Încremenite în timp Orheiul Vechi şi satul Butuceni

TIPĂREȘTE

Complexul muzeal sub cerul liber de la Orheiul Vechi cuprinde cele mai valoroase situri arheologie din Basarabia. El se întinde pe câteva zeci de hectare pe teritoriile comunelor Butuceni şi Trebujeni aşezate la o distanţă de cca 45 km de Chişinău. Între aceste două localităţi râul Răuţ formează un defileu săpat în straturile stâncii calcaroase. Meandrele leneşe ale Răuţului sunt mai joase în unele locuri cu 180-200 m faţă de înălţimea promotoriilor. Pe aceste promotorii viaţa a apărut cu 40000 ani în urmă.

Se pot identifica prin urmele lăsate:

- perioada cuprinsă între stăpânirea geto-dacilor şi până la invazia tătarilor în sec XII-XIV. Au fost identificate şase valuri de apărare de pământ şi piatră (sec X-II î. Hr), urme ale unei cetăţi de lemn sec. (IV-III î. HR). Deasemeni din această perioadă au rămas 350 complexe rupestre din care 100 sunt chilii săpate de călugări iar restul excavaţiuni carstice naturale folosite de oameni pentru apărare sau adăpost. Unele din peşterile săpate de oameni au o vechime de 2000 de ani. Din această perioadă datează şi ruinele unei biserici creştine construită într-un stil architectural arhaic.

- perioada Hoardei de Aur sec XIII-XIV când oraşul a primit numele de Sehr-ad- Djedid. În jurul anului 1365 a devenit capitala administrativă a ţintului supus de mongolo-tătari. Au lăsat în urmă resturi ale cetăţii de piatră, trei băi tătăreşti, Karavan Sarai, moscheea cu minaret. Studiile au precizat dimensiunule iniţiale care erau impresionante. Băile şi Karavan Saraiul erau pavate cu marmoră şi încălzirea se făcea pe sub podea prin tubulatură. Pe o piatră albă s-a găsit o inscripţie islamică în care sunt citate data şi hanul sub care a fost edificată construcţia.

- perioada ţării moldovenesti de pe ambele părţi ale Prutului sec. XV-XVI în care oraşul oriental se transformă în oraş moldovenesc. Sub Stefan cel Mare se reface şi se modernizează cu guri de foc cetatea de piatră şi se înfiinţează pârcălăbia de Orhei.

- părăsirea Orheiului vechi din motive neelucidate la sfârşitul sec XVI. Se edifică alt oraş Orheiul Nou la cca 15 km. depărtare. Cetatea de piatră este distrusă de Al. Lăpuşneanu ca urmare a angajamentului luat în faţa otomanilor de a micşora numărul cetăţilor de apărare. În 1600 Ieremia Movilă a încercat să refacă cetatea dar nu a reuşit

Pentru a vizita întregul complex ar trebui alocate două zile întregi, ori grupul nostru a beneficiat doar de jumătate de zi în care a urcat la Schitul rupestru Peştera şi chiliile călugărilor dar nu a reuşit să vadă biserica sătească Sfânta Maria (noi şi alţi câţiva nici nu am încercat să ajungem la schit din cauză că ni s-a spus că poteca foarte abruptă nu are balustradă şi e periculoasă la coborâre). Întregul grup am bătut cu piciorul satul Butuceni şi am vizitat muzeul Centrul Expoziţional Orheiul Vechi.

Pentru cine vrea să aloce 2-3 zile acestui important sit, sunt câteva pensiuni care oferă cazare civilizată şi mâncare ca la basarabeni. Noi am mâncat la vila Etnica excepţionalv. aici. Şi Iulianic a vizitat complexul turistic Eco Resort v. aici -

despre care a avut cuvinte de apreciere. O excursie făcută ca la carte, cu picioare bune, vizita pe baza hărţii pe care o veţi lua de la Centrul Expoziţional, - înafară de biserică, de schitul rupestru şi chilii- poate cuprinde: relicvele traco- getice de pe promotoriul Butuceni, vestigiile oraşelor medievale, cetatea şi o locuinţă de piatră, moscheea şi Caravan Seraiul, o biserică medievală, băile tătăreşti. Pentru 5 eu puteţi găsi un copil care să vă fie ghid. În faţa Complexului Muzeal am întâlnit doi-trei aşa zişi ghizi foarte mândri de meseria şi cunoştinţele lor.

Complexul muzeal Orheiul Vechi se află în proces de nominalizare pentru înscriere în lista Patrimoniului Mondial al UNESCO .

Satul Butuceni este o aşezare dealungul râului Răuţ în care de cum păşeşti acolo ai impresia că e încremenită în timp. Intrarea în localitate oferă un peisaj foarte frumos: jos o meandră leneşă a râului Răuţ, sus pe deal în stânga turlele bisericii Sf. Maria (construită în 1904) şi în dreapta peşterile naturale sau săpate de om în promotoriu. Drumul este colbuit şi în comună viteza maximă admisă pentru vehicule este de 10 km/h. Dealtfel vehiculul cel mai popular este căruţa trasă de un cal. Din loc în loc sunt stâlpi cu reclame pentru pensiunile care oferă cazare şi mâncare.

Unicitatea satului este dată de culoarea albastră ˝sinilie˝, numită chiar albastru de Butuceni. Cu această culoare sunt vopsite gardurile, tindele, fântânile, pereţii şi stâlpii caselor. Locuinţa tradiţională are o prispă cu patru coloane sculptate din care se intră într-o sală. În dreapta şi stânga este câte o odaie. Într-una locuieşte întreaga familie, cealălaltă e ˝odaia mare˝pentru musafiri. Camerele sunt împodobite cu ştergare, fotografii prinse de oglinda înrămată, icoane de lemn pictat, covoare, preşuri. Este o abundenţă de culori care bine dispun.

Oare cât va mai rezista nepoluat de civilizaţie acest loc păstrat acelaş de câteva secole? Primele semene de intruziune au apărut ca exemplu de ciocnire a civilizaţiilor: în timp ce în unele case la loc de cinste este încă războiul de ţesut pe un gard scria ˝no parking˝; deasemeni lângă o fântână cu ciubăr era parcată o motocicletă rusească.

Am părăsit Butuceniul reconfortată aşa cum de fiecare dată te simţi după reîntoarcerea la natură şi tradiţii.

WEB, dacă se poate:youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2324 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI