Turcia de nord 2022

TIPĂREȘTE

7. Turcia 24.07-05.08.2022

După ce am citit ce a scris Sabina Fati despre drumul mătăsii şi ocolul Mării Negre ne-a interesat ţărmul acestei mari la care ţara în care ne-am născut are o bucată de ţărm. În acest tur era pe listă iniţial şi Batumi dar a părut prea dificil să aloci timp unei alte ţări, timp asumat în graniţe.

La ora 11 am purces la drum. Am citit în orele de călătorie 2 cărţi despre Turcia actuală şi democraţia unică de la editura Corint secţia istorie. E o ţară ce variază între nebunie şi melancolie cu ascensiuni şi căderi economice, cu democraţie abolită şi renăscută mereu. Spune traducătorul că ai nevoie de de o viaţă de om să poţi spune că ai văzut Turcia şi ceva mai mult să o înţelegi. Attaturk a decretat că„trebuie să ne ridicăm deasupra nivelului civilizaţiilor invadatoare„.

Oamenii din Turcia parcă nu au o oglindă a calităţii care să nu fie nici exagerată, nici subestimată. Ei sunt obişnuiţi cu neprevăzutul şi indiferenţa, cu râsul şi plânsul, să protesteze şi să se adapteze în mentalitatea lor complicată. Au o furie a doliului pedepsei copiilor care iubeau ţara sacrificndu-se. Statul e un tată care pedepseşte kurzii. aleviţii, armenii. Sunt conduşi prin fraze stimulatoare: Voi sunteţi Turcia, trebuie să faceţi lucruri măreţe! Turcilor, fiţi mândri şi aveţi incredere! Aceasta este noua Turcie, o democreaţie avansată! AKP afirmă că democraţia a ajuns în sfărşit în Turcia. Este un mozaic format dintr-un spectru bogat de grupuri etnice şi religioase care preamăresc cultura existenţei. Fraza celebră a lui Suleiman Demirel, al nouălea preşedinte :„ieri e ieri, azi e azi, mâine e mâine„- este etern valabilă. El nu se considera vinovat de ziua trecută. Au o politică a uitării definită. Problema urgentă nu e ziua de ieri ci prezentul dar mai important e viitorul.

Minciuna epuizează pentru că devine complicată, creşte, mănâncă sufletul. Guvernul turc iubeşte mallurile, consumerismul. Turcia e un loc în care oamenii nu se plac prea mult unii pe alţii... Şi noi vrem să trăim cu cei care ne plac. Semnificaţia uvintelor are un sens diferit pentru fiecare mereu. Discursurile sunt edificatoare şi cred în ele. Ziua de mâine durează e eternitate şi încă o zi... Consideră că au mereu o supapă de siguranţă. care îi va salva în ultima clipă.

Drumul a fost lung până la graniţa cu Turcia. Traversarea Bulgariei cu pădurile ei mi se pare mereu obositoare, cu şoselele înguste cu destule gropi. Dacă ar fi un pod peste drumul anost să ajungi în Grecia şi Turcia ar fi bine... Am stat şi în vămi destul. Pe întuneric am ajuns la otel Butik Buterfly, în pădure, la 12km de graniţă. Era aglomerat, destul de răcoare şi umed pe malul unui râu. Ne-am odihnit în sunetul pădurii.

După micul dejun, luni 25, am pornit spre Zonguldak unde aveam cazare la otel Dedeman, pe malul Mării Negre. Întâi am oprit în Kirklareli. Ne-am plimbat pe lângă autogară să deschidă la poştă la ora 13 să cumpărăm Hgs, un card auto pentru plată autostrăzi şi poduri. Am băut o cafea turcească şi apă.

La intrarea în fiecare oraş pe panoul cu numele oraşului e scris şi numărul de locuitori. Zongulgak un oraş vechi, înfiinţat de dorieni în anul 550 înainte de Hristos, este renumit datorită minelor de cărbuni din Eregli şi împrejurimi şi exportului acestui combustibil. Muzeul cărbunilor nu mi s-a părut interesant.

Marţi 26, după odihna în bătaia valurilor am plecat spre peştera Gokgol de la marginea oraşului. O peşteră activă superb luminată cu becuri cu baterii puse între crăpăturile stâncilor masive. Alpinştii schimbă bateriile, e un job şi ăsta.

Următoarea oprire a fost Safranbolu, un 127 km sud-est de Zonguldak, este acum un district al Karabük, un muzeu de arhitectură tradiţională turcească. Castelul de pe deal este un loc perfect pentru o vedere de ansamblu a oraşului. Oraşul vechi din râpă este renumit, cu casele sale tradiționale. Cinci Han şi Hamam (baie turcească), Izzet Moscheea Pasha din 1461 care dă pace, Biblioteca, Moscheea Koprulu, din perioada otomană din secolul al 17-lea au fost câteva frumuseţi văzute.

În oraşul nou am parcat lângă marea moscheea nouă, ne-a tras ţeapă la parcare, că vorbeam diferit. Lângă moscheea nouă am găsit, la o teresă, să bem un capucino adevărat pentru că ei beau ness şi ceai. Prajiturile au fost bune. La muzeul şofranului am băut un ceai galben de şofran, am luat cafea cu şofran, o rădacină de plantă care e ceva între gladiolă şi brânduşă, şi bineînţeles rahat cu şofran. Nu aveam la mine şi am luat o eşarfă verde şi şofran, colonie. În drumul spre cazarea viitoare am oprit la terasa de sticlă ca punct de belvedere între munţi peste o prăpastie, în canionul Tokath la 6km de Sofranbolu.

Oraşul Bartin mi s-a părut deosebit, pe malul unui râu de promenadă. Era pe înserat, am mâncat pide cu ayran într-o mică locaţie. Lăsasem maşina mai sus pe deal lângă o casă părasită, aproape de zona pietonală.

După ce am făcut o oră de ture prin centru Amasrei că nu era loc de parcare am oprit la otopark pe faleză şi am găsit locaţia. Ne aştepta un băiat grăbit să ia banii 30 de euro. Se numea Huzur pansyon, o cameră mică cu un pat, aer condiţionat, o baie minusculă.

Miercuri dimineaţă 27 august am ieşit să căutăm o cafea. Nu ne-am înţeles şi am băut tot ness pe post de capucino. Era dificil de intrat pe mica poartă din piatră aşa că am vizitat la pas frumoasa peninsulă, cetatea genoveză. Se văd şi urme romane, bizantine, piatră refolosită. Piatra E un loc minunat, de poveste. De la o brutărie am luat gozleme, un fel de turtă cu ulei şi multe foi suprapuse. Era caldă şi bună. cu ayran, a fost mic dejun în maşină, în mers.

Pe lângă malul mării am trecut munţii, tuneluri, drumuri cu piatră în lucru, înălţimi montane care puneau semnul întrebării în sensul că ce căutăm noi pe acolo... Pe drum am oprit în Cide să luăm masa şi o găsit o cafea bună, europeană. Era o cafenea care m-a impactat la intrarea în oraş, vizavi de malul turcoaz. Dar am mers mult înapoi faţă de locul în care parcasem, lângă un bloc. Domnul vorbea franceză dar ne-a ajutat o doamnă de la masa alăturată să comandăm masa... Marea era calmă, la tarabe pe lângă plaja cu nisip se vindea usturoi că era zona lui de producţie.

Următorul popas era Sinop, oraşul unde Diogene, filozoful din butoi s-a întâlnit cu Alexandru cel Mare. Oraşul a fost înfiinţat ca o colonie greacă a celor din Milet. Turhan pansion era pe peninsulă la marginea centrului vechi. Rezonabil raportul calitate a fost preţ35 euro cu mic dejun... Aici avut loc o mare bătălie navală ce a declanşat războiul Crimeii. După ce ne-am cazat am mers spre gâtuitura din peninsulă. Am păstrat altitudinea cu maşina şi am parcat lângă magazinul 101.

Ca să vedem marea noaptea am coborât pe lângă o mare universitate în zona de faleză. Îmi căzuse talpa la sandale. Întâi am cumpărat altele albe înainte de cina cu peşte la o terasă pe faleză.

Dimineaţa de joi 28 după micul dejun pe terasa de sus am mers să înconjurăm peninsula Sinop cu maşina. Dar nu era ţărmul cel mai nordic pentru că acela era o stâncă împădurită. Muzeul de istorie avea o curte cu vestigii antice greceşti dar în interior o poveste scurtă despre începutul războiului Crimeii şi rolul oraşului. Am înconjurat peninsula pe care am fost cazaţi. Aveam impresia la fiecare curbă că maşina cade în mare de pe stâncă. Pe îngustime am oprit la o fostă biserică să luăm nişte vederi. La Inebolu am luat benzină şi am dat cu apă pe maşina prăfuită. Orice oraş merită o mică zăboveală. Am deviat din drumul spre Samsun pentru cascada Erfelk Tatlika. De fapt, erau 28 de căderi de apă. Erau foarte multe maşini dar nu străini. Superbul lac turcoaz era la baza micilor cascade. Umezeala, căldură şi multe scări dar am urcat doar până la a 9-a cădere de apă unde am băut cafea turcească, am primit 3 pere pădureţe alături. Erau multe izvoare pe drum. Nu înţeleg cum suportă căldura femeile cu 2 batice şi rânduri de haine şi la urcat scările. A meritat popasul.

