ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.04.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
FEB-2020
DURATA: 10 zile
familie cu copii
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
70.00%
Satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

O nouă experiență

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Nu pot spune că o croazieră pe mare, cu un imens vas de lux, a fost vreodată parte dintr-un vis al meu. Cu toate astea, exista o curiozitate și îmi doream într-o zi să trăiesc și eu această experiență. Aveam temeri legate de o posibilă claustrofobie. Plus că mie îmi place să colind, nu sunt un mare fan al hotelurilor de tip all inclusive.

Dar aici pe vas e cumva altceva. E un hotel de lux all inclusive plutitor în care în aproape fiecare dimineața te trezești în altă locație. Ei bine când organizam excursia în state am realizat că e mult prea frig pentru plimbăreală prin oraș așa că mi-am călcat pe inimă și am apelat la o agenție de la noi specializată în acest tip de sejururi.

Aveam 14 nopți de petrecut în SUA pe coasta de est și i-am rugat să-mi găsească o ofertă care să se încadreze în datele mele. Am avut mare noroc si am găsit una singură. Este vorba de o croazieră cu plecare si retur în Miami, în Port Everglades mai exact.

Astfel ne-am luat două nopți de cazare în NYC, am zburat repejor în Miami unde am mai stat o noapte, apoi zece zile pe vas și retur NYC , unde am mai petrecut o noapte. Am zis dacă e să mă urc pe un vas de croazieră, măcar să mă ducă să văd locuri deosebite, la care altfel nu aș avea nicio șansă să ajung.

Traseul vasului nostru Costa Luminosa a fost Miami (USA) - Nassau (Bahamas) – navigare pe mare – Amber Cove (Republica Dominicană) – Ocho Rios (Jamaica) - Grand Cayman (Cayman Islands) – navigare pe mare – Roatan (Honduras) –Cozumel (Mexic) -navigare pe mare – Miami (USA). Deci aveam șase opriri în destinații exotice, unde puteam să coborâm și să explorăm. Pentru mine acesta a fost factorul determinant,care m-a făcut să aleg această croazieră pe mare.

Dar să revenim. După ce am explorat orașul Miami am ajuns la hotel, ne-am recuperat bagajele și am chemat un Uber. Până la Port Everglades am făcut mai bine de o oră, cu toate că nu erau mai mult de 50 de kilometri. Pe autostrada de șase benzi era o aglomerație infernală și de multe ori chiar stăteam pe loc. Nu-mi puteam închipui o așa aglomerație.

Am ajuns în zona portuară, unde am fost opriți la un punct de acces de o polițistă, care ne-a controlat foarte atentă actele. Cu ăstia nu prea e de glumit, au toți o atitudine dură. Or știi ei de ce. Șoferul nostru deja era un pic stresat. În fine am trecut și am ajuns la vas. Aici am predat la intrare bagajele, apoi am intrat într-o sală imensă, unde am fost verificați ca la aeroport și unde ni s-au făcut ultimele formalități de îmbarcare.

Mai aveam un pas si hop pe vas, pe puntea 2, puntea unde erau cele mai multe activități și evenimente. Lume multă, mulți erau deja la bar, iar alții la o coadă ca să-și înroleze un card. Am stat și noi și ne-am înregistrat un card în baza lor de date și am primit la schimb trei carduri Costa indispensabile pe tot timpul sejurului. Aici nu mai depui bani pe card, ci doar pui un card la dispoziția lor și își trag ei diverse sume. O să vorbesc despre asta un pic mai încolo.

Pe acest vas sunt mai multe tipuri de cabine: fără vedere afară, cu vedere la mare, cu balcon ori suite de lux. Noi am ales o cabină cu balcon. Pentru două persoane costa 2158 de euro, iar pentru trei adulți așa cum am fost noi, 2788 de euro. Destul de mică diferența pentru a treia persoană. Mâncarea este all inclusive, băutura nu. Noi am ales un pachet brindiamo numit, în care aveam toate băuturile incluse, cu excepția cockteilurilor sau a celor de lux. Acest pachet a fost inclus în prețul camerei pe care vi l-am comunicat anterior.

Dar să revenim la vas. Prima impresie pe care mi-a făcut-o a fost de grandoare, de lux, dar cam kitchos. Mult auriu, parcă eram la o curte regală de pe vremuri. Asta cu toate că vasul nostru Costa Luminosa este făcut în Italia și stim cu toții ce designeri celebri au. Cert e că pe mine nu m-a impresionat aranjamentul de pe vas, cam fără gust în opinia mea. Nu sunt un specialist e doar o opinie personală.

Vasul avea 10 etaje-punți. Primele opt (mai puțin etajul 2) aveau si camere , ultimele două fiind destinate relaxării. Noi am avut o cameră la etajul 7 destul de drăguță. Mai sus de noi mai erau doar suitele așa numitele apartamente.

Camera era destul de încăpatoare la cei numai 16 mp pe care îi avea. Aveam un pat dublu și unul simplu. Tv Lcd, aer condiționat extrem de util și de silențios, frigider cu mini bar, seif, un dulap pentru haine cam tot strictul necesar. Plus aparat de făcut cafeaua. Totul din cameră începând cu apa, minibarul, cafeaua nu erau incluse în pachetul brindiamo și se plăteau suplimentar.

Patul a fost destul de confortabil, asternuturile ok, în schimb am avut mari probleme cu perna. Era extrem de incomodă, era foarte subțire și colac peste pupăză nu era anti alergică. Aveam să aflu acest lucru un pic mai târziu eu fiind astmatic.

Baia era dotată cu duș, era destul de modestă, nimic wow. Produsele de igienă erau dintre cele ieftine. În fine nu aveam mari pretenții pe vas. Oricum ai da-o nu ești la hotel. În concluzie a fost ok.

Balconul în schimb era punctul principal de atracție. Era mare și era dotat cu două scaune foarte confortabile și cu o măsuță aferentă. Am petrecut multe ore pe balcon, admirând marea.

În prima seară s-au auzit în difuzoare sirenele și ne-au îndemnat să ne luăm vestele de salvare, pentru un exercițiu obligatoriu. Binevenit, nu am ce zice, doar că nu știu ce s-ar întâmpla cu adevărat în condiții reale. Dar asta-i cu totul altă poveste.

După ce ne-am făcut comozi am ieșit să explorăm. Etajul doi era centrul activităților de pe vas. Aici era și zona de informații-clienți unde am descoperit și o româncă angajată. Din păcate, cam ciufută de felul ei. Tot aici era și centrul de unde îți puteai achiziționa excursii. Eu am făcut-o online de acasă. Șase excursii ne-a mai costat pe toti trei încă 1200 de euro. La asta s-a mai adăugat taxa de servicii (șpaga) obligatorie de 300 de euro (10 euro /zi/persoană) și cam ăsta a fost tariful final. Dacă achiziționai altceva în afara de pachetul acesta, plăteai suplimentar. La noi nu a fost prea mult cazul. Ne-am achiziționat două cartele de internet doar pentru social media (facebook si WhatsApp! care ne-au costat 35 USD x2 plus încă ceva nimicuri. Aveam net de-acasă cu o cartelă preplătita de la Vodafone, care era speciala pentru SUA și destinațiile exotice dar s-a terminat după doar câteva zile fără să facem excese, cu toate că am dat 200 de lei de persoană.

Tot la acest etaj era si restaurantul principal Taurus, unde se mânca micul dejun sau cina. Aici aveam o masă rezervată pentru noi și alte opt persoane. Am fost aici în primele două zile, dar comesenii nu au catadicsit să vina. Taurus era un restaurant a la carte, unde îți puteai alege cam din trei variante de meniu. Erai servit la masă si aveai un ospătar dedicat.

După două zile am preferat să mâncăm doar la etajul al nouălea , unde era un restaurant ce se întindea pe toată puntea cu autoservire. Aici lumea era mult mai relaxată și ca atitudine și ca ținută.

Nu v-am precizat, seara la masă toți domnii și toate doamnele erau îmbracați de gală. Parcă eram la o nuntă. Noi sincer venisem relaxați pentru o croazieră în Caraibe cu haine de vară, lejere și colorate. Ei bine 90% din oaspeții de pe vas se pare că aveau o altă gândire. Își etalau ținutele de seară.

O mare surpriză pentru mine a fost când am constatat că majoritatea celor de pe vas erau italieni, cam 75%. Știu, eram pe un vas italienesc, dar eram cu plecare din Miami. Ulterior am aflat de la niște românce de pe vas, mari fane croaziere, că vasul se relochează în Italia, deci probabil de aceea erau atâția. Asta nu m-a deranjat foarte tare, pentru că îmi sunt simpatici italienii.

În schimb media de vârstă a celor de pe vas era incredibil de ridicată. Cred ca 80% aveau peste 60 de ani. Nu am nimic Doamne Ferește cu seniorii, doar că nu avem același preferințe, același tip de activități. Marea majoritate a animațiilor de pe vas de altfel, le erau destinate celor în etate.

Erau diverse spectacole, muzica live mai veche sau mai nouă. Era și o sală de spectacole. Aveam si discotecă și cazinou. Tot ce ți-ai putea închipui. Dar sincer nu erau pe gustul nostru. Poate peste vreo 10-15 ani o să gândim diferit.

Nu, nu vă închipuiți că nu ne-a plăcut. Doar că nu ne-a dat pe spate, adică momentan nu am repeta această experiență. Clar nu e de noi! Nouă ne trebuie libertate, relaxare, pustietate, exotism și da erotism.

Sus la etajul al optulea erau două mini piscine și o mulțime de șezlonguri plus două jacuzzi cu apă fierbinte. Una din piscine era cu animație, una cu muzică în surdină. Fiecare din ele aveau câte un bar aferent. Aici ne-am petrecut timpul când nu coboram de pe vas. Tangaj era, dar nu foarte deranjant. Culmea eu și cu a mea sotie ne-am simtit amețiți , când am coborât de pe vas, la hotelul din NYC. Simțeam că ne lipsește tangajul, parcă se mișca podeaua! Efectul invers, probabil!

Serviciile celor de pe vas au fost la superlativ. Dacă ar fi să le dau o notă ar fi cu siguranță 10. Majoritatea erau asiatici, dar erau și italieni, dar și câțiva români. Cea de la restaurantul de sus, Magda din Tulcea, chiar era foarte drăguță și amabilă.

Mâncarea și băutura au fost deasemenea la superlativ. Absolut nimic de reproșat. Aveam multe fripturi, salate, garnituri, prăjituri. Fripturile erau în special la grătar și erau pentru toată lumea. M-am bucurat că nu erau tot felul de mâncărele, de sosuri... Astfel am mâncat ceva bun pe săturate.

Băuturile de-asemenea erau la superlativ. De exemplu la pachetul de băuturi ales de noi aveam cola si bere la cutie (Heineken), vodcă Absolut, whisky Balantines, J&B, Jameson ori vin la pahar foarte gustos. Iar cafeaua era demențială.

Deci în concluzie din punct de vedere al organizării, al serviciilor, al mesei chiar nu am nimic de reproșat. Totul a fost la superlativ. Un pic neașteptat pentru mine.

Excursiile erau deasemenea foarte bine organizate. În fiecare seară primeam la poștă programul de a doua zi. Dimineața ne întâlneam cu organizatorii excursiilor care ne împărțeau pe diferite grupuri si ne lipeau un cod de recunoaștere. Coborârea de pe vas se făcea doar cu un card Costa. Nu aveam de făcut niciun fel de formalităti vamale. Din păcate excursiile erau cam de 4-5 ore, mult prea scurte după gustul meu, cu mici excepții.

Concluzie a fost o experiență deosebită pe care poate aș repeta-o peste vreo 10-15 ani! Nu de alta, dar să mă încadrez în media de vârstă! ;)

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de robert in 02.04.20 10:35:33
Validat / Publicat: 02.04.20 13:07:10
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #CROAZIERE.

VIZUALIZĂRI: 5181 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

33 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 vasul nostru la ceas de seară
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 55800 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

33 ecouri scrise, până acum

robertAUTOR REVIEW
[02.04.20 11:14:00]
»

rog melodia: https://www.youtube.com/watch?v=ZGWcvJELOt4

mersi frumos!

webmasterX
[02.04.20 13:06:21]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

mprofeanu
[02.04.20 13:57:50]
»

Frumoasă crozieră, un preambul de neuitat peste 15 ani! Cred că o fost o experiență frumoasă sau " altceva" și pentru fata ta și nu numai...

Deși fac parte din categoria seniorilor, o croazieră aș alege doar așa din curiozitate și atât... Am mers acum mulți ani când am făcut turul mare al Italiei de la Genoa la Palermo o zi și o noapte, parcă vasul avea 7 nivele, dar cabinele de atunci erau cu patru locuri și pat suprapus... an 1997...

Nu am înțeles treaba cu italienii mai precis cum de au ajuns acolo și în număr foarte mare!? Aveau inclus în costul croazierei și avionul dus-întors Italia - Miami, și inclusiv transfer aeroport - vapor...

Felicitări și aștept continuările!

mishu
[02.04.20 14:33:11]
»

@robert: Acum ce sa spun, la noi copii au stricat media de varsta ca altfel eu sunt la +55, Ady +60, mama +70, asa ca pentru oasele noastre " batrane" croaziera era binevenita. Insa cum am avut doar 3 zile pe mare din cele 13 a fost ok, in rest de fiecare data de abia asteptam sa facem excursiile pe uscat sa vedem una alta, iar baietii au mers cu noi de obicei (ca sa aiba unde sa doarma, din moment ce se intorceau de la disco intre 2-5 dim), dar au avut si programul lor, asta deoarece in Southampton au fost in excursie cu bicicletele (au fost rupti de atata mers ca a doua oara nu au mai vrut), apoi in Vigo au avut o experienta superinteresanta, 90 minute segway cu ghid, iar in Barcelona au fos la fel, de capul lor.

Cat despre cina la restaurant, zau ca mi-a placut sa fi servita si astfel sa mai schimbam si noi pareri in familie, avand in vedere ca in rest baietii faceau ce doreau, ne vedeam doar seara la masa si spectacol. Asta este pana la urma avantajul de a avea 2 copii.

La restaurant nu am vazut neaparat o tinuta aparte, adica nu am vazut in slapi si maieu, dar tinuta eleganta doar la cei care voiau ca macar o seara sa participe la cina de gala cu tol festiv (dar toata lumea era in acelasi loc), iar noi am fost asa o seara, in rest o tinuta lejera.

Scaunele din teatru erau foarte confortabile, astfel incat te relaxai, iar spectacolele dragute, asa cum am mai spus, erau legate bine.

Cat despre tangaj ai dreptate, pe uscat ii duceam lipsa , dar cand l-am avut din plin l-am urat .

In ceea ce priveste camera, am regretat plecarea, patul a fost excelen perna la fel, iar asternuturile si patura le-as fi luat dupa mine .

In cea ce priveste bauturile, asa cum am sps, in camera aveam ceai/cafea, restul pe bani, iar in rest orice era in lista de bauturi pana in 6 euro, asa ca dimineata ne luam cafea si suc, apoi apa sa avem la noi, iar in rest cate un cocktail, un pahar de vin, etc. La restaurant am mai scapat la cate un vin scump (flacaul era expertul si in functie de meniu alegea un alt vin decat cel pe care il puteam primi gratis, ca doar eram in vacanta).

Cat despre liniile de croaziera, cred ca fiecare are si bune si mai putin bune, in orice caz as repeta experienta, ca doar ma apropii de varsta mentionata de tine .

Cred ca ar trebui sa ma opresc, felicitari, votat cu mare drag.

robertAUTOR REVIEW
[02.04.20 14:34:47]
»

@mprofeanu: Mulțumesc frumos pentru vizită și comentariu!

Referitor la italieni, de două ori pe an se face relocarea vasului din Europa în America și retur. Acum era o asemenea relocare cu punct Terminus un oraș din Italia. Croaziera pentru ei dura 33 de zile și beneficiau de o ofertă foarte bună. Asta e explicația pe care am promit-o de la româncele de pe vas, care urmau același itinerariu. Erau două cu soții și înca două singure, cu toți mari fan croaziere.

Evident că a fost o experiență și pentru noi. Momentan aș repeta-o doar ca să ajung în destinații mai exclusiviste. Vedem, nu știm ce ne mai rezervă viitorul!

Toate bune și multă sănătate, că-i mai bună decât toate!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
robertAUTOR REVIEW
[02.04.20 14:49:24]
»

@mishu: am văzut că v-a plăcut foarte mult! Din fericire suntem diferiți și avem opțiuni turistice diferite. Chiar te-am felicitat pentru opțiunea aleasă de a merge cu întreaga familie într-o croazieră.

Eu mi-am expus punctul meu de vedere și al familiei mele. Noi suntem învățați cu un alt tip de vacanțe. Chiar am declarat că nu am nimic de reproșat celor de la Costa Luminosa, chiar mi-au depășit așteptările.

Doar că noi vrem altceva! Asta-i tot!

Mulțumesc pentru vizită și comentariu!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster
[02.04.20 14:49:50]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

robertAUTOR REVIEW
[02.04.20 14:52:33]
»

@webmaster: mersi frumos!

nrs †
[02.04.20 15:29:10]
»

peste 10-15 ani trebuie sa ai grija de nepoti, nu o sa mai ai timp de croaziere

Mika
[02.04.20 16:37:03]
»

@robert: Frumoasă destinație pentru croazieră. Ne tot gândim și noi de mult timp la așa ceva, dar tot amânăm din motivele pe care și tu le-ai amintit cumva. In Europa am cam văzut orașele pe unde se trec de obicei aceste croaziere (poate doar Norvegia să fie) și nu prea ne place să fim condiționați de timp in vizitarea unor locuri.

In ceea ce privește media de vârstă„ cam așa este și la croazierele pe Dunăre, cu turiști care vin din Germania, Austri sau Elveția. Probabil că pentru seniori este mai comod așa.

Oricum, felicitări pentru vacanța frumoasă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
robertPHONEAUTOR REVIEW
[02.04.20 16:39:16]
»

@nrs: corect! ; -) Facem croazieră in cadă!

dianameaPHONE CONS. ONORIFIC AFA / #CROAZIERE
[02.04.20 17:10:59]
»

Ati avut un mare noroc ca ati coborat de pe vas inainte de declansarea cosmarului, in croaziera de repozitionare catre Europa cu destinatia Italia.

Cand ati acostat in Insulele Cayman a fost debarcat un italian in varsta, care avea Covid-19 si a decedat. In Puerto Rico au mai fost debarcati o pereche de italieni, in varsta, amandoi confirmati cu Covid-19. Apoi vasul nu a mai fost primit in niciun port.

Cand s-a aflat de primul caz, s-a luat masura incetarii oricarei activitati de enertainment si la bufet te serveau bucatarii, nu mai puneai singur in farfurie.

Cand s-a aflat si de ceilalti doi debarcati in Puerto Rico ca au Covid-19, toti cei de la cabinele interioare au fost mutati la cabine cu balcon si au fost inchisi in cabine. Mancarea li se punea in fata usii de catre personal echipat cu masti si manusi si li se lua temperatura zilnic.

Cred ca multi dintre cei din echipaj erau suspecti si izolati, sau poate ca neputand sa se aprovizioneze pentru ca nu li se permitea accesul in porturi, mancarea era destul de subtire, uneori desertul era un pachet preambalat de la magazinul de pe vas. Personalul valid insuficient aducea mancarea tarziu, uneori micul dejun pe la ora 11.

Cand vasul a ajuns in Insulele Canare, au fost debarcati 3 persoane cu grave probleme respiratorii, care au fost transportati la spital de catre persoane cu costum de protectie. Celorlalti turisti nu li s-a permis debarcarea. Spania nu a permis acostarea, dar Franta a permis debarcarea in Marsilia a jumatate dintre turisti, pentru care tarile lor aranjasera curse charter de repatriere (americani, canadieni, nemti, spanioli, francezi si elvetieni) si care au fost transportati cu autocare la aeroport si urcati in avion. De cand au coborat de pe vapor, au asteptat cateva ore in port, cateva ore in autocare plus timpul petrecut in avion, acestora nu li s-a mai dat mancare si de baut. De aceea in avionul spre Atlanta, multora li s-a facut rau si au lesinat.

Daca s-ar fi permis debarcarea si a romanilor, acestia inca mai puteau lua avionul spre casa, ceea ce nu s-a mai putut dupa 2 zile. In Marsilia au fost depistate 36 persoane cu Covid-19. Dintre americanii care au ajuns acasa, cel putin 4 aveau Covid-19, dintre care unul a decedat. Ceilalti turisti au fost debarcati la Savona, unii au fost dusi la spital, altii la un hotel de carantina.

Nu stiu daca cei treizeci si ceva de romani de pe vas au reusit cumva sa se intoarca in Romania, din Italia. Apoi Costa a suspendat toate croazierele pana in luna mai, deocamdata.

Croaziera pe care o achizitionasem de black friday cu Costa Magica, in luna mai, probabil va fi anulata. Din pacate rezervasem si transportul si hoteluri inainte si dupa, fara posibilitate de anulare. Dar sa fim sanatosi cu totii, sa trecem cu bine peste aceasta perioada ingrozitoare si sa mergem dupa aceea in croaziere, ca si pana acum.

Multa sanatate tuturor.

roth
[02.04.20 17:39:07]
»

@robert:

Plimbaret, norocos si cu chef de viata, asa te vad eu. Felicitari pentru asa vacanta plina de adrenalina.

Ai ajuns acasa, sanatos si asta conteaza cel mai mult, vacante or sa mai fie, astept Nepalll.

robertAUTOR REVIEW
[02.04.20 18:20:14]
»

@Mika: Mulțumesc frumos pentru vizită și comentariu!

Și eu în Europa aș merge într-o croazieră, doar în țările nordice plus Sankt Petersburg. Și da timpul de vizitat este limitat plus că se pierde timp cu transferurile, așa că nu este extrem de plăcut.

Iar pe afară, dacă vom mai avea ocazia mi-ar plăcea o croazieră în Alaska. Doar că e cam greu cu fetele mele care preferă căldura!

Noi să fim sănătoși! Toate bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
robertAUTOR REVIEW
[02.04.20 18:25:19]
»

@dianamea: Bună! Mulțumesc pentru vizită și comentariu!

Cred că încurci un pic! Au fost asemenea incidente, dar nu pe vasul nostru ci pe altul care ne preceda.

Cel puțin până am coborât noi în Miami nu era niciun caz confirmat la bord. Mai departe chiar nu știu ce s-a mai întâmplat.

Din cauza vasului cu probleme care era cu o zi înaintea noastră am avut ceva probleme la coborârea în Jamaica. O să povestesc la timpul potrivit. În rest nu am mai întâmpinat nicio problemă în restul porturilor!

Toate bune și multă sănătate!

Referitor la problema ta cred că poți apela la starea de urgență pentru a încerca să-ți recuperezi bani sau măcar să reprogramezi! Multă baftă!

P.S. Scuze acum am citit si io! S-a întâmplat după ce am coborât în Miami! OFFFF!

Yoda
[02.04.20 18:25:21]
»

@robert: Din poza 08 inteleg ca nu se fuma nicaieri pe vas, asa-i?

In rest, si mie mi se pare un pic cam kitsch vaporul, dar probabil ca unora le place. Nu erau cam mici piscinele?

Cei 16 mp ai camerei erau cu balcon cu tot, sau fara?

robertAUTOR REVIEW
[02.04.20 18:28:42]
»

@roth: ai dreptate tare plimbăreț sunt! Sau am fost, nici nu mai știu ce va mai fi! De norocos nici nu mai spun!

Sper să avem posibilitatea să ajungem și în Nepal. Sănătosi să fim! Dacă nu, luăm iar la pas munții noștri!

Toate bune și multă sănătate, că-i mai bună decât toate! Mulțumesc mult pentru vizită și comentariu!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
robertAUTOR REVIEW
[02.04.20 18:32:45]
»

@Yoda: se fuma cu siguranță pe balcon. Si deasemenea la terasele exterioare erau zone speciale pentru fumători.

Piscinele erau foarte mici, dar erau mai mult goale. Apa era foarte rece. Mai mare aglomerație era la jacuzzi, unde cu greu găseai un loc.

Camera era mică, dar spatiul era inteligent folosit. Cred că 16 mp cu balcon cu tot! Nu știu cu siguranța! Cert e că nu ne-am simțit înghesuiți ca la alte cazări prin Londra sau Viena din ce îmi aduc eu aminte!

Mersi pentru vizită si comentariu!

Yoda
[02.04.20 19:00:09]
»

@robert: Eu multumesc pentru raspuns si pentru articol. Citind-ul, mi-am intarit convingerea ca o croaziera nu e pentru mine. Imi place extrem de mult marea, dar imi place sa stau pe plaja si sa inot, nu sa vad apa de la etajul sapte.

In rest, bine ca ati scapat cu bine si ati ajuns sanatosi acasa. Sper ca vei povesti si despre opririle pe care le-ati facut in diverse porturi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Carmen Ion
[02.04.20 19:32:09]
»

@robert: Deși mă încadrez ca vârstă la categoria seniori, croazierele nu intră în preocupările mele: sunt de părere că omul e un animal de uscat, nu de apă, și nici de aer... Zbor doar când n-am încotro și navighez doar ca să ajung la o insulă sau pentru o plimbare scurtă; nu mă simt confortabil nici pe apă, nici în aer.

În plus, eu sunt adepta ideii de a vizita poate mai puține locuri, însă pe îndelete, ca să înțeleg ceva, nu pe fugă și plătind o căruță de bani.

Acestea fiind zise, pot totuși înțelege preferința unora pentru asemenea distracții - fiecare cu gusturile lui - și bravo ție că te-ai înhămat la această experiență!

În consecință, mă interesează mai mult ce ai văzut pe uscat, în excursiile acelea de câteva ore.

Despre vas ca atare, ce să zic? Camera și mai ales balconul mi s-au părut OK, dar într-adevăr, aranjamentul spațiilor comune e kitschos în stilul american bine cunoscut, specific, din câte am văzut eu, vaselor de croazieră în general, chiar dacă autorii sunt italieni, pe care îi admir pentru bunul lor gust. În paranteză fie zis, spaniolii sunt totuși cei mai tari, după părerea mea, în materie de design interior.

În concluzie, nu pot decât să sper că - una peste alta - ați profitat la maxim de această croazieră văzând locuri interesante și bucurându-vă de luxul unui ditamai vaporul!

Chiar dacă nu a fost o excursie de ”exotism și... erotism”?!!

adrianbogdan
[02.04.20 20:17:33]
»

Buna!

Fabulos vasul dar si traseul.

Bravo!

dianameaPHONE CONS. ONORIFIC AFA / #CROAZIERE
[02.04.20 22:08:51]
»

@robert: Vasul despre care am scris este Costa Luminosa, cu plecare pe 24 februarie din Fort Lauderdale, apoi in Jamaica i s-a refuzat debarcarea, pe 29 februarie l-a debarcat pe italianul care avea Covid-19 si a murit, pe 8 martie i- a debarcat pe alti 2 italieni, sot si sotie, cu Covid-19, apoi pe 9 martie i s-a refuzat debarcarea in Antigua.

Pe 12 martie a primit raspunsul despre italianul din Insulele Cayman ca are Covid-19, pe 13 martie au primit informatia ca si cei doi din Porto Rico au Covid-19, pe 14 martie au debarcat cei 3 bolnavi in Tenerife si au aflat ca cel din Cayman a murit, pe 15 martie turistii au fost izolati in cabine,

in Barcelona nu au fost primiti, pe 19 si 20 martie au debarcat jumatate dintre turisti in Marsilia, pe 21 si 22 martie au debarcat restul turistilor in Savona.

Citez din nytimes.com/2020/03/19/tr ... a-luminosa.html

Eu voi astepta sa recuperez ceva din costuri, cu penalizare. Nu reprogramez pentru ca nu stiu cand se va termina pandemia.

robertPHONEAUTOR REVIEW
[03.04.20 09:22:17]
»

@dianamea: scuze! Eu chiar am crezut că e vorba de alt vas!

Intr-adevar in Jamaica am avut primul incident, nu s-a permis debarcarea italienilor!

In rest din ce am perceput noi pe vas totul a decurs normal până am coborât in Miami si cu mancarea si cu distractia!

Abia ieri am citit ce s-a întâmplat după ce am coborât noi si m-am intristat foarte tare.

Chiar am vorbit cu Magda si sunt in carantină!

Mulțumesc mult pentru informatii!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
robertAUTOR REVIEW
[03.04.20 09:53:19]
»

@Carmen Ion: Hey Carmen! Mulțumesc frumos pentru vizită si comentariu!

Se pare că nu contează vârsta, ci doar preferințele turistice.

Noi am mers în primul rând să încercăm o nouă experiență, să fie la căldură și să punem pașii prin diverse țări exotice, în care în funcție de prima impresie să ne mai întoarcem ori ba!

Mari lucruri nu sunt de povestit de aceste țări exotice , vizitate din scurt. Majoritatea au apa și plaja de partea lor, dar și se diferențiază prin mici lucruri, pe care o să încerc să le subliniez si io!

Să ne vedem cu bine sănătoși!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
robertAUTOR REVIEW
[03.04.20 11:15:15]
»

@adrianbogdan: mersi frumos! Zona chiar a fost de excepție! Roxana dacă ți-a plăcut bufonul, să știi că nu se supără să-l și votezi! Oricum aș da-o nu mă pot apropia de un articol similar, doar ca destinație, al lui Mishu!

adrianbogdan
[03.04.20 20:27:28]
»

@robert: Draga Roberte!!!

Sa sti ca daca aseara ai sughitat Cristina si cu io suntem autoarele.

Am stat la telefon vreo ora si am disecat reviw-ul tau pe toate partile; ca ce ai mancat, ca ce ai baut, ca ce batranei, ca ce atitudine aveai tu in nu stiu ce poza... eheheeeeee.

Intr-un final ti-am dat votul meu... sa fi sanatos si ai grija la izoleta! Astept si continuarea ce sa fac?!

Va pup pe toti!

robertAUTOR REVIEW
[04.04.20 08:29:24]
»

@adrianbogdan: Hai că ai scăpat de penalizare, ca prin urechile acului. Complimente lui cuscra.

E o vorbă, ce nu te omoară te face mai puternic. Trecem noi și peste asta!

Apropo hai să ne mai amuzăm un pic! Vă dedic un poem de iubire pe vremuri de pandemie!

Poem de iubire
(arză-o-ar focu' de pandemie)
Din prima zi cînd te-am zărit
Plimbîndu-te pe strada mea,
Îți jur că m-au înnebunit
Mănușile și masca ta!
De-atunci mă rog la Dumnezău,
Să vină ziua cînd va sta
Întins combinezonul tău
La mine-n casă pe podea!
Ți-aș da tot zaharul din lume,
Sute de kile de făină
Și tot uleiul de măsline,
Dar hai cu mine-n carantină!
Să ne iubim în armonie,
Să fiu romantic, elegant,
Să te-nfășor toată-n hîrtie,
Să-ți torn pe trup dezinfectant!
Ce-o zice lumea... nu îmi pasă,
Pot să mă creadă toți stupid,
Îți jur ca te-aș primi în casă,
Chiar dac-aș ști ca ai Covid!

Nicu Savin

krisstinnaPHONE
[04.04.20 08:56:05]
»

@robert: Era vorba despre poza 37 (parca) in care aveai o mare lene și plictiseala pe tine

Vezi? Un criteriu bun de luat in seama înainte de a achiziționa o croaziera: ceri întâi programul de divertisment ca sa îți poți da seama de vârsta turiștilor. Zic și eu, nu mă pricep

Or exista și croaziere mai “zburdalnice”? Sau fără “impopoțonari” inutile la cina?

Sincer, așa vacanța leneșă i se potrivește lui C., eu aș muri de plictiseala, aș înțepeni pe balcon cu ochii la apă și la cer

Mai distractiv și mai ieftin e in Turcia la 5 stele adică tot pe gustului lui C.

Lasă, nu a fost foarte rău, trebuia sa o faci și pe-asta. Măcar știi de ce sa te ferești pe viitor, mai bine o Brazilie și o Argentina, nu-i așa?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
robertAUTOR REVIEW
[04.04.20 09:31:39]
»

@krisstinna: Nu a fost rău, din contră. Doar că nu ni se potrivește stilului nostru turistic. Atâta tot! Chiar recomand oricui o croazieră, măcar o dată în viață să vadă cum e!

Cred că or fi și croaziere cu mușterii mai pe vârsta noastră. Chiar nu știu.

Vorbeam chiar aseară cu L că am prefera oricând o incursiune într-o țară din America Latină, cu aventuri, cu alea, alea! Aici să ai totul la nas, chiar că e cam plictiseală. Probabil unii vor odihnă multă, după un an de muncă. Cuscru o fi din această categorie!

Mulțumesc frumos pentru vizită și salutări lui cuscru! Aveți grijă de voi!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
dianameaPHONE CONS. ONORIFIC AFA / #CROAZIERE
[04.04.20 10:09:07]
»

@krisstinna: La NCL adica Norvegian Cruise Line, nu sunt impopotonari la cina, nu trebuie sa stai la restaurant la o singura masa la care ai fost repartizat aleator, langa niste persoane cu care nu ai niciun chef cateodata sa faci conversatie, si nici nu trebuie sa te intrerupi de la o alta activitate placuta ca trece ora stabilita si nu te mai primeste in restaurant.

Deci, poti sa te imbraci oricum, sa mergi la oricare restaurant vrei, la orice ora vrei, la orice masa vrei. Free style.

dianameaPHONE CONS. ONORIFIC AFA / #CROAZIERE
[04.04.20 10:15:49]
»

@krisstinna: Daca va lipseste atmosfera din croaziere in aceasta perioada in care toate vapoarele sunt trase pe dreapta, pe portside, va sugerez urmatoarele: ( Lista e deschisa)

- mutati patul in debara, ca la cabina interioara;

- treziti-va devreme sa nu pierdeti micul dejun;

- scoateti pe balcon sau in curte, cine are, o cadita cu apa si cateva sezlonguri, cate incap, cu prosoape pe ele, sa credeti ca sunt ocupate de altii;

-duceti cutiile din camara in baie, ca sa aveti mai putin loc intre dus, chiuveta si wc;

- imbracati-va cu haine de nunta la cina si faceti-va poze;

-faceti gimnastica aerobica sau cursuri de dans in fata televizorului;

-cine face curatenie si cine spala vasele primeste bacsis;

-bagati hartii seara, cu programul de a doua zi pe sub usa dormitorului;

...lista e deschisa...

johnnyredlabel †
[04.04.20 17:32:56]
»

Bro, nu comentez, misto povestea, dar la aproape 3.000 de eurosi... ma abtin. Sau sa zic : merg in insulele grecesti vreo 3 luni... E japca pe fata la excursiile astea

robertAUTOR REVIEW
[05.04.20 12:12:16]
»

@johnnyredlabel: 3000 euroi, 3 persoane cazare și all inclusive pe un hotel mergător, mie mi se pare un preț ok!

Grecia este altceva! Părerea mea!

Mersi pentru vizită! Anul ăsta să nu facem baie doar în cadă!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianbogdan, dianamea, Mika, mishu, mprofeanu, robert, roth, Yoda

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.06855297088623 sec
    ecranul dvs: 1 x 1