

TIPĂREȘTE

Scurta vizită la Cheia (vezi şi aici) nu se putea încheia fără a trece (în grabă, din păcate) pe la trei mănăstiri aflate pe drumul de întoarcere.

De fapt, prima dintre ele a fost chiar mănăstirea Cheia, situată la poalele Munţilor Ciucaş, în sudul localităţii Cheia. Mănăstirea de călugări, cu hramul Sfânta Treime, datează din secolul al XVIII-lea, iar biserica actuală are o vechime de aproape 200 de ani. Mai exact, aceasta a fost construită în forma actuală pe la 1838, iar icoanele împărăteşti sunt (se spune) pictate de Gheorghe Tătărăscu. Icoana Maicii Domnului din axionită este pictată de Sorin Ilfoveanu.

Arhitectura bisericii este deosebită, la exterior ieşind în evidenţă cele trei turle, pridvorul cu zece coloane (care are şi el două mici turle) şi brâul de picturi de sub streaşină, al căror colorit viu contrastează cu albul pereţilor.

Curtea mănăstirii, de o curăţenie impecabilă este plină de verdeaţă şi flori, ca şi chiliile cu pridvor, al căror acoperiş din şiţă dă o notă aparte complexului arhitectural.

La 5-6 km mai la sud, ieşind pe un drum lateral, vreo 200 de metri, se află mănăstirea de maici Suzana, cu hramul Sf. Nicolae, datând din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Numele i se trage de la ctitorul său, doamna Stanca din Săcele, care a purtat numele de Suzana după ce s-a călugărit. Biserica mănăstirii a fost ridicată pe la 1880 în stil clasic muntenesc, cu pronaos, naos şi altar, fără decoraţii exterioare şi cu trei turle. Intrarea se face printr-un mic pridvor. Pictura interioară, în ulei, a fost realizată de ucenicul lui Tătărăscu, Petre Nicolau.

Mănăstirea are şi un muzeu care conţine o colectie de icoane pictate pe lemn şi sticlă, îmbrăcate în argint aurit, cărţi religioase vechi şi diferite obiecte de cult. Din păcate, la data vizitei noastre, muzeul era închis pentru reorganizare, redeschiderea fiind la o dată incertă, spre sfârşitul anului, cum spera măicuţa care ne-a explicat acest lucruri.

Am plecat mai departe şi, la jumătatea distanţei dintre Vălenii de Munte şi Ploieşti, am ieşit la dreapta pe un drum lateral (pe care se ajunge la Slănic-Prahova). La vreo 2 km se află mănăstirea Zamfira, ce datează şi ea din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, numele venindu-i de la jupâniţa Zamfira, care şi-a donat moşia bisericii, întru pomenirea soţului său, Manuil Apostol, omorât de turci. De altfel, din acest punct de vedere, mănăstirea este o excepţie, având drept ctitori două femei: jupâniţa Zamfia şi nora sa, Smaranda Bălăceanu.

Biserica actuală a fost construită în 1885, tot în stil clasic muntenesc, precum biserica mănăstirii Suzana, doar că aceasta are numai o singură turlă.

Întreaga pictură interioară a fost realizată (într-un singur an) de tânărul de 18 ani, pe atunci, Nicolae Grigorescu (ajutat de fratele său, Gheorghe). Pereţii au fost pictaţi în frescă, iar catapeteasma, lucrată în lemn de tei în stil baroc, a fost pictată în ulei. Fresca s-a degradat destul de repede, din cauza fumului de la lumânări şi de la tămâie, astfel că, în 1904, ea a fost acoperită cu altă pictură, în tempera, executată de Toma Vintilescu. Se pare că Grigorescu nu a primit cu prea multă bucurie această ştire, dar din fericire pentru posteritate, pictura originală a fost restaurată, mai întâi între 1951-1953 şi apoi după daunele provocate de cutremurul din 1977, în 1986-1989, de către pictorul Ion Chiriac, astfel că acum, prima biserică pictată în întregime de Grigorescu ne poate prezenta opera marelui pictor, (aproape) aşa cum a imaginat-o el.

În curtea mănăstirii, în stânga bisericii se află mormintele mamei, fratelui şi ale trei dintre cei zece copii ai lui Nicolae Iorga. Chiar marele patriarh al culturii române ar fi dorit să fie înmormântat aici, dar soarta a hotărât altfel, el îşi doarme somnul de veci ăn cimitirul Bellu, din Bucureşti.

Şi această mănăstire are un muzeu cu obiecte de cult, icoane, broderii, vase sfinte etc. pe care însă nu l-am vizitat, pentru că timpul era deja prea înaintat şi noi mai aveam ceva cale de mers până acasă.

Asta şi pentru că, înainte de Vălenii de Munte, am vrut să mergem şi la mănăsirea Crasna. Chiar am ajuns până la parcarea de la marginea comunei Izvoarele, unde ar fi trebuit, conform indicaţiilor unei doamne care nu ştiu ce făcea pe-acolo, să lăsăm maşina şi să pornim cale de vreo oră, pe jos, până la mănăstire. Din lipsă de timp, am renunţat şi ne-am mulţumit cu o raită prin parcul amenajat printr-un proiect european de primăriţa localităţii. Parcul are iluminare ecologică cu panouri solare, fântână arteziană, locuri de joacă pentru copii şi WC-uri ecologice.

Refăcând acum imaginar traseul, pot spune că puţine zone din ţară au, într-un spaţiu relativ restrâns, atâtea locuri mirifice, încărcate de spiritualitate, precum Valea Teleajenului.

Dacă vreodată, cei care sunteţi mai din apropiere vreţi să ieşiţi, dar nu ştiţi încotro să vă îndreptaţi, mergeţi pe Valea Telejenului şi intraţi măcar la una din mănăstirile de aici. Vă veţi întoarce cu siguranţă mai liniştiţi şi mai bogaţi sufleteşte.

În final, două precizări:

1. Spre deosebire de mănăstirile Cheia şi Suzana, mănăstirea Zamfira nu are posibilităţi de cazare sau masă pentru pelerini.

2. Datele despre mănăstirile vizitate le-am extras din pliantele cumpărate la mănăstiri.

---

VIZUALIZĂRI: 7824 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI