Două plaje sexi și două biserici, excursie în vestul Cretei

TIPĂREȘTE

O nouă zi, o nouă experiență.

Nu eram Eu, dar nici nu am cedat. M-am echipat transparent =)), am pus apă și cronțănele în paporniță, am plecat cu domnul C spre Vest. Distanța nu era mare dar era drum de munte și aveam în minte câteva opriri interesante.

Prima oprire a fost în Kissamos, la bomboane, ciocolată, înghețată. Cochetă și coafată, ciocolateria mi-a adus un pic de bucurie, nu sunt fan dulciuri dar nici nu le ocolesc, mă răsfăț și eu din când în când. Ne-am energizat un pic și am plecat spre coastă, spre Elafonissi. Dar, fără să dau detalii, l-am rugat pe C să se abată un pic din drum, la Falassarna.

Prin satul cu drumuri înguste, cu soarele în spinarea mașinii, am coborât spre cea mai frumoasă plajă văzută de mine în Creta. Știam, citisem, era o încântare de nuanțe, era spectaculos. Șoseaua nu e grozavă, e prăfuită bine, se coboară șerpuit și destul de abrupt, am hotărât să oprim pentru o baie și o cafea, pe prima ieșire de la drumul principal, la stânga am virat spre Playa Paraiso, o tavernă modernă cu o largă parcare. De la tavernă până la sezlonguri am mers pe „poteca” din lemn pusă pe nisipul fierbinte. La Paraiso prețurile erau măricele, meniul nu era stufos, dar pentru a nu leșina de foame găseai ceva la un 10 euro :).

Plaja Falassarna este foarte lungă, foarte lată, cu nisip deosebit de fin. Are și porțiuni cu stânci pe post de parapeți, locuri care oferă intimitate îndrăgostiților. Șezlongurile sunt de o calitate superioară, umbrelele la fel, contra cost (6 euro) aveam și un scaun pentru haine dar și o măsuță pe care am găsit o scrumieră. Ospătarii erau prezenți printre turiști, cu ajutorul atv-urilor ei satisfăceau poftele noastre. Taverna avea toaletele curate, dușurile au fost utile, parcarea era gratuită.

La Falassarna intrarea în apă este lină dar nu după mulți pași apa îmi trecea de cap, era numai bună de bălăceală. Caldă și limpede, cu turcoazul răsfățăndu-mi ochii, Falassarna nu m-a dezamăgit, a fost prințesa acestei vacanțe.

Cum timpul ne presa, soarele țipa cam tare la noi, ne-am scăldat de câteva ori dar nu am închiriat șezlonguri, am băut o cafea, un suc și un frappe, ne-am urcat în mașină și am pornit spre Chrisoskalitissa, mănăstire „dedicată” Fecioarei Maria și Sfintei Treimi. Citisem despre mănăstire că e un loc interesant, seamănă cu o fortăreață, e așezată pe vârful unei stânci, la 35 de metri înălțime.

Am parcat la umbră, în parcare era un nene cretan care vindea fructe direct din mașina proprie, m-am înfășurat cu un prosop :p pentru că eram prea diafană, am pășit spre micul dar impresionantul muzeu de pe alee, am plătit o taxă de doar 2 euro, am cumpărat pentru mama câte ceva de la magazinul cu suveniruri bisericești, apoi am urcat cele 90 de trepte din stâncă.

Se spune că una dintre trepte este din aur dar numai credincioșii o pot vedea=)). Eu n-am văzut nimic în afară de stâncă, dar nici nu am auzit să fi văzut cineva ceva. Tot pe net am citit că treapta aia ar fi fost vândută în perioada dominației turcești, Patriarhul de Constantinopol era plin de datorii:(, iar călugării i-au spălat rușinea. Pe ce-o fi cheltuit banii aiurea omul cu pricina? Că doar era cuminte, față preoțească, nu tu femei, nu tu țigări și alcool, plictiseală în toată regula:-??

Biserica e micuță, erau câțiva credincioși înăuntru, alături de un preot. Când am pătruns în interior, preotul a fugit:(, habar n-am unde s-a ascuns. Celorlalți credincioși le-a dăruit câte un pliant, mie nu:(. V-am spus că eram acoperită cu prosopul, chiar nu l-am înțeles.

Peisajul văzut de sus este spectaculos, a meritat efortul din plin. Nuanțele mării se îmbinau cu stâncile vitrege, cerul părea că le acceptă contopirea, soarele zâmbea fericit.

La plecare, am cumpărat și câteva fructe fierbinți de la cretanul rural, gustul fructelor a fost deosebit.

Plăcut impresionată de mănăstire, am pornit cu C spre Elafonissi, în sud vestul Cretei. Credeam că va fi destinația finală, dar ziua avea să-mi ofere palpitații cu surprize. Plăcute, nu zic nu.

Elafonissi este pe locul doi în topul meu, este o plajă exotică, blândă. Bine, n-am văzut eu multe plaje:(, dar din cele câteva, aceasta e cea mai lăudată de turiști. Merită o dată în viață, a doua oară nu mă mai încumet, e departe și sunt multe altele mai interesante, mai sexi.

Așadar, Ela asta este o imensă plajă cu nisip fin, pe alocuri roz, la fel ca la Balos. Mărginită de pomi și stânci, cu dune interesante de nisip, apa are o culoare superbă, era caldă, se poate face și snorkeling. Plaja deține o parcare mare, câteva taverne cu puține produse cu prețuri acceptabile, un pic fierbinți :), există și toalete și dușuri, șezlongurile erau multe și ocupate deja, salvamarul era cocoțat la locul lui, se auzea doar marea și zumzetul de vacanță al turiștilor.

A fost perfect, m-am plimbat și m-am scăldat, am colindat singurică :D, domnul C a răbdat de sete vreo oră =)) până am ajuns eu cu sucurile și apa la prosoapele noastre pline cu nisipul fin adus de vântul nărăvaș. Erau foarte mulți oameni dar, fiind o plajă blândă în comparație cu Balos, mult mai mare și mai aerisită, nu am decât cuvinte de laudă la adresa ei.

Drumul până la Elafonissi a fost spectaculos, nu eram eu în formă dar mă mai punea C să deschid ochii și să admir măreția apei albastre, poate că dorea și să se asigure că n-am dat colțul =))

Eii, am supraviețuit în fața soarelui arzător, încinși dar și înfometați, am plecat spre munți. Cu oareșce emoții în suflet deoarece mașina înghițise combustibilul și nu întâlnisem o benzinărie.

Eram în drum spre Topolia, am alimentat și am plătit cu cardul în sătucul muntos Elos, căutam un loc în care să ne potolim zgomotele stomacului. Ronțăisem ceva dar totuși...

Înainte de a intra în Topolia, pe stânga cheilor spectaculoase, am oprit la Taverna Romantza. Și asta era cocoțată, am beneficiat de un peisaj spectaculos. Cu o terasă imensă, Romantza este o afacere de familie. Construită pe două nivele la mică înălțime una de cealaltă, taverna este decorată frumos, nu lipsesc florile și palmierii, mesele și scaunele sunt din lemn, pardoseala este acoperită cu gresie. Am zărit și câteva rafturi cu produse locale, personalul a fost extrem de amabil și zâmbitor, a fost o reală plăcere să savurăm acolo o friptură de miel și câteva felii de pâine cu tzatziki, alături de o bere rece și o cafea bună. Prețurile erau măricele, doar eram la înălțime, am primit din partea casei rakiu și prăjiturică. Funcționa și wi-fi bine, domnul C a fost bucuros :)), a butonat telefonul în timp ce eu am urcat la Peștera „Casa Domnului”.

Să nu credeți că peșterile lor se compară cu ale noastre. Nuu, ale noastre sunt mult mai mari, mai luminate și au o altfel de spectaculozitate. Astea grecești sunt mai mult niște grote, frumoase și ele, nu zic nu.

Așadar, văzusem de pe șoseaua curbată o mare gaură în stânca muntelui. Câteva steaguri și un clopot, părea tare interesant. Nici vorbă să oprească domnul doar pentru o gaură:(, dar am avut noroc, taverna Romantza era punctul de urcare spre peștera specială. De ce e specială? Păi, să vă spun: urcarea e cam abruptă, e uimitor de frumos peisajul, stâncile sunt spintecate, sunt reginele zonei, aleea ce urcă muntele este decorată cu lumini, gândăceii gălăgioși (Cicada Europeană) mi-au călăuzit pașii :), sub un imens smochin am găsit o măsuță cu un caiet pentru semnăturile turiștilor, habar nu am avut că peștera este o Biserică.

Intrarea este liberă, programul de vizitare este în fiecare zi, de la 8 la ora 20. Înăuntru, pe o masă erau multe stegulețe, al României nu:(, erau multe pliante în limbile de circulație internațională, acestea erau gratuite, dar am zărit și o cutie pentru donații. Cu părere de rău am luat și eu un pliant dar nu am avut bănuți la mine:(, rochița mea era transparentă, nu avea buzunare, deci am mulțumit în gând și am continuat vizitarea locului.

Nu foarte adâncă, grota asta era mobilată cu obiectele necesare unei preot pentru a ține o slujbă. Câteva stalactite și stalagmite, nu senzaționale, completau tabloul peșterii. La intrare, cu fața către stâncile munților, o clopotniță ne privea mută. Câțiva copii se zbenguiau pe lângă pietroaie în timp ce mamele nu aveau grijă de ei, câteva plante își ridicau capul de sub stânci acolo unde o rază timidă de soare încălzea locul. O capelă mititică era luminată de căldura lumânărilor, locul era o binecuvântare. Ar fi fost interesant de auzit o slujbă acolo, cred că acustica era bună. Am coborât încetișor, am semnat în caietul plin cu idei și speranțe ale oamenilor, am ajuns la domnul C, cel care se odihnise suficient pentru a putea șofa până la Perla noastră.

A fost cea de-a doua zi în care am beneficiat de mașina închiriată, cu doar 37 de euro/zi, jumătate din rezervor plin, am mai alimentat noi de două ori, de 30 de euro în total, plus micile suveniruri și intrările la obiective, parcarea contra cost la Matala și cu foarte mulți bani aruncați la pocitania monstruoasă de mini-mino - vezi impresii, am reușit să văd câteva obiective de pe lista mea, lista cretană.

În penultima zi am închiriat toți 8 o mașină cu șofer, i-am convins să meargă și ei la Falassarna. Le-a plăcut prințesa :)), am lenevit ore întregi acolo, am închiriat șezlonguri, ne-am lăsat sărutați de apa mării, am ciugulit un modest prânz la Paraiso, ne-am scăldat în lumina galbenului auriu.

Dar cum viața e plină și bogată în surprize, sper din suflet să revin cândva și să colind cărările și plajele Cretei, „fata” care mi-a dat emoții și mi-a dăruit imagini uimitoare.

„Tocmai mişcarea cea mare, n-o simţim, mişcarea dinpreună cu pământul în spaţiul cosmic n-o simţim. Tot astfel nu simţim nici ce se întâmplă cu noi din punct de vedere metafizic, care este rolul nostru în tragedia sau comedia. Ştiinţa mai nouă a descoperit existenţa “cristalelor fluide”. Aşa ar trebui să fie şi spiritul nostru: să se cristalizeze, dar să nu îşi însuşească forme rigide, ci să îşi păstreze plasticitatea. ” (Lucian Blaga- Cugetări)

Un pic din Creta, în imagini https://youtu. be/18sYgM3OExg

---

VIZUALIZĂRI: 3816 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI