Nu ştiu alţii cum sunt, dar, noi, soţul meu şi cu mine, când ajungem la finele unei minunate vacanţe, nu agreăm nicidecum ideea de desprindere şi plecare bruscă spre casă. De aceea, preferăm o trecere treptată către normalitatea dinafara stării de vacanţă şi, ca o regulă instituită de câţiva ani încoace, n-o ţinem drept către ţară, ci o mai lălăim (a se citi mai poposim) pe undeva pe drum cel puţin vreo două nopţi, ca o prelungire a unui concediu reuşit. Parcă [...] — citește