Sudul Muntenegrului - alege conştient

TIPĂREȘTE

Frumuseţe. Despre ce aş putea scrie? Zilele s-au clădit simplu din mici amănunte, apoi s-au desprins din calendar. Le scriu, să-mi eliberez memoria şi să fac loc altora. Pământ şi apă. Suntem mici între ele. Mici şi aroganţi şi avem impresia că ne aparţin. Mi s-a părut copleşitoare prezenţa lor, solitudinea demnă, tăcerea, apoi formele, culorile.

O să vă vorbesc despre plaja intinsă de la sud de Ulcinj. Velika Plaza. Cea cu căţeii cu suflete de marinari. Un loc desăvârşit în care intervenţia omului a fost minoră. Natura a fost cea care a creat totul. Vântul şi ploaia au săpat cu perseverenţă dantele în formă de canioane din nisip. În Muntenegru totul m-a dus cu gândul şi cu imaginaţia la munţi. Poate de asta în locurile în care natura a săpat nisipul plajei, eu vedeam munţi. Munţi într-o perpetuă schimbare, dar păstrând constantă armonia. Canioane fragile săpate de vânt în nisipul fin, care-ţi fac inima franjuri.

În prima zi am hoinărit pe plajă din cel mai sudic punct în care am putut ajunge, după ce am parcat maşina în apropiere de Ada Bojana. Am ascultat indicatoarele, ne-am lăsat dusi de ele şi am dat de un fel de, sa-i zicem cătun, cu tarabe de la care venea miros de peşte, cu un fel de locuinţe de vară, unele un pic mai mari decât un cort, altele de tip vagon. Era o lume nonconformistă cuprinsă de febra mării. Pe un drum de nisip, pustiu şi destul de sălbatic, soţul meu bombănea că l-am adus la capătul pământului într-o pustietate care i se parea înspăimântătoare. Să-mi facă pe plac, a mers înainte, deşi recunosc începusem şi eu să îmi pierd din entuziasm. Părea pustiu, doar urmele de roţi care au modelat nisipul înaintea noastră mă făcea să sper că ceva trebuia să fie. După câţiva kilometri maxim 3 dar au părut mulţi ne-am văzut într-o parcare şi am îndrăznit să răsuflăm uşuraţi. O tăbliţă cu nume de fată a fost semnul că eram undeva. Plaja Ivana. “Aaaa. Exact aici voiam să ajung” mă aud spunând şi toată lumea mă fixează cu privirea ameninţătoare. Temperatura ideală, soarele binevoitor şi marea ne-au făcut să umblăm mult şi în tăcere. Vreme de septembrie, atmosferă de toamnă. Nu ştiu dacă în plin sezon e altfel, dar eu am găsit acolo un loc magic care vibra de sălbăticie. În zări se vedeau mii de păsări trecând în stol. Poeme sonore născute din fâlfâitul aripilor.

Orasul nu se vede, e departe, mut. Vantul sculptează miracole prin nisip. Frumuseţea izbucneşte aproape violent dintr-un mal prăbuşit. Din loc în loc răsare câte un cort. În jurul lor lucruri dezordonate, dovada că sunt acolo de multă vreme. Oale, tigăi, dezordine. În locul acela se trăia. Locul are calmul pe care-l regăseşti uşor acolo unde doar natura lucrează. Se cântă, se recită, se dansează, se umblă desculţi pe plajă. Se găteşte la foc de lemne. Se mănâncă direct din tuci. Aici respiri mare, visezi mare, îţi injectezi marea în vene. Înoţi. Apa e prietenoasă, poţi merge vreo 50-100 de metri fără grijă chiar dacă nu ştii să înoţi. Se practică kitesurfing şi se rdică zmee. Se trăieşte şi se iubeşte liber sub clar de lună. Cu flori în păr şi cântece în jurul focului, într-o austeritate lipsită de orice confort modern. Nimănui nu-i pasă decât de frumuseţea naturii.

În altă zi am ales să ne oprim la capătul nordic al plajei. Imediat după ce am ieşit din Ulcinj am căutat drumul spre mare. Am găsit o parcare şi am traversat un poduleţ. Apa peste care trecea părea să fie o prelungire rătăcită şi încăpăţânată a mării. Toni Grill, Miami Beach, Saranda Beach, Mohito Beach, Florida Beach toate uşor amorţite de vântul tomnatic. Sunt terase şi beach baruri, unele au terenuri de volei, locuri de joacă pentru copii. Uneori ai noroc să îţi fie pavat drumul cu piatră sau scânduri ce te feresc de nisipul arzător. E un nisip negru şi fin aproape ca făina.

