O vacanţă de relaxare

TIPĂREȘTE

Perioada sejurului: 4 - 11 mai 2019

Aşa cum am povestit mai pe larg în primul articol din această vacanţă, de acestă dată, alegerea hotelului nu mi-a aparţinut, ci m-am alipit grupului de prieteni care deja rezervaseră. Eram conştientă că hotelul este sub standardele cu care eram obişnuită, că la preţul plătit voi primi mai puţin decât la hotelul din Hurghada la care îmi petrecusem o vacanţă superbă de două săptămâni în septembrie anul trecut cu ocazia primei mele vizite în Egipt.

În scurtul timp avut la dispoziţie înainte de a rezerva, am citit diverse impresii despre acest hotel, pe AFA erau doar impresii vechi de pe vremea când hotelul avea o altă conducere şi denumire fiind orientat preponderent către turiştii italieni, dar şi altele mai noi, încurajator de pozitive. Conceptul all inclusive era unul acceptabil, nici nu mă aşteptam să primesc mai mult.

Pe lângă premisa unei vacanţe reuşite petrecute cu grupul de prieteni, eram patru familii, argumentul decisiv în alegere l-a constituit reciful de corali propriu, care îmi oferea avantajul unui snorkeling de calitate, gratuit, la capătul pontonului hotelului, toţi cei care povestiseră despre acest hotel recomandându-l pentru snorkeling.

Dacă în alte destinaţii cum ar fi Turcia criteriul unei plaje proprii de calitate este important în alegerea hotelului, în cazul Egiptului, existenţa recifului propriu este mai importantă chiar decât existenţa unei plaje cu nisip, oricum cele două fiind cumva incompatibile ????, în sensul că trebuie să faci o alegere, neputându-le avea pe toate.

Şi despre cum am ajuns acolo am povestit deja, aşa că nu voi repeta. Am fost mulţumită de zborul cu avionul cu un Boeing 737 de la TAROM în regim charter, cu catering gratuit şi ok, cu întârzieri rezonabile de aproximativ o jumătate de oră la ambele zboruri, cu un orar de zbor acceptabil, în sensul că pierdeam aproape integral prima zi, dar câştigam ultima zi de sejur, cu transferuri bine organizate incluse.

Adresa: 30 Salah Taher St., Om el Sid Hill, Sharm El Sheikh, South Sinai Governorate, Egipt

Coordonate GPS: 27.864665; 34.316196.

Sunrise Diamond Beach Resort este un hotel de cinci stele, egiptene, of course ????, construit în anul 2007, situat pe dealul Om el Sid în zona Hadaba. Se află la 20 kilometri sud de aeroportul din Sharm el Sheikh, la 6 kilometri sud de Naama Bay şi la 2-3 kilometri de vechiul Sharm. Povestea asta cu distanţele este mai mult orientativă, fiind măsurate în linie dreaptă şi valabile eventual dacă mergi pe jos, deoarece cu maşina toate distanţele aproape că se dublează :D, unul din „misterele” circulaţiei din Egipt.

Hotelul are 438 de camere standard, deluxe, family, interconectate, cu vedere la grădină, la piscină, la aquapark şi, desigur, la mare. Eu am plătit pentru o cameră standard cu vedere la grădină sau la piscină, aproape cea mai ieftină variantă, convinsă că la faţa locului voi găsi o cameră pe gustul meu.

Nu există o clădire principală, ci doar câteva rânduri de bungalow-uri lipite unele de altele, cu unul sau două nivele, evident, fără lift. Oriunde ai fi fost cazat aveai de mers până la restaurant sau până la plajă, astfel că o variantă de mijloc ar fi fost ok.

Poziţionarea în pantă a hotelului, terasat, are şi avantaje şi dezavantaje. Când am studiat hotelul înainte de a rezerva, am apreciat ca fiind un avantaj, majoritatea camerelor oferind vedere la mare :p, iar puţină mişcare la un all inclusive nu poate fi decât benefică ????. Însă, cu doar trei zile înaintea plecării, cu o gleznă entorsată, suvenir din vacanţa bulgărească :D, care mi-a pus sub semnul întrebării plecarea în Egipt, fiind la doar un pas de a anula sejurul pentru care, din fericire, aveam asigurare storno+medicală oferită gratuit de către agenţia touroperatoare, deci şanse destul de mari de a-mi recupera măcar în parte banii plătiţi, multele pante şi scări de urcat/coborât nu mi s-au mai părut un avantaj chiar deloc :D.

Recepţia nu impresionează prin nimic, pare mai degrabă modestă pentru cineva obişnuit cu luxul sclipitor al resorturilor turceşti de aceeaşi categorie, iar personalul este în general amabil şi dornic să ajute turistul.

Am ajuns la hotel seara destul de târziu, după debarcarea altor turişti la alte patru hoteluri de pe traseu, noi fiind ultimii, chiar dacă numeric eram cei mai mulţi.

Am fost invitaţi la o masă din lobby pentru a completa formularele de cazare, am dat voucherele şi paşapoartele, am primit brăţările şi am fost invitaţi să luăm mai întâi cina, care oricum era cam pe sfârşite, şi apoi să revenim pentru a ne prelua camerele. La întoarcerea de la masă, camerele erau deja repartizate, astfel că nu am avut nicio posibilitate de a-i spune recepţionerului cam ce fel de cameră mi-aş dori să primesc. Am primit cardurile de la cameră, cardurile pentru prosoapele de plajă, parolele pentru internet şi conceptul all inclusive al hotelului. O hartă a resortului am primit la cerere abia a doua zi, dar chiar dacă era beznă eram convinsă că nu mă voi rătăci.

Un bell boy ne-a înhăţat imediat bagajele, ale noastre şi ale unei alte familii şi a plecat efectiv cu ele în spate, fără o lisă măcar, nemaivorbind de faptul că eu speram să fim conduşi la cameră cu o maşinuţă ceva. Vise! Neavând de ales, am pornit şi noi după el, eu, şchiopătând, cu glezna umflată după orele petrecute pe aeroport şi în avion, nu reuşeam să ţin pasul. Nu-mi făceam griji că mă pierd sau că îl pierd, cât timp cardurile de la cameră erau la mine în geantă, la fel şi banii de ciubuc şi sigur nu pleca el neplătit :D.

Prima cameră primită era poziţionată în rândul al doilea faţă de mare, ok din acest punct de vedere, fiind cam la egală distanţă de restaurant şi de piscină. Intrăm în cameră şi prima dezamăgire: în locul patului matrimonial aveam două paturi single, chiar dacă destul de late. Mobilierul învechit nu a constituit o surpriză pentru mine şi nici nu m-a deranjat prea tare, pentru că oricum nu intenţionam să mă mut acolo. Camera era spaţioasă având 44 metri pătraţi, nimic de reproşat. Şi baia era măricică, curată şi fără mirosuri, cu cabină de duş walk-in. Balconul era de dimensiuni normale, cu două scaune din ratan şi o măsuţă cu blat de sticlă. Vederea era către acoperişul bungalow-ului din faţă pe care erau montate unităţile exterioare ale aparatelor de aer condiţionat, cu zgomotul de rigoare, acestea funcţionând fără întrerupere. Bell boy-ul îmi tot spunea că am vedere la mare, dar eu nu distingeam nimic în bezna aia. Nu eram eu prea încântată de cameră, dar nici nu prea aveam ce comenta cât timp asta plătisem. Surpriza a venit câteva minute mai târziu când s-a ocupat şi camera alăturată şi am auzit vocile prietenilor noştri de parcă erau la noi în cameră. Abia atunci am văzut uşa comunicantă dintre cele două camere, explicaţia pentru izolarea fonică practic inexistentă. Mă duc să văd şi camera lor, la fel ca a mea doar că ei aveau pat matrimonial, dar oamenii nu erau mulţumiţi şi voiau să schimbe camera pentru că era prea departe de piscină. Deh fiecare cu piticii lui ????.

Ne facem comozi şi plecăm la bar să bem ceva, soţul spunându-mi că e deja târziu şi să las schimbatul camerelor pentru a doua zi pe lumină. Apar şi amicii şi vecinii noştri bucuroşi nevoie mare că reuşiseră să schimbe camera cu una din corpul de lângă piscină aşa cum îşi doreau ei, contra unei atenţii de doar 10 USD. Atâta mi-a trebuit că m-am dus şi eu la recepţie solicitând schimbarea camerei cu una cu pat matrimonial şi fără uşă de comunicare cu camera alăturată, deoarece doresc să am linişte şi intimitate. Recepţionerul îmi dă cartela de la o altă cameră să o văd înainte de a muta bagajele şi trimite bell boy-ul cu mine să mi-o arate. Era în corpul din dreapta, primul spre mare. Am coborât cu mare greutate două rânduri de scări, principalul impediment pentru mine în situaţia în care mă aflam cu piciorul, am mai mers pe holurile deschise şi am intrat în penultima cameră. Sincer, nu mi-a plăcut deloc, în primul rând mirosul neplăcut care m-a izbit încă de la intrare. Apoi camera mi s-a părut mai mică decât cealaltă, mobilierul era parcă şi mai vechi, dulapul nu era în cameră, ci pe holul acesteia. Singurele plusuri erau patul dublu şi faptul că aveam balcon-terasă cu ieşire directă la piscina principală, aspect neinteresant pentru mine, eventual o sursă de zgomot. Spre mirarea bell boy-ului care mi-o tot lăuda pentru ieşirea la piscină şi vederea la mare, eu nu am putut trece peste mirosul neplăcut, astfel că am refuzat-o fără niciun regret.

Am revenit la recepţie unde, între timp, apăruseră şi alţi prieteni ai mei pentru a se caza. Au refuzat şi ei prima cameră primită, tot lângă camera mea, dar pe cealaltă parte, cu pat dublu, dar şi cu uşă de comunicare cu camera următoare, ei fiind nemulţumiţi că este prea departe şi au prea mult de mers până la cameră. L-au chemat pe manager pentru a le rezolva doleanţele. Acesta le-a oferit o altă cameră situată în acelaşi corp, dar mai aproape cu şase camere decât prima, pe care au acceptat-o. Am profitat de prezenţa managerului, cerându-i o cameră fără ușă despărţitoare şi lângă prietenii mei.

Într-un final glorios ????, eu am avut cea mai frumoasă cameră, primind o cameră triplă, o idee mai mare decât toate celelalte văzute anterior, cu mobilier şi decoraţiuni ceva mai noi şi mai moderne, astfel că, din punctul meu de vedere, a meritat timpul pierdut alergând de colo colo prin hotel. În plus, tratând direct cu şeful, nici nu se mai punea problema „cotizării” :D.

Deşi camera se afla la mică distanţă de prima pe acelaşi hol, managerul a insistat să trimită bell boy-ul să-mi mute bagajele. Cât am mai întârziat eu la recepţie pentru a lua cardurile pentru noua cameră şi până am ajuns eu acolo, am găsit bagajele în faţa uşii şi băiatul aşteptându-şi plata. Din nou ????.

Să revenim. Accesul în cameră se face cu card, acelaşi care permite ulterior conectarea la curent. Din hol în partea dreaptă era uşa de la baie, iar în faţă era intrarea în cameră. Camera a fost spaţioasă dotată cu trei paturi single, două mai late şi unul puţin mai îngust, pe care oricum nu l-am folosit. Cel de al treilea pat era poziţionat în locul canapelei existente în camera refuzată anterior. Mie mi-ar fi fost mai utilă canapeaua, dar nu mai contează. Existau şi două noptiere, una între cele două paturi şi alta între patul din mijloc şi patul suplimentar. În prima seară eram prea obosiţi pentru a mai muta mobilele prin cameră, dar a doua zi am lipit cele două paturi, astfel fiecare din noi beneficiind şi de propria noptieră. Mai greu a fost să mutăm telefonul fix, al cărui cablu ajungea cam la limită, nu că mi-ar fi folosit el prea mult, dar mai vorbeam cu prietenii, când aveam internetul oprit, altfel comunicând între noi doar pe Whatsapp ????. Paturile au fost confortabile, saltelele ok, chiar dacă era loc şi de mai bine, am avut câte două perne fiecare, pe alese şi ne-am odihnit foarte bine.

Aerul condiţionat a fost în sistem centralizat cu reglaj individual şi a funcţionat foarte bine, fiind suficient de silenţios pentru a-l putea lăsa pornit şi peste noapte.

Pe partea opusă balconului aveam un corp în care era mascat minibarul, având deasupra setul de preparare a ceaiului şi cafelei şi o oglindă şi în continuare era dulapul. Primeam câte două trei sticle de apă plată în fiecare zi, apă pe care o foloseam pentru a face ceai la cana electrică, dar şi pentru a ne spăla pe dinţi, ştiut fiind faptul că în Egipt apa de la reţea nu este potabilă şi noi nu am vrut să riscăm nimic. În minibar am avut la sosire câte o doză de suc din gama Pepsi şi nu au fost completate ulterior. Am avut un dulap foarte încăpător cu trei uşi, cu rafturi şi cu bară pentru umeraşe, cu un număr suficient de umeraşe, dar şi seiful electronic, cu utilizare gratuită, în care ne-a încăput şi laptopul pe lângă acte, bani şi alte cele.

Pe partea stângă am avut un suport pentru bagaje, cu rol de pantofar în partea inferioară, apoi un birou lung cu uşi şi sertare, o oglindă, un scaun şi un lampadar. Televizorul cu ecran plat era fixat pe perete. Avea mai multe canale, dar niciunul în limba română, însă pe mine oricum nu mă interesa altceva decât să fie funcţional ca să ascult muzică.

Balconul era de dimensiuni normale, cu vedere la acoperişul bungalow-urilor din faţă, dar şi la mare, astfel că, fără să plătesc nimic în plus, îmi beam dimineaţa cafeaua în balcon admirând marea. Mi-a plăcut! Balconul era dotat cu două scaune din ratan şi o măsuţă cu blat de sticlă, plus o scrumieră. Lipsea uscătorul de rufe, pe care însă l-am regăsit în baie, mai precis în cabina de duş :D, dar nu l-am folosit preferând să ne uscăm costumele de baie pe scaunele din balcon, la aer şi la soare.

Baia era foarte mare şi curată. Am avut cred una din cele mai spaţioase cabine de duş, tip walk in, întâlnite până acum, lungă cât toată lăţimea băii. Baia era dotată cu uscător de păr, oglindă de machiaj, gel de duş, şampon, balsam, loţiune de corp, săpunuri solide, cască de duş, şerveţele, completate în fiecare zi. Prosoapele au fost albe, curate, personalizate şi zilnic au fost schimbate toate prosoapele folosite, chiar dacă nu le lăsam pe jos.

Curăţenie în cameră s-a făcut în fiecare zi în cursul dimineţii, podeaua era spălată cu mopul, baia era igienizată, cameristul nostru a fost destul de conştiincios. I-am lăsat în fiecare zi câte 1 USD, iar la întoarcerea de la plajă găseam pe pat felurite figurine din prosoape. În primele două zile nu a schimbat lenjeria de pat, în timp ce în camera alăturată la prietenii noştri o schimbase în fiecare zi, deşi aceştia l-au recompensat abia la sfârşitul sejurului. Cum l-am întâlnit i-am explicat că vreau să-şi facă treaba mai bine, să schimbe zilnic şi cearşafurile, chiar dacă mai mult mă interesa schimbarea feţelor de pernă, ca să nu ajungem la reclamaţii. A înţeles perfect mesajul şi s-a conformat.

O problemă a constituit-o prezenţa ţânţarilor, mulţi şi însetaţi. Noi am rezolvat-o imediat folosind aparatul electric cu pastile fără de care nu plecăm niciodată de acasă, însă nu ar fi fost rău dacă ar fi existat plase de ţânţari la uşa de la balcon. Am rezolvat problema doar în cameră, pentru că seara pe balcon sau la bar eram victime sigure, mai ales eu. Aşa am ajuns să mă roage toţi să mai stau cu ei seara, deoarece atrăgeam un număr mare de ţânţari, iar după plecarea mea erau şi ei atacaţi fără milă.

Există un restaurant principal şi vreo trei restaurante a la carte la care puteam merge gratuit o dată pe sejur, cu rezervare prealabilă. Noi nu am reuşit să ajungem, fiecare aştepta pe celălalt să se ducă să facă rezervările şi aşa am ajuns în ultima zi de sejur când am vrut să mergem la restaurantul cu specific arăbesc şi nu mai erau locuri disponibile, astfel că am mâncat toată săptămâna doar la restaurantul principal şi de câteva ori la prânz la snack restaurantul aflat în apropierea plajei.

Pentru mine, mâncarea oferită a fost sub aşteptări. A nu se înţelege că absenţa porcului m-a deranjat, deoarece ştiam exact unde merg şi nici că nu am avut ce mânca, chiar dacă opţiunile mele au fost foarte limitate, însă faptul că am reuşit performanţa de a mă întoarce acasă cu exact aceeaşi greutate ca la plecare după o săptămână petrecută într-un resort all inclusive spune multe.

La micul dejun principala variantă a constituit-o clasica omletă, care putea fi „personalizată” altfel în fiecare zi, în funcţie de preferinţe, angajatul care făcea omlete având o viteză incredibilă, astfel că timpul de aşteptare era redus la minim. Însă eu nu am mâncat omletă decât într-o singură dimineaţă, în rest plictisindu-mă de ouăle prăjite. Sortimentul de brânzeturi era limitat la două trei feluri de brânză, doar una pe gustul meu, şi unul maxim două feluri de caşcaval, cel oferit zilnic având gust mai degrabă de săpun :D. La fiecare două zile mai găseam carne afumată de vită făcută pe plita electrică, dar împărţită cu mare zgârcenie de cel care făcea omlete, noi neavând posibilitatea de a ne autoservi, aşa cum mi s-ar fi părut normal. Existau şi cereale, lapte, fructe şi prăjituri, dar eu nu pot să mănânc fructe dimineaţa, iar mezelurile lor fără carne de porc nu mi-au plăcut, dar nici în Turcia nu m-am omorât vreodată cu mezelurile din acelaşi motiv.

Cafeaua din restaurant era doar de la aparate, cafea instant în diverse variante, băubilă, dar proastă oricât încercam eu să o mai reglez din lapte.

Au fost zile în care am plecat de la micul dejun fără a mă fi săturat, ceea ce nu mi s-a întâmplat până aici nicăieri. Prieteni de-ai noştri ajunseseră să nici nu mai vină la micul dejun coborând direct la plajă şi trimiţând pe unul din ei să ia din restaurant doar câteva iaurturi.

Pentru masa de prânz aveam varianta de a merge sus la restaurantul principal sau de a mânca la Snack-ul aflat în apropierea plajei şi a piscinei. De cele mai multe ori am ales varianta snack-ului, cea mai comodă pentru noi. Aici am mâncat zilnic aceleaşi lucruri, dar măcar erau proaspăt preparate. Nu au lipsit clasicii hamburgeri/cheeseburgeri, ok, nimic special, pizza pentru care de obicei stăteam la coadă, o pizza foarte simplă, chiar săracă aş putea spune în comparaţie cu pizza „cu de toate” cu care suntem obişnuiţi noi în România, dar surprinzător de gustoasă, cu blat subţire şi uşor crocant, exact pe gustul meu. Tot aici mai erau ceva variante de peşte pane sau fish fingers, vinete sau dovlecei pane, nuggets de pui sau pacheţele de primăvară (spring rolls). Ok, dar plictisitor. Ne luam mâncarea dorită pe farfurii şi ne mutam la mesele din zona terasei, unde era şi barul.

După câteva zile am încercat să luăm prânzul în restaurantul principal, în speranţa de a mânca mai sănătos. A fost o decizie total neinspirată. Am avut neplăcuta surpriză de a primi vită la cuptor veche, de nemâncat, de la colţul în care un bucătar tranşa carnea în faţa noastră punându-ne numărul de bucăţi dorite direct în farfurie. Am încercat şi supa cremă de fructe de mare – o altă dezamăgire. Nu sunt eu mare fan peşte şi fructe de mare, ar am mai gustat prin alte ţări şi chiar mi-a plăcut, însă nu şi aici. Am cerut şefului de sală câte un castron cu iaurt, deoarece ei nu ofereau iaurt decât dimineaţa, în rest doar la cerere, iar prânzul nostru a constat în lipie caldă cu iaurt. Am plecat nervoşi şi destul de flămânzi de la masă, lăsându-i pe prietenii noştri să se certe cu şeful restaurantului pe tema mâncării vechi şi stricate şi a uleiului deja negru în care prăjeau peştele. Eu eram prea dezamăgită:(.

La cină am mâncat doar la restaurantul principal şi a fost mai ok, dar tot slab sub aşteptările mele. În fiecare seară am găsit cel puţin un fel de mâncare interesant şi tentant, afară pe terasă în zona grătarelor, cu excepţia peştelui care era nelipsit zi de zi în două-trei sortimente, dar din care eu nici măcar nu am gustat, însă prietenii au fost mulţumiţi. La fel, nu am fost tentată nici de vitrina cu sushi, prezentă seară de seară, dar eu nu sunt fan.

Băuturile erau comandate la ospătari şi aduse la masă cu promptitudine de aceştia chiar şi când restaurantul era plin de turişti. Dacă aveam o comandă mai specială, puteam merge foarte bine şi noi la barul restaurantului să ne luăm ce doream de băut. Vinul roşu a fost pe placul meu, iar berea a satisfăcut cu succes nevoia de hidratare a soţului meu.

Prăjiturile şi torturile au fost destul de variate, dar nimic deosebit. M-au impresionat doar la cina cu specific egiptean, când toată mâncarea a fost peste aşteptări, iar dulciurile lor tradiţionale au fost o adevărată nebunie, făcându-mă să uit de calorii, de glicemie, de tot. Însă doar cu o floare nu se face primăvară.

Din punctul meu de vedere, consider un minus faptul că pe terasa restaurantului fumatul era interzis, fiind obligaţi :D ca, imediat ce terminam de mâncat, să ne mutăm alături pe terasa barului unde puteam fuma. Seara mai era cum era, dar dimineaţa după micul dejun era chiar neplăcut, deoarece terasa era în plin soare, puternic dinainte de ora 8 a. m.

Şi o chestie amuzantă legată de mâncare: la intrarea în restaurantul principal era un panou pe care actualizau zilnic informaţii referitoare la cantitatea de mâncare (în kilograme) aruncată în ziua precedentă şi la numărul de persoane care ar fi putut fi hrănite din acea mâncare risipită de noi.

Una peste alta, eu personal am fost nemulţumită de mâncare, am avut ce alege să mănânc, nu am slăbit, dar nici nu m-am îngrăşat după săptămâna petrecută la acest hotel de cinci stele all inclusive.

Cei care preferă peştele au fost mai mulţumiţi decât mine, la fiecare prânz şi cină având mai multe opţiuni de peşte din care puteau alege. Şi fanii mâncărurilor italieneşti ar fi fost încântaţi de pastele variate şi bine gătite. Cu ani în urmă înainte de schimbarea managementului, hotelul era plin de italieni, bine şi acum erau încă în număr mare, şi se pare că au păstrat bucătarul şi specificul italian, judecând după gama variată de paste gătite în fel şi chip şi foarte apreciate de cei amatori. Am mâncat şi eu una-alta, mi-a plăcut, dar... prea mulţi carbohidraţi.

Am mai fi putut lua cina şi la restaurantul Basilico, de la nivelul recepţiei, dar mâncarea era aceeaşi ca în restaurantul principal. Acesta se deschidea după cel principal, cred că pentru evitarea aglomeraţiei. Avea o terasă superbă cu o vedere foarte frumoasă la mare, dar am fi fost pradă ţânţarilor, aici neexistând plase de protecţie ca pe terasa restaurantului principal.

Existau mai multe baruri.

Lobby barul avea program non stop, aici primeam cele mai „elaborate” cocktailuri şi a fost singurul loc din resort unde am descoperit un espressor profesional de cafea, bine ascuns :D, dar funcţional, deci singurul loc unde puteam bea o cafea bună, adevărată . Dar şi aici trebuia să stai cu ochii pe barman şi să insişti, deoarece, orice ai fi comandat, „reflexul” lui era să-ţi ofere cafea instant de la „tonomat”. Însă lobby barul avea un defect: era exclusiv indoor, astfel că eu nu l-am prea frecventat, mai mult pentru cafelele pe care le luam pe terasa de lângă restaurantul principal sau în cameră.

The Terrace Lounge, cu program 13.00 – 24.00, în realitate pe la ora 23.00 închideau , este barul de pe terasa adiacentă terasei restaurantului principal şi a fost barul frecventat de noi seară de seară. Băuturile au fost relativ ok, nu la fel de reuşite precum cele preparate la Lobby Bar, dar acceptabile. În plus, am beneficiat seară de seară de muzică live, mici show-uri în unele seri, urmate de discotecă. Marele dezavantaj pentru noi a fost dat de prezenţa ţânţarilor în număr foarte mare, eu fiind victimă sigură a micilor vampiri.

Oriana/Gamila Beach Bar, cu program 10.00 – 18.00, era barul din apropierea plajei, cel care deservea şi snack restaurantul disponibil pentru masa de prânz şi care seara funcţiona ca restaurant a la carte cu specific arab. Noi mergeam aici doar la prânz pentru o băutură în timpul mesei, nefiind prea aproape de zona în care făceam noi plajă.

Fiecare piscină avea propriul bar, cu program 10.00 – 18.00. Noi nu l-am frecventat decât pe cel de la piscina principală, aflat în drumul nostru spre şi de la plajă, tot de aici aprovizionându-ne cu băuturi pe plajă. Splash Pool Bar avea şi secţiune de swim-up bar, testată de noi pentru nişte poze haioase.

Seara până după miezul nopţii mai aveam varianta de a merge la Victoria Pub (18+), indoor, dar nu am mai ajuns şi acolo.

Mai exista şi Yazol Shisha Cafe, cu program 16.00 – 01.00, cu plată, dar când aveam atâtea baruri incluse în concept, unde puteam bea gratuit tot ce doream, nu am simţit nevoia să merg la un bar la care trebuia să plătesc.

Main Pool, cu adâncime variabilă 80-150 cm era cea mai frumoasă piscină din resort şi cea mai solicitată, aici având loc şi diferite activităţi ale echipei de animatori. În jurul acesteia erau şezlonguri în număr suficient pentru cei doritori, sub copertine, erau şi balansoare, duşuri şi cabine de schimb. Se practica şi aici metoda rezervării cu prosoape, multe şezlonguri fiind ocupate doar de prosoape :D dimineaţa când treceam în drum spre plajă. Există şi secţiune pentru copii cu adâncimea de 55 cm.

Există şi un chioşc de unde se iau prosoapele pentru plajă, gratuit în baza cardurilor primite la cazare, şi se pot schimba oricând, după dorinţă.

Relax Pool, piscina de relaxare destinată doar adulţilor, este mai mică decât piscina principală, cu adâncime variabilă 50 – 150 cm, încălzită pe timpul iernii. Dacă aş fi fost fan piscină, cu siguranţă, aici mi-ar fi plăcut să stau. Exista şi aici Oasis Pool Bar, oferind aceeaşi gamă de băuturi ca şi celelalte baruri, dar nu existau mese, turiştii luându-şi băuturile de la bar la şezlong.

Family Pool este o piscină mai mică, cu adâncime variabilă 95 – 165 cm, încălzită pe timpul iernii, cu secţiune pentru copii, adâncime 55 cm, şi propriul bar situată la capătul resortului. În perioada sejurului mei, zona respectivă nu era deschisă pentru turişti, eu bănuind că ar avea loc ceva lucrări de renovare la bungalow-urile aflate dincolo de gardurile cu plasă de mascare.

Aqua Parkul, cu opt tobogane pentru adulţi şi patru pentru copii, cu program 10.00 – 12.00 şi 15.00 – 17.00, ca peste tot :) pe noi nu ne-a interesat, dar pentru cei cu copii poate constitui o modalitate plăcută şi distractivă de petrecere a timpului. Toboganele par destul de noi şi de variate, fără a avea totuşi un grad de dificultate prea ridicat, dar ok pentru un aquapark de hotel. Amatorii de asemenea distracţii pot solicita cazare la bungalow-urile din zona aquaparkului, beneficiind de şezlonguri pe terasa propriei camere de unde pot accesa imediat toboganele dorite. Exista şi aici Aqua Pool Bar, 10.00-18.00, care rezolva nevoile de hidratare ale turiştilor.

Plaja proprie a hotelului are o lungime de 230 metri. Este amplasată pe mai multe niveluri din cauza terenului terasat. Partea „clasică” a plajei, cea pe unde se intră în mare, nu este strălucită, este destul de îngustă, cu nisip grosier, probabil adus, amestecat cu ceva pietricele. Intrarea în mare este foarte lină în prima parte, pe coral plus ceva nisip, deloc plăcut sau tentant pentru mine, dar singura variantă pentru copii şi pentru cei care nu ştiu să înoate. Există şi golfuleţe practic fără plajă, iar în mare cu stânci mari. În poze, dar şi în realitate, nu arată deloc încurajator. Mie mi-a plăcut, am stat doar la plajă la mare, nu la piscină, dar alţii ar putea fi nemulţumiţi şi din acest motiv, indiferent de nota oferită de mine la acest capitol, recomand vizionarea pozelor pe care le voi ataşa pentru o alegere în cunoştinţă de cauză.

În prima dimineaţă am ajuns mai târziu la plajă şi nu am mai găsit şezlonguri şi umbrele libere fix pe plajă, am fost puţin dezamăgiţi, dar ne-am repliat rapid alegând să facem plajă pe prima terasă deasupra mării, unde am găsit locuri pe alese şi pentru tot grupul chiar în primul rând.

Ne-a plăcut atât de mult acolo, încât în zilele următoare, chiar dacă erau locuri libere pe plajă şi între timp mai descoperisem o altă plajă tot a hotelului nostru în următorul golfuleţ, foarte aproape de barul de la plajă, noi am preferat să stăm tot pe această terasă cu nisip adus, care ne-a oferit linişte şi intimitate şi o perspectivă superbă asupra mării.

Veneam din mare, urcam câteva trepte, treceam pe la duş, eventual şi pe la bar  şi apoi ne relaxam pe şezlong.

„Plaja noastră” era curată, periodic treceau angajaţi care adunau paharele goale şi goleau „coşurile” de gunoi. Mai treceau şi alţi angajaţi de la centru spa care ne ofereau masaje şi alte servicii sau cei de la centrul de diving şi excursii, care ne ofereau diverse excursii pe mare, pentru snorkeling şi scufundări. Pe mine m-au lăsat în pace după prima abordare, când le-am zis că nu văd rostul de a merge cu barca în larg spre insula Tiran, când pot face snorkeling gratuit chiar la capătul pontonului, unde beneficiam de un recif de corali minunat. Puţin încurcat, tipul a recunoscut că am dreptate.

Coboram câteva trepte şi ajungeam pe plajă şi la intrarea pe ponton. Tot aici era şi un alt chioşc pentru prosoape de plajă şi un centru de diving şi alte sporturi acvatice.

De fapt, noi ne aflam între două pontoane, al nostru şi al hotelului alăturat, în unele zile preferând să folosim pontonul vecinilor, mai lung, dar mai stabil puţin decât al nostru, fiind mai puţin expus valurilor. Angajaţii hotelului vecin nu erau prea încântaţi de prezenţa noastră acolo, dar nici nu ne-au interzis categoric accesul :). Problema nu era că le foloseam pontonul, ci că salvamarul lor trebuia să ne supravegheze şi pe noi să nu ne înecăm pe acolo, apa fiind adâncă de câţiva metri.

Pontonul

Nu prea ştiu cum să descriu acest aspect, impresiile mele fiind contradictorii. Să zicem că a fost un rău extrem de necesar :).

Pontonul hotelului nostru, dar şi ale altor hoteluri din zonă, este „construit” din balize flotante. Are o lungime de 68 metri, mai scurt faţă de altele, dar suficient. Are „balustrade” din frânghie fixată din loc în loc de nişte ţevi. Problema principală o constituie faptul că este extrem de instabil şi trebuie să faci eforturi pentru a-ţi menţine echilibrul când mergi pe acesta. Al doilea aspect negativ este legat de faptul că plasticul din care sunt făcute balizele se încinge rău din cauza soarelui, fiind obligatorie folosirea papucilor de orice fel, însă hotelul nu a considerat necesar să pună o avertizare în acest sens chiar la intrarea pe ponton. La prima utilizare a acestuia, m-a deranjat acest lucru, balizele fierbinţi obligându-mă să cam ţopăi ca ursul până am ajuns la capătul acestuia, sport deloc indicat pentru glezna mea recent entorsată, dar ulterior am folosit doar papucii de apă, utili şi pentru snorkeling şi nu am avut nicio problemă.

Prietenul nostru a fost mai puţin norocos decât mine, rănindu-şi grav tălpile pe ponton chiar de la prima baie în mare, cu drumuri la spital pentru tratament timp de trei-patru zile şi un sejur ratat pentru el, care a făcut doar două băi în mare, cea cu ghinion din prima zi şi una de adio înainte de plecare, după vindecarea rănilor. Deci, aviz amatorilor!

În vreo două dimineţi, din cauza valurilor, accesul pe ponton a fost interzis până spre prânz când marea s-a mai liniştit.

Mi-ar fi plăcut un ponton stabil, de lemn, de exemplu, cum am avut la Tropitel, lung de mă plictiseam mergând pe acesta, cu scări mai ok pentru intrarea în mare, cu duş pentru înlăturarea sării înainte ca aceasta să se usuce pe corp, dar cei de la hotel au motivat că nu li s-a permis un altfel de ponton decât plutitor pentru protejarea recifului de corali. Posibil să aibă dreptate, nu ştiu.

Aşa cum am menţionat mai înainte, posibilitatea unui snorkeling de calitate chiar pe plaja hotelului a constituit un argument decisiv în alegerea unui hotel mai ieftin, sub nivelul cu care eram obişnuită, şi nu m-am înşelat deloc referitor la acest aspect, informaţiile culese de pe net confirmându-se în totalitate.

Marea Roşie este minunată! Caldă, curată, sărată. Dar eu ştiam deja acest lucru, după ce o „cunoscusem” deja în vacanţele reuşite petrecute în Iordania în 2016 şi în Sahl Hashhesh în 2018, când m-am indrăgostit de ea iremediabil.

Reciful de corali existent la capătul pontonului mi-a dezvăluit din nou o incredibilă lume subacvatică, corali minunaţi şi o multitudine de peşti multicolori. Cu greu pot exprima în cuvinte cele văzute acolo zi de zi, poate pozele să mă ajute. Şi la Tropitel anul trecut avusesem parte de un recif superb, poate unic în zonă, dar acesta era puţin diferit, fiind la apă adâncă de câţiva metri. Senzaţia era cu totul diferită, altfel priveam aici de deasupra întreaga lume a adâncurilor aflată sub mine. Soţul meu aprecia că este mai periculos aici decât dincolo, unde stăteam ca într-o piscină, în unele locuri putând atinge fundul mării, ceea ce aici era exclus. Din sutele de poze analizate înainte de plecare, am impresia că aşa este snorkelingul peste tot în Sharm, mai palpitant, dar la fel de atractiv.

Masca specială pentru snorkeling mi-a fost şi aici de mare folos, vizibilitatea sub apă fiind foarte bună, având în plus şi avantajul, important pentru mine, de a putea respira, normal, pe nas, ceea ce nu ar fi fost posibil dacă aş fi utilizat ochelari şi tub. Şi papucii speciali de apă mi-au fost de folos pentru a nu mă zgâria atunci când valurile mă aduceau periculos de aproape de corali.

Deşi snorkelingul pare o activitate destinată exclusiv celor care ştiu să înoate, eu zic că nu este aşa. Practic oricine poate încerca, folosind o vestă de salvare, pentru un plus de siguranţă, şi cu masca potrivită. Marea este foarte sărată şi te ţine la suprafaţă, nu ai nimic altceva de făcut decât să pluteşti pe burtă, cu capul în apă, dar la suprafaţa acesteia, să admiri şi să filmezi puzderia de peşti multicolori care mişună pe sub tine. Şi vei uita de toate :).

Există un club pentru copii, cu program 10.00 – 12.30 şi 15.00 – 17.00, în apropierea piscinei principale şi a plajei, cu diverse activităţi în care animatorii antrenau copiii cu vârste între 4 şi 12 ani. „Copilul” grupului nostru nu a fost deloc interesat, preferând alte activităţi, făcând aceleaşi lucruri ca şi noi, cu mult curaj pentru vârsta respectivă.

Seara organizau minidisco fie la Amfiteatru, fie pe scena de la Terrace Lounge.

A existat o echipă de animatori tineri şi foarte activi, care reuşeau să atragă un număr mare de turişti în diverse activităţi, dintre care voi enumera: fotbal pe iarbă, volei pe plajă, darts, boccia, belly dance şi lecţii de dans, aerobic, pilates, yoga şi meditaţie, tenis de masă şi de câmp şi altele.

Seara, variantele de petrecere a timpului liber erau: ascultai muzică live pe terasa barului, eventual mai şi dansai pe hituri la modă, dar şi arăbeşti sub îndrumarea animatorilor care ne învăţau paşii, mergeai la amfiteatru la spectacol sau plecai cu taxiul la shopping prin Old Sharm.

Hotelul dispune de un centru SPA, cu plată; eu nu am fost, de o sală de fitness, cu acces gratuit, dar nici aici nu am fost, de teamă să nu slăbesc cumva :D.

Există şi ATM în interiorul hotelului, util celor care doresc să schimbe bani în lire egiptene, poate la un curs mai bun decât cel de la recepţie, în funcţie de card şi de banca emitentă a cardului.

Internetul wireless oferit gratuit de hotel a funcţionat impecabil absolut peste tot: în camere, în recepţie, restaurant, baruri, la piscine, pe plajă şi chiar şi pe ponton. Mult peste aşteptări. Preventiv, eu îmi cumpărasem o cartelă locală cu 8GB trafic de date încă de pe aeroport la sosire, dar nu a fost necesară folosirea acesteia nicăieri pe teritoriul resortului. Am comunicat între noi folosind doar Whatsapp şi cu prietenii de acasă tot prin intermediul internetului care a funcţionat perfect şi pentru apeluri video.

Despre asigurările medicale de călătorie. Voi aminti că noi am avut asigurări storno şi medicale oferite de agenţia touroperatoare şi incluse în costul sejurului. Prietenul nostru care şi-a rănit tălpile pe ponton, a apelat-o pe reprezentanta agenţiei locale pe internet, transmiţându-i câteva poze, extrem de sugestive, cu rănile suferite. I-a răspuns imediat indicându-i paşii de urmat şi contactând medicul cu care colabora, care a trimis o maşină care să-l transporte la cabinetul acestuia aflat în cadrul altui resort, la vreo 15-20 kilometri distanţă de al nostru. Acolo a primit tot ajutorul de care avea nevoie, a fost pansat şi tratat, revenind la medic şi în următoarele trei zile, maşina trimisă de medic luându-l din faţa recepţiei şi aducându-l înapoi. Nu a fost nevoie să plătească absolut nimic, totul s-a decontat pe asigurare.

Cât plăteşti, atât primeşti :D

Nu a fost totul perfect la Sunrise Diamond, dar acest lucru nu m-a împiedicat să mă bucur de o vacanţă de relaxare aproape perfectă, aşa cum mi-am dorit. Am primit servicii pe măsura preţului plătit, unul mai mic de această dată şi ar fi fost greşit din partea mea să fi sperat că va fi altfel. Preţul pachetului a fost de o mie de euro pentru două persoane, incluzând cazare timp de şapte nopţi la hotel de cinci stele cu all inclusive, avion, taxe şi transfer. Eu am plătit efectiv doar nouă sute de euro, diferenţa fiind în contul voucherului de Consul de anul trecut. Nu regret alegerea făcută.

Recomand hotelul în special amatorilor de snorkeling şi cu rezerve celor pretenţioşi la mâncare, celor cu dificultăţi de deplasare, deoarece poziţionarea în pantă a resortului presupune multe pante sau scări de urcat, celor cu copii mici sau care nu ştiu să înoate, deoarece plaja este posibil să nu fie pe gustul lor, dar aşa sunt plajele în tot Sharm-ul, mai stâncoase şi cu mare adâncă. Nu exclud revenirea la Sunrise într-un an cu buget mai de austeritate, pentru posibilitatea de a face snorkeling gratuit zi de zi, însă mai curând mi-aş dori să revin la un hotel mai bun, mai pe gustul meu. Şi deja am ochit vreo două :p.

---

VIZUALIZĂRI: 9458 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI