Frumos ca-n povești!
Fiecare întâlnire AFA are povestea ei, parcă din ce în ce mai frumoasă. Nu, nu vă voi depăna poveste, nu vă pregătiți să vă așezați la gura sobei, cu toate că poate și vremea v-ar ademeni s-o faceți…
De această dată nu va fi un review lung, voi așterne doar câteva rânduri, în schimb, de-mi va fi permis, voi încerca să atașez cât mai multe poze, până când webmaster mă va stopa. Sper ca fiecare dintre participanți să se regăsească în poze sau filmulețe.
Și anul acesta, am sosit cu o zi înaintea grupului masiv de AFA-iști care urma să apară în ziua de vineri, în primul rând, ”roasă” de nerăbdarea revederii și secondo, din cauza distanței ce-o aveam de parcurs, Galați – Alba Iulia, preconizată potrivit domnului Michelin, având o durată de aproape zece ore, dar, beneficiind de un șofer ”extra”, am ajuns la destinație în șase ore… De asemenea am prelungit șederea noastră pe tărâm transilvănean cu o zi în Biertan, soțul meu vrând să-și amintească de locuri din copilărie și încă două zile în Sighișoara. Miercuri după-amiaza am ajuns și noi cu bine acasă.
Arborele genealogic al familiei AFA se îmbogățește an de an cu generații de cuiburi noi de nume, prenume sau nick-name-uri.
La Alba Iulia am întâlnit multe figuri noi, semn că cei cu vechime în ale scrisului au darul de a-i contagia și a-i atrage în mrejele călătoriilor povestite pe cei mai proaspăt înscriși.
Acum, când forfota minții s-a mai temperat, când întrebările și-au găsit răspunsuri, când pregătirile intense pentru expunerea bunătăților a dat și roade echipei Moldovei - din care cu mândrie am făcut și eu parte - când a rămas nostalgia șarmantă, când ați descris atât de emoționant momentele petrecute împreună, eu, ce-aș mai putea adăuga?
Doar, ce-am îngăimat și în seara premierii, cu nod în gât: că sunt mândră avându-vă pe toți prieteni. Poate, n-aș fi fost din nou atât de copleșită de emoții, dar înaintea mea, Mitică 49, mesager al cadoului de Crăciun către Maria, v-a adresat câteva cuvinte… Și bărbații mai …, nu-i așa?
Și Maria55 și Eugenia55 au fost lângă noi, tot timpul…
Pe de altă parte, să vă împărtășesc o parte dintre bucuriile acestei întâlniri…
M-am bucurat citind satisfacția din privirea lui irinad când a aflat că voi călca în curând pe urmele sale în Cappadocia. Este frumos când impresiile cuiva te inspiră și te incită să pleci de acasă, să explorezi lumea, cu atât mai mult cu cât este grădina noastră, a tuturor. O surpriză deosebit de plăcută și de neașteptată a fost când am aflat că și elviramvio s-a înscris la excursia în Cappadocia, la aceeași dată cu a noastră, ” qui s*assemble se ressemble” - este o vorbă… Așa cum, în decursul timpului, în călătoriile mele m-am întâlnit la sute de kilometri de țară cu Andox, cu amero sau cu Artemisa24. Totuși, ce mică-i lumea…
M-am bucurat să vă văd purtând costume populare, prețios lucrate, unele dintre ele chiar de către degețelele celor care le purtau…
M-am bucurat privindu-vă cu cât drag vă înlănțuiați la hore sau atunci când cântați împreună cu virtuozii formației ”Crai Nou”…
M-am bucurat privindu-i pe copilașii voștri frumoși – mai mari sau mai mici…
M-am bucurat privind platourile care se goleau în mod alert la colțul moldovenilor…
M-am bucurat de excursia organizată ”Drumul Vinului”, cu crame sau locuri vizitate la care nu am fi putut niciodată ajunge singuri…
M-am bucurat răsfoind ghidul de prezentare a Județului Alba și a Municipiului Alba Iulia, vizionând CD-ul oferit de Consiliul Județean Alba…
M-am bucurat că pentru a doua oară am ales-o pe ARA pentru cadoul de la tombolă, cu ani în urmă îi oferisem tot ei un coș ”dulce”…
M-am bucurat de cadoul primit de la Aurici… Mulțumesc, încă o dată, Aurici!
M-am, de fapt, ne-am bucurat de bunătățile solide și lichide primite de la elviramvio, mihaelab, kelyboy… Mulțumim!
M-am bucurat de atmosfera efervescentă pe care ați creat-o voi toți, fericirea și energia pozitivă pe care le-ați împrăștiat în jur, în orice parte întorceam capul, vedeam ceva care mă făcea să vă admir și să zâmbesc de fiecare dată, dacă nu vizibil, măcar în gând… Ce bine e cu voi!
Au fost bucurii și emoții pozitive pentru care le mulțumesc și eu, din nou, lui Cornel și tuturor organizatorilor, mai mult sau mai puțin cunoscuți de către participanți.
Alba Iulia, cu tot ce a însemnat, a fost unul dintre locurile pe care nu aș fi vrut să-l părăsesc atât de repede…
Trimis de Alina53 in 23.03.18 17:46:30
26 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol
26 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Alina53: Oooofffff, ma faci sa plang, a fost o intalnire de care m-am bucurat insa la care parca eram sedata. Atat de multe lucruri am scapat, si mai ales poza de grup. Poate o prelucreaza cineva si-mi baga si mie profilul in ultimul rand pe undeva .
De multe ori aceste intalniri sunt prilej nu doar de a reintalni prietenii dar a mai face si o mica escapada.
Iti multumesc pentru ca ai pus poza mea aici, culmea, o poza chiar reusita .
Ma bucur ca vei fi impreuna cu Elvira in Cappadocia, si sunt convinsa ca vom avea parte de ceva minunat apoi.
Felicitari, votat cu mare drag.
@Alina53:
Ce frumos ai scris! Ce frumos va i-ai prezentat pe toti, impreuna si / sau separat. Am rasfoit cu mare drag filele acestui album. ????
poze si albume ????????
Sarut mana, Alina!
Esti o doamna distinsa pe care o apreciem atat de tacut, macar o recunoastere mica in acest ecou sa rupa tacerea.
Un premiu de la noi pentru acest articol ????
Numai de bine! ????
intradevar cidat cum se lega unele intamplari. de revelion ai fost la Spice si am citit cu bucurie ca ti-a placut, eu de abia achizitionasem sejurul acolo. la masa am stat cu Sebigianina care a scris unul din ultimele revievuri despre hotel! iar la vara vreau Cappadocia tot in urma reviewurilor lui Irinad
Ce frumos! Mă bucur atât de mult când citesc impresiile participanților la această întâlnire, e minunat că aproape fiecare împărtășește trăirile personale, pozitive, nici nu ai cum altfel, nu? Pentru că a fost ca o poveste, care s-a terminat mult prea repede.
Mulțumim pentru pozele de la premiere, am o singură obiecție, la mine, nu că nu m-ar fi încântat dar sunt numai senator. Dar sigur, am ambiții mari! spre ceea ce scrie acolo!
@Alina53:
Of, Alina! Cum s-o "pedepsim" noi pe Irinad pentru că ne-a dat un ghiont spre Cappadocia? Poate ne potrivim la timp liber acolo și căutăm o cramă să ciocnim ceva în cinstea lui Iri-Nad! Sau Nad-Iri!
Ești o doamnă dragă nouă tuturor și chiar așteptam câteva cuvinte de la tine, eram sigură că vei scrie.
Te îmbrățișez cu drag și ne auzim pe săptămâna viitoare!
Minunat cum ne-ai amintit tu de acele minunate clipe, mai un cuvânt frumos, mai o poza si filmul se leagă. Un film care nu s-a terminat pentru ca de fapt a fost doar un nou episod si speram sa mai avem încă multe episoade si in care vor fi actori noi, dar sa-i păstrăm si pe cei cu... mai multa experienta. Multumesc frumos pentru poze! Eu sunt foarte bucuroasă pentru ca ma regăsesc în multe, dar ma bucur ca am primit si poze cu prieteni dragi Pe care nu îi aveam in pozele facute de mine sau de soțul meu!
@Alina53: Frumos și emoționant! Frumos, ca sufletul tău, Zână a Dunării, sensibil ca tine, emoționant ca toate revederile noastre! Te așteptam, ai venit!
Te îmbrățișez din tot sufletul meu!
@ all : Vă mulțumesc mult pentru aprecieri, poate vi se pare curios, dar mie nu prea-mi place să fiu lăudată câtuși de puțin, mi se pare că nu merit atât de multe cuvinte frumoase din partea voastră.
@mishu - dacă m-aș pricepe, aș face eu acea prelucrare a pozei de grup, din păcate mulți au lipsit la apel... La viitoarea întâlnire să alegem alt moment pentru realizarea pozei, nu la plecare.
@Dan&Ema - și tăcerea-i prețioasă câteodată mulțam pentru premiu
@nrs – dacă o să-mi placă atât de mult această excursie în Cappadocia, așa cum îmi închipui, s-ar putea s-o repet, cândva mai spre toamnă, mai ales că prețul este chiar atrăgător.
@maryka – ce pot să mai zic, doar să-mi fie ”gura aurită” și să ajungi mai repede la acel statut pe care eu ți l-am făcut mai timpuriu cadou.
@elviramvio – nici o grijă, punem noi țara la cale!
@DOINITA – poze aș mai fi avut, dar am ajuns la barieră…
@Zoazore – ai darul de a mă copleși de fiecare dată…
@Alina53: Sunt emoţionată după cele citite şi îmi exprim încă o dată bucuria că articolele mele despre minivacanţa în Cappadocia au inspirat mulţi colegi din comunitate să-mi urmeze paşii în "ţara cailor frumoşi". Ce satisfacţie mai mare poţi să ai decât atunci când vezi că şi alţi colegi îşi doresc să meargă prin aceleaşi locuri?!
Şi vă mai spun că mai sunt încă alţi doi useri valoroşi (@Costi şi @mariana.olaru) care vor merge în Cappadocia în toamnă, inspiraţi într-o oarecare măsură tot de mine, aşa cum mi-au spus.
Nu-mi rămâne decât să vă urez să aveţi vacanţe minunate acolo (şi nu numai), musai să zburaţi cu balonul şi abia aştept să vă citesc impresiile la întoarcere! Vă îmbrăţişez cu drag pe toţi!
@Alina53:
””@Zoazore – ai darul de a mă copleși de fiecare dată… ”
= Ba tu! Uite, eu n-am poză cu mine de la premiere. Tu ai și mi-ai dăruit-o și m-ai emoționat iar!
Să ai vacanțe frumoase și să te bucuri de fiecare clipă!
@Alina53: Emoționant, sensibil articol, ca și tine, o Doamnă a sufletului meu
Mulțumesc frumos!
@irinad:
””Ce satisfacţie mai mare poţi să ai decât atunci când vezi că şi alţi colegi îşi doresc să meargă prin aceleaşi locuri?! ”
Ai perfectă dreptate, mi s-a întâmplat și mie în cazul croazierelor, mulți mi s-au adresat cerându-mi sfaturi, numele agențiilor prin care am rezervat biletele sau alte amănunte care pot ajuta mai ales când te îmbarci pentru prima oară pe o navă de croazieră.
Voi reciti neapărat toate impresiile tale din zona Cappadociei, împărtășind la rândul meu sfaturile pe care cu dărnicie le-ai oferit în review-uri grupului de încă trei familii prietene cu care plecăm din Galați. Bineînțeles că nu voi rata nici zborul cu balonul!
@Zoazore: Mulțumesc, vacanțe minunate îți doresc și eu! +
@Alina53: Cu câtă sensibilitate ați descris bucuria cu care ați venit și participat la marea petrecere de la Alba Iulia.
Emotivă sau emoționată, așa te simt eu la întâlnirile noastre.
Și eu m-am bucurat de tot ce am trăit la Alba Iulia.
Acum mă bucur citind articolul tău dar mai ales că am văzut o poză și cu mine la festivitatea de premiere (eu nu am nici una).
Știu că soțul este specialistul în a surprinde în poze momentele frumoase ale întâlnirii.
De data asta la Alba Iulia am văzut că a fost și Master șef la Masa Moldova.
Să ne revedem sănătoși.
Aștept impresiile după sejurul în Capadocia.
@ANILU: Mulțumesc pentru aprecierile făcute, cred că și peste vreo douăzeci de ani, de-oi mai fi, la fel de emotivă voi apărea la întâlnirile AFA…
În seara premierii soțul meu a fotografiat și cu toate că a folosit trepiedul, l-am dojenit fiindcă unele poze au ieșit nițel mișcate. Îmi pare rău…
La masa Moldovei, precum și la ale celorlalte regiuni, toți am fost Master Chef!!!
La impresiile despre Cappadocia, Elvira va avea întâietate.
@Alina53: Da, dar @TOSHI a fost cel mai cel! Zici că asta a făcut toată viața!
@Zoazore: E priceput în toate! Aproape, fără cusur.
@Zoazore: De unde știi, Zoazore? Mă pui pe gânduri...
@Alina53: De aici, Alina! Ai uitat discuțiile frumoase? vezi impresii
De fapt, da, ai dreptate! E cam demult! Ar trebui repetată experiența!
@Alina53:
Draga mea, fiecare din noi va vedea altfel Cappadocia, va avea alte trăiri și... alte spaime în balon! Așa că și eu voi aștepta cu nerăbdare impresiile tale de acolo. Plus că Irinad nu ne-ar ierta dacă nu vom scrie amândouă.
Caut insistent o cramă pentru turiști acolo, sper că o vom vizita împreună și vom degusta ceva, ceva!
(Încă nu am primit informații despre zbor și cazare, probabil săptămâna viitoare, te anunț)
@elviramvio: Sa aveti vacanta frumoasa, dar sa nu uitati ca asteptam impresii!
@DOINITA:
Mulțumim mult.
Și voi să aveți parte doar de bine pe unde vă plimbați anul acesta!
@elviramvio: Ai perfectă dreptate, iar de spaime la zborul cu balonul sper să nu ”beneficiem”. Vom lua totuși câte o pietricică în gură și sunt sigură că nu se va transforma în nisip… Vor urma și impresiile pentru Irinad, dar nu numai pentru ea, deh, a tras bine piciorul și i-a incitat și pe alții să-i urmeze pașii, mai spre toamnă… Iar de-un poloboc, ne-om împiedica noi neapărat pe undeva, nici o grijă…
Îți trimit mesaj privat cu informații primite de la agenția de turism.
@DOINITA: Mulțumim, vacanțe de neuitat să fie pentru toată lumea!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2018 Marginalii la Întâlnirea AFA - Alba Iulia 16-18 martie 2018 — scris în 05.04.18 de ioan marinescu din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Mar.2018 Recenzia unei alte întâlniri AFA reuşite... La Mulţi Ani Romania! La Mulţi Ani români! La Mulţi AFA! — scris în 27.03.18 de kelyboy din BACăU - RECOMANDĂ
- Mar.2018 Mi-e drag să trăiesc! — scris în 25.03.18 de Floria din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2018 Jurnal de bord – Alba Iulia, martie 2018 — scris în 24.03.18 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2018 10 Ani AFA - 100 de ani ROMÂNIA - Cea mai intesă și densă Întâlnire AFA — scris în 23.03.18 de Zoazore din BRăILA
- Mar.2018 A fost un vis, un vis împlinit — scris în 22.03.18 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ
- Mar.2018 Aproape... prima întâlnire — scris în 21.03.18 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