Variante traseu Timisoara - Graz
Buna ziua!
Va rog sa imi recomandati cel mai convenabil traseu spre Graz, cu plecare din Timisoara.
Convenabil insemnand cat mai scurt si drumuri cat mai bune.
Daca aveti informatii cu privire la taxele percepute pe traseu, va rog sa mi le impartasiti si mie.
Multumesc!
- PERIOADA: - -- NOPŢI CAZARE: -
- BUGET: - -- TRANSPORT: -
- ADULŢI: - -- COPII: - -- VÂRSTA: -
Răspunsuri la solicitare
Ai variante si prin Ungaria, si prin Serbia-Croatia-Slovenia. Prin Budapesta e un pic mai scurt si cea mai mare parte pe autostrada, si ai de platit vignetele pentru ungaria si austria.
Pe dincolo, vei avea, la fel taxele de autostrada in Serbia si Crotia, vigneta in Slovenia.
Cel mai bine ar fi sa intri pe viamichelin.com si sa-ti alegi varianta care iti convine cel mai bine
[informaţii detaliate au început să fie memorate doar din 01.05.2016]
- [JAN-2013] Drumul către / din Austria / diverse zone #
- [SEP-2012] Geblergasse Hotel / VIENA
- [JAN-2011] Sonnenhaus Tamara Hotel [Soelden] / SOLDEN
- [FEB-2009] Gasthof LampenHaeusl [Fusch] / GROSSGLOCKNER [ghețar]
- [JAN-2009] Gasthof Seestrand [Thumersbach] / ZELL AM SEE
Salut,
Eu merg pe principiul ˝drumul cel mai scurt este cel pe care îl cunoști cel mai bine ˝, așa că o să-ți spun traseul pe care am mers eu până la Graz în 30 ianuarie 2015, destinația finala fiind Alta Badia - Italia (vacanță la schi, desigur!).
Traseul a fost: Timișoara-Cenad, am trecut vama, la sensul giratoriu o iei la dreapta spre Mako, în centru o iei la stânga, după indicatoarele de autostradă. Treci pe lângă autogara și o benzinărie OMV, de unde poți cumpăra vigneta de autostrada pentru Ungaria, care costă 2975 HUF, dar și vigneta de autostradă pentru Austria. Anul acesta eu le-am luat pe amândouă de la acest OMV, am plătit cu cardul și au costat aproape 6000 HUF. Poți lua vigneta pentru Ungaria și online, de pe www.autopalya. hu, costa cam tot atât...
Pleci din OMV, ai grijă că mai nou pe porțiunea dreaptă catre ieșirea din Mako stă poliția cu radarul, apoi intri pe autostradă. Mergi aprox. 30 km, după care ai grijă să te îscrii pe M5, tinând dreapta, că altfel ajungi în Serbia. Pe M5 mergi aprox. 150 km, faci eventual o pauză de toaletă la Venus Panzio, cu 35 km înainte de Budapesta, apoi cu forțe proaspete îți continui drumul. Mai mergi vreo 7 km, apoi te încadrezi la dreapta pe M0 - centura Budapestei. Mergi aprox. 28 km, apoi te încadrezi pe M1 în direcția Gyor-Viena.
Drumul este monoton până la granița cu Austria, așa ca fie asculți radio Class, fie îți pui cd-ul cu muzica preferată.
Ajungi în vama, pui radioul pe O3 că mai dau informații despre cum se circulă, iar dacă ți se face foame poți lua prânzul la Paprika Csarda, sau poți continua drumul fără să te oprești.
Mergi până la Parndorf, iar aici ai de ales: continui până la Viena, de unde urmezi A2 în direcția Graz sau o iei la stânga și șuntezi Viena, deoarece scurtătuura asta te va duce direct pe A2. Eu am mers prin Viena, deoarece în 2013 am ales să mă întorc pe această varianta, dar gps-ul meu nu avea hartile actualizate și m-am încurcat destul de nasol. Deoarece încă nu mi-am actualizat hărțile, am ales să merg prin Viena.
Așadar, am ajuns la intrarea în Viena, intrii pe centură și ții indicatoarele de Graz. Mergi vreo 16 km pe centura Vienei, apoi la ieșirea dintr-un tunel te încadrezi pe stânga și o iei pe A2 catre Graz. Treci pe lângă complexul de magazine SCS (pe dreapta) și gata-ești pe A2. De aici până la Graz mai ai vreo 180km.
De obicei cu vreo 60-70 km înainte de Graz se fac ambuteiaje, la îngustarea A2 de la 3 la 2 benzi. De regulă se pierd 15-30 de minute, dar eu m-am nimerit pe-acolo numai vinerea, când toata Viena pornește spre sud... Poate că în alte zile ale săptămânii nu este așa... Dacă nu ai oprit la Paprika Csarda și te ia foamea, îți recomand popasul Oldtimer -atenție, nu cel de la ieșirea din Viena, care este imediat după SCS, ci cel aflat înainte de Graz...
Vigneta pentru Austria costa 8.7 EUR și dacă nu ai luat-o de la Mako, o poți lua la prima benzinărie SHELL după intrarea în Austria.
Cam asta ar fi...
Dacă mai ai întrebări, îți stau la dispoziție.
[informaţii detaliate au început să fie memorate doar din 01.05.2016]
SCRIE UN RĂSPUNS
- Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
- Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec