Poze Biserica 'La Temelie' [Fântâna Mare, SV] / FĂLTICENI — by Lucien
elimină filtrul
FILTRU ACTIV: doar poze atașate articolului La Temelie, o biserică ortodoxă și ezoterică
P01 [APR-2017] Biserica ortodoxă și ezoterică La Temelie văzută de baza scărilor. Pe trepte sunt pietre inscripționate cu Psalmii lui David. În partea superioară scara are două brațe laterale formând o cruce (altfel spus, crucea te înalță, te urcă la biserică).
[50 PMA, +BONUS]
P02 [APR-2017] Biserica La Temelie văzută mai de aproape, dinspre capătul scării în formă de cruce. În partea dreaptă vedem un prim element ezoteric evident și anume crucea astrală. Crucea astrală are 4 brațe orizontale, ortogonale și face parte din geometria sacră. De brațele orizontale sunt
[50 PMA, +BONUS]
P04 [APR-2017] Superbul mesaj al acestei biserici înscripționat pe această piatră de la intrare: ”În acest sfînt locaș se poate ruga la bunul Dumnezeu orice om din lumea aceasta, indiferent de religia sau confesiunea căreia îi aparține”
[50 PMA, +BONUS]
P09 [APR-2017] Imagine dinspre naos spre intrarea în biserică. deasupra ”pridvorului” apare iar reprezentat Melchisedec. „rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, adică rege al păcii, fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al
[50 PMA, +BONUS]
P12 [APR-2017] Partea de jos a altarului. ”Pisania” menționează că cercetările arheologice din anul 1976 ar fi identificat și o ”criptă din cărămidă din interiorul altarului unde erau osemintele ctitorilor acestui sfînt locaș, cu lungimea de 2,20m, sceptrul, coroana domnească, talismanele din
[50 PMA, +BONUS]
P15 [APR-2017] Detaliu cu partea superioară a crucii astrale (element al geometriei sacre) situată în partea dreaptă a bisericii, la intrare. Posibil să folosească și drept clopotniță.
[50 PMA, +BONUS]
P18 [APR-2017] În prim plan, o piramidă energetică, înaltă de vreo 3 m, cu scări de acces sub ea. Piramida are rolul de a capta energiile universului, iar în interiorul ei se pot face diverse observații și experimente. În spate, biserica La Temelie având 4 turle dispuse în cruce
[50 PMA, +BONUS]
P21 [APR-2017] Detaliu cu catapeteasma (iconostasul) care separă naosul de altar
[0 PMA, fără bonus]
P24 [APR-2017] Monumentul cruce creștină trilobată situat în fața bisericii, în partea stângă. Pe postament sunt înscrise texte pisanie și psalmi.
[0 PMA, fără bonus]
AiFostAcolo? »» Încarcă fotoAfișate [1 - 29] din total 29 FOTOGRAFII Biserica 'La Temelie' [Fântâna Mare, SV] / FĂLTICENI — by Lucien —