ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.04.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
APR-2010
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Biserica Dobroteasa - renasterea unei biserici 'demolate'

Ilustrație video-muzicală

TIPĂREȘTE

Acum câteva sute de ani, mai exact (?) în 1730, a fost zidită pentru prima dată în mahalaua Dobroteasa o biserică ce a înlocuit o alta, mai veche, din lemn. Mahalaua (şi după ea, şi biserica) poartă numele boierului Dobrotă, asemeni altor câtorva mahalale bucureştene, numite după boierii care deţineau majoritatea proprietăţilor zonei. Pe la 1884 acea biserică e la rândul ei demolată şi pe locul ei de construieşte una nouă, mai mare şi mai frumoasă. În anul Domnului 1893 a fost sfinţită de către IPS mitropolitul Ghenadie Petrescu. Hramurile bisericii sunt: "Buna-Vestire", "Sfânta Cuvioasă Paraschiva" şi "Sfânta Muceniţă Filofteea". Pictura murală interioară este executată de către Gheorghe Ioanid, elev al lui Gheorghe Tattarescu. Culorile sunt (încă! ) foarte vii si feţele zugrăvite sunt expresive si luminoase chiar şi dupa mai mult de un secol.

Pe măsură ce vremurile au început sa devină tot mai grele, pe lângă activitatea ecumenică, pe lângă această Sf. biserică a început să se înfăptuiască şi o foarte utila munca de ajutorare a sărmanilor (care încă şi azi continuă cu destul succes).

Păcat că evenimente ce voi încerca să le redau ceva mai jos şi-au pus patina distrugătoare asupra lor... câteva cutremure şi războaie au trecut fără să lase urme prea adânci pe faţa bisericii, până când, în seara de 4 martie 1977 pământul, nemaisuportând pesemne antichristul care domnea pe atunci, a încercat să se scuture de el. Din păcate, nu a reuşit ceea ce şi-a propus - în schimb turlele bisericii acesteia au fost grav avariate. La fel cu zeci de alte cladiri si monumente din capitală şi din toată ţara. Ca să nu mai punem la socoteală pe cele care au căzut de tot...

În fine, oamenii au început să repare ceea ce cutremurul a stricat, doar că în anul 1983 Diktatorul N. Ceauşescu ordonă încetarea lucrărilor şi închide biserica, aceasta urmând să fie demolată pentru edificarea noului şi modernului Centru Civic. Printr-o adevarată minune, biserica scapă de furia comunistă şi, deşi în acte (sau poate tocmai de aceea) figurează ca "DEMOLATĂ", ea rezistă cu stoicie încă destul timp încât epoca tristă care îi semnase condamnarea la ruină să cadă ea însăşi în lada de gunoi a istoriei...

Cu mult sârg, credinţă şi cerbicie, enoriaşii si parohii bisericii se vor apuca de reparaţii şi consolidări imediat după revoluţie. Prima dată au fost luate măsuri pentru ca interiorul să fie protejat de intemperii, apoi, cu multe greutăţi datorate lipsei fondurilor, s-a purces la repararea structurii de rezistenţă (lucrare încheiată), a acoperişurilor (şi asta încheiată) şi a zidariei şi finisajelor. Biserica a fost redeschisă în anul 1991.

Acum deja începe să îşi arate frumuseţea ascunsă de decenii de încercări potrivnice.

Fiind de curând mutat în apropiere, m-am hotărât chiar în noaptea de Înviere sa merg aici pentru a asista la Sfânta slujbă. Deşi la început am crezut că nu va fi prea multă lume (eu fiind venit puţin mai din vreme), am constatat (cu bucurie) că mă înşelasem. A fost plin de o mulţime de credincioşi, care spre şi mai marea mea uimire, s-au comportat foarte civilizat, ascultând Sf. slujbă în linişte, fără foială, fără îmbrânceli. La fel a fost şi când s-a dat lumină, la fel când s-au împărţit "Paştile". Iar după ce s-a intrat în biserică, rămânând şi mai puţini, a fost încă mai bine.

Aici, în acea noapte, am simţit că intr-adevăr, "Cristos a înviat! " şi, odată cu el, şi aceasta biserică!

Si ştiţi care a fost partea cea mai grea a readucerii ei la lumină? Să convingă autorităţile postdecembriste ca acolo ÎNCĂ mai este o biserică, aceasta nefiind demolată asa cum scriau actele!!!

Azi, în ajunul altei mari sărbători (Izvorul Tămăduirii), am îndrăznit sa intru pe seara pe uşă şi să solicit Părintelui Gheorghe IONITA permisiunea de a face câteva poze pe care sa le ataşez acestor câteva cuvinte. Cu mărinimie şi cu câteva vorbe de incurajare, am primit aceasta încuviinţare, drept pentru care voi alătura şi aceste imagini care sper să vă placă.

Drept lecturi suplimentare, recomand: saitul oficial al bisericii (istoric, localizare, program - tot ce vreţi să ştiţi! ) / Ceauşima - articol din wikipedia care descrie distrugerile regimului ceauşist / putina istorie / articolul Centrele civice ale comunismului românesc.


[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 08.04.10 22:37:17
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4699 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Biserica Dobroteasa - vazuta de vizavi de Camera de Comert a Romaniei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6100 PMA (din 10 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

magdalena
[08.04.10 22:49:00]
»

Spune-mi si mie in ce zona se afla aceasta biserica?

pepsi70ro
[08.04.10 22:49:41]
»

Nu prea te vedeam sa scrii despre biserici/manastiri, dar m-am inselat. Auzisem si eu povestea acestei biserici, stiu ca pe vremea aceea cand s-a dorit demolata a facut multa valva printre bucuresteni. Felicitari pentru ca ai readus la viata povestea acestei biserici!

magdalena
[08.04.10 22:54:20]
»

Dragos anul trecut a fost unde am fost eu anul acesta datorita lui! Poate nu il vedeai scriind despre biserici, dar ceva acolo are el...

webmaster13
[08.04.10 23:02:44]
»

foarte frumos Dragos, mi-au placut mult randurile scrise de tine, si inca nu sunt convins ca prin atasarea acestei melodii fac ceea ce trebuie! Este genul de descriere care nu mai are nevoie de muzica, insa las acest lucru la aprecierea ta!

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[08.04.10 23:34:17]
»

Sunt atatea biserici cu o istorie bogata in acest oras... Acum, in Saptamana Luminata, am incercat sa aduc mai aproape de sufletele Domniilor voastre macar una. Dar nu oricare, ci intr-un fel chiar o biserica a reinvierii!

Muzica propusa imi place (Chopin se chema strada unde am copilarit! deci nu poate fi decat compozitorul meu favorit), desi nu e prea... biseriseasca. Dar are darul sa linisteasca in egala masura sufletul. Multumesc.

Si mai sunt inca o gramada de monumente pe cale sa se darame, pe care sper sa apuc macar sa le "inregistrez" cumva (zona din apropierea Garii de Nord e doar un umil exemplu) si sa apuc sa le descriu pentru cei care nu vor mai avea ocazia sa le vada in realitate.

La fel si despre cele mai frumoase si vechi biserici ale capitalei. Macar sa am vreme si putere...

Doamne-ajuta!

PS @ magdalena > este pe B-dul Mircea Vodă, Nr. 35A, in sectorul III, chiar peste drum de Camera de Comert a Romaniei (in saitul oficial, la rubrica [Contact] este si o harta).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
biancuta
[08.04.10 23:39:31]
»

Intr-adevar, randurile sunt foarte frumos scrise si astept sa mai scri si despre alte biserici din Bucuresti. (mai aveti inca biserici vechi).

cc_iordachescu
[09.04.10 22:23:16]
»

Dragoş, mulţumim!

Cuvintele tale ne-au încântat, mai ales că nu ştiam mare lucru despre acestă biserică, pe care am admirat-o de nenumărate ori în drumurile noastre (15 ani de vieţuire în capitală) în diverse stadii de paragină sau renovare.

Ştiam doar că era printre bisericile "demolate" de la mătuşa mea, care a avut casa în acel cartier.

Sanziana
[19.04.10 10:26:02]
»

Dragos foarte frumoasa biserica, nu te stiam genul care scrie despre biserici, se pare ca spiritul Sarbatorilor pascale i-a cuprins pe toti, te felicit, chiar daca sunt in intarziere si promit ca atunci cand vin in Bucuresti te fac ghid fara voie

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[19.04.10 10:47:54]
»

@ sanziana > adica eu pot sa bat de nenumarate ori drumul pana in Bucovina sa ma desfat si sa-mi primenesc sufletul prin manastirile stramosesti, si tu sa nu poti veni odata in capitala sa-ti arat si eu macar vreo 2-3 biserici dintre zecile ce umplu fiecare cartier (dar in special centrul vechi)?

avem si noi, har Domnului destule, poate nu la fel de frumoase precum cele din Maramures sau Bucovina (sau Oltenia, Moldova, Dobrogea, Banat si oricare alt colt din tara); din pacate, nu prea au fost ingrijite, iar in timpul regimului comunist au fost chiar voit nedreptatite, distruse, demolate, mutate, batjocorite. noroc ca au fost si oameni a caror credinta a reusit sa mai apere si salveze macar o parte din istoria asta sacra.

te astept oricand, bucuros!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Admin
[05.06.10 20:22:06]
»

Mutat la 'Biserici, manastiri, schituri bucurestene', rubrica nou-creata cu scopul de a grupa toate recomandarile despre astfel de obiective din Bucuresti

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
biancuta, domidoc, magdalena
Alte impresii din această RUBRICĂ[Alte] Biserici, mânăstiri în București și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048058986663818 sec
    ecranul dvs: 1 x 1