La Samsun am ajuns pe lumină. Cazarea a fost La My house otel aproape de malul mării, la două străzi. Era un bazar dar nu ne-a inspirat nimic fiind foarte cald în interior. Un chici de vapor cu statui, momâi vopsite ce luceau în apus cu vizita lui Ataturk în Samsum, trona pe faleza. Pe mal nu ne-a inspirat nici o locaţie. Ne-am întors spre hotel. Într-o piaţetă unde o fată cu codiţe conducea un trenuleţ plimbând copii în cerc am găsit o terasă. Apoi fata s-a aşezat lângă noi la cină, cănd s-au aprins luminile. Nefiind turişti străini ne simteam un pic stingheri dar siguri.

Vineri 29 la micul dejun era o armată de 6 călugăriţe cu burcă, cu copii. Trist, cripy peisaj uman ce îţi taie orice chef. Parcă şi personalul hotelului era jenat. Bărbaţii stăteau la 2 mese distanţă.

Ordu era pe listă şi am parcat pe faleza să luăm telecabina spre munte. Superb loc de la 800 metri să vezi marea în toată splendoarea. Prânzul a fost cu caymac, sarmale, ayran, cavurna, cafea bună, orez cu lapte. Erau tarabe cu alune, porumb fiert, copt. Un avion a făcut lupinguri, tonouri aproape de ţărm. Impresionant şi unic a fost acest spectacol uşor zgomotos.

Seara am ajuns la Trabzon la Sanli Otel Hamam. Cică era de 3 stele dar nici de 2 nu mi se părea, aglomerat, aşternuturi neschimbate. Ne-a dat iniţial o cameră umedă într-o locaţie alăturată. Nu mi-a plăcut dar ne am foit de doi ori. Motivul acceptat de ei a fost că nu mergea frigiderul. Nu au vrut să dea banii înapoi. Camera primită are lenjeria neschimbată, au schimbat fetele de pernă că miroseau a tutun şi parfum. Cam şulai bulai şi prost raportul calitate preţ dar rezervasem 2 nopţi cu 50 de euro pe noapte. E cea mai scumpă cazare şi cea mai proastă şi aşa a rămas până la final... E un hotel de tranzit pentru arabi, georgieni, ruşi, azeri, kazaci, şi alţii.

Iniţial oraşul s-a numit Trebizond adică în traducere masă, câmpie şi a fost fondat de către comercianţii greci din Milet (aproximativ în anul 756 î. C.). Fostă capitală de imperiu medieval, imperiul de Trapezunt era condus de dinastia Marilor Comneni. Ultimul imperiu bizantin1204-1461, deşi imperiul bizantin din Constantinopol căzuse încă din 1453 sub sabia sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul, a mai rezistat asaltului tucesc încă opt ani, până în 1461. Mehmed în faimosul atac de noapte din 1462 a cucerit regatul trapezunţilor terminând cu un imperiu bizantin care a acoperit cumva 1125 de ani, fiind fondat de Constantin cel Mare în anul 330 după Hristos. În jurul anului 1203 apare Imperiul de Trapezunt, bazele acestui imperiu fiind puse de doi nepoți ai lui Andronic I Comnenul, David și Alexios. Imperiul nu a avut un rol important în lupta pentru recucerirea capitalei bizantine. În 1205 se pun bazele Imperiului de Niceea, bazele fiind puse de ginerele lui Isaac II Angelos, Theodor Lascaris, care devine împărat la Niceea. Obține un succes de prestigiu când reușește să pune bazele constantinopolitate în orașul Niceea. Acest patriarh l-a încoronat pe Teodor I Lascaris. Al treilea stat este Despotatul Epirului, cu capitala la Arta. Conducătorii despotatului şi-au adăugat numelor lor la toate numele dinastiilor bizantine din sec. XII (Dukas – Angelos – Kommnenos). Despoţii reuşesc să cucerească Thesalonicul, proclamându-se regat, până când grecii sunt înfrânți de Ioan Asan II.

Acest nod comercial de la poalele Alpilor Pontici între Asia, Europa, Rusia, Orientul Mijlociu avea peste tot munţi de alune, struguri, pepeni, piersici, mere, pere, rodii.

Sâmbătă 30 am intrat în cetate să vizităm muzeul de istorie. Era un conac clasic turcesc cu mult lemn, superb cu o terasă cu portocali de pe care se vedea cetatea. Nu am înţeles mai nimic că era totul în turcă. Se pare că cel mai important obiectiv este hagia Sophia acum muzeu dar şi moschee după ce a fost biserică şi moschee. A fost construită de Manuel I în 1238-1263. Construcţia în sine şi resturile de picturi lăsate în plata domnului te bucură. Am luat prânzul la terasa de lângă biserică. Am băut un fel de lapte cu făină de orez şi scorţişoară. Începuse să vină valul de turişti.

Era de văzut şi Kostaki mansion unde a fost Ataturk. Am decis să vedem ceaiul de la Rize. Aglomeraţia, căldura după amiaza am plecat 80 km mai încolo. Superb traseu prin munţii plini de ceai. Muzeul ceaiului era închis, cu geamuri sparte dar am văzut tot un conac alăturat. Ghidul ne-a povestit că stupidul de la centrul de informare a zis că muzeul ceaiului e neimportant şi nu e oraş turistic. Apoi centrul s-a închis iar individul a fost promovat politic. Îi pare Rize un oraş mic de 200000 de locuitori, în condiţiile lui un oraş adevărat are peste 500,000 locuitori.

Ne-am plimbat prin magazine, am văzut cum se măcina mălaiul proaspăt în prăvălie. La ora 17 când cânta muezinul am plecat spre Uzun gol, un lac vulcanic la o altitudine de peste 1000 de metri. Pe drum am oprit la un ceai că văzusem 3 cămile şi ponei pe care se plimbau copii. Ceaiul a fost gratuit iar două fete au dansat pentru noi în schimbul cumpărării a ceva de la magazin. Nu am dansat şi făcut poze cu ele la invitaţie pentru că nu suntem pasionaţi de a ne fotografia şi nici cu dansul nu suntem prieteni. Se însera când am ajuns la lac. era superaglomerat. Am înconjurat o parte de ţărm, ceaţa curgea peste oameni. erau restaurante arăbeşti yemenite, siriene, saudite, iraniene, kuweitiene. Călugăriţele ne-au impactat trist, ni se pare ciudat să fie aât de acoperite. Ne-au atras doua tigăi, săpunele, colonie din diverse fructe, flori, . Ne-am aşezat la o terasă unde am mâncat peşte serviţi de Omar din Egipt şi prăjituri tradiţionale. A fost foarte bun totul. Era 22 iar se auzea chemarea la rugăciune din moscheea imensă de lângă lac când am plecat. La 23 am ajuns în Trabzon la hotelul de lângă autogară, care nu mi-a plăcut dar a mers. Doar să te odihneşti. Micul dejun a fost jalnic.

Duminică-pe 31 am luat drumul Amasyei, capitala regatului pontic. Erau munţii pontici de traversat, la 2000 metri altitudine, se încingea uleiul la maşină, 37,5 grade afară. Şoseaua urcă şi coboară prin munţii când stâncoşi, când verzi, cu piscuri înalte şi pante abrupte, iar spectacolul vizual fantastic a făcut ca drumul de câteva ore să pară prea scurt.

Mănăstirea Sumela era pe toate indicatoarele la 46 km de Trabzon prin staţiunea Macka., pe valea Altîndere.

După ce am parcat, am urcat cu un microbuz prin curbe şi drum de piatră la 1200 de metri. Era o încercare de renovare... Era destul de dimineaţă, nu erau turişti. Impresionant locul. Lângă capela propriu-zisă în degradare picura agiazmă din munte. O bucurie te inundă parcă. Grecii ăştia s-au cocoţat în munţi şi au făcut lucruri memorabile. Sümela este o veche mănăstire grecească dedicată Fecioarei Maria ridicată în Munții Pontici la o altitudine de 1200 de metri. În zilele noastre ea este doar o atracţie turistică foarte populară în zonă şi nu foarte bine întreţinută... Zidurile cu picturi foarte vechi sunt toate mâzgălite de diverşi. Fiind un loc izolat construit pentru călugări nu are spațiul necesar pentru valul de turişti din zilele noastre. Calea de acces este o scară îngustă unde te calci în picioare cu alți turişti care vor fie să urce, fie să coboare.

Cascada Tomara a fost o abatere din drum prin nişte platori montane şi hăuiri. Iar simţeam că pică maşina în neant. Erau chioşcuri amenajate pe traseul de urcare spre cascadă. Cascada e mirifică, ca o perdea sau umbrelă ce cade pe o lungime de 30 de metri peste munte. Oamenii aveau grătare şi samovare pentru ceai, cu familiile lor numeroase.

După 550de km am ajuns la Amasya prin munţii în care se lucrează non-stop la şosele. Este un oraş vechi păstrat impecabil, cu o istorie ilustră. A fost capitala regilor pontici, un loc prin care s-au perindat multe civilizaţii. Este locul de naştere al geografului Strabon, dar neimportant acum pentru ei. E un peisaj spectaculos, cu stânci care răsar fix din spatele caselor otomane transformate acum în pensiuni... În stânga şi-n dreapta stânci abrupte, case, conace vechi.

Castelul din Amasya e prea sus, se vede bine seara de jos. Amasya e un oraş superb de oriunde l-ai privi. Toate casele şi străzile sunt ca într-o vedere, râul are ici şi colo câte o moară sau o barcă, iar casele otomane se înşiră ca nişte bijuterii de demult. E un oraş micuţ în accepţiunea lor, fără agitaţia unei metropole. Este celebru acest popas pe Drumul Mătăsii, finnd destul de turistic. Ne-am cazat la un conac CIFTE lângă geamia veche şi hamam. A fost primul loc unde toaleta avea bandă de dezinfectat. Simplu loc care m-a bucurat prin atenţie. Ne-am grăbit să luăm cina pe strada de lângă râu. A urmat o plimbare cu barca pe râul Verde care miroase dar e luminat de obiectivele din jur. După plimbare pe râu a fost un spectacol superb de culoare, apă şi muzică. Apa salta în culori vibrante în funcţie de tonul melodiei...

Luni 01.08 Am trecut râul după micul dejun să luăm o cafea europeană, poate. La o terasă dintr-o locaţie veche transformată acum în hotel de pe râu era o familie de nemţi de seama nostră care au luat aceeaşi cafea. Erau bucuroşi că sunt acolo. Cu ei am urcat la mormintele regilor Mitridades I; II; III pe o arşiţă ce abia începea. Erau ruine de foste băi turceşti ale unei regine selgiucide. Cum, cu ce laser au săpat muntele? Muntele cu aceste 3 Morminte poate fi considerat o minune a lumii.

Am plecat spre Ankara prin munţi mai înalţi de 2000 de metri... Pe platourile montane am cules siminoc şi sânziene. În regiunea Corum se vedeau fabrici de zahăr, de ulei, mori de făină. În Anatolia este regiunea imperiului hitit. Întemeierea Imperiului Hitit datează din 1600 î. e. n. Tăbliţele de lut aparţinând perioadei se vede că statul hitiţilor de sorginte indo-europeană, era primul stat în istorie guvernat printr-o forma de democraţie. În ţara domnită de rege şi familia regală, parlamentul, numit Pankus, avea dreptul de a vota deciziile regale şi de a controla activitatea regelui. Cică şi Solomon era hitit. Una dintre realizările importante ale hitiţilor este primul tratat scris cunoscut din istorie. Este vorba de tratatul de la Kadesh încheiat cu Egiptul… Parcă erau rude.

Depăşisem un indicator cu un important sit arheologic şi ne-am întors. Când să facem stânga o maşină neagră în viteză era să ne lovească. Am tras dreapta. Ne-a depăşit. Era un tânăr ce şi-a ridicat mâinile a rugăciune, a zis ceva cu voce joasă. Am cerut scuze în engleză că era pe partea dreaptă acum parcat lângă un complex... Se speriase. A pus mâinile la faţă rugându-se şi am plecat spre situl buclucaş, cel mai important. Alaca Huyuk. Una dintre Porţi ale Sfinxului care este de mii de ani e impresionantă ca şi mormintele în care s-au găsit idoli, cercuri, tauri, amulete, bijuterii din aur, electrum, bronz. cupru cu forme de animale cum ar fi: căprioare, tauri, zavistici, cercuri cu raze. Mi s-a părut un teren sacru deşi mi-am pierdut evantaiul din dantelă albă. Am luat o faţă de masă cu aceste insemne din bumbac roz şi cafea.

Am vizitat capitala Hattusa, azi oraşul locuit se cheamă Bogazkoy care e în proximitate, dar aveam de ajuns la Ankara. În sit se merge cu maşina fiind imensă între mari munţi. Ea se află astăzi în partea centrală a regiunii Mării Negre în provincia Corum. Hattusa este în prezent un muzeu arheologic în aer liber, compus din două zone Oraşul de Jos și Oraşul de Sus. În zona Oraşului de Jos se găsesc locurile de trai ale civililor şi se înalţă Marele Templu - cea mai mare construcţie religioasă a hitiţilor. În Oraşul de Sus există numeroase temple, această zonă este înconjurată de un zid fortificat cu patru porţi. Sculpturile leilor pe cele două laturi ale porţii sunt cele mai bune exemple ale tehnicilor de prelucrare a pietrei din perioada hitiţilor.

Am trecut prin acest tunel acoperit de o piramidă. Apoi tot acolo sus după ce am urcat pe lângă colţul piramidei era această poartă cu zei înaripaţi. A fost un imperiu cu trei perioade de evoluţie. A dispărut şi nu se ştie cum şi de ce. Am văzut toate astea luându-ne după maşinile din faţă. Era foarte cald pe acel platou montan, 38 de grade. Apoi au urmat iar drumuri în lucru. Un tir ne-a depăşit aiurea sărind au sărit pietricele albe. Când am ajuns la asfalt ceva huruia la o roată. Ne-am oprit speriaţi în primul peco. S-au uitat cei de acolo dar după ce a dat înapoi de câteva ori totul era în regulă. A fost o pietricică intrată la o roată. Ne era foame. Am ieşit din drum în oraşul Kirkkale cam devreme dar am nimerit in centru cumva. Pe bulevard am gâsit o terasă. Am servit capucino, grătar, ayran, ceai cu doar 70 lei. Graba era necesară.

La ora 21 am ajuns la Hotel Alegria care era chiar o bucurie fiind corect raportul calitate preţ la etajul 12. Recepţionera a zis că mai era o familie de români cazată. Era altă ligă de comportament. Am alergat la piscină că se închidea la ora 22, având progran de 12 ore. Au fost 400 km grei cu traversarea Alpilor Pontici spre podişul anatolian.

Marţi 02.08 După micul dejun de calitate am pornit spre centrul vechi, cetate. Întâi era pe listă muzeul anatolian din Ankara. Adăpostite într-un fost caravanserai din secolul XV, exponatele muzeului parcurg fiecare civilizaţie ce a trecut pe tărâmul anatolian, începând cu oamenii care locuiau în peşteri. Expoziţia Muzeului Civilizaţiilor Anatoliene din Ankara începe cu artefacte datând din Paleolitic. Cele mai impresionante obiecte din Neolitic sunt reprezentări de animale din lut, vechi de 8.000 de ani si o zeiţă-mamă - Cibele. Rămâi fără cuvinte când vezi munca celor care au trăit acum mii de ani. Discul soarelui era peste tot. E un simbol religios cu 9 raze în sus şi alte simboluri., zeul cerb, chimera cu cap de om. şi trup de leu, capete de taur. Descoperiri importante au fost găsite în morminte la Alcahoyuk

Cum era scrierea hitită acum 4000 de ani., descoperită la Hattusa... Era şi o scrisoare regală într-un plic de lut lucrat cu atâta migală tot din lut. Fascinant acest vas care avea pe un ecran desfăcută fiecare imagine ca fiind o activitate. Apoi au urmat frigienii, mari artişti în sticlă, perioada elenistică e mai dosită ca şi perioada romană. Perioada otomană e trecută cu vederea. Sunt colecţii impresionante ale hitiţilor, frigienilor, cimerienilor, urartienilor tracilor, selgiucizielenilor, romanilor, bizantinilor, otomanilor. I-am enumerat cumva în ordine cronologică. Ataturk considera că sunt urmaşii hitiţilor şi a promovat săpăturile arheologice acolo. Pe străduţele pietruite am luat-o la deal printre magazine. O cafenea cu 2000 de păpuşi ne-a atras. De pe terasă se vedea marele oraş cu 6 milioane de locuitori... Cafeaua cu gozleme a meritat dar călătorul e nevoit să plece. A urmat mausoleul lui Ataturk, muzeul se închisese la 16, când am ajuns. Erau soldaţi în căldură pe post de statui în soare. Cum stateau aşa nemişcaţi?! Am mai luat o cafea în parcare la cafenea dar la 17 ne-a gonit gardianul că se închidea parcul. Era o familie din Constanţa cu o domnişoară care reproşa că nu e lăsată să se plimbe singură. Erau maşini de Iaşi, Bucureşti mai ales cu Ilfov, autocare.

