Întrebare [în rubrica] Vacanța în Berlin

Astept un sfat urgent si bun pentru city break Berin

Trimisă în 17.10.12 16:57
autor rsimonaGD [Bucuresti]
» VIZUALIZĂRI: 3112

Am cumparat un pachet de 3 nopti City break la Berlin,dar din pacate am observat ca am la dispozitie practic doar duminica si luni pentru a vizita orasul.Intrucat nu am mai fost niciodata pe cont propriu,ci doar organizat,cu insotitor de grup,as dori informatii precise despre ce pot face in cele 2 zile la dispozitie,stiind ca luni majoritatea obiectivelor turistice sunt inchise,iar duminica,partial inchise.Astept sfaturi timp de o saptamana,plecarea fiind sambata, 27.10.



Răspunsuri

CostiCO1r[17.10.12 17:21]

@rsimona:

Pentru duminică, îţi recomand o vizită în insula muzeelor. Sunt cinci, dintre care Pergamonul este cel mai vestit şi merită cu prisosinţă o vizită. Tot acolo, poţi vizita Berliner Dom, catedrala berlineză, unde poţi urca şi pe cupolă, sau poţi coborî în criptă.

Doar puţin mai departe se găseşte celebrul turn de televiziune, în care poţi urca să vezi o frumoasă panoramă a Berlinului.

Asta o poţi face şi luni. Tot luni, îţi recomand o plimbare pe Unter den Linden.

La capătul dinspre Poarta Brandenburg găseşti şi muzeul figurilor de ceară, Madame Tussauds, care este deschis şi lunea.

Dincolo de poartă ajungi la Parlament, pe care îl poţi, de asemenea, vizita, merită!

Mai sunt şi alte lucruri de văzut şi făcut. Poţi citi ce am scris aici

şi aici

şi să-ţi organizezi plimbarea cum doreşti.

La amândouă review-urile am pus şi harta traseelor descrise (este prima fotografie), pe care am marcat obiectivele.

Dacă-ţi rămâne timp, vizitează şi palatul Charlottenburg, este mai la margine, dar chiar şi numai la exterior şi în grădini şi tot merită văzut. Ăsta este însă închis lunea.

De un lucru sunt însă sigur. Cum timpul este scurt şi vei vedea câte lucruri frumoase oferă Berlinul, cu siguranţă vei dori să revii.

Călătorie frumoasă şi reuşită!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

rsimonaGDAUTOR SOL[17.10.12 17:28]

@rsimona: Multumesc, deja am tras la imprimanta diverse recenzii, printre care cea scrisa de Dvs. "Berlin-locuri de vizitat, lucruri de facut".


sxmSV2r[18.10.12 10:26]

salutare Simona.

Referitor la parerile lui Costi

1. Plimbare pe Under den Linden

Raspuns: Vax

2. Urcare in turnul televiziunii, vizitare Parlament

Costi, spune-i si cat trebuie sa stea la coada ca sa viziteze asa ceva. Asa doar de dragul de a insira niste obiective... si mama le stie . Spre exemplu ca sa poti vizita parlamentul trebuie sa fii acolo la 7.40 (casa se deschide la 8.00) pentru a-ti face in prealabil o rezervare pentru o anumita ora din acea zi (asta daca ai sansa sa mai gasesti disponibil).

3. Insula muzeelor

Raspuns: Doar Domul din Berlin. Restul: nu. Nu, fiindca dupa mine prioritare sunt:

A1 cu A2: cele doua gradini zoologice din Berlin: "Zoologischer Garten" - statie metrou: Zoologischer Garten (cea mai mare din lume) si "Zoo Tierpark" poate tot la fel de mare dar mult mai frumoasa dupa parerea mea - statie metrou: Tierpark. 1zi pentru fiecare gradina (cam 12euro/adult, 9 euro/copil intrarea). Du-te in ambele! Sa nu te aud ca zici: Am vazut una, ce-mi mai trebuie? Sunt total diferite...

sau daca esti rapida:

A1 (o jumatate de zi) +

B: LegoLand - statie metrou: Postdamer Platz cu cinema 4D in interior (asta chiar daca mergi fara copil, se merita)

A2 (o jumatate de zi) +

C: zidul Berlinului care a despartit orasul in doua parti, estica si vestica. Marea majoritate a zidului a fost daramat in 1989, dar unele parti inca au ramas in picioare. Cea mai cunoscuta parte a zidului este cea cu o lungime de 1316 metri. Aceasta se gaseste intre statiile de metrou Warschauer Strasse si Ostbahnhof si contine 106 picturi.

Distractie placuta si asculta-ma!

vezi impresii

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

CostiCO1r[18.10.12 12:06]

@rsimona:

În mod normal, aş fi ignorat aberaţiile mai tânărului şi neexperimentatului meu coleg de sait sxm, dar nu vreau să rămâi cu impresii greşite.

Despre cât se stă la coadă la turnul de televiziune şi la parlament am scris în review-urile mele despre Berlin (şase, la număr), care pot fi citite aici

Obiectivele respective nu le-am înşirat doar de dragul de a le înşira şi mama nu le ştie .

Eu le-am înşirat pentru că am fost acolo, ceea ce nu se poate spune despre sxm, care crede că este deţinătorul adevărului absolut.

În realitate, fiecare priveşte lumea prin propriii ochi şi o judecă cu propria minte. Judecata depinde vârstă, experienţă, cultură, pregătire în general.

Ca atare, dacă judeci din punctul de vedere al unui copil, e normal să fii atras de jucării şi grădini zoologice, lucru ce-l poate atrage şi pe omul matur (şi eu am vizitat destul de multe grădini zoologice). Dar pe acesta din urmă îl atrag, în mod normal şi alte lucruri, de exemplu, muzeele, iar să ajungi în Berlin şi să nu vizitezi Pergamonul, este echivalent cu a te duce la Paris şi să nu vizitezi Luvrul, sau la Londra şi să nu vizitezi British Museum.

Dar, în fine, aşa cum spuneam, fiecare ale alegerile lui, în funcţie de interese.

Eu am amintit şi de muzee, pentru că din referirea ta la faptul că

luni majoritatea obiectivelor turistice sunt inchise

am înţeles implicit că te interesează astfel de obiective.

În final, subliniez faptul că cele scrise de mine exprimă părerea mea, nu e nimeni obligat să le ia în considerare mai mult decât pe ale altora. Reciproca este însă la fel de adevărată.

Tocmai de aceea a fost concepută această rubrică: fiecare îşi expune părerea şi cel care a pus întrebarea alege ceea ce i se potriveşte. Ca atare, eu nu spun "ascultă-mă pe mine", dimpotrivă, spun: ascultă-i pe toţi. Niciunul nu este deţinătorul adevărului absolut, chiar dacă unii sunt convinşi de asta!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

rsimonaGDAUTOR SOL[18.10.12 16:43]

Multumesc tuturor celor care imi scriu pe aceasta tema, dar trebuia sa specific faptul ca ma intereseaza ce se poate vedea duminica si lunea, dintre obiectivele turistice, culturale, specifice. Nu mai sunt la varsta la care sa ma entuziasmeze distractiile, gradinile zoo. Ma intereseaza civilizatia trecuta si prezenta a locurilor unde ajung. Am vizitat de-a lungul vietii vreo 20 tari, dar nu am fost deloc in Germania de est, Polonia, tarile scandinave, fosta URSS. Astept orice sfat legat de Berlin, desi ma pun la punct cu toate recenziile de pe site-ul amfostacolo.ro, mi-e greu sa planific pe minute itinerariul ce vreau sa-l urmez in cele 2 zile ce le am la dispozitie. Bineinteles ca voi colinda pe strazi, dar dupa ce acopar ce se poate vedea si nu trebuie ratat. Am citit despre Cardul Berlin pe 48/72 ore, care ar acoperi transportul public si reduceri la unele obiective turistice. Din relatarile tuturor, cred ca voi gasi in aeroport[Tegel] informatiile necesare, o harta, etc. Deocamdata nu am studiat nici cum ajung la hotelul unde am cazarea. Am timp weekendul acesta sa studiez.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

sxmSV2r[19.10.12 07:16]

Pergamonul e mai tare decat ambele gradini zoologice din Berlin? Poate unii n-au facut armata. Ce legatura are armata? Iti dai seama. Esti cult. Apoi, nu stiu cate filme 4D sunt vazute azi gratis. Legolandul bate toate muzeele enumerate de tine. Poate vrei sa mergi cu vreun copil pe Unter den Linden in loc sa-l duci la Legoland! Ce legatura au copii? Haide ma ca stii! Poate vrei sa auzi cate persoane mature (care chiar daca nu toate au copii?!) le-a placut si s-au distrat in Legoland. Toate. Daca vrem sa-i cultivam pe altii, sa o facem la facultate! Aici noi mergem sa ne relaxam, nu sa ne cultivam! Scuze Simona. Va fi ultimul meu raspuns aici. [...]

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + -1 PMA (1 voturi)

rsimonaGDAUTOR SOL[19.10.12 14:29]

@sxm: Sper ca nu mie imi sunt adresate vorbele de mai sus. Nu ma simt vinovata cu nimic, nu sunt "de bani gata", iar optiunea personala de a alege obiective culturale se datoreaza lipsei de timp, dar si educatiei.

Am vizitat primele 15 tari in copilarie, acum peste 30 ani, datorita muncii tatalui care a lucrat in Libia 2 ani, si in fiecare vacanta de vara ne-a dus in circuit prin Europa timp de cate o luna.

Apoi a urmat o perioada de pauza turistica, pana acum 3 ani, cand mi-am permis sa plec in vacante pe munca mea, dupa 20 ani de activitate profesionala fara concedii. Nu mi-am permis nicio excursie peste 5-700 euro, dar am considerat ca merita efortul sa ma educ in continuare, chiar si in timpul liber.

Singurul defect pe care il recunosc este ca nu m-au interesat niciodata distractiile, restaurantele, cluburile. Sunt atipica, dar am dreptul sa aleg, sau nu?...

In rest, chiar ma intereaza toate opiniile si citesc site-il ori de cate ori imi pregatesc un nou sejur. Initial ma uitam doar dupa poze, dar apoi am descoperit lucruri interesante pe care oamenii chiar s-au straduit sa le povesteasca si pentru altii, ca mine.

Eu, recunosc, nu am suficienta rabdare si talent sa povestesc despre experientele mele, asa ca ii las pe altii si ma bucur de ce primesc de pe acest forum.

Incurajez pe toti cititorii sa trimeata recenzii sau poze, sigur sunt de folos pentru cineva.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2450 PMA (4 voturi)

  • [7] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.025189876556396 sec
    ecranul dvs: 1 x 1