ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.03.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
TIMP CITIRE: 6 MIN

Gânduri după Întâlnirea AFA 2016

TIPĂREȘTE URM de aici

Când am fost înștiințați că Întâlnirea AmFostAcolo 2016 va avea loc la Hotel Diamond - Cinciș nu știam nimic despre această locație și mai nimic despre zona în care urma să ne petrecem - sărbătorind - un weekend.

Întrebări, nedumeriri, ecouri (care au fost interpretate ca tendențioase și chiar mi-au adus câteva "negative"), documentări, notițe și tot felul de printuri, apoi - când a venit vremea - am pornit la drum. Nu voi descrie drumul pentru că nu acesta este scopul principal al articolului. Voi spune doar că în pofida atâtor informații, noi tot ne-am rătăcit. Adică, nu ne-am pierdut de tot, ci ne-am pomenit oprind în parcare la... Motel Cinciș. Acolo, nici țipenie de om. "Sună un prieten" și-a dovedit și de această dată utilitatea și - uite-așa - prietenul nostru @Dragoș ne-a readus pe calea cea bună. Mulțumim, @Dragoș! Au urmat încă vreo câțiva kilometri pe drumul șerpuit și nu prea bun de pe malul lacului și iată-ne, puțin după ora 19, parcând în curtea hotelului.

Era joi, cu o zi înainte de adunarea generală, așa încât peste tot domnea o liniște deplină. Formalitățile de check-in s-au derulat rapid - doar username-ul și... gata, urcam bagajele în cameră. Abia a doua zi, la micul dejun, am întâlnit primele figuri cunoscute și tot atunci am primit ecusonul pe care scria "Eu sunt iulianic" și am predat cadoul pentru tombolă. @Maria55, ești argintul viu, ești omul care trebuie la astfel de evenimente!

Vineri a fost pentru noi o zi de mare alergătură. Bisericile de piatră din Țara Hațegului, o întâlnire în Hunedoara și o masă la Castelul Lupilor, toate adunate, ne-au făcut să întârziem la focul de tabără. La întoarcere, deși părăsit de petrecăreții care s-au refugiat la căldură, focul de tabără încă mai ardea. L-am pozat și pot spune că am fost și eu acolo. Sufletește, cred că știți că am fost mereu alături de voi.

Când am intrat în restaurant petrecerea era în toi, cu toate mesele ocupate. Doar scaunele noastre de la masa 8 așteptau stinghere ultimii întârziați. @Michi, @msdn - comeseni deja cunoscuți cu prilejul altor întâlniri, apoi @doinafil, @dianamea, @tata123, precum și partenerii lor de viață, cu toții ne-am bucurat de revedere sau de noua cunoștință și pentru că vom petrece alături câteva ore. Am revăzut și alți colegi AFA, dar am și cunoscut câțiva dintre noii veniți. Totul a fost atât de condensat încât n-a fost posibilă o interacționare "fiecare cu fiecare". Regret că au fost persoane cărora nu le-am adresat nici un cuvânt, dar promit să mă revanșez cât de curând posibil. Seara a continuat cu un vin bun, cu muzică și dans, precum și cu un vesel "Mulți ani trăiască!" pentru încă o inimă a site-ului, @Pepsi70ro. Șampanie, tort, felicitări și pupături, poze și multă, multă bucurie, iată cum s-a încheiat (pentru noi) prima seară a întâlnirii. Epuizați, aproape de ora 1, ne-am retras la odihnă.

Sâmbătă, după micul dejun și cafeaua servită pe terasă, ne-am verificat lista de obiective propuse pentru vizitare. Și erau destule! Nici vorbă să le cuprindem pe toate. Timpul parcă se comprimase. Concluzionând că se impune o revenire în Țara Hațegului, am plecat la Ghelari, la complexul religios despre care auziserăm că este măiestuos, apoi la Hunedoara pentru vizita la Castelul Corvinilor, mereu cu ochii pe ceas pentru a nu întârzia prea mult la hotel. Seara festivă începea - conform programului - la ora 17.30, așa încât, păstrând o mică rezervă de timp pentru împrospătarea ținutei, nu mai aveam răgaz decât pentru a căuta și a fotografia - tristă și stingheră - Biserica scufundată în apele Lacului Cinciș.

Prelungirea în timp a programului de vizite în grup, a făcut ca și evenimentele serii să demareze ceva mai târziu. Cina a fost rapidă pentru că eram flămânzi ca lupii după atâta alegătură prin aer liber. Noi optaserăm pentru meniurile C1 și C3, iar în ceea ce ne privește nu s-a produs nici un fel de încurcătură. Ba, mai mult decât atât, teama mea că fileul de curcan și șnițelul vienez ar fi putut fi greu masticabile, s-a spulberat rapid. Totul a fost bun și - pentru noi - mai mult decât suficient. Nici n-am mai făcut față completărilor de desert oferite de @Michi, @doinafil și @tata123. Despre tortul aniversar AFA... ce mai pot spune? Etajat, supraetajat, grandios, bun și... luminat sărbătorește cu artificii.

Festivitatea de premiere a fost emoționantă pentru toți, dar mai scurtă ca de obicei din cauza timpului avansat. Rând pe rând, cei apelați s-au prezentat pentru a intra în posesia premiilor și a diplomelor. Felicitări și pe acestă cale marilor câștigători ai anului 2015 - @traian.leuca, @tata123 și @Dan&Ema.

Tombola, moment devenit tradițional la întâlnirile AmFostAcolo, gestionat cu atâta energie și dăruire de pasionata noastră organizatoare @Roth, mi-a adus un dar din Thassos oferit de @Dan&Ema și mi-a dat prilejul să ofer darul meu unui "greu" al site-ului, @Costi. Mă simt insignifiantă acum când mă gândesc la faptul că în mesajul de prezentare scriam ceva din istoria producerii specialității de vin grecesc - Retsina - pe care o ofeream cadou. @Costi, știu că nu ți-am spus nimic nou. Sper însă că ghidul de buzunar "Ținutul Neamțului" îți va fi un bun îndreptar dacă vei dori să vizitezi sau să revizitezi ținutul copilăriei mele.

Despre momentele care au stârnit hohote de râs - Fetele de la Căpâlna și Lebedele de la Cinciș - oare aș mai putea adăuga eu ceva? S-a scris atâta, s-a fotografiat și s-a filmat în neștire, iar internetul este deja plin de isprăvile voastre, dragi fetițe inocente și dragi lebede gingașe. Nu vă vom uita niciodată! Cât despre cei care nu au fost acolo… au ce regreta!

Duminică dimineață, cu fețe trase de oboseală, ne-am prezentat la micul dejun.

Cu gândul la drumul lung care îi aștepta, cei mai matinali au plecat ratând poza de grup și ea o tradiție AmFostAcolo. Malul lacului și dealul încă neînfrunzit, dar și hotelul și vilele viu colorate au constituit fundalul fotografiilor de grup. Pontonul și parcarea au fost gazdele ultimelor efuziuni sentimentale și ale ultimelor cuvinte de bun rămas.

În concluzie, la Cinciș m-am simțit "vedetă" pentru o clipă, am cântat "într-un cor", am dansat "nebunește", am băut "muuult prea puțin" și m-am pupăcit "la greu". Zertificatul semnat și parafat de Cornel - capul tuturor răutăților și bunătăților AFA - este o dovadă în sprijinul celor afirmate.

Cu regretul că nu am reușit să schimb măcar un cuvințel cu toți cei prezenți la întâlnire - unii cunoscuți, alții încă necunoscuți - dar și cu regretul că timpul a trecut atât de repede, aștept cu nerăbdare revederea viitoare. Până atunci, vacanțe frumoase tuturor, oriunde și oricând!

P.S. - Nu intenționam să-mi scriu impresiile legate de Întâlnirea AFA 2016 nu pentru că nu mi-ar fi făcut plăcere să-mi reamintesc pas cu pas momentele petrecute la Cinciș, ci pentru că apreciez că premianții și noii veniți ar trebui să aibă întâietate. De fapt, am început să scriu despre hotel, dar recitind introducerea mi-am dat seama că ea nu are legătură cu locația de cazare în sine, ci mai curând cu evenimentul la care am luat parte. Așa că, a ieșit ce a ieșit!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 23.03.16 18:47:27
Validat / Publicat: 23.03.16 21:26:54

VIZUALIZĂRI: 1689 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Întâlnirea AFA 2016 - Biserica scufundată în apele Lacului Cinciș.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22053 PMA (din 53 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster45
[23.03.16 19:02:45]
»

Te rugăm să acorzi o notă la rubrica "DISTRACŢIE/RELAXARE" şi să ne comunici dacă recomanzi sau nu recomanzi prietenilor-cunoscuţilor. Mulţumim.

iulianicAUTOR REVIEW
[23.03.16 19:31:05]
»

@webmaster45 - M-am distrat, dar nu m-am relaxat pentru că am avut multe de vizitat, iar serile s-au prelungit mult după miezul nopții. A fost obositor, dar recomand colegilor AFA să participe la întâlnirile viitoare - la Cinciș sau oriunde în altă parte. Pe ceilalți turiști îi invit să citească cele scrise de colegii mei (și ceea ce voi scrie și eu) pentru a decide în cunoștință de cauză dacă Hotel Diamond-Cinciș merită sau nu să le fie gazdă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
mishu
[23.03.16 21:54:10]
»

Incerc sa scriu ceva insa imi vin atat de multe in minte ca nu stiu cu ce sa incep, asa ca o sa incep cu... inceputul. Prima idee care mi-a trecut prin minte a fost ca daca cineva care habar nu are de AFA ar vedea toate aceste evenimente ar zice ori ca a nimerit la o intalnire a unei secte ori la nebuni. Oricum ar fi secta sau nebuni iubesc acesti oameni care sunt cu totul si cu totul diferiti (varsta, profesie, preocupari) insa au cu totii aceasi mare dragoste de frumos, de oameni si de tot ce-i inconjoara. Citind articolul tau revad pozele, filmuletele, totul si ma bucur de fiecare clipa in parte. Cat despre cele scrise de tine, pozele atasate, arata sensibilitatea ta si iataresc meritul locului pe care il ai in aceasta comunitate. Felicitari, votat cu foarte mare drag. Stiu ca mai aveam ceva de spus dar mi-a iesit din minte.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
adri-nico
[24.03.16 09:08:06]
»

Citind toate impresiile de la intilnire, ceva nu se leaga in capul meu! Si anume :

1-Vineri seara noi am ajuns cind focul era inca o mare vilvataie. Dar nu era decit paznicul. Dupa cum vad in poza de la tine, voi ati ajuns muuult mai tirziu.

2- Si aici nu sint sigura, insa nu imi amintesc sa va fi vazut in restaurant. Sau poate ca numerotarea meselor o fi fost diferita de simbata seara.

3- Daca voi ati venit mai tirziu decit mine si ati vazut tortul de aniversare al lui Ovidiu, eu unde oi fi fost? Recunosc, am "spalat putina" aproape de miezul noptii...

Oricum, orice ar fi, daca sanatatea ne va permite, am promis ca nu vom lipsi de la nici o intilnire.

@Mishulica- Apropos de impresia unuia care crede ca a nimerit la nebuni... mor de ris cind imi amintesc o faza (sa nu se supere Maimutica daca o povestesc aici): simbata seara, ocupata fiind cu excursia si neavind timp de multa socializare inainte de festivitate, apoi dupa tombola am mers sa costumez fecioarele... dupa ce am recuperat costumele si le-am dus in camera, alerg repede spre restaurant atit din cauza frigului cit si din cauza ca terminasem cu treburile si vroiam sa profit si eu putin de un pahar de vorba. Cind am incetinit sa iau curba pe scarile neprotejate de o balustrada, aud pasi indepartinduse... Maimutica, tu esti??? Se intoarce catre mine si vine sa imi sopteasca "Nu mai stam, nu vezi ca ai mei si-au uitat fetele de petrecere acasa? Al meu chiar m-a intrebat :Ce petrecere Alfa Omega e si asta??? ".

Bietul om, si-a luat talpasita cind a prins momentul. Nu stiu daca s-o fi inchinat in drum pina la masina. Faza a fost MAXIMA!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
iulianicAUTOR REVIEW
[24.03.16 09:12:02]
»

@mishu - Da, întâlnirile AFA - și când spun asta mă refer la întâlnirile anuale, cele mari, nu la miniîntâlniri (cum a fost cea pentru vizita la Muzeul BNR) - sunt adunări de oameni diferiți, uniți într-o mare nebunie, aceea a bucuriei și a sărbătorii. Articolele care curg șuvoi după astfel de întâlniri sunt încă o dovadă a diferenței dintre noi. Unii scriu mai exaltat, alții mai potolit, mai ponderat, dar - te asigur - nimeni n-a plecat de la Cinciș fără bucuria de a fi fost acolo și fără regretul că totul a luat sfârșit atât de repede.

Data viitoare așteptăm să ni te alături!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
iulianicAUTOR REVIEW
[24.03.16 09:29:13]
»

@adri-nico - Păi, s-o luăm cu începutul:

1. Vineri seară noi am ajuns la petrecerea din restaurant aproape de ora 22 pentru că toată ziua colindaserăm prin Țara Hațegului (am atins obiectivele pe care urma să le vizitați voi sâmbătă) și la o masă la Castelul Lupilor. La Cinciș noi am venit de joi seara.

2. Probabil că nu ne-ai văzut vineri în restaurant pentru că mesele noastre nu au fost vecine și vineri. Masa 8 era plasată undeva lângă ieșirea pe terasă.

3. Vineri noi am "spălat putina" mult după miezul nopții. Am dansat în adidași (întârziați fiind, nu apucaserăm să ne aranjăm la țol festiv), am cântat "Mulți ani trăiască" pentru Ovidiu (în mai multe limbi), iar sticlele cu șampanie au făcut "poc" spre bucuria tuturor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
adri-nico
[24.03.16 09:32:08]
»

@iulianic - Acum m-am lamurit. Multumesc!

mishu
[24.03.16 12:15:01]
»

@iulianic - astept cu mare bucurie si am timp un an ca sa ma pregatesc, trebuie sa-mi fac "debutul" cat mai interesant posibil (pe langa visinata si ce-o mai fi)

Dan&Ema
[24.03.16 19:45:26]
»

Felicitari pentru articol! Multumesc pentru felicitari!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, Dan&Ema, iulianic, mishu
Alte articole din această RUBRICĂ2016 Întâlnire AFA - Complex Diamond, Cinciş HD:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054573059082031 sec
    ecranul dvs: 1 x 1