Harta turistică, rutieră și geografică; imagini vedere satelit, obiective turistice de vizitat - COASTA M. NEGRE / TURCIA

Impresii recent adăugate - COASTA M. NEGRE / TURCIA

Şile, o altfel de Mare Neagră

Am fost surprinși, îndreptându-ne spre Istanbul, despre cât de libere erau autostrăzile! Unde era nebunia despre care citisem?! Tot noi am găsit o explicație pentru asta – ne aflam în plină sărbătoare musulmană, a treia zi de Kurban Bayram, când tot poporul turc are liber de la serviciu; spre deosebire de români, se pare că în astfel de situații pe ei îi găsești mai ales prin parcuri și pe străzile orașelor și mai puțin pe șoselele patriei! :)... Socotind așadar că vom ajunge la Istanbul mai devreme decât prevăzusem, mi-a venit o idee: ce-ar fi dacă ne-am mai [...] — citește
IMPRESII Descoperă coasta Mării Negre / #EXCURSII și CĂLĂTORII / de crismis, în 20.10.19

O alta Mare Neagra...

PESTE DRUM DE CONSTANTA SE AFLA UN ORASEL MIC AMASRA. Hotelul North door 4* situat in port cu o constructie in fata marii. pentru prima data am inotat intr-o alta mare neagra fara curenti, fara alge, fara mizerii, fara meduze... personalul hotelului foarte amabil, restaurantul este bun, iar toate barcile anc resturant cat si tavernele iti prepara cel mai proaspat peste. privita prin binoclu constanta romania se vede ca peste tot in europa... adica... NU EXISTA... imi pare [...] — citește
IMPRESII Northdoor Hotel [Amasra] / [ALTE ZONE] / de peterr, în 07.10.19

Tradiţional otoman

Am ales Sari Konak după poze, recunosc. Voiam ceva tradiţional şi exact asta am găsit. În plus, am avut surpriza plăcută a unor experienţe inedite în pitorescul orăşel, Safranbolu. Trebuie precizat că există o parte veche a oraşului, despre care vorbesc eu aici, dar şi una nouă, modernă, despre care nu ştiu absolut nimic. Cumva, cele două sunt pe dealuri diferite, ca să zic aşa. Noi am nimerit fără prea mare greutate oraşul vechi, apoi, pe străduţe înguste, pietruite şi abrupte, am găsit şi pensiunea. La prima vedere, o casă modestă din piatră şi lemn. [...] — citește
IMPRESII Yildiz Sari Konak Hotel / SAFRANBOLU / de vasilica, în 24.04.15

Patrimoniul Umanitatii- Safranbolu

“Drumul Matasii” sau “Drumul Caravanelor” a fost secole la rand principala legatura comerciala dintre Europa si Orient, de-a lungul acestuia s-au dezvoltat orase in care activitatea comerciala a inflorit aducand bunastare si prosperitate rezidentilor acestora. Aparitia cailor ferate in secolul 19 a facut ca majoritatea acestor orase sa-si piarda din importanta, adaptandu-se la alte oportunitati economice. Din fericire Safranbolu nu a fost afectat in acest sens reusind sa-si pastreze forma originala, mai mult chiar devenind azi un adevarat muzeu in aer liber al Turciei, arhitectura [...] — citește
IMPRESII Descoperă Safranbolu / SAFRANBOLU / de webmaster, în 02.08.12

In patria merelor si a lui Strabon -- Amasya

Turcia este o destinatie turistica atractiva, litoralul turcesc este unul de succes care reuseste sa atraga an de an tot mai multi turisti in conditiile in care economia mondiala este in plina criza de cativa ani. Majoritatea turistilor se indreapta spre estul si sudul acestei tari, Turcia poate oferi insa mult mai mult. Iata un prim exemplu: Amasya este denumirea atat a unei provincii din nordul Turciei (680km est de Istanbul), cat si a orasul capitala a acestei provincii, un oras cu o istorie de peste 3000 de ani cel mai important fiu al acestei urbe fiind geograful grec Strabon. [...] — citește
IMPRESII Descoperă Safranbolu / SAFRANBOLU / de webmaster, în 01.08.12

Bartin - un oras la M. Neagra

Asa cum v-am obisnuit continui aducerea la”lumina” a unor orase mai putin cautate din Turcia, dar la fel de interesante ca marile metropole ale intinsei tari. Astazi am sa povestesc cateva lucruri despre Bartin, un micut oras aflat langa malul Marii Negre, deci in partea de nord a tarii. Am fost de doua ori in acest oras in 2005 si 2006, de fiecare data descoperind aceeasi bunavointa a gazdelor care stiu sa se faca placute si utile turistilor, atat prin informatii cat mai ales prin serviciile corecte unde se pune foarte mult suflet, crescand astfel valoarea lor. Despre Bartin se pot [...] — citește
IMPRESII Descoperă Bartin și împrejurimile / BARTIN / de pepsi70ro, în 24.08.10
    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0791320800781 sec
ecranul dvs: 1 x 1