ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.11.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 3 zile
prieteni
5 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

O stațiune de distracție specific braziliană

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

La ultima întâlnire cu prietenii am fost tras de urechi, pentru faptul că m-am puturoșit si nu m-am învrednicit să termin serialul, referitor la excursia noastră prin Brazilia! Așa că vrând, nevrând, până la urmă a trebuit să mă conformez.

Deci rămăsesem la Iguazu! După numai câteva ore petrecute în acest oraș și după numai câteva ore dormite, urma să ne strângem calabalâcul și să pornim către următoarea noastră destinație și anume Morro de Sao Paulo! Gata cu alergatul urmează distracția și relaxarea. Hop, mai avem un pic!

Dimineața la 3 trezirea, pentru că la ora 5 aveam zborul. Se știe că pentru cursele astea interne, în care nu mai trebuie să treci de vamă este de ajuns să fii la aeroport cu maxim o oră, oră si jumătate înainte, de ora decolării avionului. Zis si făcut, numai că era să rămân prin Iguazu! Când timpul e limitat și nici nu te odihnești cum trebuie și mai ai si multe pe cap, mai apar si greșelile. Întotdeauna seara anterioară zborului îmi rezervam aproximativ jumătate de oră, pentru a face checkin-ul pentru toți membrii grupului. Probabil din neatenție când l-am salvat, exact biletul meu nu era salvat corect, cu onor codul de bare integral.

Când dau să intru în sala de așteptare sunt întors din drum. Nu mai era mult și se închideau porțile. Fugi Roberte repede în zona automatelor unde se făcea checkin-ul. Mă si vedeam rămas singur în aeroport și cautând să-mi cumpăr bilet de avion într-o alta cursă spre Salvador. Problema era că ni se dădea tot programul peste cap, ceilalți neștiind detalii despre următorul transfer. Pe-acolo v-am povestit că nu prea înțelege și vorbește nimeni engleza. Norocul meu că m-a observat o tanti cât eram amețit și de disperat și m-a luat în față și mi-a scos ea un alt bilet. Am fugit repede și am reușit să mă urc în avion cu puțin timp înainte, să se închidă porțile de îmbarcare. Aceasta mică întâmplare m-a făcut să fiu mai atent pe viitor. Nu e de joacă niciodata cu transferurile. Totul e bine când merge ca pe roate, dar când se rupe o rotiță poti pierde mult timp, dar și mulți bani! Îti poți da tot programul peste cap, ca într-un castel de nisip.

Am zburat o oră până la Sao Paulo, după care încă vreo două ore până la Salvador. La ora 12,30 am aterizat pe aeroportul din Salvador. Urma transferul catre Morro de Sao Paulo! Ei bine aici nu aveam nimic organizat. Am corespondat din țară cu o agenție de turism locală, care să ne asigure transferul până în Morro de Sao Paulo, dar nu am achitat nimic. Aveam doar un voucher de rezervare.

Dar să spun câteva lucruri și despre cum poți ajunge în această stațiune de distracție și nu numai. Accesul se face din orașul Salvador de Bahia și este destul de anevoios. Există trei căi principale. Prima era cu elicopterul dar costa cam 200 USD de persoană și prețul mi s-a părut pe bună dreptate, prohibitiv.

A doua variantă era cu mașina până în port, apoi cu vasul până în localitatea Vera Cruz, apoi cu autobuzul preț de vreo 100 de kilometri. Nu nu e gata, urma transferul cu o barcă rapidă! Acest traseu durează între 4 și 6 ore, în funcție de vreme și de trafic si costă 120 de reali brazilieni de persoană.

Ultima varianta era cu autobuzul preț de mai mulți kilometri și apoi cu barca! Această variantă era clar cea mai ieftină, dar dura până la opt ore! Cam mult!

Ei bine dintre toate acestea am ales varianta de mijloc și anume auto-vas-auto-vas. După cum spuneam la 12.30 am aterizat și următoarea plecare era la ora 13. Mai aveam una la ora 15, dar chiar nu mai vroiam să pierdem timpul. Fugi Roberte prin aeroport să găsești biroul agenției. Găsit, mai greu cu vorbitul! Abia rupeau vreo două-trei vorbe în engleză. Incredibil totuși, având în vedere că erau reprezentanții unei agenții de turism.

Am achiziționat bilete tur, dar și retur pentru a nu ne mai bate capul! Evident ei erau foarte relaxați, totul se face pe viteza încet sau încetișor. Plecarea de la aeroport nu a fost la ora exactă, ci a întârziat cam vreo jumătate de oră.

Am fost îmbarcați într-un autocar foarte modern al companiei de turism. De aici am fost tranferați la sediul agenției, din zona portului. În acest moment am dat și despre „corectitudinea” brazilienilor. Eu am coborât ultimul din autocar și mai rămăsese un bagaj în urmă. M-a întrebat șoferul dacă-i al meu și i-am răspuns negativ! Am coborât din autocar și am așteptat cuminte, persoana de legătură. Între timp se trezește un alt turist, că nu știe unde și-a lăsat bagajul. Îi fac semn, vezi că e în autocar. Șoferul autocarului tocmai se pregătea să plece, fără să facă vreun demers să afle totuși al cui e bagajul! Cam asta e Brazilia trebuie să fii foarte atent, că dacă nu... știți voi ce se întâmplă.

De aici de la agenție am mers per pedes până în zona portuară, unde angajații agenției ne-au cumpărat tuturor bilete. Cred că transferul de aici este extrem de ieftin, deoarece am mers cu un vas de linie alături de băștinași. Vasul are o capacitate destul de mare și ai posibilitatea, dacă prinzi loc să stai pe punte la aer sau dacă nu în cală. La ducere am prins loc pe băncuțele de pe punte, dar la întoarcere nu, așa că am stat în cală! Sincer n-am rezistat mult acolo și am ieșit repede la aer. Mai bine în picioare la aer curat, decât în burta navei unde eu personal simțeam că mă sufoc. Evident acum depinde de fiecare cum suportă atât tangajul navei, cât și spațiul închis, mai exact claustrofobia!

Distanța parcursă cu acest vas public e de numai 14 kilometri, dar cu tot cu transfer a durat cam o oră! După ce am debarcat în siguranță în Vera Cruz, am fost așteptati de un alt reprezentant al agenției, care ne-a direcționat pe toți către un alt autocar. Din acest punct de vedere, al organizării, jos pălăria. După ce s-au asigurat că s-au urcat la bord toți pasagerii, am pornit către următorul punct de transfer. Cam o sută de kilometri am mers cu acest autocar. Condițiile din autocar mai mult decât decente.

După aproximativ o oră și jumătate, am ajuns în sfârșit la ultimul punct de transfer, la un port micuț. De aici am fost preluați de o șalupă rapidă și în aproximativ 15 minute am ajuns la destinația finală și anume Morro de Sao Paulo. Era deja ora 18 și afară se întunecase. Portul din Morro de Sao Paulo este situat la baza unei stânci imense, așa că prima impresie când am văzut insula iluminată a fost că am ajuns într-o carte din povești.

Totul era minunat, gata să înceapă relaxarea, să înceapă distracția. După ce am debarcat am fost direcționați către un birou, unde am achitat taxa de acces într-o stațiune turistică, în valoare de 10 reali de persoană. La ieșirea din port erau o mulțime de bell boy dotati cu roabe, pentru a conduce turiștii cu bagaje la locurile de cazare. Noi având doar rucsacuri nu am apelat la serviciile lor și ne-am descurcat singuri.

Pe insulă nu este permis accesul auto așa că pe aleile cetății e foarte mare liniște, dar doar din acest punct de vedere. Până la locul de cazare am trecut pe lângă o mulțime de magazine care de care mai colorate, dar și pe lângă restaurante cu terasele full de petrecăreți. Dar încă nu am văzut nimic. De abia când am ajuns în zona plajei am dat de peterecerile adevărate braziliene. Unde credeți că era cea mai mare agitație? Exact la parterul hotelului pe care l-am ales, mai exact sub balconul unde am avut camera repartizată. Aici e de mine! Let’s party!

Sunt un turist care am trecut printr-o mare varietate de stațiuni turistice, da o distracție și o voie bună ca aici, eu personal nu am mai întâlnit. Totul îți transmite o energie pozitivă, nu ai cum să fii supărat sau încruntat. E așa un vibe pozitiv!!!

Evident că pe această insulă sunt mai multe plaje. Ele sunt notate nu foarte ingenios cu plaja unu, doi până la plaja cinci. Plaja doi pe care am stat noi este renumită pentru distracție. Dacă vrei liniște și relaxare alegi o plajă mai relaxată, mai liniștită. Plaja unu este situată chiar în centru și nu o recomand decât celor care doresc să aibă toate facilitătile în apropiere.

Cum spuneam anterior în Morro de Sao Paulo nu există masini, este un mediu foarte liniștit și relaxant, departe de goana și agitatia din marile orașe braziliene. Ăsta a fost de fapt si principalul motiv, pentru care am ajuns aici. Puteam foarte bine să mă mulțumesc cu vestita Copacabana, doar că eu vroiam altceva, după aventurile prin jungla amazoniană.

Pe insulă există un singur tractor, care merge prin sat în fiecare dimineață, pentru a strânge gunoiul. Deasemenea mai există o ambulanță, dar și o mașină de poliție care pe parcursul celor trei zile petrecute pe insulă a stat nemișcată pe plajă!

Se pare că accesul pe a patra și a cincea plajă se face motorizat, dar pe un drum lăturalnic tocmai pentru a nu deranja turistii. De altfel insula este destul de mare, noi am văzut și admirat doar o mică parte din ea.

Morro de Sao Paulo seamănă foarte mult, cu o stațiune din Italia cu străduțele înguste și cu casele cățărate pe stânci. Pe plajă este un nisip fin întâlnit de mine doar prin Dominicană, iar apa mării este caldă și foarte curată! Refluxul mării este foarte mare astfel marea retrăgăndu-se preț de câteva zeci de metri. La reflux apa este destul de mică. În apa mării sunt o mulțime de formațiune calcaroase similare cu cele văzute de noi prin Madeira. Pe plaja doi pe care stătea noi stâncile creau o barieră naturală! Clar apa era ca într-o piscină fără valuri. La reflux era cam mică, dar la flux puteai înota în voie! Era foarte interesant! Dacă vroiai valuri trebuia să treci de stânci, dar pentru asta îți trebuia încălțăminte specială. Am încercat desculț, dar nu am reușit. Te tăiai foarte ușor la picioare!

Pe plaja din fața hotelului erau amplasate o mulțime de terase majoritatea cu muzică live, care începea pe la ora 12 ziua și ținea până spre dimineața. Salsa era la ea acasă! Aici ne petreceam mare parte a timpului.

Chiar în fața teraselor, pe plajă erau amplasate umbrele de soare și șezlonguri. Acestea erau amplasate la o distanță destul de mare față de mare, astfel cei care nu doreau să închirieaze puteau sta foarte lesne pe prosop. Precizez asta față de cum e la noi, de se bagă cu șezlongurile până în mare! Prețul pentru închirierea acestora era modic, în jur de 2-3 USD, în functie de cum negociai. Bonus erai servit cu băuturi diverse de administratorii teraselor. Cockteilurile ori doar câte o nucă de cocos erau cele ce ne relaxau și contribuiau din plin la buna noastră dispoziție. În afară de asta erau și foarte drăguți. De exemplu un băiat de pe plajă când ne vedea că venim din apă la șezlonguri venea cu o stropitoare cu apă să ne curețe de nisip pe picioare. La început eram un pic stânjeniți, dar apoi ne-am acomodat! Evident că pentru toate astea a căpătat și un tips generos!

Pe aleile de prin sat, dar în special pe plajă apăreau seara tarabe mobile pline cu fructe exotice, unde îți puteai comanda tot felul de cockteiluri sau de smoothie-uri, proaspete și gustoase. Prețul acestora era deasemenea accesibil.

Mâncarea la terasă era un pic scumpă, dar marea majoritate aveau platouri de două, trei persoane și așa puteai scoate un preț cât de cât decent! Importantă era distracția. Toată lumea se simțea bine. Totul era pe relaxare, muzică și dans. Nu vezi tocuri, nu vezi fițe, nu vezi silicoane. Oamenii sunt simpli sunt decenți și sunt puși pe distracție.

Marea majoritate a turiștilor din această stațiune sunt brazilieni ori din America latină. Foarte sporadic vezi câte un european, vreun italian ori vreun neamț. Am constatat asta și citind pe booking articolele consacrate hotelului.

În sat sunt o mulțime de localuri, unde poți consuma tot ce-ti poftește inimioara. Deasemenea sunt o mulțime de magazine faine. Este o stațiune turistică așa că nu știu ce se putea vizita. Nici nu am avut în gând de așa ceva! Cu banii e o problemă, pentru că nu există bancomate. Poți schimba bani la diverse case de schimb sau direct la magazine, dar cursul e mai prost ca cel din oraș. Mi-a și reproșat unul: da ce vrei să-ți dau pe dolar ca-n Salvador?

Evident pe plajă sunt o mulțime de alte activităti sportive în care predomină fotbalul, cu al lui tenis cu piciorul! M-au diperat cu sportul ăsta! Eu care venisem chitit să joc un voley pe plajă, știind că sunt doctori la așa ceva... n-am avut parte! Ghinion!

