ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.05.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.02.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
APR-2014
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 18 MIN

Duminică de aprilie la mânăstirile din apropierea Bucureştiului

Ilustrație video-muzicală
Pr. Marius Ciprian Pop - Tie Mama-ti cer
TIPĂREȘTE

Luna martie a acestui an a fost atât de frumoasă încât îmi părea că vara a sosit cu adevărat iar capriciile primăverii ne vor ocoli. Cum nu mai iesisem din Bucureşti din toamna anului trecut, o zi petrecută în mijlocul naturii fie şi la doi paşi de casă, era tot ce îmi doream... La sfârşitul lui martie mi-a căzut în mână o ofertă pentru pelerinaje la mânăstiri din ţară şi străinătate. Preţuri bune, ghid, trasee ce străbat cele mai frumoase zone ale României, incluzând nu numai biserici şi mânăstiri dar şi multe alte obiective turistice interesante!

M-am uitat mai atentă la excursiile de o zi. În singura duminică din luna aprilie în care eram liberi-cu o săptămână înainte de Florii-era programat un tur al mânăstirilor din jurul Bucureştiului care cuprindea mânăstirile Sitaru, Căldăruşani, Snagov şi Ţigăneşti. Am făcut rezervare la telefon pentru două locuri şi am plătit cu două zile înainte de plecare, preţul fiind de 35 lei de persoană. Cum locurile din autocar se repartizează în ordinea în care se achită contravaloarea pelerinajului, eu am primit ultimul loc rămas liber pe o banchetă de două persoane, lângă o doamnă ce călătorea singură iar soţul meu, un loc pe scaunele din spatele autocarului. Fiind vorba de o singură zi şi de un traseu de numai 120 km. am acceptat fără şovăială condiţiile de călătorie. Prea era frumos afară, înfloriseră pomii şi îmi doream foarte mult să revăd Mânăstirea Snagov unde nu mai ajunsesem de aproape 30 ani.

Cu o zi înaintea plecării vremea s-a schimbat... începea primul sfârşit de săptămână urât al primăverii... Nu ştiam atunci că primăvara care începuse atât de frumos va continua cu un şir lung, mult prea lung de zile mohorâte. Desigur, 70 lei nu sunt o avere, puteam renunţa dar am sperat că vremea se va îmbuna şi că vom putea să ne bucurăm de o zi frumoasă de duminică în afara Bucureştiului. Nu aşteptam să fie soare ci doar să nu plouă cu găleata şi să nu fie foarte frig...

Duminică la ora 6.30 eram prezenţi la punctul de întâlnire, lângă clopotniţa de pe Dealul Patriarhiei. Nu mai ploua, nu era nici frig iar pe Dealul Patriarhiei era atâta linişte, nu se auzea decât ciripitul păsărilor in copacii abia înfrunziţi... Biserica Patriarhiei, luminată discret, pare mai frumoasă decât în miezul zilei. Credeţi-mă, chiar merită să te scoli cu noaptea-n cap într-o duminică de primăvară, după ploaie şi să te plimbi prin Bucureşti. Oraşul nostru, somoros, înverzit şi spălat de ploile primăverii are un farmec al lui... Ghidul nostru, un tânăr extrem de politicos care şi-a făcut pe deplin datoria pe parcursul întregii zile, ne-a citit numele în ordinea locurilor din autocar. Cu câteva poticneli şi inversări de locuri, cu nelipsitele întârzieri am reuşit să plecăm puţin înaintea orei 7.

Cum Bucureştiul încă nu se trezise, am ieşit rapid din oraş prin Voluntari. Am trecut prin Ştefăneştii de Jos, ajungând la Grădiştea, străbătând sate bine gospodărite, ce par mai frumoase primăvara când pomii fructiferi, liliacul, narcisele, lalele multicolore înveselesc grădinile. Cu ochii pe geam, admirând florile şi ascultând explicaţiile ghidului nostru nici n-am băgat de seamă că am ajuns la Mânăstirea Sf. Nicolae-Sitaru, cunoscută şi sub numele de Mânăstirea Balamuci.