Dacă mi-a plăcut? Vad frumuseţe peste tot pe unde merg. Pentru asta înghit kilometri pe pâine. În Muntenegru am găst o mare odihnitoare care m-a ţinut într-o stare de leneveală. Am urcat pe munte, am vizitat oraşe vechi, am fugit de ploaie, am profitat cu bucurie de mişcare. Marea a fost locul care mă îmbia la odihnă. Refugiul. Când voiam o pauză de la alergat. Dacă aş fi mers acolo cu o idee preconcepută probabil aş fi avut nemulţumiri. Că apa nu e la fel de albastra ca Egeea. Ca nu am văzut la fel de mulţi peşti ca la fraţii lor croaţi. Că nu a fost la fel de limpede ca în locurile cu litoral stâncos. Fiecare loc e diferit şi frumos în diversitatea lui. Cine vede cifre în locul oamenilor, cine caută profit în locul bucuriei, cine vrea perfecţiune în locul valorii, poate va observa altceva. Accept că poate nu e locul cu care rezonează oricine. Dar pentru mine, locul are magie. M-a legat cu fiecare gură de aer pe care am respirat-o mi s-a infiltrat în vene odată cu fiecare picătură de ploaie ce m-a udat. E un loc în care natura s-a agăţat de forme şi s-a jucat cu ele. E un loc în care aş umbla în tăcere… Tur… retur… tur…

Să vă mai dau un motiv pentru a alege sudul. Oraşul Ulcinj centrul comunităţii albaneze din Muntenegru. Un oraşel viu, colorat şi vesel, dispus pe trepte şi înghesuit, care vara devine mult prea mic pentru numărul de turişti. Separat de resul oraşului şi ridicat pe un deal, există o parte veche a oraşului, Stari Grad Ulcinj. Romani, bizantini, veneţieni, toţi au râvnit la el şi au ajuns să pună câte o cărămidă. Plaja oraşului, se află într-un golfuleţ mic şi mi s-a părut mult prea aglomerată pentru ce îmi doream eu. Unde sunt mulţi oameni, sigur că este mai multă murdărie. Alegeţi oraşul pentru alte bucurii. Străduţele întortocheate şi întunecoase printre clădirile vechi par un labirint ce te duce cu gândul undeva departe la o epocă cu cavaleri şi domniţe. Să mergem mai sus pe hartă.

Să urcăm la Bar, oraşul care şi-ar putea întinde braţul până la fratele lui mai faimos de pe celaltă parte a Adriaticii, Bari. Sunt legături directe între ele cu vaporaşul, o călătorie nepretenţioasă, dar vapoarele erau pline de câte ori le-am întâlnit. Sigur aţi auzit că aici se află cel mai vechi măslin din Europa. O să vedeţi la un moment dat indicatoare spre Stara Maslina. Despre el e vorba. E îngrădit, dar poţi arunca o privire dacă te mulţumeşti să-l admiri de la distanţă. Dacă vreţi să vă aproiaţi veţi plati o taxă simbolică cred că de un euro. Noi am ajuns cu câteva minute după ce se închiseseră porţile, dar cred că am văzut suficient. Şi Bar-ul are o parte veche încărcată de istorie. Ca să ajungeţi în oraşul vechi, care e cea mai importantă atracţie a zonei urmaţi indicatoarele catre Stari Bar. Nu ştiu ce-o fi fost în mintea mea când am văzut indicator spre Stari Bar îmi imaginam că e un alt oraş, şi m-am încăpăţânat să caut oraşul vechi în apropiere de mare. Nu e. Old Bar sau Stari Bar e la câţiva kilometri depărtare, pe un deal, la înălţime. E genul acela de orăşel pietruit cu clădiri albe şi vechi cu magazine de suveniruri pline de culoare, terase şi restaurante, aliniate pe o singură stradă în pantă care te duce spre fortăreaţă.

Motive mai practice să alegi conştient sau la ce să te aştepţi de la sudul Muntenegrului?

Plaje nesfârşite. Peşte ieftin şi bun. Nisip fin. Preturi mici. Atmosferă boemă şi nonconformistă. Nămol şi ape cu sulf pentru tratament. Camping. Apusuri de poveste.

De ce să nu îl alegi? Poate vrei mai mult lux. Poate vrei mai mult confort. Poate vrei mai multă aglomeraţie. Sau poate cauţi mai multă cultură.

Aici se întâlnesc bucuria sufletului, bucuria minţii, bucuria burticilor îndrăgostite de peşte. Toate bifate - echilibru deci. Putem merge mai departe!

---

VIZUALIZĂRI: 6865 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI