ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.11.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
OCT-2019
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

La pas prin Nevşehir

TIPĂREȘTE URM de aici

Cei care vizitează Cappadocia vor povesti ulterior despre misterioasele întinderi aride, cu aspect selenar, despre formațiunile de tuf vulcanic, cu forme bizare care ascund - în adâncuri sau la suprafață - biserici și locuințe străvechi sau hoteluri moderne și - mai nou, punând asta chiar pe primul plan - vor povesti despre zborul cu balonul pe deasupra acestei fantastice lumi. Atât de mult a prins la public zborul cu balonul cu aer cald - cea mai veche tehnologie de zbor inventată de omenire - încât turcii, firesc, nu numai că au crescut tarifele nefiresc de mult, dar au și extins această formă de atracție și în alte locuri turistice.

Dar, nu despre asta vreau să povestesc în articolul de față, ci despre ceva cu mult mai prozaic, cu mult mai pământesc. Atrași de celelalte, preocupați de starea vremii și de viteza vântului, cu teama de a nu prinde un zbor în cele numai trei zile cât vor rămâne în Cappadocia (cam atât oferă majoritatea programelor turistice în acest minunat ținut anatolian), puțini dintre noi realizăm că am ajuns - poate pentru prima oară - într-un oraș deosebit.

Nevșehir, fostul Neapolis numit mai apoi Mușkara, un oraș din regiunea centrală a Anatoliei, situat la o altitudine de 1224 m, numără astăzi aproape 86.000 de locuitori. Istoria acestei așezări este pe cât de îndelungată și de bogată, pe atât de legată de cea a Imperiului Otoman.

Fondată de hitiți, așezarea a intrat în stăpânirea asirienilor (sec. VIII î. H.), mai târziu a perșilor pentru ca în anul 333 î. H. Alexandru cel Mare care i-a învins pe perși să devină stăpânitorul întregii regiuni. Când Anatolia a devenit provincie romană, când autoritățile romane păgâne au declanșat persecuțiile creștine, în jurul Nevșehirului și în Göreme, în tuful vulcanic ușor de modelat, cappadocienii au construit primele galerii subterane pentru a scăpa de prigonitori. Din acești grei ani ai creștinismului datează multe dintre bisericile Cappadociei pe care le vizităm astăzi la Göreme. Peșterile au oferit protecție populației locale și în timpul raidurilor persane (în jurul anului 604 d. H.) și al califatului islamic (aprox. 647 d. H.). Iar când Iconoclasmul - doctrina oficială a statului și a bisericii bizantine (perioada 726-843) care a impus distrugerea icoanelor și pedepsirea celor ce li se închinau - din nou peșterile Nevșehirului au devenit adăposturi pentru persecutați. Cetatea din dealul Nevșehirului, imposibil să nu fie remarcată de cei care fac o plimbare pietoană prin oraș, datează din perioada bizantină, când zona se afla pe prima linie a războaielor sfinte împotriva califatului islamic.

La Manzikert (azi Malazgirt), în 1071 d. H., împăratul bizantin Romanos IV a fost învins de sultanul Seljuk Alp Arslan, Nevșehir și restul regiunii devenind parte a Sultanatului Seljuk din Rum. Sub stăpânirea Imperiului Otoman, din 1487, așezarea a fost numită "Mușkara" și și-a continuat modesta existență până la începutul sec. XVIII.

Transformarea micului sat în oraș se datorează lui Nevșehirli Damat İbrahim Pașa, născut în Mușkara, devenit mare vizir și ginerele sultanului Ahmed al III-lea. Construind un adevărat complex incluzând moschee (Kurṣunlu Cami), fântână, bibliotecă, școală, caravanserai și hammam, satul - inițial cu doar 18 case - a căpătat statut de oraș, o nouă înfățișare și un nou nume - Nevșehir (în turcă și persană însemnând Orașul Nou).

Nevşehirli Damat Ibrahim Paşa Camii, complexul finalizat în 1727, este unul dintre cele mai atractive locuri de vizitat din Nevșehir. Vizitându-l nu poți să nu-ți amintești de Perioada Lalelei în Imperiul Otoman, o perioadă în general lipsită de conflicte, cuprinsă între 21 iulie 1718 (Tratatul de la Passarowitz) și 28 septembrie 1730 (revolta condusă de Patrona Halil).

Perioada în care cultivarea lalelei devenise o modă, dar și un simbol cultural, a însemnat orientarea otomanilor spre valorile europene. Imperiul Otoman a adoptat noi politici și orientări în timpul marelui vizir Nevșehirli Damat İbrahim Pașa, în această perioadă apărând și dezvoltându-se presa scrisă, iar comerțul și industria luând un nou avânt. Apăruse moda grădinilor, marele vizir fiind un iubitor al lalelelor, modă reflectată și în artă, cultură și arhitectură. Un bun exemplu al acestei arhitecturi este Fântâna Ahmed al III-lea din Palatul Topkapî din Istanbul. Marele amiral Mustafa Pașa, ginerele marelui vizir, a fost cel care a creat nu mai puțin de 44 de noi soiuri de lalele.

În 1730, în urma atacurilor persane care i-au surprins pe otomani nepregătiți, înfrângerile militare au fost puse pe seama venalității marelui vizir și pe lipsa de interes a sultanului pentru treburile statului. În frunte cu Patrona Halil, un fost ienicer originar din Albania, populația și armata s-au revoltat. Așa s-a sfârșit nu doar Perioada Lalelelor în Imperiul Otoman, dar și viața lui Nevșehirli Damat Ibrahim Pașa - fondatorul orașului Nevșehir - care a fost executat din dispoziția sultanului Ahmed al III-lea în încercarea sa de a-și salva tronul. Nu aș fi amintit aici despre Perioada Lalelelor dacă ea nu ar fi însemnat un moment important în destinul lui Nevșehirli Damat Ibrahim Pașa, cel căruia turcii îi datorează existența orașului Nevșehir de astăzi.

Ne-am plimbat prin oraș rememorând aceste file de istorie. Orașul este frumos, modern, cu clădiri înalte și blocuri de locuit cu o arhitectură deosebită. Florile și arborii ornamentali nu lipsesc din zona centrală, cea pe care am colindat-o noi.

Cetatea din dealul Nevșehirului, străjuind orașul actual, nu se poate să nu fie remarcată de cei care fac o plimbare pietoană. Dealul este împânzit de clădiri vechi, iar dacă vrei să ajungi la ruinele cetății, acolo de unde vezi orașul așternându-ți-se la picioare, trebuie să urmezi străduțele care urcă în spirală. Intrarea la cetate este liberă, dar până acolo vei trece pe lângă mai multe moschei care-și înalță semeț minaretele. Zülfikar Kiliҫ. Arslan Cami cu cupola sa verde de la intrare, Kaya Cami, Eskili Eski Cami, Yeni Cami, iar mai în vale Kara Cami, sunt doar câteva dintre moscheile ale căror minarete străpung cerul la Nevșehir. Și dacă tot sunt la capitolul "Moschei", nu trebuie să uit a menționa Alibey Cami - moscheea datând din 1902, amplasată central, foarte aproape de Altinöz Hotel locația care ne-a cazat trei nopți în Nevșehir. Cele două minarete ale sale pe care le zăream prin fereasrtra camerei, au fost cele care ne trezeau cu conștiinciozitate pentru rugăciunea de dimineață.

O frumoasă surpriză în Nevșehir a fost pentru noi noua moschee încă în construcție care se zărește din centrul orașului. Este - sau va fi - cea mai importantă din oraș. Cele patru minarete înconjoară construcția mare, cu mai multe etaje și cu o boltă centrală decorată cu turnulețe. Am intrat în această moschee aflată în construcție, desigur, stadiul în care se afla neimpunându-ne lăsarea încălțămintei la intrare. Alături de impunătoarea moschee, o curte interioară largă, înconjurată de construcții acoperite cu mai multe mici cupole, vestește faptul că aceasta va fi cea mai mare moschee din oraș. N-am identificat acolo, pe șantier, numele noii moschei, dar cercetările ulterioare mi-au spus că este vorba despre Külliye Cami. Probabil că cei care vor ajunge anul viitor în Nevșehir vor găsi construcția terminată și vor fi mai bine edificați.

De la intersecția cu fântâna arteziană, lăsând în dreapta strada cu moscheea în construcție, se ajunge la Palatul Administrativ - Nevșehir Valiliği - cu monumentul ecvestru al primului președinte al Turciei, Mustafa Kemal Atatürk. Yeni Kayseri Caddesi - strada pe care ne aflăm, este largă, mărginită de arbori umbroși și de mai multe hoteluri și magazine.

Muzeul din Nevșehir aflat ceva mai departe, pe o straduță situată în spatele marelui bulevard, prezentând istoria și arheologia orașului, funcționează între orele 08.00-17.00. Nu l-am mai găsit deschis, dar nu asta a fost surpriza cea mai mare legată de acest obiectiv. Surpriza a fost că, la plecarea în plimbare, întrebând la recepția hotelului despre acest muzeu pe care îl știam marcat pe hartă, recepționera de la Altinöz Hotel - Nevșehir habar nu avea de existența acestui obiectiv.

Închei cu informația că pe Yeni Kayseri Caddesi, strada care trece prin fața Palatului Administrativ, se află și unul dintre puținele magazine de unde se pot procura băuturi alcoolice. Toți localnicii îl știu și vă vor îndruma într-acolo dacă veți întreba. Un alt magazin de acest gen descoperit de noi se află pe strada care duce la moscheea în construcție.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 03.11.19 17:34:05
Validat / Publicat: 03.11.19 19:01:09
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 1319 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Nevșehir - Fântâna din principala intersecție a centrului orașului.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 43500 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmaster
[03.11.19 20:33:57]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...

    • SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046833992004395 sec
    ecranul dvs: 1 x 1