Poziție excelentă, gazde super-ospitaliere

TIPĂREȘTE

Pe la începutul lui martie 2019, s-a ivit, cam peste noapte, șansa de a participa la un curs ce avea să se organizeze în Sibiu. Subiectul mă fascina maxim, unde mai pui că mă alegeam cu o competență în plus????; să mă rup însă de la serviciu aproape o săptămână părea imposibil la prima vedere:(... Mă încânta teribil că fusese ales Sibiul, iubesc la nebunie atmosfera medievală a acestui oraș????, dar mă îngrijora în aceeași măsură faptul că trebuie să-mi pierd două zile din viață ca să ajung și să mă întorc de acolo:(... Aci mă hotăram că da, aci mă răzgândeam că nu... Mi-a venit însă ideea să caut bilete de avion București – Sibiu, măcar o parte din drum s-o străbat mai repede; n-am găsit decât pentru întors, la dus tot trenul rămânea baza, dar parcă suna un pic mai suportabil. Așa că m-am înscris.

Îmi trebuia și o cazare, desigur. Aveam pe listă de ani buni o pensiune – Casa Timpuri Vechi – o știam de la o colegă, am încercat de mai multe ori să rezerv la ea, dar nu ne-am sincronizat niciodată. Ba, o dată cred că da, dar nu mai știu din ce motiv a trebuit să anulez. Am căutat-o pe booking și... bingo! Cine să dea năvală la început de martie?! Am rezervat o cameră pentru 5 nopți la prețul total de 819 ron. Jumătate din sumă mi-a fost retrasă de pe card imediat, urmând ca restul plății să se proceseze în cele 7 zile anterioare sejurului. Pe booking se preciza faptul că micul dejun putea fi achiziționat pentru un cost suplimentar (32 ron/zi), dar – deși prima masă a zilei reprezintă un aspect important pentru mine – ceva m-a oprit s-o rezerv în avans. Și avea să se dovedească o alegere inspirată, veți vedea de ce.

Drumul cu trenul a durut parcă mai puțin ca alte dăți; poate mă setasem eu psihic mai bine, poate a contribuit și vremea splendidă – soare și nu prea frig, poate și faptul că de data asta trenul a oprit pe peronul gării din Sibiu cu o precizie... japoneză! :) Bine, nu vorbim depre condițiile din vagoanele CFR, care ar suporta multe îmbunătățiri; în fine, am supraviețuit, se pare.

După ce am coborât, n-am acordat nicio atenție șirului de taxiuri; GoogleMaps îmi dădea cam 15 minute pe jos până la locație, iar trolerul meu nu era greu deloc, așa că m-am lansat voinicește tot înainte, pe Str. General Magheru, care se face fix din fața gării și duce până în Piața Mare. Doar că, după Mânăstirea Ursulinelor (alt reper e faptul că în mijlocul intersecției se găsește statuia lui Nicolaus Olahus), drumul se bifurcă și trebuie să ai grijă s-o ții stânga, adică să rămâi tot pe Magheru. Adresa pensiunii noastre este Str. N. Magheru nr. 22, pe partea stângă cum mergi spre centru.

Din afară nu se vede mare lucru, doar poarta simplă pe care stă scris, caligrafic, numele pensiunii. Am apăsat clanța, care n-a arătat nicio împotrivire (poarta stă deschisă ziua, seara se încuie, fiecare turist primește o cheie); în dreapta m-a întâmpinat un zid bejuliu, pe el e desenată o săgeată către Recepție; în stânga casa lunguță, în față o alee pietruită ce se termină în curtea interioară. Pe la mijlocul casei, se fac treptele ce coboară la Recepție, în demisolul clădirii. La capătul lor, auzind probabil zgomot, mi-a ieșit în întâmpinare stăpâna casei, o doamnă tânără și extrem de drăguță, care mi-a urat bun-venit. Nu mai știu dacă am completat vreun formular-ceva, țin minte că am putut să-mi aleg camera, sosind înaintea celorlați turiști pe care doamna îi aștepta.

Casa e formată din mai multe segmente, cel dinspre stradă cu un singur nivel, conține două camere, fiecare cu intrare direct din alee; una din aceste camere mi-a fost propusă, dar mi s-a părut un pic cam întunecoasă... Corpul de clădire dinspre curtea interioară are două niveluri; am fost condusă la etaj și mi s-a prezentat prima cameră din dreapta: „Asta e! ” Ea a fost aleasa!

Camera e mansardată, dar eu nu sunt prea înaltă, ca să mă deranjeze acest aspect. M-a atras din start atmosfera lejeră, jucăușă, romantică și, desigur, combinația cromatică: verde, vișiniu, alb. Imediat ce intri, trebuie să cobori 4 trepte. Din holul îngust se intră în dreapta la baie, în față se deschide camera, destul de spațioasă. Pe hol nu e decât un corp de iluminat, altceva nici n-ar încăpea; poate ar fi mers un cuier fixat în perete, dar n-aș putea să zic că i-am simțit prea tare lipsa, mi-am ținut paltonul în dulapul din cameră, pe umeraș.

Patul dublu are saltea de cea mai bună calitate și l-am găsit pregătit pentru 2 persoane. Lenjeria era din bumbac alb, curată și plăcut mirositoare, am avut câte 2 perne și o pilotă de căciulă (virtuală... că eu m-am descurcat cu jumătate din dotări????). În fine, setul de prosoape a fost doar unul, aranjat frumos pe pat. De fiecare parte a patului este câte o noptieră, fiecare cu veioza personală și, desigur, există câte o priză fixată în perete, în apropiere, iar un pic mai sus, câte un întrerupător acționabil din vârful patului. Pe peretele dinspre baie sunt amplasate o măsuță, 2 scaune, iar deasupra o oglindă; pe peretele opus, lângă fereastră, un dulap în 2 uși (jumătate rafturi, jumătate spațiu pentru umerașe) și un mic scrin, cu un ceas foarte frumos, de epocă (după vreo două zile, am descoperit că micul scrin ascundea, de fapt, minibarul – plin cu tot felul de chestii????). În fața patului, doar TV-ul LCD și – de mare efect – un fototapet uriaș, cu niște flori rozalii.

Tot mobilerul este confecționat din lemn, vopsit într-o combinație de vernil și vișiniu, decorat cu mici elemente sculptate. La cele două ferestre atârnă perdele albe și draperii verzi, pereții sunt vopsiți în crem-gălbui, tavanul e format din lambriuri de lemn alb, mocheta, care acoperă toată suprafața camerei, este bej. O combinație cromatică foarte elegantă și odihnitoare.

A fost cald cât trebuie, temperatura se poate regla de la termostatul caloriferului. Există și Wi-Fi, nu mai țin minte detalii, eu m-am folosit de datele mobile. Aparat de aer condiționat nu cred să fi văzut, posibil să nu fie nevoie; casa pare veche, pereții sunt groși.

Baia e destul de spațioasă și conține tot ce trebuie. În masca de sub chiuvetă este organizat un dulăpior, deasupra, pe perete, stă o oglindă asemănătoare celei din cameră. Pe peretele alăturat, un inel de inox pentru prosop și uscătorul de păr. Am avut cabină de duș, toaletă, coș de gunoi. Drept consumabile – hârtie igienică, săpun lichid și pahare de unică folosință, ambalate individual, pentru periuța și pasta de dinți. Am uitat să menționez cele două pahare elegante, cu picior, de pe măsuța din cameră.

În scurta conversație pe care am avut-o cu gazda, am atins și subiectul „mic dejun”. Am aflat că în fiecare diminineață, timp de vreo 3 ore, turiștii cazați la Timpuri Vechi au acces – din partea casei – la un mic bufet organizat într-un spațiu special, în demisolul cu recepția; nu mare lucru, a precizat doamna: iaurt, fructe, biscuiței, cafea sau ceai... A, păi cam asta mănânc și acasă! Super! Ei nu-l numesc „mic dejun” (un mic dejun „adevărat” ar implica multe chestii gătite, am înțeles că ar avea nevoie de aprobări speciale), ci „bufet de dimineață”. Mă rog, pentru mine a picat mănușă.

Locul unde se desfășoară seamănă cu o pivniță veche, sunt 2 sau 3 camere cu tavan boltit, iar o parte din pereți sunt decorați cu cărămizi aparente, contrastând plăcut cu mobilierul alb, simplu și elegant. Oferta „bufetului” a constat în iaurt ambalat, fructe (banane, mere, pere), croasante cu unt, câteva tipuri de: cereale, biscuiți dulci sau sărați, gemuri. De băut – cafea (pe care ți-o prepari singur, în sortimentul dorit, la un aparat special), pliculețe de ceai, apă și suc de portocale. Precum vă spuneam, cu un iaurt, un măr, 2-3 biscuiței și o doză dublă de cafea, eu chiar m-am simțit ca acasă! :)

În plus, pensiunea Timpuri Vechi are o amplasare de excepție în Sibiu. Până în Piața Mare mergi pe jos cam 3 minute, iar până la Hotel Continental, unde s-a ținut cursul, făceam în jur de 10 minute. În imediata apropiere ai o sumedenie de restaurante și cafenele bune, precum și bună parte din obiectivele turistice ale orașului. Evident, deși am avut un program destul de condensat, n-am pierdut ocazia să nu îmbin utilul cu plăcutul și să nu mă plimb puțin pe străzile Sibiului – să revăd locuri dragi sau să ating puncte noi, în care nu mai fusesem până atunci. De aceea, o să-mi permit să ilustrez acest articol, la final, și cu câteva fotografii ce au surprins frumusețea acestui oraș transilvan...

În concluzie, vă recomand din tot sufletul Casa Timpuri Vechi, asta dacă se nimerește să găsiți vreo cameră liberă, ceea ce nu-i chiar simplu! Pentru mine, a fost un loc în care m-am simțit excelent, calm și odihnitor, iar „bufetul” de dimineață a reprezentat un bonus nesperat! Și încă un amănunt ce vorbește despre ospitalitate: de 8 martie, am găsit în cameră o cutie de bomboane, cu complimente din partea gazdelor; un gest frumos, care m-a impresionat.

---

VIZUALIZĂRI: 403 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI