ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.11.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 06.08.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAR-2015
DURATA: 4 zile
prieteni
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 4 MIN

    I-am îmbrățișat cu privirea!

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Am fost acolo, la picioarele lor, am fost și am îmbrățișat cu privirea străbunii noștri daci, aflați în imensa Grădină Boboli, Florența.

    În ziua destinată vizitării acestui obiectiv, am pornit de dimineață de la hotelul Erina, în ideea că voi avea de căutat mult în imensitatea verde, așa cum văzusem harta de prezentare. Biletul de intrare ce cuprindea Museo degli Argenti, Galleria del Costume, Museo delle Poecellane și Giardino Boboli l-am procurat în mod special pentru grădină, unde aflasem de existența acestor statui de daci...

    Muzeele în sine mi-au luat ceva timp, în special argintăria și porțelanurile, dar gândul îmi era permanent la ei, de teamă că nu-i voi găsi așa ușor.

    Intrăm în grădina cu spații largi, grădină aflată în spatele Palatului Pitti, aranjată în sec. al XVI-lea, când întreg domeniul intră în posesia puternicii familii Medici. A fost aranjată de cei mai reputați peisagiști de grădini, ai timpului. Rezultatul a fost o grădină elegantă, în stil renascentist italian, cu alei, fântâni, statui, ornamente și decorațiuni la tot pasul.

    Oare unde să fie localizați bunii noștri? La un punct de informare iau broșura cu tot ce reprezintă și conține acest obiectiv, o răsfoiesc și privirea îmi cade pe două frumoase statui, așa cum erau în publicația din care aflasem despre existența lor. Sub fotografie scria Prizonieri Daci. Un moment de revoltă... știam că nu sunt cu mâinile legate! Constat că erau în apropiere!

    Am pornit în direcția indicată de tabelul cu harta mare a grădinii, în zona Esplanada Bachus. Impozanța lor m-a făcut să-i zăresc de departe și am grăbit pasul cuprinsă de nerăbdare, cu sentimentul că ne așteptau, că au simțit prezența în parc a unor urmași de-ai lor. Întâlnirea a fost de-a dreptul emoționantă!!

    I-am îmbrățișat cu privirea, fiecare fiind așezat pe câte un soclu de aprox. 2 m înălțime, din marmoră albă, decorate cu trofee pe fiecare fațetă. Pe una din ele, un roman mână un sclav dac.

    Condiția lor de daci liberi o atestă faptul că nu sunt cu mâinile legate. Lucrate în porfir, având dimensiuni considerabile (peste 2m fiecare, exclusiv soclul), fizionomii naturale și expresive, aceste statui au fost studiate de istoricul Leonard Velcescu, premiat de Academia Română pentru lucrarea sa intitulată ”Dacii în sculptura romană”, cu care autorul a obținut titlul de Doctor în Istorie, la Sorbona.

    Statuile sunt lucrate în porfir roșu inchis cu ușoare irizări de mov, capul și mâinile din marmoră albă, mâini așezate frumos una peste alta, așa cum stăteau bărbații în biserică la țară, în copilăria mea.

    Unul din daci poartă cușmă și opinci, are barbă și o vârstă considerabilă. Este demn, are prestanță și este frumos. Să fie oare Decebal?? Celălalt dac nu are cușmă, părul este bogat și răvășit, un fald al matiei sale, deteriorat. Este mai tânăr ca celălalt, cu o expresie de demnitate pe chipul resemnat. Este un bărbat tânăr și frumos.

    Firesc, se pune întrebarea de unde provin? Am citit că ultimul spațiu de expunere, înainte de amplasarea lor pe fațada palatului Pitti, a fost în Vila Medici din Roma. Dar locul lor inițial a fost în Forul lui Traian. Statuile au fost descoperite în urma unor săpături arheologice la Vila Lata din Roma, cumpărate apoi de un cardinal, membru al familiei Medici. Târziu, după decesul Anei Maria Lodovica, ultima moștenitoare a imensei averi a familiei, statuile (trei la număr, din care una din marmoră, aflată în Muzeul Palatului Pitti) au fost aduse la Florența, ambalate și transportate pe mare până la Livorno. Tot atunci au fost aduse și cele două socluri din marmoră. Voi posta o fotografie și al frumosului dac din muzeu, văzut un an mai târziu. Aduse la Florența, acestea au fost montate pe fațada palatului, dar vremurile tulburi și-au spus cuvântul, astfel că, în perioada de ocupație napoleoniană, au fost găsite în subsolul acestuia. Atunci au fost scoase la lumină și montate pe socluri, amplasate la una din intrările principale ale grădinii.

    Doresc tuturor celor ce pășesc în Florența, să aleagă varianta Boboli, să-i viziteze, pentru că ei așteaptă și se bucură să-și vadă urmașii. Întâlnirea să fie cu suflet curat!

    I-am admirat îndelung, i-am îmbrățișat cu privirea și le-am spus La revedere și nu Arrivederci.

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de mihaelavoicu in 11.11.17 11:08:26
    Validat / Publicat: 11.11.17 16:47:57
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Veneția, Napoli, Roma, recent Milano

    VIZUALIZĂRI: 1577 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P15 Revederea după un an!
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23150 PMA (din 24 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    5 ecouri scrise, până acum

    webmaster87
    [11.11.17 16:46:24]
    »

    Mutat, la reorganizare, în rubrica "Muzeele Florenței, FIRENZE (FLORENŢA)" (deja existentă pe sait)

    doinafil
    [12.11.17 12:40:00]
    »

    @mihaelavoicu:

    Bravo, Mihaela, ai scris frumos despre străbunii noștri daci! Statuile sunt, într-adevăr, frumoase, meritau să fie scoase din subsol și puse în valoare, pe soclurile înalte ale aleilor parcului Boboli.

    Felicitări, am citit, văzut pozele și am votat, pentru că a meritat!

    Să ai o zi așa cum ți-o dorești!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [12.11.17 14:52:45]
    »

    @doinafil: Mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Și dacii vă apreciază vorbele, pentru că spiritul lor, acum, este pe AFA.

    mishu
    [12.11.17 17:48:11]
    »

    @mihaelavoicu: Un articol surprinzator si pe care l-am citit cu mare placere. Statuile sunt impresionante si lucrate cu multa migala si atentie si asta inseamna ca si si personajelor le-a fost acordata toata atentia.

    Feliciari pentru acest articol, votat cu mare drag.

    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [12.11.17 18:57:54]
    »

    @mishu: Mulțumesc mult. Atenția se acorda personajelor importante, ceea ce înseamnă că dacii nu erau fiștecine. Și nici porfirul nu era irosit pe oricine.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    doinafil, mihaelavoicu, mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂMuzeele Florenței:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069814920425415 sec
    ecranul dvs: 1 x 1