Solicitare CMR / FRANȚA

Hop on hop off Paris

Trimisă în 20.11.19 10:36
de anamaria86SV [Bistriţa]
» VIZUALIZĂRI: 2309

Buna ziua, a fost cineva de curand cu autobuzele hop on hop off in Paris?

In mai 2020 vom calatori cu fetita in principal pentru Disneyland, dar vom avea aproape o zi de vazut cateva obiective din Paris (stiu ca nu e suficient, dar acum atat se poate .

Aterizam dimineata pe aeroport Beauvais si luam autobuz pana in Port Maillot in Paris, de acolo am vazut ceva linii de hop on hop off dar nu stiu daca sunt ok...

Multumesc pentru eventualele raspunsuri!


  • PERIOADA: mai 2020 -- NOPŢI CAZARE: 1
  • BUGET: 150 euro
  • ADULŢI: 2 -- COPII: 1 -- VÂRSTA: 7

Răspunsuri

abancorSE[Bucureşti][22.11.19 09:20]

Am fost la Paris în 2008, deci în mod normal aș fi zis că nu am noutăți.

Dar fiindcă încă nu ai primit nici un răspuns, sînt bune și informațiile mele.

Nu știu ce detalii vrei să afli, în mod particular, ce anume înseamnă ca liniile să fie OK. Din ce îmi amintesc, sînt la fel de OK ca oriunde altundeva.

În 2008 erau mai multe companii care aveau tururi. Verificînd acum pe net, văd că au rămas cam aceleași, doar cu traseele ușor modificate față de ce știam eu.

Cel mai concis, care te plimbă prin locurile cele mai celebre, este turul roșu de la BigBus: bigbustours.com/en/paris/ ... s-and-tour-maps

Cele mai multe tururi le are Open Tour - 3 variante, chiar te plimbă prin tot orașul: opentourparis.com/en/cartography

Există și compania „clasică” City Sightseeing, pe care o găsești și prin alte orașe din lume, care are avantajul că are 2 tururi cu autobuz dar și tur cu vaporașul, deci e posibil să ai un avantaj la prețul biletelor pentru croazieră: city-sightseeing.com/en/4 ... n-hop-off-paris

Uite și unii care fac și ture hop on - hop off, dar și tur ghidat standard, de 2 ore, fără stații: foxity.com

Există și mai multe companii care fac croaziere, de regulă durează o oră o plimbare standard, un tur din est în vest și retur. Țin minte că erau vaporașe și la Pont Alma, și la Pont Neuf, și pe lîngă turnul Eiffel. Poți alege pe cea care e mai aproape de unde te afli, croazierele de bază sînt la fel, au același traseu. Uite 2 linkuri:

vedettesdupontneuf.com/home

bateaux-mouches.fr/en/cruise/information

Am dat de regulă link către hărțile traseelor, unde am putut, ca să îți faci o idee, dar intră pe fiecare pagină, vezi prețuri, trasee, intervale de succedare, oferte speciale și fă-ți o idee.

Din cîte văd pe site-uri, toate traseele de autobuz ajung la Arcul de Triumf, cel mai aproape loc de Porte Maillot, deci din acest punct de vedere poți alege oricare dintre companii.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

anamaria86SV[Bistriţa][22.11.19 09:23]

@abancor: Multumesc!


S MAYAGD[Medias]3r[23.11.19 20:35]

@anamaria86: Buna seara.

Am fost noi in septembrie, dar nu am umblat deloc cu autobuzul - vezi impresii.

Am fost cu masina personala, am parcat-o intr-o parcare publica si ne-am facut abonament in statia de metrou pe 3 zile/50 Euro pentru 2 adulti si un copil de 9 ani. Abonamentul este valabil doar in interiorul Parisului.

Noi am umblat foarte mult cu metroul. In majoritatea statiilor de metrou gasesti un panou/tv touchscreen foarte mare, panou pe care gasesti toate atractiile turistice. Odata selectata atractia care te intereseaza iti afiseaza automat timpul si statiile unde va trebui sa schimbi metroul (daca nu ai linie directa). E foarte usor de folosit si poti face poze ecranului pentru a va ramane itinerarul.

Daca nu stati decat o zi v-as recomanda sa mergeti cu metroul, deoarece ajungeti intr-un timp relativ scurt oriunde vreti.

Noi am facut intr-o seara la ora 20:30 (ultima cursa) un tur cu vaporasul, 30Euro/2 adulti, fetita a fost gratis. Nu stiu care este limita de varsta pentru copii.

Pontoanele de unde pleaca vaporasele sunt in zona Catedralei Notre Dame, pe stanga si dreapta raului Sena.

Recomand turul cu vaporasul deoarece se face cu un ghid turistic, care explica toate atractiile intalnite pe circuit. Cum ar fi: Muzeul Luvru, Muzeul Orsay, podurile pe sub care trece vaporasul (ex. podul invalizilor), Obeliscul, Turnul Eiffel etc. Cele enumerate sunt doar cateva dintre ele, care mi-au venit in minte acum.

Noi am ales sa mergem cu ultima cursa a vaporasului, deorece seara toate obiectivele sunt iluminate. Turul cu vaporasul dureaza o ora.

Sper ca ti-am fost de ajutor. Sa faceti cea mai buna alegere. Sa va bucurati la maxim de fiecare minut petrecut acolo.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

anamaria86SV[Bistriţa][25.11.19 08:50]

@S MAYA: Multumesc, chiar voi lua in considerare varianta de metrou.


abancorSE[Bucureşti][25.11.19 11:46]

Cu metroul probabil o să aveți oricum de mers, pentru a ajunge la stația de autobuz turistic, la stația de vaporașe, la gara pentru trenul de Disneyland și pe unde o mai fi nevoie.

Busul turistic este altceva, este un tur ghidat. Îți arată în scurt timp principalele obiective turistice. Metroul este un mijloc de transport. Nu prea pot fi substituite.

Cu vaporașul ar mai fi un pont, dar depinde de ora apusului. Eu am prins o plimbare care a început pe lumină, am mers din centru la Turn în amurg, după ce am întors la Turn deja se întuneca și am prins și aprinderea luminițelor de pe Turn, apoi am făcut tot malul stîng și returul spre debarcare pe întuneric. Deci, dacă prindeți cursa de la apus, vedeți și ceva lumină, și ceva lumini.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

S MAYAGD[Medias]3r[25.11.19 14:29]

@anamaria86: Cu placere.


  • [6] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.029374837875366 sec
    ecranul dvs: 1 x 1