Frumos Club, frumoși oameni, frumoasa Bucovina

TIPĂREȘTE

„Viața asta trece prea repede, îngrozitor de repede. N-apuci să te naști, c-ai și îmbătrânit” spunea Nichita Stănescu...

Nici nu speram la o întâlnire AFA dar uite că s-a pus de o revedere, mulțumim Cornel, Doinița, Mihaela dar și partenerilor de viață ai acestora, implicarea lor a fost maximă.

Mulțumim și lui ZoaZore că ne-a primit cu brațele deschise, mulțumim lui Claudiu U. – cel care ne-a încântat și surprins an de an cu ecusoanele fără de care întâlnirile ar fi fost mai... necunoscute, cu multe întrebări timide „tu cine ești?”

Și nu în ultimul rând, mulțumim vouă, tuturor participanților.

Ca la Oscar, așa-i la întâlnirile acestea: emoții, pupături, povești, amintiri, dans, strângeri de mână.

Fără pitici, oamenii au mai înaintat în vârstă, copiii nu mai merg cu babacii, se plictisesc.

Drumul lung și obositor, vinerea este oricum foarte grea pentru toți, unii sunt sătui de muncă, alții de făcut planuri pentru călătorii – e și asta o muncă, jur că nu-i usoară deloc.

În cinci ore am ajuns la locul de întâlnire, în Gura Humorului.

Comitetul de primire era la datorie, am primit un Pașaport Turistic de Bucovina, un pliant cu mănăstirile zonei, programul pe zile și ore al acestei întâlniri, palincă, bomboane, cozonac și mulți pupici.

De-acum aveam liber la cuvinte, amintiri și povești, nu mai pridideam cu zâmbetele și râsetele care răsunau în curtea sfintei Bucovină.

Seara s-au încins lemnele, s-au umplut paharele, s-au încărcat mesele cu fel și fel de bunătăți din toate colțurile României, pregătite cu pricepere de colegi.

În restaurantul spațios se auzea o muzică-n surdină, nimic deranjant, atmosferă potrivită pentru a depăna povești. Pe terasele hotelului râsetele oaspeților înnobilau aerul rece de primăvară.

Sâmbătă dimineața, la 6, pozam cerul pictat, soarele încerca timid să-și arate fața, natura părea un tablou mut, liniștea domina împrejurimile. Avea să fie o zi plină de vizite, fotografii, oboseală plăcută și multe, multe amintiri mai mult sau mai puțin religioase.

Seara, la festivitatea de premiere, emoțiile n-au contenit să apară. Rând pe rând, timizi dar bucuroși, fiecare user AFA a primit atenția lui Cornel dar și a noastră.

Aplauze, felicitări, ca la Oscar, v-am zis. Eu m-am distrat, recunosc. M-au ajutat stelele Alexandrionului, au fost 5 la număr, delicioase, parfumate, cu rost de bună dispoziție.

Sincer, nu mă așteptam să primesc diplomă sau aplauze, nu am călătorit, nu am scris juma de an, în loc de AFA am căutat să mă doftoricesc.

Urma tombola tot în sala de festivități, o idee genială, mult mai bine decât la cârciumă.

Mulțumesc Violetei Bălașa, un cadou minunat. Mulțumesc și Dianei 2015, pentru dar, în afara tombolei.

Dacă felicitările au trecut, urma dansul. Acesta a fost mai subțire ca în alți ani, poate și pentru că nu ne mai săturam de vorbe și ni se rostogoleau cuvintele în zarva creată de „oamenii orientali” , de bucuria revederii și nu în ultimul rând de vârsta participanților.

A fost o întâlnire relaxantă dar DOMOALĂ. Părerea mea.

Fără multă țopăială, fără trompete, fără multe hore și sârbe, o întâlnire în care mirosul de viață și gustul vacanțelor a primat, au fost la loc de cinste.

Nu vreau să o compar cu nicio altă întâlnire, fiecare are farmecul ei.

Însă pot afirma că se simt tâmplele albe, nu numai la petreceri ci și pe site.

Cât timp există vloguri, FB, Insta, Tic și alte idioțenii la care eu nu particip, cât timp evoluează rapid totul în jurul nostru, se pierde orice umbră de speranță că AFA va mai fi ca odinioară când oamenii nu-și expuneau viața privată în public, când nu se lăudau cu fiecare nimic, când oamenii citeau, scriau, cântau, pictau, călătoreau doar pentru ei, pentru sufletul lor, nu pentru bani.

De ce să citim despre... când putem să-i vedem pe unii când se filmează în acel loc?

De ce să scriem când putem să pierdem timpul uitându-ne la alții cum numără bețe și fac tumbe?

Cine mai cumpără cărți? Cine le citește?

Într-o lume a roboților, tinerii nu vor mai fi așa cum am fost noi, niciodată. Nu vor să scrie, să asculte, să citească, să cânte și să revigoreze saitul. Ei sunt atrași de altceva, puțini sunt cei care iubesc natura, culorile și literele. Ei iubesc doar cifrele, mai exact numărul banilor, numărul vacanțelor de lux, numărul mașinilor, al caselor, al petrecerilor cu roabe pline cu șampanie.

Motivele pentru care generațiile de „aur” și de „argint” nu mai apar/scriu pe AFA sunt multe și deloc mărunte, să fim realiști... am îmbătrânit și nu mai călătorim sau nu mai avem timp să scriem, poate suntem bolnavi sau avem grijă de părinți, poate nu avem bani dar avem multe rate, poate am devenit bunici sau poate trebuie să susținem copiii dpdv financiar...

 Pe cei care se supără și se retrag că n-au voturi multe și nici ecouri la articole nici nu-i pun la socoteală, astea-s răsfățuri copilărești, nu comentez prea mult, consider că n-au simțit AFA, au avut alte interese.

Despre ce să scrie omul dacă nu călătorește? Și dacă nu călătorește credeți că mai are chef de vorbă?

Vorbim vorbe, eu așa cred. Ce a fost nu va mai fi, totul evoluează rapid și atunci mă întorc la Nichita:

„Aș minți să spun că nu regret nimic, dar iarăși aș minți dacă aș spune că regret ceva”

---

VIZUALIZĂRI: 370 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI