Descoperă Aranđelovac

TIPĂREȘTE

Sau ce se poate face prin Aranđelovac într-o zi. Sau în alta. Sau în mai multe...

Păi primul obiectiv fu parcul orașului, cel despre care acum patru ani jumate ziceam:

Eh... maidanezi sunt și acum. Droaie. Dar pașnici cu toții.

Pe lângă Staro Zdanie (care arată parcă și mai jalnic), mai e și hotelul Šumadija, alt vestigiu al unor vremuri apuse, și el abandonat...

Cât despre Izvora... tocmai ce am povestit despre el.

Și din el am ieșit încă de a doua zi să-i arăt și lui iubi parcul. Acum, la vreme de toamnă târzie, în ciuda covorului gros de frunze multicolore, iarba e tot verde, flori frumos aranjate pe straturi zâmbesc în ultimele raze de soare înaintea venirii înghețului. Îngheț deja prevestit de lucrările de instalare a unui mic patinoar artificial în chiar centrul parcului, în imediata apropiere a centrului medical Bukovička banja.

Apropo de partea curativă a apelor de aici - circulă o legendă care mie mi-a plăcut asupra modului în care s-a descoperit că aici e o comoară de ape cu proprietăți tămăduitoare, pe care o să încerc să v-o spun și vouă pe scurt: „se spune că pe vremuri, cneazul Miloš călătorea împreună cu un servitor prin zonă, iar când au ajuns la poalele muntelui Bukulja, în drum spre Bukovik, pe când a vrut să treacă printr-un luminiș unde era o zonă mai mlăștinoasă, calul cel negru al cneazului a rămas prins în mâl. Și bietul animal, cu cât se zbătea să iasă, cu atât se afunda mai rău. Văzând aceasta, cneazul a descălecat și a plecat pe jos spre sat. Acolo a fost primit de către boierul local, găzduit și ospătat câteva zile în șir.

În timpul ăsta, sluga lui s-a dus să vadă ce face bietul cal și nu mică i-a fost mirarea văzându-l cum bea din apa ce izvora pe acolo. I-a dus ceva de mâncare și, după câteva zile, când s-a dus acolo s-a bucurat văzând că animalul reușise între timp să se elibereze și păștea liniștit. L-a luat cu el în sat și a spus că acolo e un izvor tămăduitor care i-a dat putere calului să iasă din „capcană”. Și cel mai de mirare a fost că, pe urmă, calul refuza orice altfel de apă în afara celei din poiana cu pricina”.

Și uite așa, cneazul a dat poruncă să fie captat izvorul, pe urmă acolo a luat ființă treptat un loc cu ceva băi și tratament. La început, empiric, pe urmă tot mai bine amenajate.

Au fost captate mai multe izvoare (dintre care și azi mai sunt în funcție câteva, iar în oraș funcționează chiar și o mare fabrică de îmbuteliat apă minerală și sucuri Knjaz Miloš) închise în pavilioane frumos decorate („Knjaz Miloš“, cel vechi, iar cel mai nou „Knjaz Mihailo“). Apa minerală Bukovička ia naștere prin infiltrarea apelor de suprafață prin faliile calcaroase ale masivelor Bukulja, Venčac și Vaga, dizolvând în calea ei săruri de calciu și de magneziu.

În fine... Pavilionul Knjaz Miloš a fost reabilitat și în cadrul său acum e o expoziție ce arată evoluția locului din punct de vedere al apelor minerale. În imediata lui apropiere este un teatru de vară unde pe vreme bună au loc tot felul de spectacole.

Ce să mai spun? E un parc aparte, ce îmbină arta, utilul și plăcutul, odihna, relaxarea cu activitatea - un loc unde poți petrece ore sau clipe, depinde de „feeling”. Să nu-l ocoliți!

===

Mai departe... dar nu foarte - la doar câteva sute de metri de parc și de hotel, alte două locuri ce merită o vizită - le voi descrie pe rând.

Primul - Muzeul Național Arandjelovac, pe strada Misarska la nr. 19; nmar.rs. Urcând pe panta „muntelui” Bukovik, aproape de marginea orășelului, găsim într-o clădire măruntă acest interesant muzeu. Cuprinde în puține săli și fără prea multe exponate istoria acestui loc, din preistorie până în prezent. Cel mai impozant exponat: un schelet complet de „ursus spelaeus”, găsit în peștera Risovača. În vecinătatea orașelor Arandjelovac și Topola, sunt înregistrate 26 de situri din antichitatea târzie, cele mai multe dintre acestea fiind vestigii ale vilelor rurale romane. Din acestea, sunt prezente câteva artefacte și în acest muzeu. Mai are o zonă despre istoria medievală, despre ce modernă, dar și un „colț” etnografic ce prezintă unelte și scule specifice îndeletnicirilor majorității locuitorilor aceste zone din regiunea Šumadija: fierar, cizmar, albinărit etc.

La etaj, o mână de opere de artă, create de diverși autori moderni - frumoase și interesante. E vorba despre o expoziție cu exponate ale câtorva artiști internaționali, expuse în 1974 la simpozionul „Lumea ceramicii”. Prețul biletului - 120 de dinari (cam 1 €).

Al doilea loc, la care am trecut imediat ce am ieșit pe ușa muzeului - biserica Bukovička. Biserica are hramul soborului Sf. Arhanghel Gabriel, care este sărbătorit pe 26 iulie conform noului calendar, și potrivit celui vechi pe 13 iulie.

Nu se știe cu siguranță de când datează biserica. Un singur lucru e sigur: mărimea sa a crescut cu timpul. Biserica a fost reconstruită și extinsă de două ori în timpul existenței sale.

Inițial a fost construită în timpul domniei Despotului Ștefan Lazarevic (1389-1427). Dar, deși biserica era bine ascunsă de ochii dușmanului (turcii), a fost arsă chiar de două ori.

Conform legendei, a fost pentru prima dată arsă după 1459. A doua oară a fost arsă, probabil în 1813, după bătălia de la Deligrad. Treizeci de soldați turci au așteptat ca biserica să ardă complet. Templul a fost reconstruit pe vremea lui Miloš Obrenović, la 1832. Este o structură dintr-o singură navă de 6 m x 18 m, cu o absidă poligonală separată pe latura de est și o clopotniță construită ulterior. A fost construită din piatră, întărită de arcade și boltită. Structura acoperișului este acoperită cu plăci de staniu.

Aspectul actual al bisericii provine din anul 1955 când, în locul clopotniței vechi din lemn, a fost adăugată clopotnița nouă, dându-i bisericii forma finală.

Iconostasul a fost făcut în 1962. Autorul era un sculptor autodidact - Branko Obrenovic, din Topola. Icoanele au fost pictate de Svetislav Djuric, un pictor din Belgrad.

Împrejurul bisericii mai dăinuie niște morminte foarte vechi, ce vorbesc despre lunga istorie a acestui mic dar plin de har lăcaș de cult.

Iar fântâna memorială de la intrarea în curte este, de asemenea, de mare importanță istorică pentru această regiune. A fost realizată în 1927 pe vremea regelui Alexandru I Karadjordjevic, din blocuri de piatră în memoria rebelilor și războinicilor căzuți în războaiele de eliberare din Serbia dintre anii 1912-1918.

Am cumpărat câteva lumânări pe care le-am aprins pentru cei dragi, după ce am rostit o rugăciune în bisericuță în încheierea scurtei vizite aici.

===

Un alt loc care cred eu că ar trebui vizitat este peștera Risovača.

Peștera se află chiar la intrarea în Aranđelovac, cu cca 17 m mai sus de pârâul Kubršnica; chiar lângă șosea este o mică parcare și casa de bilete (200 de dinari) și totodată dugheană cu suveniruri. Tipul care vinde bilete este și ghidul care preia grupurile de vizitatori și urcă apoi cu ei și le deschide peștera și le povestește câte ceva despre ea - istoric, descoperire, bogăție.

Bine, el se laudă că peștera asta (deși micuță - doar câteva sute de metri accesibili publicului) e cea mai „bogată” din Europa, din cauză că are și vestigii ale oamenilor de Neanderthall, dar și rămășițe de animale dispărute de mult, și toate astea într-o bogăție de formațiuni geologice. E drept, e frumos amenajată, dar la final ai senzația de „really?!? that's all?!? ” față de ceea ce povestește el.

Peștera a fost descoperită întâmplător în prima parte a secolului XX când se efectuau lucrări de extracție de rocă din cariera ce era atunci în zona ei. Din păcate, o parte importantă din peșteră și mai ales din conținut a fost distrus de acele lucrări. Cu toate astea, tot s-au mai găsit rămășițe de oameni din epoca de piatră, fosile a peste 20 de mamifere, precum și multe formațiuni geologice de o rară frumusețe, inclusiv cristale de onix, calcit, aragonit (formând pe tavanul peșterii niște așa-numite „flori de fier”) etc.

Cu regret trebuie să vă spun că, din cauză că în aceeași peșteră își au sălașul și nu-ș' ce puii mei de lilieci protejați de lege, nu ni s-a permis să facem poze. Nici măcar fără bliț. Asta e...

Dar poate asta o să vă determine să mergeți să vedeți cu ochii voștri cum arată.

Să nu vă așteptați totuși să vedeți stalactite și stalagmite ca prin alte peșteri: viața acesteia a fost foarte agitată, forată de șuvoaie fierbinți de ape minerale, care mai apoi s-au scurs prin alte fisuri, iar peste alte sute sau mii de ani, o nouă revărsare de ape a ras tot ceea ce se depusese prin culoare și tot așa. Sunt zeci de coridoare, hornuri și alte găurele ce străbat muntele făcându-l să arate cam ca un șvaițer.

Cum spuneam, nu e chiar cum e lăudată, dar merită văzută!

===

Cam asta a fost prin oraș. Restul, în episoadele următoare.

===

Mai multe - pe Wikipedia. Și pe pagina turistică a orașului bukovickabanja.rs.

---

VIZUALIZĂRI: 473 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI