ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.09.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Satu Mare
ÎNSCRIS: 17.07.14
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
SEP-2017
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 9, 5

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Zoo si parc de distractii Debrecen

TIPĂREȘTE

Review-urile de dinainte legate de zoo Debrecen pot forma deja o imagine destul de clara: e un loc numai bun de petrecut cateva ore sau chiar o zi intreaga, foarte potrivit pentru copii.

Multe din cele descrise de colegii AFA sunt neschimbate… — de exemplu: hipopotamul e la fel de mare si gras :) —, voi incerca sa fac un refresh si sa scriu si cateva lucruri despre parcul de distractii din aceeasi curte.

La intrare e afisat programul – de la 9 la 18, biletele se pot plati cu cardul – chestie super. Preturile sunt ceva de genul 1800 ft (cam 27 lei) pentru cei peste 14 ani, si 1300 ft pentru copiii de la 3 la 14 ani.

La intrare este o lista lunga de preturi, nu am inteles multe din ea, credeam ca sunt tot soiul de oferte, am citit: 2 adulti + 2 copii = 6200 ft, sa vezi dom’le ca este ceva reducere pentru familie, zic eu – ce fain! cand acolo, e exact acelasi pret ca si pe individual, atata doar ca e socotit deja, sa nu-ti mai bati capul :).

Parcul se intinde pe o suprafata foarte mare, cu gradina zoologica, parc de distractii – in partea stanga (mai este o intrare in dreptul parcului de distractii), sunt foarte multi copaci, e umbros si arata bine. Sunt si chioscuri cu suveniruri si tonete cu apa, sucuri, inghetata, etc.

O chestie faina – poti inchiria niste carute mici de lemn cu care sa… carutezi copiii, platesti 2000 de ft garantie – pe care-i primesti inapoi la retur, si costa 300 ft pe ora sau 900 ft (14 lei) toata ziua.

Indicatoarele si toate explicatiile sunt doar in maghiara, la intrare sunt doua fete care te indruma incoace-incolo si in engleza daca doresti. Noi am inceput vizita din partea dreapta, de la pinguini si hipopotami si dupa un circuit de cateva ore bune am ajuns de unde am plecat. Poti vedea tot soiul de lighioane si jivine, pozele atasate descriu cel mai bine situatia. Mi se pare ca sunt bine ingrijite si ca stau in spatii potrivite, desi mie mi-e cam mila de ele, impresia generala a fost una pozitiva iar pentru copii o experienta pe cinste.

Se poate fuma doar in locurile amenajate special cu scrumiere, spatiile sunt curate si bine intretinute. Toaletele sunt suficient de dese, nimic de reprosat in cele ale curateniei.

Stand langa tarcul cu emu – o specie de pasaroi din Australia auzeam un fel de muzica ciudata, ceva gen muzica africana la tobe – ma gandeam: uite dom’le ce buna treaba, le asigura si ambient animalelor :) - cand colo pasarile bateau cumva doba, scoteau bum-bum-urile infundate – superinteresant!

O alta chestie ce mi s-a parut faina, este un tarc cu oi si capre de mai multe soiuri si poti intra inauntru sa hranesti animalele. La intrare e un automat care distribuie peleti de iarba presata pe care-i oferi animalelor care-ti mananca din palma daca ai curaj :), un tip de la zoo supravegheaza oricum situatia. Asta ajuta copiii sa se apropie cat de cat de animalele domestice, sa le cunoasca macar. Noi cand eram mici… he-heeeei, aveam grija de ele cand eram pe la bunici, acum astia micii fara tableta… Din acest motiv mi se pare foarte buna ideea de a avea in gradini zoologice si animale domestice – mai sunt aici si porci si vaci si cai, pe langa oile si caprele de care vorbeam.

Pentru potolirea foamei – este un chioșc in interior cu hot-doguri, hamburgeri, cartofi pai si alte asemenea, nu cine stie ce, cu preturi convenabile, gen 5-6 lei, am pus si o poza cu meniul disponibil.

Parcul de distractii e in aceeasi curte, sunt tiribombe, roti, castele de groaza si alte cele. La intrare in complex este afisata o lista, e bine de consultat pentru ca la anumite aparate sunt restrictii la copii, legate de varsta si si inaltime. Am remarcat trenuletul cu locomotiva micuta diesel, care face manevre, mecanicul schimba macazul – o incantare pentru cei mici. Trenul face curse din sfert in sfert de ora, dar daca se aduna suficienti musterii porneste si mai des

Poti intra intr-o casulie unde pe langa cateva grozavenii de tot rasul, urci pe scari care se misca, poti sta pe scaune care te scutura, chestii facute sa-ti pierzi echilibrul – la final iesi printr-un tambur care se invarte, numai bun sa cazi si sa te rostoglesti si sa te faci de ras in fata copiilor :). Retin si o roata cu colivii, nu foarte spectaculoasa insa interesanta prin faptul ca a fost inaugurata probabil pe vremea lui Janos Kadar, foarte veche, fara sa fie nesigura.

Biletul la fiecare aparat din parcul de distractii costa 400 ft (cam 6 lei) per caciula indiferent ca e caciulita de copil sau caciula de adult. Biletele se iau de la ghiseul de la intrare sau de la chioscul de inghetata de langa.

Pe scurt – cam asta ar fi. Recomand locatia mai ales pentru familiile cu copii.


[fb]
---
Trimis de Trank in 08.09.17 15:22:01
Validat / Publicat: 08.09.17 16:48:39

VIZUALIZĂRI: 5579 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Trank); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P35 Giboni. Cel din dreapta parca ar fi la crasma :)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15600 PMA (din 12 voturi)

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmaster
[09.09.17 07:27:27]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)

— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mishu
[11.09.17 12:32:14]
»

@Trank: O recomandare buna si o poza P16 cu un comentariu super spumos. Felicitari, votat cu mare placere.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu
Alte impresii din această RUBRICĂVidampark (parc de distracţii, zoo, grădina botanică):

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046827077865601 sec
    ecranul dvs: 1 x 1