MiniGhiduri AFA GURA TEGHII [BZ]
Jul-2019La plimbare prin Gura Teghii și prin împrejurimi; trasee turistice și posibilități de cazare
Anul acesta am ajuns de două ori la Gura Teghii, una dintre comunele aflate în zona de munte a județului Buzău. Am făcut o primă vizită acolo (de câteva ore) în luna martie, profitând de o zi frumoasă la început de primăvară. Ne-a plăcut zona, motiv pentru care ne-am propus să ne întoarcem, iar acest lucru s-a întâmplat pe la începutul lunii iulie.
Gura Teghii este cea mai întinsă comună din județul Buzău, iar accesul către sate se realizează pe DJ 203K până în [...]citește review
- scris de Floryn81
în 24 Jul 2019 în rubrica Descoperă zona Gura Teghii - Valea Bâscăi [ 44 voturi, 39150 PMA, 15000 viz.]
Aug-2011Recomandări Gura Teghii
Iniţial, articolul avea o altă formă, dar am renunţat la ea pentru ceva mai succint. M-am gândit că poate există doritori care chiar vor să cunoască la pas Penteleul, şi nu numai. Voi încerca o prezentare a zonei Buzăului, de la Vulcanii Noroioşi până la Gura Teghii, chiar şi barajul de la Siriu. Am observat că sunt deja prezentări deloc succinte ale diferitelor obiective, drept pentru care nu voi stărui asupra lor, iar articolul se va prezenta ca un diferite atracţii locale [...]citește review
- scris de dmb_ro
în 05 Nov 2013 în rubrica Descoperă zona Gura Teghii - Valea Bâscăi [ 18 voturi, 15300 PMA, 8000 viz.]
Afișate [1—2] MG în dest. GURA TEGHII [BZ]