Ziua Cascadelor

TIPĂREȘTE

A doua zi dedicată Islandei poate fi denumită “Ziua Cascadelor” întrucât punctele principale de interes ale zilei sunt două cascade feerice, cunoscute celor care intenţionează să viziteze această ţară.

Asta nu înseamnă că vom ocoli alte obiective turistice, printre care – cel mai apropiat de cazare şi aflat în drumul nostru – este tot o cascadă, Hjalparfoss.

Pentru a ajunge la ea trebuie să deviezi din drumul principal şi să urmezi un drum de pământ, dătător de praf condensat în urma trecerii autoturismului.

E amenajată o parcare pentru maşini, iar din aceasta o iei la picior 200 metri pentru a te bucura de spiritul artistic al naturii expus muritorilor de rând.

Cascada se vede şi din parcare – cu minusurile oferite de distanţă – însă pe măsură ce te apropii creşte admiraţia pentru ce a creat aici Mama Natură. Un peisaj de vis, pigmentat de o apă cristalină ce mângâie pietrele înainte de a se arunca în gol, dealuri golaşe din piatră cenuşie ce mărginesc albia râului şi flori mov ici colo pentru a colora un tablou greu de descris din taste, dar superb dacă ai ocazia să îl vizualizezi la faţa locului.

Aerul de magie te învăluie şi în preajma acestui loc, astfel că am zăbovit mai mult decât preconizasem când am ajuns în parcare. De fapt, în planul iniţial al călătoriei această cascadă nu îşi regăsise locul, dar nu avem ce regreta întrucât am trăit aici momente de împlinire sufletească.

Ştiam că în zonă se afla un ansamblu de locuinţe vechi, tipice vieţii de acum câteva sute de ani a islandezilor. Şi era să trecem pe lângă ele...

Imediat cum ieşim de la cascadă, pe următorul drum trebuie să faci dreapta. Noi nu am ştiut asta, aşa că am trecut pe lângă, am urcat nişte serpentine destul de abrupte iar de deasupra – noroc cu Adriana! - am avut priveliştea satului vechi. Bineînţeles că ne-am asigurat, am efectuat o întoarcere din trei manevre în drumul principal şi am revenit în vale.

Este vorba despre rămăşiţele unei ferme tradiţionale, Thjodveldisberinn a Stong, abandonată după erupţia vulcanului Hekla din anul 1104 şi reconstruită în anul 1974 ca o replică exactă a anticei ferme. Ferma este considerată drept “Pompeii Islandei”.

Acum totul este amenajat ca un muzeu pentru care e musai să plăteşti 1.000 coroane islandeze, vreo 7 euro, pentru a fi transpus în ritmul vieţii tradiţionale de odinioară, având parte chiar şi de posibilitatea de a te ruga într-o capelă.

Intrat în încăperile ce serveau pe vremuri adăpost locuitorilor, trebuie să fii atent la înălţimea uşilor, a tavanelor şi culoarelor de trecere pentru a nu păţi ca mine, adică a da cu fruntea de câteva grinzi de lemn. Pesemne că oi fi un Goliat al acelor vremuri...

Sunt amenajate camere de gătit, dormitoare, săli de întruniri, pivniţe astfel că te simţi trăind în urmă cu sute de ani.

Continuăm drumul pe o şosea ce urcă pe pante abrupte, cu ace de păr şi platouri golaşe ce îmi amintesc de a noastră Transalpina.

Ca să nu ne întoarcem şi să parcurgem acelaşi traseu străbătut deja pe drumul care ducea spre Seljalandsfoss, am ales DN 26, cu un mic ocol. Ocol care ne-a provocat oareşice dureri de cap întrucât ai de parcurs vreo 14 km de drum off road, presărat cu nişte bulgări de zgură ce fac tabla maşinii să se înfioare.

Numai că în tot răul este şi un bine, astfel că o bună parte din cei 14 km i-am parcurs ca şi când ne-am fi aflat pe lună. Nici urmă de vegetaţie, doar pustiu cenuşiu cu o margine stânga în care la hăt depărtări se vedea o pată albă de zăpadă pe vârful unui munte, cu praf de nedescris în urma autoturismului care circula cu doar 25 – 30 km/h şi cu teama că nu ne vom mai întoarce veci la civilizaţie...

Ca prin minune, acest ţinut deşertic se termină printr-o linie imaginară de la care începe verdeaţa. Şi nu pete de verdeaţă, ci bogăţie verde, un miracol natural explicabil, poate, doar prin prisma compoziţiei solului. Este ceva ce nu pot descrie în cuvinte... Imaginaţi-vă un sol arid, fără nicio urmă de viaţă, o linie trasată imaginar iar în dreapta acesteia verdeaţa crescută în urma unor ploi abundente. Un miracol al naturii...

Odată cu intrarea în acest decor de vis, condusul maşinii este o plăcere. Atâta doar că cel aflat în dreapta ta are privilegiul de a se bucura liniştit de spectacolul oferit de natură.

Conduci, pluteşti pe drumurile perfecte, te desfată priveliştile de vis şi uiţi că eşti pământean. Te readuce pe sol indicatorul “Hagi 10” aflat la o intersecţie şi pe care de o iei la dreapta peste 10 km ajungi în satul care poartă numele cunoscutului nostru fotbalist, antrenor şi manager. Acest indicator a reprezentat o bucurie în traseul parcurs astăzi, deşi majoritatea islandezilor sunt convins că nu au auzit de „Maradona din Carpaţi”.

Încă din depărtare maiestuozitatea Cascadei Seljalandsfoss te atrage. Înainte cu vreo 10 km de a ajunge în preajma ei, căderea apei este vizibilă din drum. Ca o sugestie, poţi parca gratuit în parcarea aflată la intersecţia din drumul principal cu cel ce duce spre cascadă şi economiseşti astfel 4,5 euro, chiar dacă ai de mers pe jos 200 metri.

Spectacolul căderii de apă este de nerelatat. Mai bine mergeţi să-l vedeţi, să îi simţiţi puterea, să conştientizaţi ce transmite...

Să-i daţi un ocol pe cărarea moale de iarbă tăbăcită de paşii celor care vor să fie surprinşi de întreaga ei măreţie odată ajunşi sub pietrele şi stâncile de pe care cade apa, acolo unde imaginile sunt un regal fotografic de vreme ce surprind pulberea fină a stropilor împroşcaţi peste tot în timpul căderii apei.

La 5 minute de mers pe jos de la Seljalandsfoss se ajunge la o alta cascadă, Gljufrabui, frumoasă dar mai puţin cunoscută. Poţi păşi spre inima ei, între coloane înalte de piatră şi admira de acolo prăvălirea apei într-un pârâiaş care îşi face apoi cale spre lumină, mărginit de flori galbene, vesele, semn al bucuriei unui trai lin pe malul cursului de apă.

Te dai câţiva paşi în spate şi ai privilegiul de a te bucura de una dintre cele mai frumoase privelişte de care am avut parte pe teritoriul Islandei: cea oferită de căderea apei la trei cascade, totul pe un fond verde de smarald încununat cu un tavan azuriu oferit de cerul senin. Şi doar imaginea aceasta să fi fost pe ziua de astăzi şi ne declaram mulţumiţi.

Numai că surprizele oferite de natura nordică nu s-au epuizat.

După alţi 29 km ajungem în Katla Geopark, la Skogafoss, probabil cea mai frumoasă cascadă a Islandei, cea mai impresionantă cădere de apă a râului Skoda ce îşi trage izvoarele din gheţarul Myrdalsjokull (în susul râului mai sunt 20 de cascade nu atât de măreţe şi cunoscute).

Cobori din maşină şi te afli în faţa unei reprezentaţii de gală a naturii, regizată de un maestru necunoscut nouă, însă aflat, cu siguranţă, în ceruri.

Eşti impresionat de la 300 de metri, eşti cucerit la 200 metri şi rămâi fără grai la 100. Dacă îndrăzneşti să te apropii mai mult, treci de linia umanului şi pătrunzi în lumea divină care te învăluie cu o perdea din care mai apuci să vezi doar peisajul splendid şi cele două curcubee simultan apărute, semn al grijii pe care ţi-o poartă cineva acolo sus, cel care îţi înlesneşte participarea la asemenea bucurii sentimentale.

Lăsăm în urmă cascadele şi ne îndreptăm spre un gheţar. Cum să vii în Islanda şi să nu vezi de aproape unul?

Conştienţi şi ele de interesul turiştilor, autorităţile au construit un drum fără cusur ce se desprinde din DN 1 al lor şi te duce până la Solheimajokull.

În partea de jos, gheţarul pare aidoma unui oraş construit pe apă, de vreme ce bucăţile de gheaţă par case iar apa circulă printre ele cumva asemănător imaginii din sătuleţul olandez Giethoorn.

Negreala depusă deasupra gheţarului îmi aminteşte de o locaţie din apropierea oraşului meu natal, de Copşa Mică pe vremea comunismului, invadată de negrul de fum.

Pentru cei interesaţi şi dornici a petrece câteva ore cu gheaţă sau zăpadă sub tălpi, se organizează tururi specifice.

De la gheţar trecem spre plajă, totul în 30 de km, semn al oportunităţilor turistice oferite de Islanda.

Reynisjara Beach, locaţia filmărilor pentru Eastwatch-by-the-sea din “GoT”, reprezintă un tărâm superb pentru plimbări, inhalări de aer marin, plajă şi privelişti spre tot ce o înconjoară. Un fel de plajă pustie cu nisip negru dar cu imagini extraordinare spre Dyrholaey care se vede în apusul soarelui undeva la vreo 2 km depărtare pe malul apei şi nisipul încă cald la orele începutului de seară.

Am ajuns la Dyrholaey la 19:08, cu 8 minute mai târziu decât programul respectat cu scrupulozitate de cel care manevra bariera ce ne bara accesul în incinta cunoscutului obiectiv.

Asemenea celorlalţi întârziaţi, am sperat în clemenţa paznicului venit în contact cu turiştii aducători de venituri extrabugetare, însă strădaniile noastre au fost sortite eşecului, fără putinţa de a vedea plajele şi arcadele folosite în scenele în care Jon Snow ajunge la Eastwatch.

Am rămas doar cu amintirea unui drum de vis care şerpuia printre două lacuri şi peisaje senzaţionale, de cum am întors maşina pentru a reveni la DN1 şi a ne continua drumul spre Vik. Necazul nu ne-a fost foarte mare întrucât parte din peisaj am putut vedea din Reynisfjara Beach.

În pofida a tot ce citisem despre această Vik, aşteptările nu au fost împlinite de realitate. Nu e vorba că am fost dezamăgit, în Islanda nu ai cum fi dezamăgit de ceva – mai ales de natură – însă orăşelul nu mi s-a părut atât de interesant şi drăguţ pe cât citisem despre el în promovările turistice.

Am avut parte de un desant chinez în magazinul Kronan, în care am făcut nişte cumpărături, de o plimbare pe plaja cu nisip negru şi cu priveliştea demnă de un promo luată din faţa bisericii cocoţată undeva la o înălţime ce îţi oferea o panoramă superbă asupra localităţii.

Bine măcar că am păşit pe Black Sand Beach Vik – locaţie a unei scene din sezonul 2 – de unde s-a aventurat Jon Snow către Frostfang Mountains; care, de asemenea, e scena deşertului îngheţat al nordului Westeros, cu gheţarul Mýrdalsjökull servind drept fundal pentru „Fist of the First Men”.

Ne întoarcem pe DN 1 pentru a ajunge la cazarea aleasă pentru această noapte iar ultima parte a traseului te face să fii mai atent la peisaje decât la drum. Am avut parte de o seară minunată, un traseu de vis şi trăiri vizuale de primă mână.

Ce fericiţi suntem, mai ales că avem încă o zi prin zonă...

---

VIZUALIZĂRI: 1113 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI