GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Biserica Sfânta Sofia din Floreasca
Înafară de enoriaşii din cartier, puţini bucureşteni cunosc biserica de pe calea Floreasca, cu hramul Sfânta Sofia, monument istoric aşezat pe malul lacului cu acelaş nume. Ca în fiecare an de Florii am mers la biserică. Nu am putut pătrunde în lăcaş din cauza marei de oameni care veniseră dis de dimineaţă. În jurul bisericii, unii mai bătrâni erau aşezaţi pe bănci, alţii stăteau în picioare ţinând rămurele de salcie în mână. Toţi ascultau cu evlavie slujba revărsată din difuzor. Floriile sunt una din cele mai importante sărbători ale creştinătăţii. Ele evocă intrarea Domnului în Ierusalim călare pe un asin, înconjurat de cei 12 apostoli şi ovaţionat de mulţime ca un adevărat împărat şi Fiu al lui Dumnezeu. Poate mulţimea din curte, poate decibelii difuzorului nu m-au lăsat să găsesc reculegerea pe care o căutam. Am revenit peste câteva zile spre seară înaintea deniei. În biserică erau câţiva oameni, tineri în drum spre casă venind de la serviciu şi câteva bătrâne cernite făcute una cu stranele în care stăteau. Am rămas în picioare şi i-am încredinţat Domnului temerile şi speranţele mele, rugându-l să ne ajute şi de data asta în cumpăna prin care trecem.
Începuturile
Prima atestare documentară a unei biserici în cartierul numit astăzi Floreasca se găseşte într-un hrisov datat 22 noiembrie 1635 în care se vorbeşte despre˝popa Meicul ot Floreşti˝. De bună seamă el slujea într-o bisericuţă modestă de lemn aşa cum erau cele de la câmpie. Biserica actuală de zid nu se ştie când a fost construită din cauză că s-a pierdut pisania veche. Ea este pomenită în 1738 ca şi paraclis al familiei Florescu. Un izvor mai vechi este o candelă din 1708 aflată în custodia Muzeului de Artă care a fost donată de Istratie Florescu, văr al lui Constantin Brâncoveanu.
Amplasare
Încă din timpul lui Mihai Viteazul, lângă Bucureşti pe ˝drumul plăcintei˝exista un sat mare Floreşti, aşezat pe moşia boierilor cu acelaş nume. Satul se întindea până la râul Colentina şi era format din trei părţi distincte: Floreştii de Jos, pe locul unde s-a ridicat mănăstirea Cernica, Floreştii de Mijloc şi Floreştii de Sus pe malul lacului. Cu trei secole în urmă familia Florescu deţinea aici case mari demne de vizita unor înalte personalităţi cum a fost Soliman Pasa care a fost găzduit la Floreşti în 1738 în timpul războiului ruso-turc. Floreştii aveau pe moşie şi un paraclis al familiei, probabil primul lăcaş de zid construit pe malul lacului, care, în urma câtorva restaurări a devenit biserica pe care am vizitat-o. La jumătatea secolului trecut în cartierul din jurul bisericii şi mai departe, sub Gh. Gheorghiu Dej au fost construite bloculeţe cu trei etaje pentru demnitarii comunişti de rangul doi şi după anul 2000, vile şi blocuri pentru protipendadă.
Familia Florescu
Îşi are originile în istoria îndepărtată, un Vintilă Florescu fiind dregător sub Vlad Tepes şi Radu cel Frumos. Moşia a fost adusă ca zestre de către Ancuţa Florescu soţului său Banu Antonache. Este bine de ştiut că Banu Antonache era fiul unui grec Panteleon Calliarhi, medicul personal al lui Constantin Brâncoveanu. Dat fiind importanţa familiei în care intrase, Banul Antonache şi-a luat şi el numele de Florescu. Floreştii au fost oameni bogaţi şi cu carte. Radu Florescu se pare că a fost frate vitreg al lui Mihai Viteazul şi emisar la Constantinopole; Bonifaciu Florescu, compozitor, era fiul nelegitim al lui Nicolae Bălcescu şi Alexandra Florescu; George D. Florescu (1893-1976) a fost istoric şi genealogist al familiei. Următorii descendenţi au făcut cariere frumoase diplomatice sau culturale în America şi Europa de Vest. Amintirea familiei Florescu mai perzistă doar în numele unor străzi din cartier: Băneasa Ancuţa, Banul Antonache. În rest s-a aşternut tăcerea.
Biserica Sfânta Sofia
În lipsa unei pisanii care să consemneze anul punerii pietrei de temelie, istoricul George D Florescu pe care l-am pomenit mai sus, a emis ipoteza că după stilul architectural, biserica actuală a fost construită în timpul lui Constantin Brâncoveanu de Istratie Florescu. Ea a fost reparată în 1716 de Voichiţa, soţia lui Istratie. Tablourile votive din pronaos îi înfăţisează pe ctitorii Ioniţă Vornicul şi Anica Florescu, restauratorii bisericii după marele cutremur din 1738. Spre sfârşitul sec. XIX, biserica era părăsită şi ajunsese o ruină. În cadastrul moşiei Florescu din 1898 figurau numai zidurile bisericii, o curte de 800mp şi o groapă de nisip. Se furaseră uşi, pardoseală, vântul şi zăpada stricaseră acoperişul, valorasele picturi erau acoperite cu mucegai şi bălăriile ajunseseră la înălţimea zidurilor. Cu timpul biserica a ajuns un depozit în care grădinarii îşi adăposteau mormane de rogojini şi rame pentru răsaduri. În 1916 ceeace mai rămăsese din biserică a fost vizitat de arhitectul Traianescu care dându-şi seama de valoarea istorică a lăcaşului a apelat la autorităţi şi enoriaşi pentru restaurarea bisericii.
Familia Negropontes
Nu se poate vorbi de restaurarea bisericii fără a pomeni de George Ulise Negropontes. Acesta între1926-1932 a donat fonduri şi un teren de 800mp. Drept mulţumire, la sfinţire biserica a primit numele de Sfânta Sofia, după numele soţiei lui Negropontes. În curtea bisericii sub o cruce de piatră sunt înmormântaţi câţiva membrii ai familiei Negropontes. George Ulise Negropontes, descendent al unei familii de boieri greci înpământeniti la Mărăşeşti a donat statului roman 20 ha pământ şi 50000 lei aur pentru ridicarea mausoleului. Pentru aceasta statul francez l-a decorat cu Legiunea de Onoare. Printre personalităţile acestei familii figurează Sanda Negropontes, fiica primului ministru liberal Gh. Tatarescu. Comuniştii i-au luat întreaga avere şi au ţinut-o în detenţie 3 ani la Târgşor apoi la Canal. După 1990 a ajuns vicepreşedinte al partidului naţional liberal. A murit la 90 de ani în 2009, după ce şi-a recuperat proprietăţile luate cu japca de comunişti. A fost una din cele mai bogate femei din România (avere estimată la 20 mil. Dol). S-a luptat ani de zile să scoată din mâinile afaceristului Ovidiu Tender conacul familiei situate lângă biserică. Din păcate după moartea ei, conacul a fost vândut şi demolat, astăzi e plin de bălării şi pe teren s-a aciuit o familie de ţigani. Un alt descendent al familiei este John Negropontes, (n. 1939) fost sef al CIA din SUA, consilier al preşedintelui Bush şi ambasador în Irak. Nicolas Negroponte (n. 1943) este considerat părintele internetului pentru că în anii 1980 a demonstrat superioritatea transmisiunilor TV prin cablu şi a telefoniei mobilă fără fir.
Restaurarea bisericii
A fost încredinţată renumitului arhitect Smarandescu care a construit din nou şarpanta, turla, ferestrele, uşa principală dar a păstrat tencuiala, pictura şi profilele înspirându-se după biserica Stavropoleos construită în acelaş timp. După terminarea lucrărilor de restaurare, în1938 a luat fiinţă parohia Sfânta Sofia. În acelaş an s-a zidit turnul clopotniţă cu înălţimea de 25 m. Primăria a donat un clopot de 300 kg iar enoriaşii un altul mai mic. Următoarea reparaţia a avut loc între 1981-1987 în care s-a refăcut catapeteasma din zid cu lambriuri şi stuc aurit Ultima restaurare a avut loc în perioada 2012-2015 în majoritate din fonduri nerambursabile. S-au făcut consolidări, s-a montat pardoseală de piatră, s-a asigurat o centrală termică, s-au amenajat locuri de parcare în curte.
Arhitectura
Biserica este un lăcaş de proporţii reduse cu o axă de 80 mp. construită cu plan treflat. Turla cu baza pătrată a rezistat marilor cutremure din 1802 şi 1836. Turla are 16 ferestre cu vitralii iar biserica proprizisă 5 vitralii de inspiraţie religioasă, toate fiind realizate în ţară.
Pictura
A fost restaurată în frescă în anul 1936. În 1987 sub straturile mai noi, pictorul Cornel Boambeş a descoperit pictura originală şi a adus la lumină tablourile votive ale ctitorilor bisericii.
Biserica Sfânta Sofia din Floreasca este un lăcaş demn de vizitat. Aici poţi păstra câteva momente de reculegere în faţa unui monument care a continuat să reziste peste veacuri.
Trimis de Michi in 20.04.17 16:06:48
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Michi:
Un lăcaș pe lângă care am trecut mulți ani, când stăteam în Aviației. Ultima dată am intrat acum un an mergând la ANRP și, din păcate, anul acesta voi intra tot în drum spre acea instituție. Blocul în care am locuit în cartierul Aviației era pe curtea unei familii ce fusese expropriata cam prin 1983 -84, erau părinții unei colege de serviciu, care mi-a spus că mama ei mergea zilnic la această biserică pentru a-și găsi liniștea după ce pierduse gospodăria și a ajuns într-o garsoniera.
Știam că este monument istoric, cunoșteam o parte din istoria ei dar articolul de față a venit cu completările interesante, mulțumesc.
Sper să aveți parte de împlinirea rugilor, să treceți cu bine peste aceste punți ale vieții! Multă sanatate soțului!
Mama Michi ce mi-ai facut?!
Biserica Sf. Sofia caci asa o cunoaste noi care am locuit prin preajma ei, mi-a marcat copilaria caci aici m-am nascut si aici mi-am petrecut copilaria.
Prin anii 50 cand inaintasi mei au primit o bucatica dintr-o casa vecinii lor erau in mare parte evrei, rusi, maghiari care cu prima ocazie au parasit Romania. Prin 1976 Ceausescu decide chipurile sistematizarea zonei si muta populatia de aici la blocuri, binentele ca totul era un pretext pentru ca sa inchida circulatia auto pe calea Floreasca pentru ca il deranja.
In fine biserica a rezistat comunistilor dar se pare ca nu va rezista capitalismului astfel ca din cate constat biserica tinde sa fie tapetata cu cladiri inalte.
Asa ca un fapt important pentru mine, Sf. Sofia, este locul unde m-am crestinat atat eu cat si fratele meu. Parintii mei au fost cununati religios tot aici acum 50 de ani.
@Michi: Felicitări pentru articol și sănătate maximă în familie.
Arhitectul Paul Smărăndescu chiar a scris un articol în 1935 dedicat bisericii Floreasca, cum era numit lăcașul până în primul sfert al secolului al XX-lea. Satul Floreasca avea doar 180 de locuitori la 1900, dar existau 7 cârciumari care făceau comerț în localitate.
Cercetările arheologice desfășurate în anul 2013 în curtea bisericii, pe locul fostului cimitir parohial, și în 2015 în incinta bisericii au condus către descoperiri interesante: un mormânt al unui personaj de origine rusă probabil, fapt atestat de o cruce pectorală ortodoxă cu înscrisuri rusești și o monedă datând din 1739. Este posibil ca aceste artefacte să fi aparținut unor soldați ruși participanți la războaiele ruso-austro-turce din secolul al XVIII-lea când Țările Române au fost ocupate de Rusia. Problema este încă în dezbatere...
@Michi: Un articol emotionant care te pune pe ganduri. Felicitari, votat cu mare drag.
@tata123: Foarte interesantă şi documentată completare
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2023 [Biserica de lemn Sfanta Maria, Voluntari] Raiul ascuns la marginea Bucureștilor — scris în 25.01.23 de cosmin_lipo din BOTOşANI - RECOMANDĂ
- Dec.2022 Biserica Sfânta Maria Pipera Voluntari — scris în 18.06.23 de KasVioara din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 Biserica bantuita Ciuperceni — scris în 13.11.22 de cristianrsvti din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Cea mai veche biserică din București - Sfântul Anton - Curtea Veche — scris în 13.11.22 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2022 Parohia Hagiu — scris în 28.01.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2022 Biserici maramuresene in… Bucuresti — scris în 14.06.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Biserica Sfanta Maria din Voluntari — scris în 26.03.22 de deeutza din PLOIEşTI - RECOMANDĂ