Cimitirul Săracilor

TIPĂREȘTE

Cimitirul Săracilor este pomenit în mai multe articole de pe AFA, dar se pare că a ajuns până aici (sau cel puțin a vorbit - foarte foarte frumos - despre asta) doar @krisstinna: vezi impresii.

Am făcut și eu, zilele trecute, un drum până acolo. Nu motorizat, ci ca pieton; dacă aveți însă mașină, folosiți-o, pentru că drumul pe jos este de-a dreptul periculos. Se merge pe marginea șoselei ce duce la Săpânța - Negrești-Oaș - Satu Mare. Nu există trotuar, deși cimitirul este situat, teoretic, în interiorul municipiului, ce-i drept la câteva sute de metri de ultima casă (mai mult de 200, așa cum optimist anunță indicatorul din P3). Dacă vremea e proastă, cărarea de pământ este impracticabilă (P4), iar circulația autovehiculelor este intensă. Singurul avantaj ar fi faptul că se merge paralel cu Tisa (P5-P6), e o ocazie de a vedea acest important râu, dincolo de care se află Ucraina. Nici priveliștea către Munții Gutâi nu e de lepădat (P7).

M-am pregătit de acasă pentru ce urma să văd. Vizitasem Memorialul Victimelor Comunismului cu două zile înainte, acolo am auzit pentru prima oară despre existența cimitirului și, ulterior, am citit despre el tot ce am găsit pe net și pe pliante. Ce am aflat: a fost înființat acum un veac, servind inițial ca loc de veci pentru cei fără adăpost sau venituri - care erau înmormântați pe socoteala comunității. Aici au considerat autoritățile comuniste că ar fi locul potrivit pentru înhumarea rămășițelor pământești ale fruntașilor vieții politice a României interbelice care au murit în detenție la Sighet în perioada 1950-54: Iuliu Maniu, Constantin I. C. Brătianu, Gheorghe Brătianu ș. a. De asemenea, aici odihnesc episcopii catolici și greco-catolici care au sfârșit în aceeași închisoare de tristă amintire, precum și membri ai rezistenței maramureșene în fața regimului.

La Sighet au murit 54 de deținuți (din cei 200); nu se știe precis câți dintre aceștia au fost înmormântați în cimitir. Au fost efectuate analize asupra rămășițelor găsite, dar nu s-au putut identifica persoanele. Prin urmare, s-a amenajat un ansamblu dedicat, simbolic, tuturor victimelor represiunii comuniste din România.

A fost desenată din brazi o hartă a ţării, iar în locul de pe hartă al oraşului Sighet (socotit un epicentru al acestei represiuni) a fost ridicat un altar-cenotaf.  În nişa de sub altar au fost depuse zeci de urne cu pământ adus din diferitele închisori, lagăre, centre de deportare, locuri de execuţie.  În spatele altarului veghează o cruce în stil bizantin, dăltuită în calcar de maestrul pietrar Constantin Marinete, iar în fundal au fost ridicate de-a lungul timpului mai multe troiţe dedicate victimelor de către familii şi asociaţii.  

Ansamblul mai cuprinde câteva zeci de plăci de andezit pe care sunt sculptate nume ale cetăţenilor români morţi în deportările din Uniunea Sovietică. Ele completează numele morţilor din închisori şi lagăre, parţial înregistrate pe plăcile din curtea Memorialului.  

În anii 2011 – 2012, în partea dinspre şosea a fostului cimitir a fost ridicată de către Fundaţia Academia Civică o Poartă a Memoriei (arh. Ștefan Radocea), care ţine loc şi de clopotniţă. Inspirată din motivul biblic al Scării Vieţii, poarta evocă în acelaşi timp o carte deschisă, prin deschizătura căreia poate fi văzut, în perspectivă, ansamblul arhitectural. Este un mod simbolic de a-i celebra pe nenumăraţii luptători care şi-au dat libertatea şi viaţa pentru democraţie, înfruntând dictatura comunistă şi ateistă. memorialsighet.ro/cimitirul-saracilor 

Cimitirul este deschis 7/7, 24/24. Eu am ajuns în cursul dimineții, pe la 9:30. Sala de primire a vizitatorilor (P39) era încuiată (am senzația că șansele de a o găsi pe cineva acolo nu sunt prea mari), am fost întâmpinat doar de un câine - pe care îl puteți vedea în multe fotografii. Nu fioros, dar gălăgios și insistent, am avut în permanență grija lui. Spre sfârșit ne-am împrietenit cumva, m-a condus la întoarcere până la calea ferată (sau poate că voia să fie sigur că a scăpat și el de mine).

Pentru a povesti ce e de văzut acolo, mă voi raporta la imaginea din P1. Cimitirul propriu zis este situat în interiorul hărții României (P19-P26), dar intrarea se face pe undeva prin Cadrilater. Se ocolește Dobrogea prin Marea Neagră, iar în Basarabia găsim plăcile de andezit cu numele celor morţi în deportările din Uniunea Sovietică (P9-P15). Tot în exteriorul hărții, dar „deasupra” Bucovinei și a Maramureșului, sunt monumentele dedicate celor căzuți victime represiunii comuniste (P16-P18, P27, P29, p34-P38). Pe unde ar fi Ungaria sunt tot morminte, unele având plăci funerare, însă majoritatea anonime. Cărarea printre ele ocolește Banatul, prin Serbia, pentru a ajunge la Scara Vieții (situată în Bulgaria, vezi mai jos).

Întrarea pe „teritoriul României” se face, bineînțeles, prin Maramureș. Chiar la intrare, în dreptul Sighetului, aflăm altarul-cenotaf cu crucea bizantină despre care este vorba mai sus (P21-P22). În rest se calcă printre morminte pentru a merge către granița de sud, dincolo de care este situată Scara Vieții (P20, P8). Se poate urca până pe o platformă aproape de clopot, de unde am avea parte de o vedere de ansamblu a întregului memorial. Din păcate, în ziua respectivă terenul era mocirlos, piciorul intra adânc în pământ, așa că nu am reușit să ajung până la poarta-clopotniță. Poze de sus a încărcat @krisstinna.

Nu mă pricep la încheieri. Tot ce pot să spun: faceți o vizită, dacă aveți drum prin Sighet! Și, desigur:

LA MULȚI ANI! 

---

VIZUALIZĂRI: 512 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI