ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.06.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Călăraşi
ÎNSCRIS: 12.09.15
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAR-2017
DURATA: 1 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Conwy, oraşul din spatele meterezelor

TIPĂREȘTE

Trenul a traversat râul Conwy pe istoricul pod tubular construit de Robert Stephenson cu mai mult de un veac şi jumatate în urmă. O realizare tehnică care unea cele două capete cu aspect de turnuri de cetățuie printr-o structură unitară din fier forjat, o soluție inginerească modernă pentru acele timpuri, care nu a mai necesitat un sprijin intermediar în mijlocul apei. Gara nu era chiar o gară ci doar un cuplu de peroane stinghere, îngropate între stânci golaşe şi metereze înalte. Că am ajuns în Tara Galilor era indubitabil, plăcuțele străzilor şi afişele bilingve cuprinzând texte în engleză şi velşă nelăsându-mi vreun dubiu.

Am aterizat practic într-o piață mică, cu un monument în mijloc şi un stâlp acoperit de indicatoare către diferite puncte de interes turistic. "Aici este de mine" mi-am zis în gând şi am încercat să mă orientez. Castelul impozant şi cenuşiu se vedea în apropiere, dar până la ora de deschidere mai aveam timp aşa că am pornit pe o străduță comercială. Firme multicolore, dar lipsite de leduri fluorescente, purtau nume cu rezonanță medievală - Hotelul Castelului, Poştalionul vechi, Casa Vulturului, Magazinul cavalerului, Pensiunea "Sf. Gheorghe şi balaurul" - în funcție de fantezia proprietarilor. Unul după altul se înşiră magazine cu suveniruri, mici cârciumi, anticariate, hoteluri, baruri, dar şi simple locuințe care sigur au văzut perioada reginei Victoria.

O poartă tăiată printre case permite accesul către țărm. Estuarul creat de râul Conwy este plin de bărci mai mari sau mai mici, inedita flotă întinzându-se până hat în zare, lângă fortificațiile de demult. Multe altele se odihnesc însă pe mal, răsturnate, aşa cum se cuvine în sezonul de iarnă. Un anunț mă informează că se pot face mici croaziere cu iahtul sau cu vaporaşul, prețurile fiind desigur simțitor diferențiate. Amatorii nu lipsesc nici astăzi, vrăjiți poate de mirajul apelor albastre ori de vremea însorită.

Atracția principală a cheiului, căutată de curioşi, o constituie cea autointitulată "casa cea mai mică din Marea Britanie". Vopsită în roşu ca o creastă de cocoş şi cu perdeluțe la ferestrele-i mici atrage atenția de departe. Pe panoul de deasupra intrării este adăugat " Y Tŷ Lleiaf ym Mhrydain Fawr" pentru plăcerea vorbitorilor limbii velşe, dar şi a noastră a celorlalți care ne străduim să pronunțăm cât de cât corect cuvintele. Şi am aveam de la cine să învățam căci locuitorii, vorbitori atât de velşă cât şi engleză sunt foarte amabili şi prietenoşi. Casa având o suprafață puțin mai mare de 5 m2 şi lipită de zidurile oraşului a fost locuită din sec. al XVI-lea şi până prin 1900. Chiar şi acum este deținută de urmaşii ultimului locatar, un pescar cu o statură impunătoare, poate prea impunătoare, deoarece consiliul orăşenesc l-a forțat să se mute, considerându-i casa improprie pentru locuit. Din păcate este prea devreme şi micuța doamnă care o îngrijeşte nu este la post, în concluzie nu pot s-o apreciez decât pe afară.

Totuşi principalul motiv pentru care am venit în Conwy este vizita la castel, dar până să mă îndrept spre casa de bilete escaladez zidurile de apărare ale urbei pentru imortalizarea de la înălțime. Castelul Conwy, precum şi fortificațiile oraşului, au fost construite la sfârşitul sec. al XIII-lea din ordinul regelui Eduard I al Angliei, în vederea planului său de cucerire a Ţării Galilor. Eduard, poreclit "Picioare lungi", s-a străduit să alipească Wales-ul şi Scotia şi desigur vă amintiți de el ca fiind personajul cinic din "Braveheart", filmul mult aclamat realizat de Mel Gibson. Castelul a fost gata în doar patru ani şi costul ridicării lui, spun cronicile, ar fi fost de 15 000 de lire, iar specialiştii în branşă l-au aproximat pentru zilele noastre la 45 de milioane de lire. Ce s-a ctitorit în România de azi de aceşti bani?

Intru în castel cu cele mai paşnice gânduri, arma mea, aparatul fotografic, neproducând nici o pagubă, deşi a fost considerat periculos şi interzis prin muzeele şi casele memoriale din țară. Poarta de odinioară prevăzută cu spații de tragere pentru arcaşi este larg deschisă lăsând cetatea pradă invadatorilor curioşi. Unicul străjer stă pe o bancă şi sprijină abătut o sulița. Este cioplit în lemn, cu pletele căzând pe umeri şi trăsături aspre, parcă zămislit de dalta lui Vida Geza. Urc în fugă scările din Turnul închisorii, depăşind cu uşurință două domnişoare asiatice care-şi cărau şi geamantanele după ele prin cetate. Nu râd căci am experimentat de mai multe ori aceasta formă de turism. Arunc o privire rapidă prin temnițe, mult mai puțin înspăimântătoare acum, şi pornesc de-a lungul meterezelor crenelate. Este o plimbare plăcuta atât timp cât nimeni nu te ia la țintă cu arcul, arbaleta sau puşca. Priveliştea creată de turnuri şi de rețeaua de legături dintre ele a făcut ca acest castel să fie apreciat nu doar de pictori sau de simplii călători, ci şi de specialişti, care-l consideră "unul dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură militară zidite între sfârşitul sec. al XIII-lea şi începutul sec. al XIV-lea". Castelul a aparținut pe rând englezilor şi velşilor şi s-a aflat sub asediu de mai multe ori. Ultima dată probabil în timpul războiului civil de la mijlocul sec. al XVII-lea, când fiind deținut de forțele loiale lui Charles I a fost înconjurat de armata parlamentului.

Imaginea romantică şi-a păstrat-o chiar şi secolul următor, când deşi căzut în ruină, este vizitat şi mai ales pictat, pânzele rămase posterității mărindu-i faima. Chiar şi marele pictor J. M. W. Turner a venit aici în căutarea inspirației. Ajuns în partea de est atac impetuos Turnul regelui. Peisajul care cuprinde estuarul râului Conwy plin cu ambarcațiuni este de neuitat, dar pentru orice eventualitate am făcut şi câteva duzini de poze.

Prin castel există diferite indicatoare care ne explică unde era capela, dormitorul regal sau sala de mese. Mai departe, imaginația fiecăruia poate modela interiorul cu flamuri, blazoane, mobilier şi icoane. Şi de cele mai multe ori cu tavanul. Am încheiat cu succes turul cetății, străbătându-i coridoarele, cercetându-i încăperile, urcând şi coborând o mulțime de trepte. Părăsesc castelul dar opresc la toate magazinele cu suveniruri în tentativa de a achiziționa cărți poştale, brelocuri, tricouri cu dragoni, cavaleri, castelul Conwy şi bineînțeles drapelul Ţării Galilor.

Legătura oraşului cu estul, spre Liverpool, cuprinde grupul de trei poduri, trei generații, trei modalități tehnice. Cel mai vechi este podul suspendat construit de Thomas Telford cu aproape două secole în urmă pentru a înlocui bacul care traversa râul Conwy. Capetele sunt tot precum turnurile de cetate, dar mai mici şi rotunde. Podul este astăzi destinat doar pietonilor şi împreună cu fosta stație de taxare reprezintă unul dintre obiectivele turistice ale zonei. Trenurile folosesc podul lui Robert Stephenson şi traficul rutier se derulează pe "podul cel nou", din 1958. Autostrada însă trece prin tunelul de sub râu, dar acolo nu am ajuns. Am plecat spre Llandudno Junction, gara din vecinatate, pe jos. Pe drum mi-am întors privirea de vreo sută de ori, de fiecare dată făcând câte o poză. Îmi venea greu să mă despart de Conwy.

Să aveți un drum frumos în față.


[fb]
---
Trimis de Radu Tudoran in 07.06.17 12:48:55
Validat / Publicat: 07.06.17 14:29:31
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAREA BRITANIE.

VIZUALIZĂRI: 1645 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Radu Tudoran); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Conwy vazut de pe meterezele castelului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 49400 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

webmasterX [07.06.17 14:28:44] »

Excelentă recomandarea

--

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Wales, #Călătorii Țara Galilor" (deja existentă pe sait)

danaeldreny* [07.06.17 14:54:17] »

Ce poze superbe! Luminozitate si maiestrie!

traian.leuca † [07.06.17 15:07:13] »

Nu credeam ca un alt membru AFA să ajungă aşa de repede în oraşul medieval Conwy.

Am colindat ceva prin Ţara Galilor (mai corect Ţara Galezilor) şi mi-a plăcut mult partea nordică a ţării.

Peste 2 zile mă voi întoarce în această parte a Europei şi, pe lângă altele, aş vrea să vizitez din nou parcurile naturale Brecon şi Snowdonia.

Experienţa trăită în orăşelul Llanberis (aflat la 35 km de Conwy) a fost una de neuitat. De aici am urcat cu trenuleţul, un fel de mocăniţă, dar cu cremalieră, pe cel mai înalt vârf de munte din ţară, Eryri.

Vacanţe cât mai frumoase!

Dana2008 [07.06.17 16:01:29] »

Ce frumos este în orașul cu tentă medievală Conwy!

Fotografiile sunt superbe!

Castelul Conwy, cele trei poduri fiecare destinat exclusiv transportului pietonal, rutier și feroviar împreună cu râul Conwy încărcat cu diverse ambarcațiuni, creează un peisaj plin de farmec.

Felicitari pentru articol!

Mulțumesc pentru povestea cu har așternută într-un articol interesant.

Călătorii plăcute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Radu Tudoran [07.06.17 16:13:26] »

@danaeldreny: Multumesc pentru aprecieri. S-a intamplat sa-mi iasa cateva. Totusi nu se compara cu cele de la Kinderdijk sau castelul De Haar.

Vacanfe frumoase.

webmaster [07.06.17 16:37:36] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)

— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Radu Tudoran [07.06.17 16:43:43] »

@traian. leuca: Ma gandeam ca va voi atrage atentia, caci v-am citit impresiile galeze, in care mentionati si Conwy. Wales-ul mi-a facut o impresie excelenta. Sper sa vizitez mai mult data viitoare.

Sejur placut si vreme buna.

Radu Tudoran [07.06.17 17:47:27] »

@Dana2008: Multumesc pentru aprecieri. Am avut noroc de o zi superba in Conwy. Pe ploaie n-ar fi iesit nici o poza. Totusi daca ma gandesc la Branul nostru Conwy este intr-o liga inferioara. Dar totul este cum iti vinzi marfa.

Vacante frumoase.

elviramvio [07.06.17 21:33:54] »

@Radu Tudoran:

Frumos totul si-ti ies niste poze de invidiat. Felicitari!

Radu Tudoran [08.06.17 09:02:44] »

@elviramvio: Multuesc pentru incurajari. Stii, ies si pozele dupa sufletul omului

mishu [08.06.17 14:00:51] »

@Radu Tudoran: Am incercat sa ajung la zi cu articolele restante si am avut parte de unele dintre cele mai frumoase momente.

Povesti de basm, printi si printese, incat la un moment dat ma asteptam sa vad aparand pe usa o printesa.

Frumoase poze si frumoase locuri si iti doresc sa ajungi din nou pe acolo asa cum iti este dorinta (si a mea este insa nu o vad materializata prea curand).

Felicitari, votat cu mare placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱 [09.06.17 09:45:57] »

@Radu Tudoran: Hmmmm... alt castel - minunat! Și ce fotografii - chiar ai sufletul mare și bun

Radu Tudoran [09.06.17 20:11:04] »

@mishu: Multumesc penru urari. Locurile au fost atat de frumoase ca n-am rezistat sa nu scriu despre ele. Ar fi fost pacat sa nu le mentionez. Si povestile sunt multe, asa ca trebuie sa aleg cele mai incitante.

Vacante frumoase.

Radu Tudoran [09.06.17 20:13:30] »

@tata123: Multumesc pentru aprecierile la adresa pozelor. Sa inteleg a review-ul a fost plictisitor? Nu mi-ai acordat nici un amarat de punct

crismis [10.06.17 10:07:24] »

@Radu Tudoran: He, he, ce chestie! E pentru a doua oara in ultimile 10 zile cand aud si vad (fotografii) cu "casa cea mai mica din Marea Britanie"! Prima data de la Fratello, care tocmai a facut si el cu familionul o mini-excursie prin zona, acum de la tine!

Ca de obicei, foarte fain scris si poze minunate!

Radu Tudoran [10.06.17 10:29:34] »

@crismis: Am vazut casa cea mai mica din Olanda, acum din Marea Britanie. Am gasit o lista cu cele mai mici din lume, dar marea majoritate erau solutii futuriste la problema. Ce am vazut eu sunt case construite de cateva sute de ani, care au supravietuit si au devenit atractii turistice. Oare la noi nu a cautat nimeni astfel de record?

Multumesc pentru vizita si aprecieri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, danaeldreny*, elviramvio, mishu, Radu Tudoran, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Wales:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066508054733276 sec
    ecranul dvs: 1 x 1