Red Canyon Eilat – minune a naturii

TIPĂREȘTE

Vineri dimineața, prima zi de Sabat, am rezervat-o unei plimbări prin Canionul Roșu și pe traseele apropiate lui. L-am programat în acea zi deoarece eram limitată de timp, autobuzele având vinerea și sâmbăta programe mult reduse. Spre exemplu, vinerea de la Eilat la canion merge un singur Bus 392, cu plecare la ora 6:30, întoarcerea fiind asigurată tot de un singur autobuz, vine de la Be'er Sheva, ce trece pe la canion în jurul orei 11:45.

Așadar, dimineața în jurul orei 6:15 eram în Central Station, am luat bilete de la șofer, cost 12,5 NIS biletul, a fost foarte liber, circa 20 de călători, am plecat la 6:30 și după vreo 20 de minute eram la km 19, Road 12, unde 8 tineri și noi doi, tineri în vacanță permanentă, am coborât în The Red Canyon Station. De aici, din parcarea destul de mare, am plecat pe un drum amenajat pentru autovehicule spre intrarea în Canion unde am găsit un camping și o altă parcare, drumul continuând apoi doar pentru pietoni, pe care am mers și noi.

Red Canyon, un Parc Național în sudul deșertului Negev în apropierea graniței cu Egipt, se cere respectarea regulilor din parcuri naționale, unul dintre cele mai frumoase trasee de drumeție din Israel, este canionul pe care Râul Shani l-a săpat în roca roșiatică de granit a Munților Eilat. Este de fapt “Wadi Shani”, “Valea Shani” în sezonul uscat, mergând prin el am văzut urmele lăsate și nisipul adus de “Nahal Shani”, “Râul Shani” ce apare în perioada ploioasă când canionul este inundat și valea devine râu.

Este numit “Roșu” de la fenomenul care apare atunci când razele soarelui cad pe roca roșiatică, predominantă în canion, conferindu-i o culoare roșiatică intensă, contrast puternic cu alte stânci diferit colorate, multe în alb și galben. Nu are o floră și o faună foarte diversificată, câteva tipuri de arbori și arbuști, câteva mamifere, iepurele de stâncă, vulpea roșie, capra ibex, șopârle și păsări. Climatul de deșert arid pe care îl are îl face vizitabil iarna, din noiembrie până în aprilie, vara doar în orele mai răcoroase ale dimineților.

Accesul este liber, nu era nimeni pe acolo, doar o cutie metalică și un panou indicator. În cutia fixată pe o stâncă am găsit hărți în engleză și ebraică iar panoul prezintă harta și recomandări pentru turiștii ce vizitează canionul, de acum le aveam și noi.

În jurul orei 7:30 am plecat pe Traseul verde, marcat cu bandă verde, cel cu bandă albastră era închis, pe o vale largă, lină, mers lejer, până la intrarea în canionul propriu-zis, marcată de intersecția cu Traseul negru, recomandat pentru întoarcere. De aici pereții cresc din ce în ce mai mult, canionul devine din ce în ce mai îngust și mai accidentat, mai solicitant pentru turiști, se coboară în el. Apar diferențe mari de nivel, unele amenajate cu scări, prima întâlnită fiind o scară cu bare metalice, apoi alte două scări pe cabluri metalice, mânere de susținere și trepte de sprijin, după care canionul se lărgește, pentru ca după vreo 200 de metri să se deschidă și mai mult. Era ieșirea din traseu, o zonă deosebită, impresionantă, o “Petra la scară mai mică“, pe cea mare o văzusem în urmă cu vreo 2 ani, vezi impresii. Am Fost Acolo dimineață, soarele nu se ridicase suficient ca razele lui să cadă pe stânci și canionul să devină roșiatic. A fost și bine, eram puțini turiști și ne-am bucurat de frumuseți...

Întoarcerea spre intrarea în canion am făcut-o pe sus, pe Traseul negru, o zonă mai înaltă, ce ne-a oferit vederi și poze spectaculoase asupra canionului, este ceva mai dificil decât cel verde dar amândouă sunt amenajate pentru ajutorarea turiștilor. Am trecut de o balustradă din bară metalică, două cabluri de susținere și mai multe mânere de prindere..., apoi destul de lejer am ajuns la intersecția cu Traseul verde, intrarea în canion. Am revenit în canion și am continuat pe traseul pe care-l mai parcursesem, acum l-am parcurs mult mai repede și fără poze, apoi ne-am continuat plimbarea, mai întâi, un kilometru și ceva, tot pe Traseul verde, ceva mai larg, destul de plat, cu vegetație din loc în loc, o alee acoperită cu nisip și pietriș. Soarele începea să scalde mai bine valea, stânca devenea din ce în ce mai roșie, mi-a plăcut mult...

Am ajuns la intersecția cu alt Traseu negru, de unde cel verde continuă până la Road 90, drumul ce duce la Eilat, dar am mers la dreapta pe Traseul negru, pe Southern Wadi Shani potecă de munte, mai îngustă, mai accidentată, cu mult pietriș, lungă de peste doi kilometri, traseu ce ne-a dus până în parcarea de pe Road 12 pe care îl detaliez în continuare….

Am mers pe altă vale mai îngustă, printre mai multe stânci, poteca mai accidentată ce merge la un moment dat spre dreapta. Aici am văzut, sus pe stânci, șase din cei opt tineri cu care plecasem în canion. Se urcă din stâncă în stâncă, se merge pe o potecă îngustă, ajutați și asigurați de cabluri metalice sau de mânere de susținere și trepte de sprijin, superbe și ample vederi asupra împrejurimilor, și se ajunge sus pe platou. Se merge destul de lejer o porțiune de drum, valea continuă, apar și porțiuni denivelate, chiar stâncoase cu treceri în trepte mai înalte, până la indicatorul către intrarea pe Traseul roșu pe care se merge la intrarea în canion. Nu ne-a interesat, am continuat tot pe bandă neagră, apoi pe o alee mai largă și mai plată, am ajuns la intersecția cu Traseul albastru ce coboară de la “Muntele Neshef”, cel mai înalt din Eilat, 865 metri. De aici se vedea, sus pe stânci, un grup mai numeros care cobora spre noi, am stat puțin de vorbă cu ghidul lor care deja coborâse și îi aștepta. Am continuat apoi urcușul pe niște stânci cu praguri mari, se recomandă o mai mare atenție în această porțiune, după care am zărit mașinile și turiștii aflați în parcarea de lângă Road 12, unde am ajuns și noi pe la ora 10:45.

Făcusem o plimbare de peste 3 ore și jumătate, am mai stat puțin în parcare, apoi am mers vizavi în Stația Red Canyon pentru întoarcere în Eilat. Era cald și soare, era plăcut de stat acolo dar pe la ora 11:30 am plecat cu o mașină de ocazie; doi tineri simpatici și foarte amabili au oprit la semnul nostru, și-au strâns bagajele de pe bancheta din spate și ne-au invitat să urcăm, nu au vrut să ne ia bani. Pe la ora 12 ne-au lăsat în stația autobuzului 5 de la intrarea în oraș, autobuz care ne-a dus aproape de cazarea noastră, pentru o binevenită pauză și odihnă.

Plimbarea a fost foarte frumoasă, am văzut stâncile pal roșiatice dimineața fără soare, le-am văzut și roșiatic aprins sub razele soarelui, a fost cald, dar nu exagerat, s-a mers ușor, lejer, a fost o plimbare mai lungă dar plăcută, nu ne-a obosim prea mult, mi-am readus aminte de tinerețe și de mersul pe munte.... Am găsit și o mașină de ocazie cu care am ajuns mai repede în oraș. Vă recomand această plimbare și vă doresc să fie și mai frumoasă ca a noastră.

A fost foarte greu pentru mine să scriu acest review, imaginile din Red Canyon nu pot fi descrise în cuvinte, poate în culorile unui tablou, voi posta însă mai multe poze din care să se vadă aceste frumuseți.

Mergeți acolo, veți avea amintiri unice!!!

---

VIZUALIZĂRI: 1209 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI