ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.01.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Timisoara
ÎNSCRIS: 28.07.08
STATUS: ADM
TIMP CITIRE: 5 MIN

Întâlnirea AFA 2020 — va fi la Sâmbăta de Sus, 20-22 martie [update] Întâlnirea a fost amânată pentru o dată care va fi comunicată ulterior

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

  • „scurtătură” spre lista înscrieri
  • De câțiva ani, când încep pregătirile pentru următoarea Întâlnire, tooot analizez varianta ”Bucovina” - mi-aș dori mult și cred că ar ieși ceva fain. Până la urmă am amânat și anul acesta, tot din cauza distanței / timpului substanțial necesar a ajunge acolo, pentru foarte mulți. Însă o dată și o dată vom stabili și acolo (cel puțin) o Întâlnire - probabil când măcar o parte din drumurile rapide proiectate înspre sau în Moldova / Bucovina vor fi date în folosință.

    Astfel că m-am reorientat spre „alegerea clasică” = undeva spre centrul țării.

    Am studiat multe variante de cazare, am fost în zonă să le văd și să discut cu proprietarii / administratorii celor rămase pe ”lista scurtă”.

    Câștigătoare s-a dovedit Pensiunea Miruna din Stațiunea Balneoclimaterică Sâmbăta - atât prin condițiile oferite cât și (aș zice „mai ales”) prin deschiderea, dorința manifestată în a ne primi și a ne asigura „condiții speciale” pentru o întâlnire AFA cât mai reușită.

    Perioada: 20-22 martie 2020

    [update] Întâlnirea a fost amânată pentru o dată care va fi comunicată ulterior.

    Pe lângă cazare cu mic dejun, acces la zona SPA și la piscină, administratorii pensiunii ne vor pregăti două cine ”speciale”.

    - vineri, 20.03 - foc de tabără, berbecuț/godac la grătar, platouri cu mâncare tradițională (eco, bio, din ferma proprie)

    - sâmbătă, 21.03 - cină festivă cu muzică live (”lăutărească” și nu numai)

    Băuturi la cină: apă , sucuri și „licorile casei” = afinată, rachiu, vin.

    Pachetul

    - include 2 nopți cazare în regim demipensiune, acces la piscină și saună, plus program excursii în zonă (inclusiv transport, pentru cei care doresc, și ghidaj)

    Prețul

    - 180 185 de lei / persoană / noapte (cazare în cameră dublă cu „demipensiune în regim special” - în ambele seri vor fi cine ”festive”)

    - va fi deci 360 370 lei camera / noapte - pt 2 adulți - cazare cu demipensiune

    - cazare în regim single = ca de obicei, dezavantajos = 260 lei / noapte (cu demipensiune)

    - prețul pentru camere ”triple”, apartamente = se calculează funcție de nr de persoane (adulți, copii) cazate acolo, având ca bază prețul / adult = 180 185 lei / noapte.

    REGIMUL COPIILOR

    - până în 6 ani = gratuit

    - 6-14 ani = 50% din prețul de adult

    - peste 14 ani = preț adult

    Înscrieri și plăți

    - lista de înscrieri o găsiți aici: amfostacolo.ro/intalniri-afa9.php?id=30.

    - AVANS = 300 lei / cameră; trebuie plătit până în 26.02 în unul dintre conturile de mai jos (deschise pe numele meu, Cornel Bociort)

    • RO44INGB0000999908541842 - ING Bank
    • RO30BTRLRONCRT0221418301 - Banca TRANSILVANIA

  • IMPORTANT: dacă plătiți prin transfer (banca), din alte bănci decât ING sau BT; rog folosiți contul de ING - pentru a evita comisionul de 5 lei 10 lei pe care BT îl percepe la fiecare tranzacție! (comisionul a crescut recent, de la 5 la 10 lei!!)
  • NU UITAȚI să menționați username-ul (la „explicații” plată - ca să știu pe cine notez c-a plătit!
  • -

    DIFERENȚA (rest plată) - până cel târziu 12.03.2020

    Condiții și termene de anulare

    - solicitările de rezervare se pot anula oricând până în 01.03.2020 10.03.2020 - cu restituirea sumelor deja plătite

    - renunțările ulterioare se pot face doar cu găsirea unui înlocuitor - ori cu pierderea avansului plătit.

    - [update] având în vedere că Întâlnirea s-a amânat pe motiv de forță majoră eventualele retrageri pot fi făcute oricând FĂRĂ nicio penalizare.

    Alocarea pe camere și la mese

    - se va face funcție de preferințele exprimate (cameră cu pat matrimonial/twin, cu balon sau fără etc) în 6-7 martie 2020 - alocarea se amână pentru weekendul 14-15 martie [update] data alocării pe camere va fi comunicată după ce știm wekendul pentru care am amânat.

    - alocarea va fi făcută în funcție, evident, de avans și - mai ales - în funcție de statutul vostru pe AFA / locul ocupat în clasamentul [le] general „all-Time”

    - la fel ca până acum, vă voi suna pe fiecare, în ordinea descrescătoare statutului (*din acea zi! *), și vom stabili, împreună, camera alocată - dintre cele disponibile la momentul când vă sun.

    - dacă nu ați făcut-o deja: nu uitați să vă completați nr de telefon - în secțiunea CONTUL MEU

    PROGRAMUL

    VINERI - checkin începând cu ora 14.00

    - timp liber - piscină, saună / Mănăstirea Brâncoveanu / izvorul părintelui Boca / parcul aventură Drăguș / alte drumeții prin zonă

    - 19.00 cină cu produse tradiționale ale regiunii - berbecuț/godac la proțap, platouri ”de casă” etc

    - ora 21.00 (aprox) foc de tabără - cu produse-lichide tradiționale :)

    SÂMBĂTĂ

    - 08.00 - mic dejun

    - 09.00 - plecarea în excursia Cârța - Făgăraș - Cincșor (programul va fi detaliat într-un ecou separat)

    - 11.00 10.00 - plecare „excursia alternativă” = drumeție montană Cabana Sâmbăta (urmează și aici detalii)

    - 18.00 - diplomele de excelență AmFostAcolo 2019

    - 20.00 cina festivă / muzică live. Tematica serii / „dress code” (doar ca sugestie): boem / gypsy style

    -

    După cum vedeți, am înlocuit tradiționalul ”Concurs gastronomic al bucătăriilor regionale” cu acea ”cină specială cu produse tradiționale” - era mare consumul de energie și timp, pentru toți cei implicați și am decis să luăm anul acesta o pauză. Costă mai mult ca o „cină standard”, e adevărat, dar ar fi fost păcat să întrerupem de tot „tradiția” (deși.. hmmm... e greu de crezut că altcineva se va putea ridica la nivelul reușit de noi...)

    -

    Programul poate fi eventual completat cu alte activități.


    [fb]
    ---
    Trimis de Admin in 16.01.20 11:54:31
    Validat / Publicat: 18.01.20 16:44:29

    VIZUALIZĂRI: 43132 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    1100 ecouri scrise, până acum, la acest articol
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Boem, hippie, boho-chic
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
    [1 PMA]
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 58 PMA (din 58 voturi)

    ECOURI STICKY: importante, "concluzii" etc
    NOTĂ: ecourile STICKY sunt "extrase" şi afişate prioritar, la începutul şirului de ecouri; ele se regăsesc, totuşi, ŞI în succesiunea cronologică, "normală" a şirului de ecouri
    21-01-2020, 10:06 - Admin

    Gata formalitățile, pot face anunțul oficial

    1. am suplimentat nr de camere la 89, prin ”cooptarea” Pensiunii Popas Sâmbăta (30 camere, dintre care 2 aparts), aparținând acelorași proprietari

    2. Popas este clasificată la 4 stele și un preț de listă mai mare cu 60 de lei pe noapte; am negociat însă o medie avantajoasă, zic eu, de 185 lei / pers / noapte pentru toate cele 89 de camere incluse în (noul) contract. Colegii mei vor trece în tabelul de înscrieri ”noile” valori ”Total de Plată”

    3. Cei care vor alege (sau vor fi alocați) la Popas vor sta la 4 stele, dar vor fi la o distanță de aprox 650 de metri de Miruna - 8 min de mers pe jos, vezi pe google maps. Evident, vor beneficia de aceleași facilități incluse în pachet - acces piscină, saună; cine „speciale”, excursii.

    4. Prețul pentru nopțile de cazare suplimentare (de ex: joi, ori duminică) este de 200 lei / cameră cazare cu MD

    21-01-2020, 10:55 - Admin

    Altceva

    Probabil realizați că oamenii care mă ajută în organizare nu apucă să se distreze pe deplin, în măsura în care o fac ceilalți participanți, bucuria Întâlnirilor - unii dintre voi știți, de exemplu, efortul extraordinar al lui Cami (roth) la ultima Întâlnire și efectele acestuia...

    M-am gândit mult la asta și am hotărât o linie mai ”simplă” pentru Întâlniri.

    Mărturisesc că înclinam să nu includ tombola în programul acestui an.

    Am văzut însă că ar fi dorită, așteptat; îndemnat ”hotărâtor” de roth, am revenit: avem și anul acesta tradiționala «Tombolă AFA»

    Reamintesc pe scurt principiul de funcționare

    1. cine dorește, poate să aducă pachete, obiecte pe care să le doneze pentru tombolă

    - pachetele, obiectele donate vor fi colectate vineri, la „Comitetul de primire” (înainte de check-in)

    - ideal ar fi ca fiecare pachet să aibă atașată o (foarte) scurtă descriere a conținutului

    2. cine dorește poate achiziționa bilete de tombolă - parcă 10 lei costau - fie la sosire, fie seara, la cină

    3. la cina de sâmbătă (cel mai probabil), într-o pauză a formației, vom extrage biletul câștigător al fiecărui pachet

    Banii obținuți din vânzarea biletelor vor fi donați.

    Organizatorul „esențial” al tombolei = Cami roth

    21-01-2020, 11:39 - Admin

    Detalii despre excursia alternativă (sâmbătă) = drumeție montană spre Cabana Valea Sâmbetei

    Traseul este de dificultate medie (în luna martie) și constă în două (opțional 3, vezi mai jos) segmente -

    1. primul = de la Pensiunea Miruna până la intrarea pe potecă (cca 5,5 km); este pe drum forestier urmând cursul Sambetei; îl vom face cu mașina — integral sau (cel mai probabil) parțial; depinde de conditiile meteo, de obicei e zăpadă la sfarșitul lui martie și bineînteles de mașină.

    2. al doilea segment = pe potecă (la fel pe malul Sâmbetei, privelistea este superba) - se parcurge în cca o oră

    Vă propun și un al treilea segment, opțional - până la chilia Parintelui Arsenie Boca: din zona cabanei se merge pe un traseu de dificultate mai ridicată; durata 30-45 de minute.

    -

    Pentru o plimbare placută e nevoie de

    - încălțăminte care să țină glezna, cu aderență bună,

    - haine groase - la cabană sigur va fi zapadă

    - o sticla cu " apă plată" - să ciocniți cu prietenii la cabană când admirați imaginea Ferestrei Mari

    Vom avea însoțitor de grup.

    -

    Având în vedere propunere de extindere până la chiilia părintelui Boca, aș schimba ora de plecare, sâmbătă dimineața - pentru ora 10

    21-01-2020, 12:14 - Admin

    tot referitor la programul de excursii - ”înscrierile” pentru cele 2 variante se fac

    - pentru excursia ”Cârța - Făgăraș - Cincșor” — la Zoazore - trimiteți-i PM: amfostacolo.ro/user-send- ... aj.php?uid=3237. Rog menționați dacă mergeți cu auto propriu sau microbuz/autocar

    - pentru drumeția montană Cabana Valea Sâmbetei / chilia părintelui Boca - la Mika - trimiteți mesaj personal către Mika: amfostacolo.ro/user-send- ... aj.php?uid=5015

    26-02-2020, 13:25 - Admin
    Program actualizat excursie ”Cârța - Făgăraș - Cincșor”

    09.00 - plecare spre Cârța

    10.00 - vizitarea Abația Cisterciană Cârța (probabil cu ghidaj)

    11.00 - plecare spre Cetatea Făgăraș (drum 33 minute, zice google)

    11.45 - sosire Cetatea Făgăraș. D-na directoare ne-a pregătit „un program special & complet”

    12.00 - asistăm la „schimbarea gărzii la Cetatea Făgăraș

    12.15 - 14.00 tur ghidat Cetatea Făgăraș

    14.30- plecare spre Sâmbăta de Sus - ajungem cel târziu la 15.00

    (cine dorește, poate coborî și vizita Măn. Brâncoveanu, e cu aprox 500 de metri înainte de Pens Miruna).

    sfârşit listă ecouri STICKY; mai jos găsiţi ecourile în ordinea cronologică, "normală"

    ECOURI la acest articol - pg. 1 / 37

    1100 ecouri scrise, până acum

    se afișează ecourile [1 - 30] din total 1100
    crismis [18.01.20 17:02:49] »

    @Admin: Start vot! În sfârșit, vești bune! Mulțumim, Cornel! Mă duc să mă înscriu, sper să venim de joi, pentru o mai bună aprofundare!

    Mitica49 [18.01.20 17:20:07] »

    @Admin:

    Sus, sus, sus, la munte sus,
    Hai la Sâmbăta de Sus!

    Sărbătorile trecură,
    Plecară și cei doi Moși.
    Darurile-au fost destule,
    Moșii-au fost mărinimoși.

    Însă cei din „Gașca AFA”
    Mai adastă puțintel,
    Așteptând cu nerăbdare
    Darul de la... „Moș CORNEL”.

    Așa cum îi e năravul,
    Și-n ăst an „Moșul CORNEL”,
    Ne dă vestea de întâlnire
    În luna lui... Gerărel.

    Cu toți știm că adunarea
    Se va face-n Mărțișor,
    Ne-ntrebam cu-nfrigurare
    În care-al țării colțișor?

    Mai apoi veni și știrea,
    Și ne-am bucurat nespus,
    Anul ăsta întâlnirea
    Fi-va-n Sâmbăta de Sus.

    Să vezi apoi pe „Feisbuc”,
    Pagina cu „AFA Grup”,
    Întrebări ce vin buluc:
    Unde, cum, ce să aduc?

    Adu-n dram de veselie,
    Pune-n sac doar bucurie,
    Nerăbdarea revederii,
    Vinerea în pragul serii.

    Poți în coșniță s-aduci,
    Un cârnat și ceva nuci,
    Vin să iei cam cât încape
    În vreo două poloboace.

    De pălincă, ce să zic
    Nu aduce doar un pic,
    se știe, e divină!
    Cu ceapă și cu slănină.

    Acuma la încheiere
    Vă zic cu mare plăcere:
    ]„Haideți sus, la munte sus,
    Sus, la Sâmbăta de Sus!

    Miruna pe noi ne-așteaptă,
    Fă mișcarea înțeleaptă.
    Vă-nscrieți, nu ezitați,
    Și spre Sâmbăta „zburați”!

    „Talentul” ' mi-am arătat,
    Versuri noi, iat-am postat.
    Semnătura nu e nouă,
    Io' s Mitică49.

    Pa! Vă pup! La revedere!
    Ne vedem la... revedere!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][29 voturi]
    Admin [18.01.20 17:28:50] »

    Program excursie ”Cârța - Făgăraș - Cincșor”

    09.00 - plecare spre Cârța

    09.45 - vizitarea Abația Cisterciană Cârța (probabil cu ghidaj)

    10.15 - plecare spre Cârțișoara

    10.30 - vizitare Mănăstirea și satul Cârțișoara (inclusiv muzeul Badea Cârțan)

    11.15 - plecare spre Cetatea Făgăraș (drum 30-40 min)

    11.45 - sosire Cetatea Făgăraș. D-na directoare ne-a pregătit „un program special & complet”

    12.00 - asistăm la „schimbarea gărzii la Cetatea Făgăraș

    12.10 - 14.00 tur ghidat Cetatea Făgăraș

    14.00 - 15.30 masa de prânz (am inițiat discuții cu un restaurat BUN de acolo; vom precomanda, timpul de servire va fi optim) SAU vizitarea 2 biserici deosebite în Făgăraș (urmează detalii)

    15.30 - plecare spre Cincșor - ajungem la 15.45

    15.45-16.30 - tur ghidat Cincșor

    16.30- plecare spre Sâmbăta de Sus - ajungem la 17.00

    -

    Se asigură transport microbuz/autocar, ghidaj.

    ==

    [update] Programul actualizat poate fi găsit aici

    ioana74 [18.01.20 17:42:53] »

    Superba zona. Abia asteptam sa ne revedem ????. Alegerea zonei e foarte inspirata in centrul tarii facilitand deplasarea tuturor. Bine, oricum veneam, putea sa fie si pe luna ????

    ANILU [18.01.20 17:47:40] »

    @Admin: Muțumim Cornel pentru organizarea întâlnirii și de anul acesta!

    După cum se vede treaba nerăbdarea a fost mare... nici nu am apucat să citesc ce și cum cu întâlnirea de anul acesta... când am trecut la lista de înscriere deja erau 24 înscriși...

    Deja avem un obicei cu întâlnirea anuală AFA!!!

    Deci, ne face plăcere să ne revedem la Miruna... !!!

    Toate cele bune.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][11 voturi]
    kelyboy [18.01.20 17:49:31] »

    Super! Nu există întâlnire AFA care să nu fie reușită! Prevăd că și anul acesta va fi una la fel!

    Admin [18.01.20 17:55:39] »

    @crismis: Și eu vin tot de joi

    Dacă mai sunt doritori, rog indicați asta și în înscrieri (la ”Alte preferințe”, de ex) - vom avea preț ”de grup” și pentru nopțile suplimentare

    Zoazore [18.01.20 17:59:06] »

    @Admin: Ha! Am prins startul cel mai start! A doua!

    Mulțumesc, @Admin! Deja adrenalina e în creștere, nerabdarea revederii, la fel! Dacă vreunul a crezut că scapă de Zbanghie, țapăăă! Iaca-s pe metereze!

    @Mitca49, poet brăilean, a spus cam tot! Bravos!

    @kelyboy, ÎNTOTDEAUNA, următoarea Întâlnire va fi mai frumoasă decât precedenta!

    Deci, să ne pregătim, prieteni!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][13 voturi]
    Mika [18.01.20 18:06:20] »

    Pe lângă acele excursii propun și una pentru amatorii de drumeții montane. Se poate merge pana la Cabana Sâmbătă de Sus, traseu ușor, foarte frumos. Asta dacă e vreme buna.

    Admin [18.01.20 18:16:57] »

    @Mika: e „prinsă” deja în program. probabil nu ai observat-o

    -

    mulțumiri, oricum - apreciez

    MICAGEO [18.01.20 18:23:56] »

    Astept cu nerabdare sa petrecem in familia AFA!

    mishu [18.01.20 18:24:13] »

    @Admin: Eu am fost " avertizata" ca a aparut articolul cand tocmai urcam in lift (mergeam sa iau paine) dupa ce incheiasem sedinta de pictura , asa ca jos, in scara blocului m-am oprit si am facut inscrierea pe telefon, si de abia acum am citit restul, asa ca de abia astept sa ne intalnim.

    Si ca sa va aduc aminte de mine ... Felicitari, votat cu mare drag.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][11 voturi]
    nelu73 [18.01.20 18:27:11] »

    Bună tuturor! Ne-am înscris și noi, abia aștept să ne revedem. Suntem la a treia întâlnire și parca ne întâlnim dintotdeauna. Fiind Sibian am fost în zonă de mai multe ori, vă garantez că nu o să regretăm. Acum începe numărătoarea inversă. Până la revedere multă sănătate la toți!!! Bună alegere domnul Cornel ! PS am trimis avans. Să auzim de bine !

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
    Mika [18.01.20 18:28:51] »

    @Admin: Asa e. Citisem doar programul pt excursia cu transport.

    Admin [18.01.20 18:32:28] »

    Sunt câțiva useri cu care m-am consultat intens despre diversele variante luate în calcul, plusuri și minusuri ale fiecăruia etc

    Aș vrea să le mulțumesc și pe această cale - contribuția lor m-a ajutat foarte mult

    Dan&Ema [18.01.20 18:36:04] »

    @ioana74: De data asta e putin mai departe decat la Alba, pentru voi!

    icata24 [18.01.20 18:36:52] »

    Dacă se poate de Joi...

    Dacă vor mai fi deci care ajung de Joi, venim și noi direct atunci, aterizăm pe Otopeni la 14:15, mașina o iau în jur de 15:00, în trei ore zice că e acolo.

    Așadar, dacă mai sunt doritori pentru transport, dați de veste.

    În general iau o mașină cu 5 locuri.

    Ne punem pe așteptat de acum.

    Dan&Ema [18.01.20 18:38:33] »

    @ANILU: Iute te-ai mai inscris, eu am prins abia 31!

    ioana74 [18.01.20 18:40:45] »

    @Dan&Ema: doar putin... hahaha. Ce sa faci, avantajul de a sta aproape de centrul tarii ????

    nelu73 [18.01.20 18:43:22] »

    @ioana74: Ceau, ce sa mai spun eu. Multe salutari până la revedere!

    DOINITA [18.01.20 18:45:11] »

    @Mitica49: Multumim pentru asa indemn! Sa ne vedem cu bine!

    ANILU [18.01.20 18:46:04] »

    @Dan&Ema: Au fost unii mai rapizi ca mine ????... eu am fost a 24...

    Cum am mai spus, asta arată nerăbdarea noastră!!!

    Să fim sănătoși și să ne revedem cu bine!

    Dan&Ema [18.01.20 18:49:36] »

    Ahoe tuturor! Luuuuunga a fost asteptarea de la ultima revedere anuala. Dar nu maine, nu poimaine, nu raspoimaine, uff, mai e putin, dar pe douazeci si... martie ne revedem. Abia asteptam sesiunea de pupaturi si salutari, focul de tabara, " traditionalele" anuntate.

    Se citeste entuziasmul din viteza cu care curg inscrierile si ecourile.

    Multumim, Cornel! Abia astept sa revenim in Sambata de Sus, dar mai ales sa ne intalnim cu totii. Citesc printre randuri ca nu as fi fost singurul care ar fi venit oriunde s-ar fi organizat, cu sau fara drumuri expres si autostrazi.

    Numai de bine!

    Am platit avansul!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
    alinafulg [18.01.20 19:01:39] »

    @Dan&Ema: Si eu aș fi venit oriunde s-ar fi organizat, sa ne revedem cu bine!

    DOINITA [18.01.20 19:14:56] »

    @ioana74: Ce sa zicem noi, cei de acolo unde se agata harta in cui?!

    Pentru noi, e departe aproape peste tot, mai putin in Bucovina. Poate reusim sa aducem intalnirea si aici si asta inainte de a fi facute autostrazile si drumurile expres

    Sa ne vedem cu bine si sa petrecem si mai bine!

    Asa cum spunea Zozo, fiecare intalnire e mai frumoasa decat cea din anul ce tocmai a trecut!

    Sa ne bucuram de un an bun si o intalnire minunata!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
    Zoazore [18.01.20 19:16:45] »

    @Admin: Aș avea și eu câteva întrebări:

    1. Dacă ajungem mai devreme de ora 14, cum facem cu cazarea?

    2. Ca în fiecare an, ne cazăm spunând userul?

    3. Există costuri suplimentare pentru cinele festive?

    4. Anul ăsta ceva tombolă? Licitație? Tombola de anul trecut a fost super! N-am câștigat, dar m-am distrat!

    Am plătit pe contul de ING.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
    Alina Roxana [18.01.20 19:16:53] »

    Multumim, Cornel si echipa pentru organizare! Abia asteptam sa ne revedem!

    mihaelab* [18.01.20 19:18:44] »

    hello si La multi ani tuturor in noul an. Sa ne fie anul cu sanatate, prosper si cu multe bucurii precum cea a reântalnirii cu oameni dragi (mai ales ca anul trecut am lipsit). Desi speram sa se aleaga Bucovina ca loc de intalnire, zona muntior Fagaras e grozava. Deci... inscris, platit avans. Sa ne revedem cu bine si pana la intalnire va imbratisam virtual.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
    Dan&Ema [18.01.20 19:22:18] »

    @DOINITA:

    Daca se va organiza intalnirea AFA inainte sa se termine drumurile expres / autostrazile catre Moldova / Bucovina este o dilema precum cea cu oul so gaina: va fi vreo intalnire AFA inainte sa fie cai de acces rapide?

    Eu abia astept una unde sa agata harta-n cui ca nu-mi trebuie traducator! dar pot traduce pentru cine nu cunoaste dulsile grai moldovenesc.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
    krisstinna [18.01.20 19:23:01] »

    @Zoazore: Măi, dar grabita mai ești

    Dacă ajungi devreme te relaxezi și te pupi, fumezi și bei cafea

    Tot ce ține de organizare se va anunța pe parcurs, așa a scris Admin.

    Tu pregătește ținuta boemă

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    83 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Admin, adrianaglogo, adrianbogdan, Alina Roxana, Alina53*, alinafulg, Andox, Anduise, andut, ANILU, ARA, aurora56, AZE, BOGDAN DSN, Carmen Ion, Costi, costyy, Cris, crismis, CristiOtelul, Dan&Ema, Denisa13, diacrys*, diana2015, Dida2017, doina_c24, doinafil, DOINITA, Dragoș_MD, elviramvio, extracrisina, Floria, fredutza, Gcerchia, Hsilva, icata24, indiralisa_26, Ioan Raita, ioana74, irinad, iulian68, iulianic, kelyboy, klausil, lenti, marimag, Marinus2010, marival, maryka, mecut, MICAGEO, michaela_1961, Michi, mihaelab*, Mika, mishu, Mitica49, mmierla, mprofeanu, msnd, Nasshu, nelu73, nialcos, nicole33, Nina1909, nindesign, Noha, P0R0, pepsi70ro, profesor73, remo59, roth, Safta Radu, sandybell, traian.leuca, urjanclaudiu, viodor, viorica, vulpe mihaela, xpac, Yoda, zlatna, Zoazore
    Alte articole din această RUBRICĂ2020 - Întâlnire AFA Sâmbăta de Sus:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.075824022293091 sec
    ecranul dvs: 1 x 1