Fete frumoase, băieți sportivi, muzică bună, totul într-o atmosferă sud americană mă fac să trec acestă stațiune detașat pe primul loc în topul stațiunilor preferate. Recomand cu două mâini! Doar stați mai mult, nu doar trei nopti cât am avut noi! Merită măcar o săptămână de petrecut aici mai ales din pricina accesului destul de dificil și a timpului pierdut! Vamos a la Playa!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de robert in 16.11.19 17:15:37
Validat / Publicat: 16.11.19 19:10:21
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA de SUD.

VIZUALIZĂRI: 740 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 este proaspat aranjată
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 51400 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

robert [16.11.19 17:42:04] »

rog: https://www.youtube.com/watch?v=6dGwge2ugpo

mersi frumos!

webmaster26 [16.11.19 19:10:03] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

webmaster [16.11.19 19:18:40] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

robert [16.11.19 19:45:52] »

@webmaster: mersi frumos!

gettyy [16.11.19 20:04:30] »

@robert:

Felicitări pentru tot ce-ai scris până acum despre excursia ta pe tărâm sud-american!

Că ai avut curaj s-o faci... nu mă mai mir!!!

Hai că aici la Morro de Sao Paulo ți s-a potrivit mănuşă! Distractie... fete frumoase... !!!

Bravo, mă bucur pentru voi!

Îmi pare tare bine că te-au însoțit si fetele tale frumoase! Mare curaj au avut!

Felicitări pentru asa o vacanță! Astept cu nerăbdare continuarea.

Votat cu drag!

webmaster [16.11.19 20:34:03] »

Mutat în rubrica "Descoperă Morro de Sao Paulo, SALVADOR" (nou-creată pe sait)

krisstinna [16.11.19 20:49:41] »

@robert: Bună localnica, superbă europeanca

Ce bine arătau și fructele. Frumoasă piticania asta de stațiune, are de toate, exact pe gustul meu.

Vezi dacă nu îl asculti pe cuscru? In vacanță trebuie sa mergi cu mașina, sa nu schimbi avioane, bărci, vapoare, elicoptere, tractoare, se pot pierde bagajele, se pot rătăci oamenii...

Bravo, felicitări!

robert [17.11.19 07:34:41] »

@gettyy: Mulțumesc frumos pentru vizită si pentru comentariu!

Stii foarte bine că peste tot am fost cu fetele mele, de cele mai multe ori doar cu ele! Patagonia a fost doar o excepție care confirmă regula! Aoleu și Moscova a doua excepție! Cam multe excepții!

Nu cred că la noi se mai pune problema de curaj. A devenit așa o obișnuință, nu ne mai temem de necunoscut! La început da, aveam o teamă, în special eu!

Chiar mi s-a potrivit! E unul din puținele locuri din lumea asta în care m-aș reîntoarce! Da mai am multe de văzut așa că e foarte puțin probabil!

Mulțumesc frumos că-mi urmărești serialul! Toate bune!

robert [17.11.19 08:35:20] »

@krisstinna: Bună, bună! știi ce mi-ar plăcea mie foarte tare, să vă luăm cu noi într-o excursie de-asta mai exotică, prin țările lumii a treia!

După ce își va reveni din șoc o să vadă lumea cu alți ochi! Părerea mea! Poate mă înșel!

Mulțumesc frumos pentru vizită și pentru comentariu și să ne vedem cu bine!

ANILU [23.11.19 09:51:47] »

@robert: Foarte, foarte frumos!

Așteptam articolul ăsta cu detalii despre stațiunea unde v-ați relaxat și distrat.

Cam cu multe emoții drumul, transferurile, dar a meritat.

Felicitări pentru alegerea făcută.

Fetele au avut dreptate, trebuia și puțină relaxare, plajă și distracție după emoțiile junglei.

Pozele sunt superbe.

Toate cele bune.

robert [23.11.19 11:02:22] »

@ANILU: Oooo lume nouă!!! Bine ați revenit din incursiunea pe pământ otoman!

Mulțumesc frumos pentru vizită si comentariu! Ai văzut că te-am ascultat si m-am conformat!

Într-adevăr drumul a fost luuuung, foarte lung, dar măcar a meritat! Atmosfera sud americană este altceva! Frumusețe, veselie!!!

P.S. Astept sa te liniștești si apoi să pui pe hârtie impresiile tale din ținutul de basm vizitat!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Mika [23.11.19 19:44:00] »

@robert:Minunat loc cu toate acele frumuseți braziliene și europene! Răsărit de soare superb!

robert [23.11.19 20:44:49] »

@Mika: Mulțumesc frumos pentru vizită si comentariu!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, gettyy, Mika, robert

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.089359045028687 sec
    ecranul dvs: 1 x 1