Purtând hramul Sf. Nicolae, mânăstirea este construită în pădurea din apropierea satului Sitaru ce aparţine comunei Grădiştea. Bucureştiul era apărat odinioară de codrii nestrăbătuţi de paşii oamenilor, Codrii Vlăsiei, din care astăzi au rămas cele câteva păduri din apropierea capitalei. În timpuri străvechi, sihaştrii şi-au găsit adăpost în adâncul codrului, adeseori pe insulele singuratice din mijlocul râurilor şi lacurilor, întemeind primele schituri şi chilii. Pe locul vechilor sihăstrii s-au ridicat mânăstirile ce înconjoară astăzi Bucureştiul.

Movila pe care se află Mânăstirea Sitaru a fost iniţial o insuliţă în mijlocul apelor râului Ialomiţa pe care pustnicii au construit un schit din lemn a cărui vechime nu se cunoaşte cu precizie. Se ştie însă că în secolul al XVI-lea exista pe aceste locuri un schit închinat Sfântului Nicolae. Modul în care vieţuiau sihaştrii părea atât de neobişnuit, încât oamenii de rând i-au numit „nebuni întru Hristos” sau „balamuci”.

În secolul al XVI-lea regiunea aparţinea familiei Greceanu care la începutul veacului al XVII-lea o donează Mânăstirii Snagov. Jupânul Papa Greceanu răscumpără o treime din moşia Greci şi în anul 1627 ridică mânăstirea din zid numită Balamuci, în amintirea sihastrilor care au întemeiat primul schit de pe aceste locuri. Şef al Cancelariei Domneşti în timpul lui Mihai Viteazul, boierul Papa Greceanu a ocupat timp de 30 ani funcţii importante, slujind ţara sub 11 domnii şi participând la toate războaiele din vremea sa pentru apărarea ţării. Ctitorul Mânăstirii Sitaru a fost străbunicul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu (tatăl Păunei, bunica voievodului).

După moartea lui Papa Greceanu, Mânăstirea Balamuci devine metoc al Mânăstirii Sărindar din Bucureşti, astăzi dispărută, iar la mijlocul veacului al XVIII-lea se ruinase. Un urmaş al ctitorului, Gheorghe Greceanu- sprijinit de stareţul Antim de la Sărindar- reface mânăstirea între anii 1751-1752. Cu ocazia acestei restaurări se adaugă pridvorul sprijinit pe coloane din piatră, sculptate în stil brâncovenesc precum şi coloanele din interior ce despart naosul de pronaos.

După Decretul lui Cuza de secularizare a averilor mânăstireşti urmează o perioadă grea, o parte din chilii transformându-se în penitenciar pentru minori. Din 1915 mânăstirea rămâne pustie. În anul 1928 doi călugări de la Căldăruşani cer învoire să se mute la Balamuci care devine schit al Mânăstirii Căldăruşani. Cei doi călugări repară biserica ajutaţi de sătenii din Balta Neagră care nu aveau propria lor biserică, schitul devenind astfel şi biserică parohială.

În anul 1944,24 călugări de la Mânăstirea Noul Neamţ din Basarabia se refugiază la Balamuci. Datorită condiţiilor foarte grele de trai, Schitul Balamuci a devenit în acea perioadă şi loc de canon pentru călugării indisciplinaţi.

Abia în 1975 au fost demolate chiliile insalubre ridicate de călugării basarabeni şi au fost construite altele noi. În anii 80 a fost introdus curentul electric, pictura murală şi catapeteasma au fost curăţate şi restaurate. După 1990 Schitul Balamuci a redevenit mânăstire de sine stătătoare cu numele de Mânăstirea Sf. Nicolae-Sitaru.

Am ajuns la Sitaru puţin înainte de ora opt. Mai picura încă, nu era ţipenie de om în curtea mânăstirii şi era atâta linişte încât dacă n-am fi fost însoţiţi de ghid ne-am fi sfiit să intrăm. Ghidul nostru a deschis uşa vechii biserici, a aprins lumina şi ne-a spus povestea Mânăstirii Sitaru-Balamuci. Am admirat pictura interioară şi catapeteasma păstrate din 1753, admirabil restaurate. Am aflat că fresca ce acoperă pereţii bisericii este considerată unicat, fiind zugrăvite scene prezente mai rar în bisericile noastre, cum ar fi Isus copil învăţănd în templu, Vameşul şi fariseul ori Pilda smochinului neroditor. Alături de ctitorii mânăstirii, străbunicii Sf. Constantin Brâncoveanu, Elena şi Papa Greceanu, în tabloul votiv este pictat şi stareţul Antim care a sprijinit restaurarea bisericii în 1752. Autorii minunatei picturi ce împodobeşte pereţii Mânăstirii Sitaru sunt reprezentanţi de frunte ai şcolii de pictură postbrâncoveneşti, preotul Dima din Braşov şi ucenicii săi. Numele talentaţilor pictori s-a păstrat până în zilele noastre alături de anul în care a fost realizată fresca, 1753. Fineţea execuţiei şi originalitatea scenelor zugrăvite aşează, în opinia specialiştilor, pictura Mânăstirii Sitaru la acelaşi nivel artistic cu mult mai cunoascuta pictură de la Voroneţ.

În vechea biserică se oficiază slujbe doar în sezonul cald, în restul anului este folosit paraclisul mânăstirii. Acolo i-am găsit şi noi pe călugării de la Sitaru pregătindu-se pentru slujba de duminică. N-am plecat fără a admira încă o dată ctitoria boierului Papa Greceanu ce seamănă foarte mult cu una dintre bisericile vechi ale Bucureştiului care mie îmi este aproape de suflet, Biserica Batiştei. Poate de aceea îmi place atât de mult şi Mânăstirea Sitaru-Balamuci...

De la Sitaru la Gruiu am ajuns cam în într-un sfert de oră, ghidul nostru abia având timpul necasar pentru a ne vorbi despre cea de-a doua mânăstire pe care urma să o vizităm, Mânăstirea Căldăruşani, cea mai mare din Arhiepiscopia Bucureştiului.

Mânăstirea Căldăruşani este ctitoria voievodului Matei Basarab care a construit biserica în 1637 pe locul unui vechi schit din lemn. Legenda spune că Matei Basarab a descoperit întâmplător schitul ascuns în adâncurile Codrilor Vlăsiei. Unul dintre sihaştrii i-a ieşit în întâmpinare rostind “Bine ai venit, Măria Ta! ”Voievodul s-a minunat că a fost recunoscut dar pustnicul i-a mărturisit că Sf. Dumitru i se arătase în vis şi îl înştiinţase că voievodul ţării va sosi la schit. Considerând că Dumnezeu a vorbit prin glasul pustnicului, Matei Basarab a promis că va ridica în acel loc o mânăstire cu hramul Sf. Dimitrie. Voievodul şi-a respectat promisiunea şi în numai 100 zile a zidit în mijlocul codrului, din piatră de râu şi cărămidă, o impunătoare mânăstire-cetate cu ziduri de apărare, înconjurată pe trei laturi de lac. Mânăstirea a fost sfinţită la 26 octombrie 1638, de ziua Sf. Mare Mucenic Dimitrie. Numele de Căldăruşani este dat de forma terenului pe care este construită mânăstirea, asemănătoare unei căldări.

Cel de-al doilea ctitor al Mânăstirii Căldăruşani este părintele arhimandrit Filaret, căruia domnitorul Alexandru Ipsilanti îi încredinţează pe viaţă mânăstirea, prin hrisov domnesc. Între anii 1775-1778, părintele Filaret iniţiază ample lucrări de restaurare, continuând să poarte de grijă Mânăstirii Căldăruşani şi după ce devine mitropolit al Ungrovlahiei.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, sub păstorirea Sf. Stareţ Gheorghe de la Cernica, Mânăstirea Căldăruşani a devenit unul dintre cele mai importante centre culturale şi duhovniceşti din ţara noastră. Şcoala de copişti de la Căldăruşani a avut o contribuţie însemnată la crearea limbii literare române. În 1834, la dorinţa Sf. Mitropolit Grigore Dascălu, tipografia Ungrovlahiei de la Bucureşti a fost mutată la metocul Cocioc al Mânăstirii Căldăruşani.

Ultima restaurare de mari proporţii a fost făcută în timpul stăreţiei Mitropolitului Ghenadie Petrescu, la începutul secolului trecut. Pictura originală a bisericii mari, executată în timpul lui Matei Basarab, a fost reînnoită de mai multe ori de-a lungul timpului. Pictura de astăzi a bisericii a fost realizată de pictorul Dimitrie Belizarie în 1914, la iniţiativa Mitropolitului Ghenadie Petrescu. Din pictura originală s-a păstrat doar tabloul votiv ce îi înfăţişează pe ctitorii mânăstirii, Voievodul Matei Basarab împreună cu Doamna Elena. Dimitrie Belizarie completează tabloul votiv, adăugând portretele Regelui Carol I, Reginei Elisabeta, Principesei Marioara şi pe cel al Mitropolitului Ghenadie Petrescu.

La Mânăstirea Căldăruşani am stat cel mai mult timp astfel încât cei care au dorit au putut participa la Sfânta Liturghie de Duminică. Dacă la Sitaru am ajuns devreme şi am fost singurii vizitatori, la Căldăruşani era multă lume venită la slujba de duminică. Cu toate acestea, atmosfera mi s-a părut exagerat de sobră, poate şi vremea mohorâtă şi-a spus cuvântul... Doar câteva floricele şi o magnolie firavă ce abia-şi deschisese bobocii înveseleau puţin curtea mânăstirii! Pictura bisericii ar trebui restaurată, chiliile şi toate celelalte clădiri necesită reparaţii...

Cum am avut timp suficient am vizitat împreună cu soţul meu şi cu doamna care mi-a fost „colegă de bancă” în autocar muzeul Mânăstirii Căldăruşani, un loc minunat care ne-a încălzit sufletele îngheţate de vântul tăios de afară. Valoroasa colecţie de artă este expusă în fosta trapeză cu paraclis construită de părintele Meletie în 1850, în spatelele bisericii mari. Am plătit taxa de vizitare-2 lei de persoană-şi am avut parte de explicaţiile ghidului călugăr, bucuros din cale-afară de vizitatori. Cu un inconfundabil accent bucovinean, ne-a povestit despre colecţia de artă şi despre fiecare obiect expus în parte.

Nucleul muzeului îl reprezintă colecţia Mitropolitului Ghenadie Petrescu, mare iubitor de artă, pe care îl putem vedea în portretul semnat Sava Henţia. Ghenadie Petrescu a pus bazele celei mai mari colecţii de artă religioasă din Arhiepiscopia Bucureştiului ce cuprinde icoane de mare preţ, veşminte preoţeşti cusute cu fir de aur şi argint, cărţi vechi traduse şi tipărite la tipografia întemeiată de Sf. Grigore Dascălu. Este expus veşmântul arhieresc complet care a aparţinut Mitropolitului Ghenadie Petrescu, întemeietorul muzeului.

Multe icoane sunt pictate de meşterii şi ucenicii Şcolii de pictură de la Căldăruşani întemeiată în 1778 prin hrisov al domnitorului Alexandru Ipsilanti, având caracter oficial de şcoală a Mitropoliei. Meşterul Ioan Ivan Rusul, venit în Ţara Românească odată cu trupele ruseşti, a condus şcoala până în 1802 când a murit la cutremur, strivit de zidurile unei biserici pe care-o picta. Icoanele pictate de Ivan Rusul semnate Ioannis Zograf sunt printre cele mai vechi din muzeu, există insă şi icoane de pe la 1730.

În 1817 meşterii şi ucenicii şcolii de zugravi au repictat biserica mare şi catapeteasma Mânăstirii Căldăruşani. Icoanele din tâmpla bisericii pictate la 1817 se află astăzi în muzeul mânăstirii împreună cu catapeteasma veche a bisericii de la Cocioc. Părerea mea este că aceste icoane sunt mult mai expresive, mai valoroase decât pictura care există astăzi în biserica Mânăstirii Căldăruşani... Este însă de apreciat că icoanele vechi au fost restaurate şi păstrate, mărturie a măiestriei zugravilor de la renumita şcoală de pictură Căldăruşani.

Ghidul muzeului ne-a arătat cu mândrie icoanele pictate de Nicolae Grigorescu copil, la vârsta de 14-15 ani, în perioada uceniciei sale la Căldăruşani. Elev al maestrului Evghenie Lazăr-succesorul lui Ivan Rusul la conducerea şcolii-Nicolae Grigorescu învată să picteze icoane în stil neorenascentist. Sunt expuse icoane semnate Nicu Grigorescu dar şi câteva nesemnate pe care specialiştii le-au atribuit fără rezerve perioadei de adolescenţă a marelui pictor. Una dintre icoane este de fapt un autoportret, în care-l putem vedea pe Nicu Grigorescu în vremea uceniciei sale la Căldăruşani. Este expusă şi o icoană pictată după terminarea şcolii, provenită de la biserica Bradu-Staicu din Bucureşti demolată în anii comunismului, primită in dar de muzeul mânăstirii în 1995.

Nicolae Grigorescu a reprezentat cu cinste Scoala de pictură Căldăruşani, mărturie peste timp fiind pictura realizată la Zamfira şi Agapia. Controversată de criticii de artă, pictura religioasă a lui Nicolae Grigorescu este foarte aproape de sufletul omului simplu, iubitor de frumos tocmai prin emoţia pe care o transmite, prin armonia culorilor, prin puritatea chipurilor zugrăvite, prin simplitatea şi nobleţea atitudinii pe care le regăsim mai târziu şi în tablourile sale.

Am părăsit muzeul cu regretul că nu am putut cumpăra un album cu reproduceri după operele de artă, demne de cele mai mari muzee ale României!

După ora 12 ne-am continuat drumul spre Siliştea Snagovului, următorul popas fiind la Mânăstirea Snagov pe care îmi doream de multă vreme s-o revăd. Mai văzusem mânăstirea de pe insula Snagov cu prilejul unei excursii din timpul liceului. Atunci am ajuns cu vaporaşul care făcea turul lacului iar mânăstirea a fost pentru mine o mare dezamăgire. Păstram în minte imaginea unei insule neîngrijite, aproape sălbatică şi a unei biserici uitate de lume. Ne întâmpinase un călugăr neospitalier, vizibil deranjat de prezenţa noastră. Mă întreb şi astăzi dacă era omul lui Dumnezeu sau avea altă misiune în acel loc... Cu multe insistenţe din partea profesorilor noştri a deschis pentru câteva minute biserica întunecoasă, cu pictura înnegrită de vreme din care nu se mai distingea nimic.

Anii au trecut şi n-am mai revenit la Mânăstirea Snagov mai ales datorită faptului că nu se putea ajunge pe insulă decât cu barca. În noiembrie 2010 a fost inaugurată pasarela pietonală din fier şi beton ce leagă malul lacului de insulă. Este adevărat, pasarela este urâtă, rupe armonia peisajului dar măcar acum se poate ajunge la mânăstire în tot timpul anului! La Snagov nu mai ploua şi parcă începuse să se lumineze. Am fost avertizaţi că pasarela din fier se transformă într-un adevărat patinoar când plouă sau ninge aşa că am străbătut cei aproape 150 m cu mare atenţie. La capătul podului însă... am crezut că visez... Livada înflorită, verdele crud al ierbii, culorile vii ale lalalelor şi narciselor transformau insula într-un loc de poveste! Doi căţei de talie mică, prietenoşi şi bucuroşi de oaspeţi, ne-au condus spre turnul- clopotniţă construit în vremea lui Vlad Ţepeş, cel mai vechi turn de biserică din zona Bucureştiului.

Recentele descoperiri arheologice dovedesc faptul că Mânăstirea Snagov a fost înălţată pe locul unei străvechi cetăţi dacice. Încă din secolul XI, insula protejată de apele lacului şi de Codrii Vlăsiei a oferit adăpost călugărilor pustnici. Se spune că primul paraclis ar fi fost înălţat în veacul al XIV-lea, în timpul domniei lui Vladislav I dar pentru prima dată este atestat documentar un lăcaş de cult pe insula Snagov într-un hrisov din vremea lui Mircea cel Bătrân din anul 1408.

Paraclisul din piatră construit mai târziu, pe la mijlocul secolului al XV-lea, de către domnitorul Vladislav al II-lea s-a scufundat pe la 1600 în apele lacului. În jurul anului 1485 Vlad Ţepeş transformă mânăstirea într-o adevărată fortăreaţă împrejmuită de ziduri de apărare, parte a sistemului defensiv ce cuprindea Comana şi Bucureştiul. Construieşte la Snagov şi o închisoare, un pod ce făcea legătura cu malul precum şi un tunel secret pe sub apele lacului. Fântăna săpată din ordinul lui Vlad Tepeş se foloseşte şi astăzi şi este realizată dintr-un tub de piatră masivă, cioplită cu dalta şi ciocanul de prizonierii turci.

Biserica ce a dăinuit pe insula Snagov până în zilele noastre a fost ridicată de Sf. Voievod Neagoe Basarab între anii 1517-1521 şi poartă hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Construită din cărămidă, după modelul mânăstirilor de la Muntele Athos, biserica mânăstirii Snagov este una dintre cele mai vechi din Muntenia.

Interiorul a fost pictat în frescă mai târziu, în 1563, in timpul domnitorului Petru Cel Tânăr-fiul lui Mircea Ciobanul şi al Doamnei Chiajna- de către zugravul Dobromir cel Tânăr din Târgovişte. Fresca Mânăstirii Snagov, recent restaurată, reprezintă cel mai vechi ansamblu mural medieval care se păstrează într-o biserică din ţara noastră. Pereţii sunt acoperiţi de sus pănă jos de o succesiune de fresce ce descriu scene din Noul Testament iar tabloul votiv îi înfăţişează pe ctitorii Neagoe Basarab şi Mircea Ciobanul ţinând în mâini biserica, alături de familiile lor. Catapeteasma din zid a bisericii, pictată în frescă, este neasemuit de frumoasă şi cu totul deosebită faţă de tot ce am văzut eu până acum!

Fresca medievală de la Snagov, readusă la viaţă de către restauratori, mi-a amintit prin discreţia coloritului, expresivitatea personajelor şi tematica scenelor zugrăvite de fragmentele din fresca originară a Mânăstirii Argeşului, restaurate şi prezentate publicului într-o expoziţie temporară anul trecut la Muzeul Naţional de Artă al României. Frescele originare ale Mânăstirii Argeşului, executate în 1526, sunt atribuite zugravului Dobromir din Târgovişte. Autorul picturii de la Snagov să fie oare acelaşi zugrav ori poate un urmaş al acestuia... Oricum între pictura restaurată la Snagov şi fragmentele recuperate din vechea frescă a Mânăstirii Argeşului există o mare asemănare! Iar pictura veche din bisericile româneşti mi se pare opera unor artişti geniali, mult mai expresivă decât tot ce s-a pictat în secolele care au urmat, mai aproape de oameni şi de Dumnezeu.

În biserică, în faţa uşilor împărăteşti ale altarului, se află o lespede de piatră vegheată de o candelă aprinsă şi de portretul în relief al domnitorului Vlad Ţepeş. Se spune că după ce Vlad Ţepeş a fost ucis într-o bătălie cu turciii în anul 1476, călugării de la Snagov au găsit trupul şi l-au înmormântat creştineşte, în mare taină. Istoricii nu au căzut de acord nici până astăzi asupra locului unde se află mormântul domnitorului Vlad Ţepeş, alt loc posibil fiind Mânăstirea Comana din judeţul Giurgiu.

Domnitorul Constantin Brâncoveanu restaurează Mânăstirea Snagov care devine un important centru cultural. Mitropolitul cărturar Antim Ivireanu, sprijinit de Constantin Brâncoveanu, înfiinţează la Snagov o tipografie ce devine faimoasă în întreaga lume ortodoxă. Cărţile tipărite în limba greacă, arabă şi slavonă au ajuns în Grecia, Asia Mică şi Egipt. La Snagov s-au tipărit cu litere mobile primele cărţi în limba română cu caractere latine, prima carte a limbii române moderne fiind Orânduiala Slujbei Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Mânăstirea Snagov poartă astăzi şi hramul Sf. Voievod Neagoe Basarab şi al Sf. Antim Ivireanu.

După secularizarea averilor mânăstireşti călugării au părăsit insula, chiliile au fost dărâmate şi biserica s-a părăginit, în 1871 fiind închisă. Biserica mare şi clopotniţa au fost restaurate la începutul secolului trecut şi in anii 60 însă cutremurele din 1977 şi 1986 au afectat grav biserica uitată de lume datorită izolării şi dezinteresului autorităţilor. Aşa am văzut-o eu în anul 1986...

Astăzi biserica mânăstirii Snagov-restaurată printr-un program al Ministerului Culturii- a revenit la viaţă şi odată cu ea a înflorit întreaga insulă. Am înţeles că stareţul Mânăstirii Snagov este deocamdată singurul locuitor permanent al insulei dar totul pare orânduit de o mână nevăzută. Recunosc, la Snagov am stat mai puţin în biserică şi mai mult afară, năucită de-a dreptul de frumuseţea aproape ireală a locului... Dacă m-ar pune cineva să aleg imagini pentru un album cu cele mai frumoase locuri din România aş include, fără a sta pe gânduri, o imagine cu insula Snagov primăvara! Am părăsit cu părere de rău insula, o ultimă privire încercând să cuprindă pomii înfloriţi, aleile mărginite de flori de primăvară, pajiştile înverzite, sălciile plângătoare de pe malul apei, micul debarcader, oul încodeiat uriaş care amintea apropierea celei mai mari Sărbători a lumii creştine...

În apropierea autocarului, lângă pasarela pietonală aşteptau o bunicuţă care vindea ştevie şi urzici însoţită de nepoţii săi, o fetiţă de vreo 8 ani şi un băieţel de 4 ani. Îmbrăcaţi subţire, copiii strângeau în mânuţele îngheţate bucheţele de zambile pe care le vindeau trecătorilor. Alături, pe malul lacului, vile impunătoare cu piscină şi ponton, cu obloanele trase la geamuri...

Ne-am continuat drumul spre comuna Ciolpani, către ultima mânăstire pe care urma să o vizităm, Ţigăneşti. Situată la jumătatea drumului dintre Bucureşti şi Ploieşti, înconjurată de un curs de apă denumit Lacul Maicilor, Mânăstirea Ţigăneşti este construită pe terenul donat în anul 1780 de către boierul Matei Ţigănescu. Împreună cu verişoara sa Paraschiva Căplescu ridică prima bisericuţă din lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Familiile Ţigănescu şi Căplescu sunt considerate ctitori ai mânăstirii ce va purta numele Ţigăneşti. Pomelnicul mânăstirii este însă mult mai vechi, începe cu Mihai Viteazul şi Doamna Stanca, atestând faptul că o veche aşezare monahală ridicată de călugări români veniţi de la Muntele Athos exista în acest loc încă de la începutul secolului al XVII-lea.

Biserica de zid a mânăstirii Ţigăneşti a fost construită pe locul bisericuţei de lemn în anul 1812, cu sprijinul stareţului Dosoftei de la Căldăruşani, ctitori fiind banul Radu Golescu, logofătul Gheorghe Florescu, alături de mulţi alţi credincioşi. Din vechea bisericuţă de lemn s-a păstrat numai icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. Din pictura originală de la 1853, realizată de egumenul Eftimie, se mai păstrează doar câteva scene în pridvor, pictura bisericii fiind refăcută în 1929 de către Dimitrie Belizarie.

Schitul Ţigăneşti a fost la început sub oblădăduirea Mânăstirii Căldăruşani. Mai târziu călugării au fost transferaţi la Căldăruşani iar schitul-astăzi mânăstire de sine stătătoare-a fost populat cu călugăriţe de la Schitul Maicilor din Bucureşti şi de la Schitul Turbaţi din Siliştea Snagovului.

La Ţigăneşti am admirat ceasul cu două cadrane montat în turnul-clopotniţă, adus din Germania în 1911. Mecanismul cântăreşte 1300 kg dar din păcate nu mai funcţionează. M-au impresionat albul imaculat al bisericii, mozaicurile vesele, viu colorate ce o împodobesc, pictura interioară luminoasă, impecabil restaurată. Curăţenie perfectă, lumină, culoare... Se cunoaşte că Ţigăneşti este mânăstire de măicuţe! După ce maicile scot ghivecele cu flori pe prispa chiliilor este şi mai frumos...

Mânăstirea Ţigăneşti este renumită prin atelierele sale, din mâinile iscusite ale măicuţelor ieşind adevărate opere de artă. În afara veşmintelor preoţeşti şi a broderiilor lucrate manual care au ajuns în biserici din întraga ţară, în atelierele de la Ţigăneşti au fost executate numeroase comenzi speciale. Broderiile din Sala Maură a Castelului Peleş au fost refăcute la Ţigăneşti. Tot aici au fost ţesute covoare pentru Danemarca, stofe pentru Catedrala din Canterbury, pentru biserica din Baden-Baden, măiestria măicuţelor de la Ţigăneşti fiind recunoscută în multe ţări.

Deşi slujba se terminase demult, preotul era în biserică şi a fost bucuros să ne primească. Ne-a întâmpinat cu un zâmbet cald, ne-a citit o rugăciune şi ne-a binecuvântat pe fiecare în parte. Am avut impresia că ne cunoşteam de multă vreme şi am plecat acasă cu sufletul uşor... Parcă mi-am scuturat toate grijile...

Muzeul de artă veche bisericească era deja închis. Fiind destul de târziu nu am trecut nici prin cimitirul mânăstirii în care se află monumente de mare valoare cum ar fi cel al familiei Diamandescu, opera renumitului sculptor Carol Storck. Şi bisericuţa din cimitir cu hramul Sfântei Treimi, construită în 1817 de către logofătul Nicolae Bâtcoveanu, merită câteva clipe de atenţie. Vom reveni cu siguranţă la Ţigăneşti!

Ne-am întors în Bucureşti pe DN1, cei aproximativ 35 km. ce ne despărţeau de capitală fiind parcurşi în scurt timp. Din autocar mi-am privit oraşul cu ochii unui turist şi mi-a plăcut... După ploaie, la început de aprilie Bucureştiul meu era chiar frumos!

Cu toate că nu s-a arătat nicio rază de soare şi nu ne-am îndepărtat prea tare de casă, am petrecut o zi minunată. Recomand acestă excursie tuturor celor care doresc să vadă ori să revadă o parte dintre mânăstirile din apropierea capitalei, mai puţin familiilor cu copii mici pentru care ar fi mult prea obositor. Preţul rezonabil, prezenţa unui ghid politicos şi foarte bine informat, punctualitatea şoferului, faptul că am putut face fotografii fară restricţii şi taxe suplimentare sunt doar câteva dintre motivele pentru care am alege din nou o astfel de excursie. Dacă am fi mers cu maşina proprie, cu siguranţă nu am fi ajuns la patru mânăstiri într-o singură zi şi n-am fi aflat atâtea lucruri noi... Vremea urâtă ne-ar fi descurajat şi am fi rămas acasă!

Dacă doriţi să aveţi locuri mai bune în autocar este indicat să plătiţi din timp, se respectă ordinea înscrierilor. Nu uitaţi să luaţi cu dumneavoastră apă, ceai, cafea, mâncare ori alte lucruri strict necesare. Noi am uitat sandvişurile acasă, norocul nostru că aveam banane şi apă pentru că în apropierea parcărilor n-am găsit niciun magazin.

Ne-am reamintit ce locuri frumoase sunt în jurul Bucureştiului, câte biserici şi mânăstiri-astăzi monumente istorice - au fost construite în bătrânul Codru al Vlăsiei. Păcat că nu se găsesc aproape deloc pliante ori albume de artă care să prezinte aceste mânăstiri cu mare valoare istorică şi culturală!

Dacă m-aţi întreba ce mi-a plăcut cel mai mult din duminica din Postul Paştelui despre care v-am povestit, n-aş şti ce să vă spun. Poate liniştea deplină şi pictura uluitoare de la Sitaru, poate icoanele pictate de adolescentul Nicu Grigorescu din muzeul de la Căldăruşani, poate frumuseţea tulburătoare a insulei Snagov şi cea mai veche pictură murală din ţară scoasă la lumină, poate căldura cu care am fost întâmpinaţi la Ţigăneşti...


[fb]
---
Trimis de Floria in 16.05.14 09:36:40
Validat / Publicat: 16.05.14 13:11:11
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 4767 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floria); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Manastirea Sfantul Nicolae-Sitaru cunoscuta si sub numele de "Manastirea Balamuci"-Satul Sitaru, comuna Gradistea.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32600 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmaster
[16.05.14 10:12:08]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

HYUNDA-I
[16.05.14 15:45:58]
»

Credinta, intr-o lume dinamica si normala si controversata, a devenit o raza de speranta. Super articol.

Hyunda-I

FloriaAUTOR REVIEW
[17.05.14 09:33:58]
»

@webmaster: Vă rog, dacă se poate, să ataşaţi ca fond sonor- Pr. Marius Ciprian Pop-Ţie Mamă-ţi cer.

Mulţumesc!

webmaster
[17.05.14 09:48:19]
»

@Floria: Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)

FloriaAUTOR REVIEW
[17.05.14 10:31:27]
»

@webmaster: Mulţumesc!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Floria, HYUNDA-I
Alte impresii din această RUBRICĂ[Alte] Biserici, mânăstiri în București și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.080876111984253 sec
    ecranul dvs: 1 x 1