Ieşirea din Ankara e pe şase benzi şi bandă de rezervă. La noi e imposibil aşa ceva. Am luat benzină şi am mâncat tradiţional pe un drum lateral, neturistic de asemenea...

La Eskisehir am ajuns pe înserat la cazarea conac Yuva. Recepţionerul era drăguţ şi ştia engleză aşa că ne-am conversat. Am ieşit să luăm apă. conversând prin puţine cuvinte cu vânzătorii.

Pe data de 03.08 miercuri după micul dejun servit de o fată cu care nu ne-am înţeles După aceea am ieşit să vedem oraşul vechi care era apropape. Domnul din parcare ne-a arătat că lăsasem eu geamul deschis. A fost în regulă. Casele odunpazan din lemn încântă ochiul fiind răspândite în tot imperiul. Întâi a fost muzeul baticelor cu infinite culori şi texturi ce aveau broderii pe margine în tme diferite. Moscheea şi complexul Kursunlu din 1525 au fost contruite de Coban Mustafa. Muzeul modern era închis. Au urmat alte 4 muzee în care se povestea despre războaiele din secolele XIXşi XX. Măreţia idolului Ataturk, valizele lui de călătorie, o barcă de lemn scumpă a lui Era un muzeu dedicat tatălui naţiunii. Erau cataloage de şcoală cu fotografii ale elevilor în dreptul fiecăruia.

După ce am trecut râul Porsuk am mers la mall să luăm prânzul şi să luăm ce mai aveam de luat.

Se terminase netul aşa că am luat drumul spre Marea Marmara cu harta şi după indicatoare. Iznik, un loc înconjurat de măslini, sunt pretutindeni. Este fosta capitală de imperiu bizantin1204-1261. Vechea sa denumire a fost Niceea. Aici a avut loc Primul Conciliu (Sinod) Ecumenic, convocat de împăratul roman Constantin cel Mare în anul 325 d. C. In lumea creştină Niceea a căpătat notorietate prin faptul că a găzduit două Concilii ecumenice din istoria timpurie a creştinismului, primul şi cel de al şaptelea. După cucerirea vicleană a Constantinopol-ului de către creştinii cruciaţi din cruciada a IV-a, în 1204, Imperiul Bizantin s-a fărâmiţat în mai multe formaţiuni statale. Dar moştenitorul de drept al fostului imperiu a devenit Imperiul bizantin de Niceea, numit aşa după numele noii sale capitale, Niceea. Oraşul a servit drept capitală provizorie între 1204 şi 1261, după ce Constantinopolul a fost recucerit de bizantini, prin împăratul Mihail al VIII-lea Paleologos, Niceea a rămas o capitală de provincie.

Arheologii turci au descoperit o basilică (biserică) bizantină scufundată sub Lacul Iznik din Turcia, la 20 de metri de ţărm. Ne-am plimbat prin bazar, am luat struguri, un tablou mic cu cerbul hitit plctat pe bucăţi de marmură. Muzeul care era închis. Lângă el se vedeau drumurile romane. Erau magazine de handmade cu sticla pictată dar nu aveam bani iar ei erau fără card... Nu ştiam unde înnoptăm. Pe malul lacului am admirat apusul la un camping cu bungalowuri. Din zona de măslini şi am luat 2 sticle cu ultimii bani turceşti., deşi se întuneca. Pe un perete era un desen cu imperiul bizantin.

Drumul a ajuns în Yalova, un oraş înfiinţat de traci în secolul 7 î. Hr., care este vizavi de Istanbul. Ne am învârtit pe străzile aglomerate apoi am găsit o parcare lângă un hotel pe care îl văzusem din mers. La El Emin, fără alte căutări am găsit o cameră. După cazare am plecat să vedem unde suntem. Am văzut marea, aglomeraţia de pe ţărm. Cina a fost în zona pietonală tot kavarna, orez şi ayran. Doream peşte dar a fost dificil să ne înţelegem.

Joi 04.08 micul dejun a fost ceva simplu, dar la 30 de euro cu cazare e bine. Erau multe sere la marginea oraşului, băi termale. Am cumpărat o ortansă roz la ghiveci. Ocolind Istanbulul am trecut podul peste Bosfor care are o lungime de 30 km şi o adâncime între 700 şi 3700 de metri Să încercăm alt oraş înainte de a părăsi Turcia. La stânga era Silivri. Vechiul oraş grecesc Selymbria sau Selybria a avut o importanţă istorică datorată portului său natural şi a poziţiei sale pe traseul marilor drumuri comerciale. A fost iniţial o colonie a Megarei fondată pe un deal abrupt înalt de 56 m, la est de golf, dar săpăturile arheologice au evidenţiat că a existat anterior o aşezare tracă pe locul unde a fost fondată colonia greacă. Silivri este locul de naştere al medicului Herodicos şi a fost un aliat al atenienilor în anul 351 î. Hr. Faleza avea palmieri, am văzut marea foarte caldă şi râul care făcea un mic estuar.

Mado ne-a atras atenţia deşi erau puţine persoane. oricum aveam nevoie de toaletă. Era un restaurant cu produse naturiste. A fost foarte bine, am luat şi pentru drum câte ceva. Am evitat dulciurile tradiţionale.

În vama cu Bulgaria s-a stat cam o oră. În faţa noastră era o maşină de Prahova după care ne-am ţinut. după ea. Gps-ul lângă Burgas ne-a dus prin pădure pe un drum prost rău... Surpriză maşina albă se ţinea după noi. Se pare că gpsul consideră acel drum mai scurt, . dar ţeapă. Am oprit să luăm aer după acel drum. Erau doi tineri care işi făceau dinţii la Istanbul şi mergeu la Hârşova. La 12,35 am ajuns acasă după un tur de aproape 5000 de km. Nu am fost la Batumi şi Kastamonu. Merită fiecare oraş măcar 2 zile.

În toate locaţiile în care am dormit am fost aproape de moschei auzind rugăciunea. Recensământul e făcut după înregistrarea la o adresă. Mi se pare că nu e exact, că e în minus.

Sunt universităţi şi cartiere noi peste tot, în toate oraşele. Se consolidau şosele, albii de râuri, maluri de mare, se construiau tunele şi şosele noi, se contruiau cartiere rezidenţiale, se muncea la câmp. O ţară în care se munceşte, pare sigură, oamenii îşi văd de casta lor.

Democraţia nu e un scop absolut ci un instrument zice Erdogan şi cam aşa e. O populaţie amestecată ca acolo are nevoie de un lider puternic gen tată şi crede în sloganuri populiste. Turcia e o ţară imensă pe continente şi astea îi sunt nevoile. Deşi adevărul iese mereu la iveală iar minciuna e constantă dar işi rupe picioarele. Istoria are legile ei. Cuceritorii o fac cum vor. suntem prea mici să judecăm istoria trecută sau prezentă. Viitorul se va naşte mâine.

Studiasem ţărmurile Mării Negre din curiozitate că sunt 6 ţări riverane... Ucraina avea cel mai mult 1756 dar fără Crimeea care are *are acum cel mai puţin km cred. Turcia are acum cel mai mult 1700 de km şi 4 insule. Rusia are 421km+ Crimeea, Bulgaria are 414km, Georgia 322 km şi România 256km, cel mai puţin dintre toate ţările. Se varsă râuri mari ca Dunărea2858, Don 1950, km. Nipru 2285, Nistru 1411, Kiyirbirmak 1350Zesibirmak 1418, Sakaria 1824 şi altele.

1. Turcia- Istanbul – 14.377.000, Samsun– 1.261.800, Trabzon 243.700, Ordu – 195.800, Zonguldak– 109.800

2. Ucraina- Odesa – 1.014.700Herson – 324.400

3. Rusia- Soci – 399.600 Sevastopol 354.800 Novorossiisk 256.600Kerci 147.700 Ialta – 78.200

4. Bulgaria-Varna – 336.000 Burgas 206.400

5. România-Constanţa (România) – 283.800 Mangalia – 36.300 Năvodari 33.000

6. Georgia-Batumi – 154.100Suhumi – 62.900 Poti – 48.000 E interesant studiul deşi numărul populaţiei în mişcare e inexact. Iar ţarmul Turciei e cel mai populat. Este multă aglomeraţie dar pare o ordine firească sau nefirească cum crede fiecare. Nu se ştie cum e mai bine Măcar nu e haosul atât de vizibil cu ochiul liber ca în alte părţi.

---

VIZUALIZĂRI: 2544 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI