Vienne, mica bijuterie de pe Rhône

TIPĂREȘTE

În urmă cu niște ani, googlăind în căutarea unor referințe, am dat peste ‟Vienne Gallo-Roman archeological site‟. Și m-am blocat. Site-ul era în engleză; atunci de ce era denumirea capitalei Austriei scrisă în franceză? Și ce legătură avea Viena cu galii?

Intrigată, am accesat pagina și am descoperit imediat că Vienne nu era Viena, ci un oraș francez cu un trecut interesant. M-am uitat și pe niște poze. Mi-au plăcut. După care am tras obloanele, adică nu m-a mai preocupat subiectul. Care a revenit însă în actualitate după ce ne-am decis asupra sejurului de o săptămână la Lyon și am început să caut localități în apropiere pe care să le putem vizita.

Annecy a fost prima alegere - și încă una grozavă, vezi impresii. Iar după ce am aflat că Vienne se află la numai 27 km de Lyon și am mai săpat un pic pe net, descoperind o mulțime de obiective de prima mână, hotărârea a fost luată.

Mai rămânea de stabilit ziua, și la capitolul ăsta nu prea am avut opțiuni. Sosind la Lyon într-o zi de marți, dedicată acomodării cu orașul și achiziționării biletelor de tren pentru ziua următoare către Annecy - pentru a evita aglomerația de weekend, și a Lyon City Card pentru joi, vineri și sâmbătă, nu mai puteam opta decât între duminică și luni. Și cum lunea muzeele erau închise, ‟am ales‟ duminica.

Mi-a fost teamă că vom avea parte de îmbulzeală, dar n-a fost cazul. Nu m-am mirat că majoritatea magazinelor erau închise la Vienne într-o zi de duminică. Surprinzătoare mi s-a părut însă pustietatea: foarte puțini vizitatori, în muzee am fost practic singuri. Chiar nu știu de ce orașul nu e mai bine cunoscut, având în vedere oferta sa turistică mai mult decât generoasă.

Biletele de tren dus-întors le-am cumpărat sâmbătă seara. Fiind seniori (peste 60 de ani), ne-au costat 10,80 €; ‟junii‟ plătesc 14,60 €. În cursul săptămânii trenurile pleacă, din câte am reținut, cam din 30 în 30 de minute; în weekend frecvența este redusă la o oră. La fel ca la Annecy, nici acestea nu au fost bilete ‟open‟, așa că am optat la dus pentru ora 8:20 și ne-am întors cu trenul de 15:05.

După o călătorie comodă de numai 17 minute printr-un peisaj nespectaculos, am descins în modesta gară din Vienne, care mi-a amintit de micile noastre stații CFR de provincie, de unde am pornit în plimbare.

Dar mai întâi

Orășelul cu 29.000 de locuitori este situat la sud de Lyon, în defileul săpat între Massif Central și Bas-Dauphine de Rhône, fluviul pentru care nutresc o mare slăbiciune încă din 2008, când ne-am ”întâlnit” pentru întâia oară la Arles.

Ehei, ce vremuri frumoase!

Revenind la Vienne, e cazul să adaug că orașul e înconjurat de coline și traversat de alte două râuri, Gère și Sévenne, afluenți ai Rhônului. Are multe spații verzi și a fost premiat cu trei flori din maxim patru în concursul național ”villes et villages fleuris”.

Este una dintre cele mai vechi așezări din această zonă a Franței, fiind locuit în sec. V î. Hr. de triburile gale ale allobrogilor. A fost cucerit de Iulius Caesar în timpul campaniei din Galia (58-51 î. Hr.). Tot el l-a menționat în lucrarea “De Bello Gallico” sub numele de colonia Julia Viennensis. Din perioada romană se păstrează porțiuni din zidul de apărare, teatrul antic și unul dintre cele mai bogate și valoroase patrimonii arheologice din Franța.

Allobrogii au recucerit pentru scurtă perioadă orașul și exilații romani au fondat la nord o altă colonie - Lugdunum, actualul Lyon. În perioada imperială redevine colonie şi capitala provinciei Dioecesis Viennensis, iar după adoptarea creștinismului, sediu episcopal, cu legendarul Crescens, posibil discipol al sfântului Pavel, ca prim episcop.

La începuturile Evului Mediu traversează vremuri tulburi, intrând pe rând sub stăpânire burgundă, merovingiană, lombardă, maură, francă și provensală. Între secolele IX-XI se construiesc marile locașuri religioase ale orașului: bisericile Saint-Pierre, Saint-André-le-Bas și Saint-André-le-Haut și catedrala Saint-Maurice, o capodoperă a artei romanice și gotice. În această perioadă, episcopii dețin de fapt puterea și ei sunt cei care, în 1449, au cedat orașul regatului francez. Epoca de prosperitate care a urmat s-a datorat în primul rând poziției geografice, la răscruce de rute comerciale, ca și renumelui câștigat de mare procesator de lână, pentru ca în veacurile ulterioare Vienne să se remarce prin fabricile de hârtie și prin exploatarea zăcămintelor de argint din apropiere.

Astăzi orașul este cunoscut atât pentru bunăstarea economică a rezidenților, cât și pentru moștenirea sa istorică, mulțimea de obiective turistice și evenimentele culturale găzduite, printre care festivalul Jazz à Vienne, desfășurat începând din 1981 în luna iulie.

După ce am studiat un pic monumentul ridicat în onoarea soldaților localnici uciși în războaiele din sec. XX, aflat în fața gării, am pornit pe Cours Brillier, o arteră largă, mărginită de cafenele care abia se deschideau la acea oră matinală. Pe malul Rhônului, vizavi de portul fluvial, am zărit o clădire mare și modernă: Pavillon du Tourisme, deschis iulie-august: luni-sâmbătă 9-19, duminica 9-12 şi 13.30-18; pentru orarul din restul anului puteți accesa acest site: vienne-tourisme.com/896-h ... t-contacts.html.

De aici se pot obține informații, hărți, pliante și se pot cumpăra diverse variante de bilete combinate la muzee, teatrul roman sau la Site et Musée Archéologique de Vienne-Saint-Romain-en-Gal, singurul obiectiv situat pe malul drept al Rhônului, pe Route Départamentale; musee-site.rhone.fr, deschis marţi-duminică 10-18. Muzeul a fost amenajat într-un parc cultural de 7 hectare care reconstituie un cartier rezidențial din epoca antică.

Pavilionul era închis la ora la care am ajuns noi, ceea ce nu ne-a deranjat pentru că aveam hărți și pliante luate de la biroul de turism din Lyon, iar după ce vizitasem Musée de la Civilisation Gallo-Romaine din Lyon, din lipsă de timp am renunțat la muzeul din Vienne. Nu am regretat, mai ales că aveam să facem cunoștință cu descoperirile făcute pe raza orașului vizitând un alt muzeu arheologic.

Rhônul a constituit factorul determinant în evoluția orașului. În Evul Mediu el marca granița dintre regatul francez (malul drept) și imperiul german (malul stâng), fiind ruta comercială cea mai uzitată. A asigurat succesul economic al Viennei dar a reprezentat și un factor de risc din cauza inundațiilor, cea mai mare având loc în 1840. Problema a fost rezolvată abia în anii 1960 prin construirea de baraje și de hidrocentrale și prin modificarea cursului fluviului pentru a-l face din nou navigabil. Cele două poduri care îl traversează - cel suspendat en fil de fer, datând din 1829, și Pont Maréchal de Lattre-de-Tassigny ridicat în 1949 - fac legătura cu două cartiere periferice, orașul ca atare întinzându-se pe malul stâng al Rhônului.

Partea sa veche este compactă și ușor de străbătut la pas, cu excepția dealului care urcă spre teatrul roman și punctul belvedere de pe Mont Pinet. Casele burgheze, fațadele medievale, porțile vechi bogat ornamentate, pasajele înguste, bisericile amplasate în mici scuaruri fac din orice plimbare o adevărată plăcere. În ajutorul turiștilor vin și panourile montate în apropierea obiectivelor, de pe care pot culege informații utile, iar taxele de intrare la muzee sunt modice.

Prima oprire am făcut-o la Musée Archéologique Eglise Saint-Pierre, Place Saint-Pierre, deschis marți-duminică 9.30-13,14-18, taxă 3 euro.

Construită la finele sec. V pe ruinele unui cimitir galo-roman, biserica este una dintre cele mai vechi din Franța, din clădirea originală păstrându-se planul basilical, nava și sala de întruniri a clerului, turnul și portalul în stil romanic fiind adăugate în sec. XII. După restaurări, la sfârșitul veacului XIX a fost transformată în muzeu-lapidarium, cu o colecție importantă de statui, mozaicuri, inscripții, amfore, sarcofage antice și medievale etc., inclusiv mormintele primilor episcopi canonizați ai orașului.

Multe exponate mi-au atras atenția: printre ele, mozaicurile excepționale, o parte din ele înfățișând măști de teatru - personaje din tragediile și comediile antice; statuia în marmură a Fortunei-Tychè, supranumită ”Tutela”, simbol al prosperității, o copie romană din sec. II-III d. Hr. după un original grecesc; statuile în marmură ale Dianei și lui Apollo în chip de arcaș din sec II d. Hr. ; din aceeași perioadă, un fragment dintr-un mare relief cu temă mitologică. Toate acestea au fost descoperite pe malul drept al Rhônului, pe locul unde se află situl arheologic și muzeul galo-roman.

După această incursiune captivantă în antichitate ne-am continuat traseul cu un popas într-o altă perioadă, cea a Evului Mediu timpuriu, continuitatea istorică fiind însă evidentă, căci Cathédrale Saint-Maurice (Place Saint-Paul, deschisă zilnic 9-18) a fost înălțată ca sediu episcopal în sec. V în incinta fostei redute galo-romane. Este închinată sfântului Mauriciu, soldat în legiunea tebană, majoritar formată din creștini prigoniți de împăratul Dioclețian, și adăpostește o parte din moaștele acestui martir.

Fațada cuprinde trei portaluri realizate în sec. XIV-XV, bogat decorate cu sculpturi de serafimi, îngeri, patriarhi și profeți ai Bisericii, în timp ce în interior, decorul, deși masiv refăcut, păstrează în linii mari aspectul romanic.

Unul dintre motivele pentru care am așteptat cu nerăbdarea întâlnirea cu orașul Vienne a fost prezența unui monument pe care, zărindu-l în poze, l-am asemănat imediat cu Maison Carrée din Nîmes, văzută în 2008, cu ocazia vacanței petrecute în Provence - vezi impresii. Într-adevăr, Temple dʼAuguste et de Livie este, alături de Maison Carrée, singurul templu roman conservat în Franța. Construit în anii 20-10 î. Hr. în centrul forumului, în onoarea împăratului Octavian Augustus și a soției sale Livia, după cum o atestă o inscripție, își datorează supraviețuirea transformării în sec. V sau VI în Eglise Notre-Dame-de-la-Vie. A fost înălțat pe un podium, în mijlocul unui vast spațiu public delimitat prin colonade corintiene și porticuri care confereau monumentului un aer sacru și greutatea de simbol al valorilor civice și element esențial în procesul de integrare a populațiilor urbane.

Un grup de tineri îmbrăcați în haine albe, după modelul roman, se roteau în templu cu mișcări sacadate și intonând ceva ce am crezut că sunt replici dintr-o piesă de teatru pe care o repetau. Ne-am așezat la o masă pentru o pauză de hidratare la cafeneaua din Place Charles de Gaulle, așa cum se numește acum scuarul unde se află templul. Un domn care ședea la masa de lângă noi ne-a auzit vorbind și ne-a salutat cu un surprinzător ”Bună ziua”. Evident, am intrat imediat în vorbă cu el: lucra ca inginer la uzinele Dacia, era din Vienne și revenise în orașul natal în concediu. Ce mică e lumea!

Ne-a explicat că tinerii în alb înfăptuiau un ritual repetat în fiecare dimineață de duminică. Ceva ezoteric care m-a dus cu gândul la Gregorian Bivolaru și Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut, deși n-am idee despre ce era vorba. Am mai discutat un pic cu noua noastră cunoștință despre automobilele Dacia, după care am luat-o din loc, căci timpul nu mai avea răbdare...

Pe Rue de Clercs, al cărei nume sugerează funcționalitatea de rută folosită de cler pentru a ajunge la bisericile unde slujeau, am zărit un magazin care expunea în vitrină degetare imprimate cu diverse imagini drăguțe. Ar fi fost niște suvenire grozave, dar din păcate magazinul era închis... Ceva mai departe, pe lângă noi a trecut trenulețul turistic.

La intersecția cu Rue 4 Septembre, fostă Rue des Peaux Belles, locuită cândva de blănari, în timp ce aleile alăturate aparțineau aurarilor și argintarilor, o casă interesantă ne atrage atenția. De pe panoul informativ aflăm că în sec. XVII clădirea avea un atelier de blănărie la parter. În nișa de pe fațadă, inscripționată cu anul 1697, zărim o statuie de înger, mărturie a pioșeniei locatarilor.

Drumul ne readuce pe malul Rhônului, către Musée Cloître de Saint-André-le-Bas, Cours St-André-le-Bas; deschis noiembrie-martie de marți până vineri 9-12.30,14-17, sâmbătă și duminică 13.30-17.30; aprilie-octombrie de marți până duminică 9.30-13,14-18. Atestată documentar în 831, deși ridicată probabil în sec. VI sau VII peste ruine romane, mănăstirea a cunoscut o epocă de glorie în veacul XII, odată cu adăugarea turnului și amenajarea claustrului (curtea interioară cu arcade), cel mai distinct element arhitectonic al său, pentru a decădea în perioada Renașterii, când Ordinul călugărilor cerșetori a monopolizat în mare măsură construcția și administrarea locașurilor religioase catolice.

Clădirea în stil romanic, cu contraforți și rotondă, este înfrumusețată pe latura care dă în mica grădină cu vedere spre Rhône de brâuri din plăcuțe de ceramică iar pe celelalte laturi de coloane corintiene de inspirație antică, încoronate cu capiteluri înfățișând creaturi fantastice. În claustru predomină capitelurile cu motive florale, dar într-un colț sunt expuse alte asemenea sculpturi de o varietate tematică ce m-a uimit.

Trei săli care preced accesul la claustru sunt destinate expozițiilor permanente și temporare - taxa de intrare 3,50 euro. Dintre exponate, am reținut câteva tablouri: ”Lʼharmonie: effet dʼéclairage” de Jules Cayron (1868-1940); ”Douleur et compassion” de Claude Jacquand (1803-1878), precum și o sculptură celebră, ”Cap feminin colosal: Junona? ”, sec. I d. Hr., o descoperire arheologică locală.

Un alt panou informativ ne-a anunțat apoi că am ajuns la casa care a adăpostit La Cour des Aides, o instituție fiscală și financiară publică creată în timpul Ancien Régime, perioada cuprinsă între Renaștere și Revoluția Franceză, adică sec. XVI-XVIII. Clădirea este interesantă mai ales prin prisma ușii cu două canaturi unite printr-un pilastru canelat.

De aici, doar o mică distanță ne despărțea de Hôtel de Ville (primăria), situată în piața cu același nume. Edificiul, fostă reședință a marchizului de Rachais datând din sec. XVII, o construcție de inspirație italiană cu loggia și arcade, a fost cumpărată de consiliul orășenesc în 1771 iar în 1852 i-a fost adăugat turnul cu ceas. Interiorul păstrează frescele originale cu temă mitologică, însă din păcate nu se poate vizita decât o dată pe an, de ziua porților deschise.

Ne continuăm plimbarea spre Maison du centre ancien sau Maison du pilori din Place du Pilori, singura clădire ranforsată cu bârne din lemn din Vienne, datând din sec. XV. În Evul Mediu, casa era înconjurată de hanul și spitalul administrat de clericii catedralei și de piața și hala de cereale iar în imediata sa apropiere se afla stâlpul infamiei, care a inspirat denumirea locuinței.

După demolarea hanului și spitalului, în 1938 în Square Vassy s-au descoperit vestigii antice și s-a amenajat Le Jardin Archéologique de Cybèle, cuprinzând ruinele unui cartier galo-roman: arcadele unui portic din forum, zidul sălii de întruniri, fragmente de case și terase, un basorelief cu inscripție dedicată zeiței Cybele. În Evul Mediu pe acest loc a existat un castel iar în 1782 s-a construit un teatru italian din care nu s-au păstrat însă nimic.

Din grădina înmiresmată de tufe de trandafiri se poate observa cel mai bine Mont du Pipet, colina care domină orașul, la care se accede pe Rue du Pipet, vechiul drum galo-roman. În antichitate, culmea dealului era ocupată de o platformă lungă de peste 120 m care constituia o zonă sacră, cu temple și statui dedicate diverselor zeități și formând, împreună cu teatrul aflat mai jos, un spațiu religios-cultural unitar. Pe ruinele acestor construcții s-a ridicat în secolul XI o fortăreață care avea să joace un rol defensiv major.

În sec. XIX cetățenii orașului au decis să închine locul cel mai înalt din urbe Fecioarei Maria. Între 1857-58 au construit un turn de cărămidă cu o statuie din piatră a sfintei în vârf iar în 1873 capela Notre-Dame de la Salette, ambele vizibile și astăzi.

Deși punctul belvedere amenajat constituie o atracție turistică importantă, cu vedere spre întregul oraș și spre Rhône, orarul autobuzelor într-o zi de duminică ne-a împiedicat să ajungem acolo. Ne-am mulțumit să urcăm per pedes o parte din Rue du Pipet pentru a vedea alte două obiective, aflate practic vizavi unul de celălalt.

Eglise Saint-André-le-Haut din Place André Rivoire a fost ridicată pe locul unei mănăstiri de călugărițe din sec. VI iar în sec. XVI-XVIII a adăpostit un colegiu iezuit. Și-a păstrat funcționalitatea și azi aici ființează colegiul Ponsard, un seminar teologic.

Ultima oprire am făcut-o la Teatrul antic, Rue du Cirque, deschis noiembrie-martie de marți până vineri 9.30-12.30 și 14-17, sâmbătă și duminică 13.30-17.30; aprilie-octombrie zilnic 9.30-12.30,13.30-18; taxă de intrare 3 euro.

A fost construit între anii 40-50 d. Hr., cu aproximație la jumătatea înălțimii colinei Pipet, oferind prin urmare vederi spectaculoase ale întregului oraș. Din păcate, cum în ziua aceea făcusem multe poze, bateria aparatului foto s-a descărcat chiar atunci, așa încât nu l-am imortalizat decât cu camera video. Pot însă să adaug că avea o capacitate de 11.000 de locuri, fiind unul dintre teatrele romane de mari dimensiuni, și că vara găzduiește spectacolele din cadrul festivalului de jazz.

După această ultimă vizită, ne-am îndreptat spre gară pe Rue Victor Hugo. Excursia noastră la Vienne se terminase dar amintirea micii bijuterii de pe Rhône, un orășel cu case frumoase, multe flori și mai ales cu o istorie de 2.500 de ani documentată prin vestigii galo-romane de o valoare inestimabilă și superbe locașuri creștine, avea să dăinuie în mințile noastre.

Sursa principală de documentare: vienne-tourisme.com

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1917 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI