Castelul Calendar, Castelul Degenfeld, Castelul Rákóczi - Povesti de viata si 3 castele uitate de timp si de oameni

TIPĂREȘTE

Stiati ca judetul Mures are 26 castele? eu nu stiam si am cautat sa vedem niste castele intr-o zona cat de cat apropiata de Targu Mures, avand in vedere ca la cat era de cald, nu voiam sa facem deplasari prea lungi, sa fie un alt tip de castele (nu dintre cele renovate si transformate in hoteluri, ci sa fie mai degraba invaluite in mister, asa ca prima alegere a fost Castelul Calendar (Castelul Ugron din Zau de Campie).

De cand am citit despre el, mi s-a parut cat se poate de interesant, informatiile nu erau ofertante, insa speram ca realitatea zilei sa-mi infirme temerile, din pacate a fost mai rau decat ma asteptam, insa toate la randul lor. Ar trebui sa va spun povestea acestui castel. Castelul are 365 de ferestre, 52 de camere, 4 turnuri, 7 terase si 12 holuri, reprezentand ceea ce de fapt banuiti si voi, numarul de zile dintr-un an, saptamanile, anotimpurile, zilele saptamanii, si lunile anului. Castelul este construit pe un deal, noroc ca drumul nu este foarte lung din sosea, deoarece nu este tocmai grozav. Castelul a fost construit in perioada 1908-1912 si reprezinta declaratia de iubire a ambasadorului Austro-Ungariei in Rusia, baronul Istvan Ugron pentru fiica tarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Dovada de iubire nu a atins inima printesei, ramane insa povestea si un castel inedit care insa are toate sansele ca intr-un oarecare viitor sa fie si el doar istorie. Din informatiile citite am aflat ca s-ar afla in subordinea Consiliului Judetean Mures, ca a fost sanatoriu, scoala si depozit si ca acum ar fi orfelinat de fete, adapostind 70 de fete. Si aceste informatii sunt doar istorie acum, locul a fost lasat in paragina, mama uneia dintre prietenele mele mi-a spus insa ca a avut colege de serviciu doua fete ce proveneau din acel orfelinat,

Alte informatii nu sustin neaparat povestea iar castelul se pare ca a fost construit la initiativa baronului Istvan Ugron, insa dupa desenele cumnatului sau baronul János Bánffy, in stil neorenascentist, in acest loc existand la acel moment un conac vechi si o casa de oaspeti construite din piatra, un parc, o cripta familiala si cladiri anexe. Cum insa cand esti doar “arhitect de vacanta” planurile de amatori au fost usor modificate, pentru a asigura un aspect cat mai apropiat de cel al unui castel.

Castelul a fost finalizat in 1912 insa a fost mobilat de abia in 1918 data la care baronul István Ugron a iesit la pensie, cedand castelul in 1925 nepotului sau, baronul István Bánffy pastrand doar cateva camere pentru el, desi locuia mai mult la Cluj. István Ugron a fost insa si un mare colectionar, detinand o colectie apreciabila din operele unor pictori contemporani polonezi, sarbi si orientali, dar si obiecte de arta din Anatolia sau China sau o colectie impresionanta de arme. Toate acestea (dar si mobilierul) s-au pierdut insa de-a lungul timpului, mai ales avand in vedere ca dupa nationalizare, obiectele de valoare au fost luate de persoane oficiale. Si istoria avea sa fie cruda cu István Ugron, acesta murind la Cluj, in 1848 intr-un azil de batrani. Evolutia ulterioara a castelului a fost astfel: pana in 1954 aici a fost un centru de colectare cereale, intre 1954-1959 o scoala, intre 1959-1962 un liceu economic, iar apoi pana in 2012 o casa de copii.

Noi am ajuns la castel fiind ghidati de waze, altfel neavand nici un altfel de indicator, si dupa cateva sute de metri pe un drum cam chinuit ne-am aflat in fata portii de intrare in castel, o poarta care spune: “Pe aici nu se trece!” , insa o gaura in gard ne dadea speranta ca putem trece desi pe fundal se auzea (si vedea) un caine care ne latra. Am luat doi covrigi in buzunar si am mers inspre catel, cu care de altfel ne-am imprietenit. Catelul era legat, semn ca trebuia sa fie si cineva prin zona. Am gasit si urme ale scolii (sau orfelinatului) adica niste leagane. Am vazut la una dintre ferestre si o antena de satelit, semn ca cineva locuieste acolo, insa cat ne-am invartit prin zona nu a aparut nimeni. Am incercat sa ocolim castelul, insa in spatele castelului era o catea cu pui si am zis mai bine nu.

Am revenit in fata castelului de unde am incercat sa facem si ceva poze (in ciuda unui semn pe care l-am considerat expirat) si care spunea ca fotografiatul sau filmatul sunt interzise. Arhitectura castelului este una usor ciudata, nu seamana stanga cu dreapta, si am citit mai apoi ca arhitectii implicati in construirea castelului au venit si ei cu ideile lor, asa incat stilul castelului este unul neclar, deoarece este o imbinare de diverse forme istorice, in acest caz, neogotice şi neoromanice. Asa ca in ceea ce ma priveste, nu pot comenta ceea ce am privit din punct de vedere al stilului, insa comentariile sunt date mai degraba de diferentierea vazuta ca aspect exterior respectiv (privind castelul din fata), turnul din dreapta care este mai mic are forma rotunda, iar cel din stanga, mai inalt are forma hexagonala (in spate mai sunt doua turnuri). In partea dreapta se gaseste o terasa cu arcade sustinute de niste coloane, iar intrarea in castel care se face pe sub un balcon este sustinuta de stalpi. Fatada poarta si un blazon, care se pare ca este obiectul cel mai bine pastrat si pe care am reusit sa il fotografiez destul de bine (cu zoom).

Acum castelul se afla in proprietatea Consiliului Judetean Mures si nu se stie daca pana ii va fi hotarata soarta va mai exista ceva din castel. Am plecat destul de mahniti de aici, asta deoarece este un loc care ar putea atrage turistii, intotdeauna povestile atrag, insa este greu sa ne urnim. Si ca sa vedeti cum arata castelul si in interior va invit sa vedeti acest scurt material documentar youtube

Am plecat mai departe, spre urmatorul castel pe care waze il recunostea, castelul Degenfeld din localitatea Cuci, la circa 38 km de Targu Mures. Acum sa nu va asteptati sa vedeti un castel, asa cum ne imaginam de obicei, seamana mai degraba cu un un conac, insa peste tot l-am regasit ca si castel. De asemenea aici se ajunge pe un drum de tara, la capatul caruia dai de acest castel cu portile ferecate. Aici insa exista o casa in care traieste o familie ceva mai in varsta care isi duc traiul de zi cu zi, dar care isi mai rotunjesc si ei veniturile facand posibila intrarea in curtea castelului (ei avand cheia de la lacatul pus pe poarta si asta deoarece de aici isi iau ei apa). Castelul este construit in stil neoclasicist la 1800 la inițiativa contelui Degenfeld Miksa Kristóf, si extins cu doua aripi de catre Degenfeld Lajos, in secolul al XX-lea, insa prin comparatie cu Castelul Calendar constructia este in plan simetric, cu o intrare sprijinita de stalpi, pe fatada aflandu-se insa si blazonul familiei contelui Degenfeld. La interior se regasesc sala mare, sala de fumat, de conversatie dar si camerele oaspetilor. In perioada comunista castelul a fost sediu CAP, apoi dupa inundatiile din 1970 aici s-a mutat Primaria, Biblioteca si Politia. In curte se gaseste si un turn imens de caramida care inainte asigura alimentarea cu apa, acum este doar un turn in degradare. Pe vremuri cladirea era inconjurata de un parc dendrologic si avea doua sere. Recent, castelul a fost retrocedat familiei Degenfeld care incearca sa il readuca la viata astfel ca desi de obicei inchis (cum am cules informatii de pe net), in data de 29 iunie isi deschide portile pentru o zi, iar castelul poate fi vizitat cu ajutorul unui ghid care face parte din Fundatia Castellum infiintata in 1992 cu scopul de a reuni membri si urmasii familiilor istorice din Transilvania. La data de 29 iunie mostenitorii care traiesc in Germania impreuna cu fundatia Castellum promoveaza localitatea si castelul printr-un tur al satului si al castelului, expozitii, prezentari stiintifice si mese rotunde, jocuri si concursuri organizate la castel atat pentru adulti cat si pentru copii (lucru manual, tir cu arcul).

Insa batranul care ne-a deschis portile ne-a spus ca in weekend castelul poate fi vizitat si in interior, fara sa ne ofere mai mule informatii, insa intr-una dintre laterale, la umbra unui pom se gasesc doua mese fiecare cu cate 2 banci (destul de noi) ceea ce poate da sperante reinvierii acestor locuri. In interior am inteles ca au fost aduse niste poze pentru a fi expuse, si ceva piese de mobilier. Castelul este declarat monument istoric clasat in grupa B ceea ce inseamna” reprezentativ pentru patrimoniul cultural local” . De asemenea va invit sa vedeti si acest loc urmarind acest filmulet youtube

De aici, deja si mai tristi, sperasem in niste castele care sa nu fie abandonate chiar asa, si mai pastram o urma de speranta in Castelul Rákóczi din Iernut. Castelul se afla in afara localitatii Iernut (se intra pe un drum pe langa o statie de benzina), tot prietenul waze ne ajuta deoarece nici aici nu exista nici o alta indrumare. Drumul ne-a dus oarecum in spatele castelului, insa dezamagirea a fost si mai mare. Am facut o singura poza deoarece nu te puteai apropia foarte mult si am incercat sa revenim in fata castelului, unde vazusem ca ar fi intrarea, o constructie aflata si mai mult in ruina. Am incercat sa trec prin desisul ce acoperea locul, aveam senzatia unui castel adormit inconjurat de iarba, mici pomisori care daca ma voi apropia se vor da la o parte si castelul isi va arata frumusetea. Insa acestea sunt doar in filme si povestile cu zane, realitatea mi-a aratat ca nu ar fi bine sa trec mai departe de poarta, avand in vedere ca nu stiam ce ma va astepta mai departe, asa ca si aici inca vreo 2-3 poze si cam atat. Am scormonit insa internetul pentru a va prezenta si acest loc uitat de timp dar mai ales de oameni si am aflat si povestea trista a acestui loc despre care se spune ca ar fi blestemat.

Castelul poarta numele de Kornis-Rákóczi-Bethlen (ceea ce arata cateva dintre familiile care l-au detinut) si este opera arhitectului Agostino da Serena. Istoria mentioneaza in Iernut un castel al familiei Bogáthi care insa a fost pierdut in 1575 asta deoarece Bogáthi a participat in luptele pentru tron de partea Habsburgilor, impotriva domnitorului Báthory István care, castigand pana la urma, i-a confiscat proprietatile si l-a executat pe Bogáthi. Castelul avea o forma dreptunghiulara, cu curte interioara si bastioane in colturi si pereti de un metru grosime. De-a lungul timpului castelul a trecut prin mainile mai multor familii de vaza din Transilvania, si a suferit si mai multe transformari, i-a apartinut si lui Kornis Zsigmond, principele din Bihor, familiei Bethlen si familiei Haller.

Blestemul acestui castel se spune ca ar proveni si de la cei doi mitropoliti ai Transilvaniei, Dosoftei Ilie Iorest si Sava Brancovici (secolul XVII) care au fost inchisi in hrubele castelului deoarece nu au vrut sa se lepede de credinta lor,

Si punctul de varf al istoriei acestui castel este dat de asa-zisa noapte blestemata a anului 1885 cand Bethlen Márk a pierdut totul la un joc de carti iar castelul a fost castigat de contele Jeno Haller. Acesta nu a pastrat castelul pentru mult timp, donandu-l (alte surse spun ca a fost cumparat) catre Biserica Romano-Catolica din Transilvania la inceput de secol XX, fiind transformat intr-o ferma model.

Dupa ce a fost confiscat de comunisti (dupa nationalizarile din ‘40) a fost transformat in liceu agricol insa la jumatatea anilor ‘90 a fost inchis si de atunci e in ruine. Din 2003 domeniul si castelul au fost revendicate de biserica romano-catolica, insa este si la ora actuala in litigiu, timp in care cinci secole de istorie se scufunda si mai mult in ruina,

Si cam asa a decurs ziua noastra printre destine triste si castele uitate de timp si de oameni. Daca v-as recomanda sa vedeti locurile? Nu stiu ce sa zic, depinde de ceea ce simtiti, mie insa nu imi pare rau ca am vazut aceste locuri, e ca si cand as fi mers la ruda mai saraca pe care nu o baga nimeni in seama desi ascunde o frumusete interioara pe care ar vrea sa o arate. Oamenii din jur insa si toata birocratia fac ca incet, incet din aceste locuri sa ramana in final doar niste numere in statistici.

---

VIZUALIZĂRI: 2008 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI