Rustic

TIPĂREȘTE

Anul trecut ne-am hotărât târziu, abia după ce am aflat că voi beneficia de o neaşteptată minivacanţă de Sfânta Maria. Fiecare bugetar spera în sinea lui că se va face o punte urmând să recupereze ulterior zilele declarate libere, dar până nu este totul oficial parcă nu ai curajul să antamezi nimic. La fel şi eu, periam zilnic internetul, iniţial căutând variante de cazare pentru patru nopţi undeva la mare, preferabil la bulgari, dar preţurile foarte mari din plin sezon şi incertitudinea mă făceau să ezit să fac o rezervare fermă.

În aceste condiţii, propunerea prietenilor noştri de a-i însoţi la Moieciu a picat la fix, fiind cea mai ieftină din variantele cu care cochetam, aşa că am acceptat imediat, bucuroasă că au găsit locuri libere cu atât de puţin timp înainte pentru o perioadă altfel extrem de solicitată.

Rezervarea a fost făcută telefonic, fără a plăti vreun avans, dar menţionez că era vorba de clienţi vechi şi foarte fideli, deja prieteni cu proprietarii.

Am plecat din Bucureşti miercuri dimineaţa, imediat ce s-a luminat, ne-am întâlnit cu prietenii noştri la intrarea pe autostrada A3 şi ne-am continuat drumul împreună până la Ploieşti. Drumul a fost ok, surprinzător de liber, eu mă temeam de o mai mare aglomeraţie ştiut fiind că toate drumurile patriei se aglomerează excesiv cu ocazia sărbătorilor de orice fel.

La Ploieşti ne-am oprit într-o benzinărie de pe centura oraşului, prietenii noştri dorind să ia acolo micul dejun, urmat de cafele, ţigări etc. Ştiam din experienţă că pauza se va prelungi, noi nu mâncăm aşa de dimineaţă, cafeaua o băusem acasă înainte de plecare, de fumat noi fumăm în maşină, astfel că nu vedeam niciun motiv să mai pierdem timpul pe acolo, ne-am despărţit de celelalte două maşini, noi plecând primii mai departe urmând să ne reîntâlnim la Moieciu.

Înainte de intrarea în Predeal am ales varianta prin Pârâul Rece şi am ajuns apoi la Bran pe drumul cunoscut. Am traversat Branul în ritm de melc, bară la bară, ca de obicei :D, apoi am intrat în Moieciu de Jos. După magazinul sătesc de lângă primărie am virat stânga şi peste puţin timp din nou stânga peste un podeţ din lemn care îmi dă de fiecare dată emoţii. Drumul îngust de o singură maşină se continuă drept în urcare, pare că se termină la vilă.

Curtea generoasă a vilei permite parcarea pe iarbă a unui număr de maşini egal cu numărul de camere. Nimeni nu deranjează pe nimeni, nicio maşină nu este blocată de alta. Le mai mutam noi când făceam grătar de teamă să nu sară totuşi scântei pe maşini.

Vila Luminişul dispune de zece camere, din care opt cu baie proprie, cablu TV, internet WIFI, sală de mese, living, două bucătării, foişor, leagăn, o grădină destul de mare, două grătare, linişte, peisaj.

Construcţia în două etape a vilei permite partajarea acesteia şi închirierea la două grupuri diferite, fiecare grup beneficiind de suficientă intimitate, fără a se deranja reciproc, fiecare beneficiind de propriul living pentru socializare, propria bucătărie şi propriul grătar.

Am fost de mai multe ori la această vilă de-a lungul anilor, de fiecare dată am fost mulţumită, iar liniştea perfectă, aerul curat, peisajul şi amabilitatea gazdelor m-au făcut mereu să revin.

Faptul că am mers mereu cu prietenii a constituit un avantaj, recunosc, dar nu aş ezita să merg acolo doar împreună cu soţul dacă s-ar ivi ocazia.

Când planificam mai din timp o ieşire la Luminişul încercam să rezervăm integral partea din spate a vilei, cea cu doar patru camere, situate două la parter şi două la etaj, fiecare cu baia sa proprie, dar niciuna cu balcon. Acum nu am găsit libere decât cele două camere de la etaj şi ne-am extins şi în partea mai nouă a vilei. Proprietarii au deschis glasvandul care delimitează cele două livinguri şi am avut practic toată vila la dispoziţia noastră.

Camerele nu sunt mari, dar mi-a plăcut mult aspectul rustic al acestora, lemnul este predominant, iar mobilierul din lemn masiv completează în mod fericit aspectul de cabană de munte. Singurul dezavantaj îl poate constitui lipsa balconului. Vreo două camere din faţă au şi balcon, dar mie nu mi-a plăcut să mă cazez acolo, preferând corpul din spate.

Voi descrie doar camera în care am fost eu cazată cu ocazia celei mai recente vizite, situată în partea din spate a vilei. Camera se află la primul etaj, este puţin mansardată, însă fără a deranja persoanele cu o înălţime medie. Accesul la etaj se face pe o scară uşor spiralată, destul de abruptă şi fără balustradă. Pe noi nu ne-a deranjat acest aspect, pentru că altfel alegeam o cameră în celălalt corp al vilei, dotat cu o scară mult mai uşor de urcat, dar cu un aspect rustic diminuat.

Nefiind foarte mare, camera este dotată doar cu mobilierul strict necesar, repectiv un pat dublu confortabil încadrat de două noptiere, un dulap cu două uşi destul de mic şi o masă cu două scăunele. Lenjeria nu este albă, ci colorată şi gofrată, curată şi cu un miros plăcut. Există şi un televizor micuţ, de tip vechi, suspendat pe perete. Eu nu l-am deschis niciodată, urcând în cameră doar seara târziu pentru a dormi, restul timpului petrecându-l în sala comună de la parter dotată cu un televizor modern cu diagonală mare.

Nu există aer condiţionat, dar nici nu i-am simţit lipsa, noaptea fiind destul de răcoare la munte chiar la mijloc de august. Pentru perioadele mai reci încălzirea este realizată prin calorifere cu ajutorul unei centrale pe lemne.

Baia este micuţă, dotată cu cădiţă de duş, fără perdea. Singurele consumabilele oferite au fost hârtia igienică şi săpun lichid. Prosoapele le-am adus noi de acasă şi tot singuri le-am schimbat. Apa caldă a fost disponibilă în orice moment. Ştiam „regulile casei”, ne-am adus propriile cosmetice, aşa cum procedăm în toate vacanţele noastre, indiferent că mergem la hoteluri de cinci stele cu pretenţii sau la o unitate neclasificată cum este aceasta.

Lipsa balconului este un minus pentru fumători, dar vederea frumoasă de la geamul camerei a compensat într-o oarecare măsură acest neajuns. În plus, nu am sesizat prezenţa vreunui detector de fum :).

Nu a intrat nimeni în camera noastră pe durata minisejurului, dar nu ne-a deranjat acest lucru, neavând nevoie de nimic. Patul ni l-am făcut singuri în fiecare zi, ca acasă.

Vila NU ARE restaurant propriu, NU oferă nicio masă, dar pune la dispoziția turiștilor două bucătării utilate, accesul fiind liber. Lipseşte doar maşina de spălat vase :D. Din obişnuinţă şi din comoditate, noi am folosit doar bucătăria din corpul în care eram cazaţi, în care pregăteam una alta şi apoi luam masa afară în curte sau în sala de mese sau în foişor. După ce mâncam, urma spălatul vaselor, cu rândul, unul din dezavantajele autogospodăririi, pentru că nu întâmplător îmi place mie la all inclusive :D.

Am folosit şi unul din cele două grătare puse la dispoziţia noastră, proprietarul ajutându-ne să aprindem focul şi cu orice ce altceva am avut nevoie.

Dimineaţa ne beam cafeaua în foişor punând „ţara la cale” şi stabilind programul zilei. Seara ne prindea tot acolo la un pahar de... vorbă :) înainte de culcare.

Există internet wireless gratuit şi funcţionează foarte bine atât în curte, cât şi în camere.

Încă de la prima vizită la Luminişul din urmă cu mulţi ani am interacţionat foarte bine cu proprietarii. Ne-am dus acolo ca turişti şi am plecat prieteni, acesta fiind şi unul din motivele pentru care am tot revenit la Moieciu cu diverse ocazii, de fiecare dată având un sejur plăcut.

Nicio vizită la Moieciu nu se poate să nu includă cel puţin o plimbare prin Bran pentru a lua masa sau măcar un colac secuiesc şi pentru o plimbare prin bazar de unde nu plecăm niciodată cu mâna goală :). Deplasarea de la vilă până în centrul Branului se poate face şi pe jos, dar noi, din comoditate, am preferat mereu să mergem cu maşina şi ne mai întrebam apoi de ce este drumul atât de aglomerat şi de ce se circulă bară la bară =)).

De data aceasta am fost chiar mai activă faţă de alte dăţi, vrând să profit şi de timpul mai lung avut la dispoziţie, astfel că am dat o fugă până la Braşov, am vizitat pentru prima dată Templul rupestru de la Şinca Veche, ne-am plimbat la Plaiul Foii şi la Cheile Grădiştei.

Condiţiile de cazare oferite sunt mai degrabă modeste, dar corecte pentru o unitate de cazare fără stele şi pentru preţul plătit. Totul este foarte rustic şi foarte curat. Există căldură şi apă caldă. Proprietarii sunt prietenoşi şi amabili. Pentru mine este suficient.

Într-o zonă în care hotelurile şi pensiunile au răsărit mai ceva decât ciupercile după ploaie, oferta fiind extrem de bogată şi de variată, practic pentru orice buzunar, eu am apreciat această vilă bine poziţionată la marginea pădurii, departe de drumul principal extrem de circulat, poluat de claxoane şi gaze de eşapament, aici bucurându-mă de aer curat şi o linişte perfectă, într-un cadru natural de vis, vila oferindu-mi relaxarea maximă de care am adesea nevoie.

Recomand această vilă la care eu voi reveni oricând cu plăcere. Raportul calitate preţ este corect. Dacă timpul îmi va permite, voi povesti şi despre cealaltă vilă Luminişul, aflată tot în zonă, dar la câteva sute de metri distanţă de aceasta, mai nouă, mai bine dotată, dar la fel de rustică, ultima vilă din sat, care mie mi-a plăcut mai mult, dar, inexplicabil, tot la cea veche m-am simţit mai bine.

---

VIZUALIZĂRI: 1346 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI