Te gândești la o vacanță în Tirol? Valea Ziller poate fi o opțiune (III)

TIPĂREȘTE

Călătorim ultimile trei zile prin Tirol, pe o rază de 50 de km de Aschau, o micuță stațiune de pe Valea Ziller unde am fost cazați.

Ziua 7 – Castelul Tratzberg + Muzeul fermelor tiroleze + Kufstein

După o zi obositoare am plănuit o zi mai lejeră. Care s-a dovedit a nu fi chiar așa pînă la urmă. Castelul Tratzberg se află la 7-8 km de Valea Ziller și l-am văzut în toate zilele când am trecut pe autostradă spre mina de Argint de la Schwaz, Highline179 sau Innsbruck. Și se vedea atât de frumos din șosea, acolo sus, pe dealul lui, încât chiar dacă nu fusese în plan am hotărât că nu putem să plecăm din zonă fără să-l bifăm și pe el.

Am ajuns ușor la castel, sunt multe indicatoare, nu ai cum să încurci drumul. Doar că nu trebuie să te oprești la prima parcare la care ajungi, pentru că după pantă mai urmează una, tot cu taxă, aceeași taxă de 0,5 EUR pe jumătatea de oră, după o jumătate de oră gratuit.

Imediat după parcare este un trenuleț (ca titicarele care circulă prin stațiunile litorale), care te duce pentru 3 EUR până la intrarea în castel. Poți merge și pe jos, este un drum foarte frumos prin pădure de aprox 1 km, dar de data asta noi trebuia să facem mai multe lucruri în ziua aceea și am luat trenulețul, cu toate că și azi îmi pare rău că am ratat plimbarea aceea.

Am avut surpriza ca șofer pe trenuleț să fie un român plecat de 25 de ani din România, care speră să se întoarcă cât de curând în țară. Lucra și locuia la castel împreună cu soția, șefii lor, proprietarii castelului, erau foarte buni cu ei, dar el visează doar la întoarcerea în țară. El ne-a activat jetonul de parcare pentru încă o jumătate de oră gratuit și ne-a obținut o reducere de grup la intrarea în castel, astfel că am plătit 11 EUR de persoană, în loc de 13,50.

Vizitarea castelului se face doar cu tur ghidat și durează o oră. Ai audio guide în 5 limbi, dar și ghid pe care îl poți întreba ce dorești.

Castelul a fost construit în sec 16 pe ruinele unui castel mai vechi, din sec 13 și a fost deținut de mai multe familii. Astăzi este în posesia Contelui Enzenberg și a soției sale. Cel mai important lucru este că păstrează foarte multe piese și picturi originale. Poți vedea scaune și mese din anii 1500, mese cu intarsii, scaune din piele, pictate de unul dintre Tițieni, dar cel mai valoros obiect din categoria lui este un dulap sculptat, care este cel mai valoros din toată zona Austria-Germania.

Am vizitat 10 camere. Dormitorul Anei, sala de vânătoare, sala de bal, care mi s-a părut cea mai frumoasă, dormitorul soțului Anei (unde era dulapul valoros), dar și curtea interioară a castelului foarte frumos pictată.

Cea mai importantă este Sala Habsburgilor făcută în onoarea lui Maximilian. Picturile de pe pereți încep cu bătălia dintre Richard și bunicul lui Maximilian, dar arborele genealogic este cel care atrage atenția. Ramura verde sunt descendenții pe linie masculină și ramura maronie, adică ramura uscată, descendenții pe linie feminină. Pe fond albastru sunt părinții. Se deosebește net de celelalte picturi, pictura lui Maximilian I cu cele două soții, dintre care una a murit.

În castel aveau toaletă, ceea ce era un lux la vremea aceea – s-au mai construit încă 200 de ani castele fără toalete. Ne-a plăcut foarte mult castelul, merită să-l vizitați, este deosebit.

Ne-am întors tot cu trenulețul, abia ne-am abținut să nu rămânem la masă la terasa de la intrare, unde un acordeonist cânta de mama focului și oamenii dansau. Acolo este și un loc de joacă pentru copii.

De la castel am plecat 22 de km până la Muzeul Fermelor Tiroleze de la Kramsach. Am plătit 8 EUR de persoană și am văzut 14 ferme tiroleze, din toate zonele Tirol-ului și filmulețe la multe dintre ele, cu povești și obiceiuri din vremurile de demult. Traseul este circular și are 3,2 km din parcare și 2,5 de la casa de bilete, dar am făcut mai mult, tot abătându-ne la o casă sau alta, iar la un moment dat am găsit Drumul Crucii cu 14 stații. Trebuie să-ți rezervi vreo trei ore pentru acest muzeu.

De acolo am făcut din nou un tur de forță ca să ajungem la Fortăreața din Kufstein, care a fost pe lista noastră, dar și să ajungem într-un final la Mishu a noastră, pentru că ne-am tot chinuit să ne vedem și nu ne-a ieșit deloc.

Pentru că ne-am hotărât spontan, la fel am luat-o și pe ea, ca din oală. Ne-am întâlnit, am obținut și o reducere de 10% pe baza abonamentului ei de cetățean de onoare al orașului, așa că am plătit 11 EUR de persoană în loc de 12 și din păcate nu pot să vă descriu prea bine fortăreața pentru că mai mult am stat de vorbă cu Mishu. Dar a făcut-o ea foarte bine într-un articol dedicat, așa că cine vrea mai multe detalii le găsește în articolul ei, așa cum și alte obiective pe care le-am trecut eu în revistă sunt dezvoltate foarte bine de ea.

După fortăreață am asistat la un concert de orgă și apoi am făcut o plimbare prin Kufstein, cu ghidul la dispoziție care ne-a arătat și ne-a povestit, ne-am plimbat prin orașul vechi foarte cochet, am mâncat o înghețată bună la recomandarea lui Mishu, ne-am cumpărat lichioruri de la un magazinel din centru și niște creme bune de marmotă și am reușit să bem și o bere până la urmă.

Ziua 8 – Krapfen Fest (Festivalul gogoșilor) de la Hippach + Drumul Alpin Gerlos + Cascada Krimml

V-am spus că zilele n-au prea semănat cu ce vorbisem de acasă sau chiar cu ce vorbeam, acolo fiind. Stabileam ceva pentru ziua următoare, iar seara ne suceam în funcție de ce mai aflam prin plimbările noastre, ce mai citeam pe afișe sau ce mai auzeam pe la punctele info.

Pentru ziua aceasta stabilisem Drumul Alpin Gerlos și Cascada Krimml. Cu toate că o mai văzusem era obiectivul de la capătul drumului și era păcat să ajungem până acolo și să facem cale întoarsă fără s-o revedem.

Pe drum am văzut un afiș cu Krapfen Fest – Festivalul gogoșilor de la Schwendan, lângă Hippach cu intrare și parcare liberă, cu o paradă populară la deschidere și apoi muzică, mâncare și dans toată ziua.

Noi nu voiam să stăm toată ziua la festival, dar parada aceea ne încurca foarte tare pentru că era în prima parte a dimineții. Așa că am hotărât să vedem parada, apoi să mergem pe drumul alpin și la cascadă și apoi să ne întoarcem și să rămânem la festival până când se termină.

Înainte de intrarea pe Drumul Alpin Gerlos am dat de lacul artificial Durlassboden la care ne-am oprit pentru că parcarea era plină de mașini și ne-am imaginat că trebuie să fie ceva frumos acolo sus.

Am lăsat mașinile în parcarea de la șosea și am urcat până sus, deasupra barajului preț de câteva minute. Într-adevăr o zonă foarte frumoasă, un lac înconjurat de munți unde au loc diverse activități și pe apă, unde am înțeles că poți să înveți să navighezi, aici fiind una dintre școlile de navigație ale Austriei, dar și pe uscat, foarte mulți bicicliști făcând turul lacului prin pădurile pline de poteci. Am mers și noi până în capătul celălat al barajului și am făcutt o plimbare scurtă prin pădure și până la lac.

Ne-am despărțit cu greu de zona aceea pentru că era o vreme foarte frumoasă și ne-ar fi plăcut să mai zăbovim la soare la terasa de acolo, plină de oameni. Ca și curiozitate: linia care separă landurile Tirol și Salzburg trece exact prin acest lac.

De la baraj doar noi am mers spre Pasul Gerlos, ceilalți întorcându-se la festival. Drumul alpin începe în valea în care am fost cazați, Zillertal și se termină la cascada Krimml din landul Salzburg, între acestea fiind și lacul Durlassboden, cum am zis, pentru care ne-am mai oprit de câteva ori.

Intrarea în Gerlos Alpenstrasse din Parcul National Hohe Tauer, din Land-ul Salzburg a fost 9,50 EUR. Drumul Alpin Gerlos seamănă cu Transfăgărășanul nostru. Este de fapt o șosea prin pădure, de aprox 20 km, un drum cu serpentine și puncte de view spre cascada Krimml, foarte spectaculoasă și de la distanță, parcuri pentru copii și telecabine. Dar pentru noi a fost mult mai frumos pe Drumul Alpin Zillertaler din prima zi decât pe Gerlos.

La capătul drumului alpin am plătit 5 EUR parcare și am pornit către Cascada Krimml care care are o înălțime de aproape 400 de m și o cădere de apă impresionantă. Cred că este cea mai spectaculoasă cascadă pe care am văzut-o eu până acum. Intrarea la cascadă a fost 4 EUR de persoană și am făcut o plimbare doar până la baza ei. Când am văzut-o prima dată am făcut traseul de 4 km prin pădure, cu mai multe platforme de belvedere, până am ajuns deasupra ei, dar acum țineam să ajungem înapoi la festivalul gogoșilor.

Până la festival ne-am mai oprit la niște sibieni de-ai lor unde am încercat și am cumpărat tot felul de bunătăți și de câteva ori pentru peisaje.

La festival am mâncat și am băut multe beri, limonade, radler, hugo (un cocktail), cafea... pentru că am stat acolo până seara când s-a terminat. Și nu în ultimul rând, am dansat dansuri austriece până nu ne-au mai ținut picioarele.

Ziua 9 – Maurach (Achensee, pentru un fel de tiroliană) + Kaiser Klamm (cheile împăratului Franz Joseph I)

La lacul Achensee ne rămăsese ceva nefăcut. Ceva ce făcuse Mishu și îmi povestise, mi-a plăcut și am vrut să văd dacă am curaj să mă dau pentru prima dată în viața mea în așa ceva. Asta trebuia să facem când am fost la Achensee pentru că eram aproape, dar pentru că n-am fost cu mașina, ci cu mocănița și pentru că ne-am dat jos după vapor și am făcut parte din drum pe poteci, abia am prins ultimul tren seara. Iar pentru Maurach unde trebuia să facem Air Rofan trebuia să mai mergem câteva sute de m spre șosea, nu mai zic că trebuia să urcăm cu telecabina sus... aveam nevoie de timp mai mult.

Cum altă posibilitate nu mai aveam, în ultima zi cînd urma să ne transferăm în apropierea Vienei pentru alte 2 nopți, fiecare și-a făcut program de voie, iar noi am ales să mergem să ne dăm cu tiroliana sau cum i-o zice la aparatura aia.

Ca să ajungem sus la 1838 de m am luat telecabina care ne-a costat 42 de EUR (două drumuri dus-întors, 2 persoane). Pe platou se fac multe sporturi (Air Rofan, parapantă, drumeții...) și sunt niște cârciumi suspendate pe stânci, cu o vedere demențială la Achensee.

Dar cum noi venisem pentru Air Rofan am achitat 11 EUR de persoană, ne-a băgat într-o cămașă de forță și ne-a dat drumul pe sârmă. Mai întâi în sus, iar apoi ne-a dat drumul la vale și am citit pe panoul info de la intrare că am prins 80 de km/oră.

La finalul experienței ne-a dat și o poză pe care au surprins-o pe când eram în aer și cu toate că mi-a plăcut foarte mult, a fost extrem de scurt și cam scump, dacă punem la socoteală și telecabina de 42 de EUR de jos. Măcar parcarea de la telecabină a fost gratuită. Și am mai avut un bonus. Când coboram cu telacabina am văzut câteva marmote și sunt primele pe care le-am văzut în sălbăticie de când ne tot plimbăm noi prin Austria.

Ziua aceasta a fost o zi de transfer și până în apropierea Vienei erau peste 500 de km. Dar nouă ni s-a părut că am scăpat repede cu Air Rohan-ul și cum la ieșirea din Kramsach spre Brandenberg ne-am întâlnit cu un indicator de KaiserKlamm (kaiser=împărat, klamm=chei), am dedus noi că alea or fi niște chei deosebite dacă sunt ale împăratului și am virat brusc spre ele.

În afară de drumul alpin Zillertaler, din prima zi, când am ajuns cu mașina până la 2020 de m, acesta a fost următorul cel mai frumos drum pe care l-am făcut în această vacanță. A fost un drum circular Kramsach – KaiserKlamm – Brandenberg – Kramsach de aprox 40 de km, extraordinar de frumos. Ne-am dus pe un munte, ne-am întors pe cel opus și pe o șosea cu două benzi, prin pădure am avut tot timpul un peisaj de vis și am întâlnit case răzlețe pline de flori.

Au fost 20 de km de la Kramsach până la casa împăratului Franz Joseph I, Kaiser Haus, unde am parcat mașina pentru 3 EUR și apoi am intrat în canionul unde Franz Joseph I venea la vânătoare. Traseul este de 1,3-1,4 km, dus-întors dar cred că au fost vreo 3 pentru că mai mergi puțin de la parcare până la intrarea în chei. Ceea ce mi s-a părut dubios a fost că nu era nici o taxă pentru intrarea în chei, lucru pe care nu l-am mai întâlnit la austrieci, unde plătești pentru intrarea pe orice potecuță unde zic ei că găsești ceva.

Cheile astea m-au făcut să plec liniștită spre casă pentru că impresia la final de vacanță era că nu am făcut câte drumeții aș fi vrut. Traseul prin chei este accesibil pentru oricine pentru că nu este cu urcuș și coborâș, ci doar o drumeție printre stânci, pe niște poteci suspendate deasupra unui râu vijelios, iar la capătul cheilor toată lumea stătea la plajă pe pietre și intrau cu picioarele în bolboacele cu apă, ceea ce am făcut și noi.

Ne-am întors la Kaiser Haus, casa împăratului Franz Joseph I, transformată acum în terasă restaurant, așezată într-un peisaj de vis, decorată și la exterior și la interior cu tot felul și cu toate că nu ne era foame soțul n-a rezistat mirosului de cârnat de cerb și s-a oprit să mănânce și să bea un cappuccino. Restaurantul este cu specific vânătoresc, iar să zăbovești mai mult în curtea aceea ar fi răsfățul suprem.

N-am plecat de acolo până nu ne-am pus ștampile care atestau că AmFostAcolo, am ieșit în șosea și am hotărât să mergem tot pe DN-uri, măcar o bucată de timp, ca să mai vedem și noi sate și peisaje mai frumoase decât pe autostradă. Așa că de la Brandenberg – Kramsach – Kundl – Worgl – St Johann – Lofer și bucata de Germania am mers pe DN și abia la Salzburg am intrat pe A8 și apoi pe A1 până la Hotel Marc Aurel, unde aveam cazare.

La 15,50 am ieșit de la Kramsach pe drumul de Viena iar la 20,05 eram la Hotel Marc Aurel din Petronell Cartnum. Am făcut 500 de km în 4,15 ore, fără nici o oprire, din care bucata Kramsach – Salzburg pe DN.

Unde/ce am mâncat pe Valea Ziller și împrejurimi

În primul rând este bine să știți că în Tirol în afara intervalelor de mese principale, prânz și seară, greu găsești opțiuni convenabile.

Pe drumul de dus, după Salzburg, am intrat în bucla aceea mică de Germania, după care urma să intrăm iar în Austria. Dar ne-am amintit că undeva prin 2004-2005, aici, în bucla asta, am mâncat cele mai bune coaste de porc din viața noastră. Toți vedeam cu ochii minții locul. Nu ne mai aduceam aminte cum îl cheamă dar speram să ne iasă în cale. Și ne-a ieșit. Imediat după Bad Reichenhall (Germania) am mers pe lângă lacul Saalach și apoi am ajuns la Baugmarten, locul cu pricina, care nu mai servea mâncare de 12 ani, se ocupau doar cu rafting-ul acum.

Ne-au îndrumat însă la 3,5 km, la un măcelar, Schneizlreuth Gasthaus, și ne-a spus că dacă nu găsim la el costițe nu mai găsim nicăieri. N-am găsit coaste la ora aceea dar am mâncat o mâncare bună de ne-am lins pe degete. Afară, la o masă în grădină, după ce le-am admirat curtea, interiorul și cârdul de gâște, am mâncat o tocană de miel picantă cu o salată verde cu dresing acru, friptură de căprioară cu sos vânătoresc, care a mers cu o salată de varză fierbinte cu scorțișoară și un pahar de vin de casă, masă care ne-a costat 30 de EUR. Dacă treceți pe lângă casa asta opriți-vă negreșit.

În stațiunea Mayrhofen am căutat din nou coastele pe care nu le mai găsisem la Baugmarten și pe care le-am căutat și pe drumul alpin Zillertaler. Am întrebat în stânga și-n dreapta și am fost îndrumați către Tirol Cafe (Stakehouse), un restaurant cu terasă chiar în mijlocul localității, dar nu servea mâncare ca lumea decât după ora 18. Până atunci doar mărunțișuri sau de băut. Era îm jur de 17 și n-am mai avut răbdare, așa că l-am întrebat noi pe tripadvisor care e cel mai minunat din zonă și ne-a trimis la restaurantul Perauer care era pe locul 3/57, față de Tirol Cafe, care era pe locul 18/57. Coastele de la Perauer s-au numit așa cum le căutam, dar nu a fost ce trebuia. Dar am avut parte de o masă bună într-un cadru excelent. Soțul a mâncat coastele alea iar eu o porție de brânză gri tiroleză cu ierburi, am băut un aperol și o bere mare și ne-a costat 37 de EUR.

Când am fost pe ghețarul Hintertuxer la coborâre am mâncat la restaurantul cu autoservire de la nivelul 1, o supă cremă de mazăre, o supă de gulaș și un ștrudel cu sos de vanilie, totul la 15 EUR.

După ce am văzut casa cu fundul în sus de la Vomp, am vrut să mâncăm la Schwaz unde tocmai văzusem mina de argint și l-am întrebat tot pe tripadvisor care ne-a trimis la restaurantul care se afla pe primul loc în zonă din alte 36, numai că servea mâncare doar între 18 și 24, iar noi eram undeva la ora 16. Pentru că în sfârșit ne-am dat noi seama că în Austria nu mănânci așa cum ți se năzare ție, ci după un program și că nu avem nici o șansă să găsim un restaurant care să ne servească la ora 16, ne-am dus la Interspar-ul din oraș pe care îl văzusem de la dus și am mâncat la mall foarte ieftin și bun, un cordon bleu cu piure, o supă de gulaș, o felie de pâine și o bere cu 7 EUR, pentru că după ora 16 toate porțiile erau la jumătate de preț. Deci, țineți minte Interspar-ul din Schwaz.

Pe malul lacului Fischer Im See ne-am întâlnit cu aceeași situație. Iar trecusem de prânz și iarăși ei nu mai serveau de mâncare decât prostioare. Până la urmă, unii au mâncat câte o supă clară și niște clătite cu pui la 5,20 EUR, dar nu am fost chiar mulțumiți. La restaurantul de acolo am găsit o româncă care ne-a și lămurit și nu ne-a recomandat să mâncăm apa chioară. Ne-a spus că seara urma să aibă mâncare foarte bună dar ne-a lămurit că după orele prânzului nu găsim nicăieri să mâncăm ca lumea.

La Gaisalm, o stație intermediară pe malul lacului Achensee, am găsit o autoservire cu niște feluri foarte apetisante. Eu am mâncat un cartof copt umplut cu sosuri, multă carne de pui și multe legume, o porție imensă din care n-am mâncat nici jumătate, iar soțul a poftit la un cârnat cu cartofi și binențeles, bere. Masa asta a fost tot 30 de EUR.

La Innsbruck am mâncat la Markplatz, piața colorată, veselă și plină de mirosuri îmbietoare de pe malul râului Inn. Am mâncat pește cu cartofi și un cârnat interesant cu cartofi, ambele porții câte 7,5 EUR și am băut 2 beri.

La Krapfen Fest – Festivalul gogoșilor de la Schwendan, lângă Hippach am mâncat un pui și un cârnat cu cartofi și am băut, după cum spuneam, beri multe, limonade, radler, hugo (un cocktail), cafea... pentru că am stat acolo până seara când s-a terminat. Cel mai mult mi-a plăcut Melchermuas, o gogoașă specific tiroleză din brânză brie, presărată cu dulceață de merișoare 7 EUR, o nebunie.

La Kaiser Haus, în cheile împărtatului, KaiserKlamm, casa transformată acum în terasă restaurant, am mâncat un cârnat de cerb, nu pentru că ne era foame, ci pentru că ne zăpăcise mirosul și peisajul.

În rest mărul de la rucsăcel, uneori câte un sandwich și multe prostii stradale.

Drumul de întoarcere

Cam asta a fost vacanța pe Valea Ziller din Tirol. Am făcut 4150 de km din care aprox 3000 de km au fost drumul dus-întors, iar restul i-am făcut alergând de colo-colo, prin jurul văii.

După încă 2 nopți la hotelul Marc Aurel, din Petronell Cartnuntum, am plecat spre casă. Noi am făcut drumul dintr-o bucată, puțin peste 1000 de km, iar prietenii noștri s-au oprit pentru o noapte la Mărginimea Sibilui, ca și la dus. Așa că, ne-am despărțit încă de dimineață. Noi am plecat imediat după micul dejun, ei au plecat puțin mai lejer.

La câțiva km de hotelul din Petronell am trecut prin Rohrau și am văzut casa în care s-a născut Haydn și apoi am intrat pe autostrăzi, am mers întins pînă la granița cu Ungaria și mai spun o dată să evitați să alimentați de la Nickelsdorf, pentru că este foarte scump, 1,6 față de 1,2-1,3 cât am alimentat în afara autostrăzilor. Apropo de benzinării, Jet și Aveni sunt mai ieftine decât celelalte.

La unguri benzina era 1,4-1,5 EUR (434-447 de forinți), dar nu am avut nevoie să alimentăm pentru că am ajuns cu plinul făcut la Petronell până la Arad.

Până la Nickelsdorf am mers pe A1, apoi am intrat pe M1 și am mers aprox 200 de km până la M0, centura Budapestei, aprox 30 de km, apoi M5 până la Szeged, Mako și apoi M43 până la Arad. Am intrat în țărișoara noastră pe A1, am alimentat la Arad și am luat-o pe drumul vechi pe care am mers extrem de bine, pentru că pe dealul acela dintre Lugoj și Săcămaș nu mai voiam să mergem cu încetinitorul. De la Arad până la Săcămaș am făcut aprox 2 ore și cred că din cauza dealului nu ieșeam mai bine dacă o luam pe autostradă.

Nu puteam să trecem prin/pe lângă Sibiu și să nu ne oprim pentru un covrig cu cașcaval. Am făcut pauză de o oră la Sibiu și apoi direcția casă, fără nici o altă oprire.

Aceasta a fost vacanța de vară, de data asta în Tirol, Austria. Cu toate că am alergat de dimineață până noaptea târziu, la final, lista noastră a rămas cu mai mult de jumătate din puncte nebifată, ceea ce înseamnă, ca întotdeauna de când o știm, că Austria va urma...

---

VIZUALIZĂRI: 1213 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI