ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.09.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2016
DURATA: 10 nopți
cuplu fara copii
PREȚ SEJUR 400 euro ?
FĂRĂ transport
REGIM MASĂ fără masă
"ECHIPA" A INCLUS:
2 AD. + - COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Europe Hotel2

Europe Hotel, Argostoli sau cum e să te trezeşti în fiecare dimineaţă cu ochii pe golful Argostolic

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Povestea cazării la acest hotel este una aparte şi mai puţin obişnuită pentru mine deoarece nu eu am ales-o, ci, pentru prima dată, booking a hotărât în acest caz pentru mine. Cum?

În ciuda faptului că încerc să fiu o persoană atentă, în general, iar în privinţa locurilor de cazare destul de prudentă, neplăcându-mi să merg la întâmplare în destinaţia aleasă, cercetez şi analizez îndelung multe variante până mă opresc la ceva, de data aceasta am avut parte de ceva neaşteptat.

Prin decembrie anul trecut, odată ce ne deciseserăm asupra insulei Kefalonia ca destinaţie de vacanţă de septembrie, am stabilit cartierul general în Lassi, foarte aproape de capitala Argostoli şi de minunatele plaje Makris Gialos şi Platis Gialos. Mă pun pe căutat asiduu şi până la urmă dau de Anna Studios ce mi s-a părut o bună oportunitate din mai multe puncte de vedere. Rezerv şi instantaneu contul meu din bancă se subţiază cu 90 euro, sumă necesară securizării operaţiunii de reţinere a studioului şi până pe 29 iulie 2016, din când în când, mai intram pe booking şi admiram frumoasa locaţie. Apoi, un mail de la booking mi-a tăiat dispoziţia când mă anunţa că nu-mi mai poate asigura şederea acolo, fără vreo altă explicaţie privind motivul. Mai târziu aveam să înţeleg că relaţiile se stricaseră iremediabil între părţi, după ce n-am mai văzut studiourile în oferta celui mai mare site online din lume. În acelaşi timp, cu scuzele de rigoare, îmi oferă anulare gratuită promiţând să-mi restituie banii, şi, concomitent, o altă variantă de cazare pe care mi-a recomandat-o cu mare căldură: Hotel Europe, Argostoli. Mă uit, studiez, remarc nota de superioritate ca amplasare, în sensul că Hotel Europe este situat în capitală, foarte aproape de toate punctele de interes citadine, are toate camerele cu vedere la mare şi mă învoiesc imediat în pofida preţului ceva mai mare, mai cu seamă că booking se angaja să achite diferenţa de preţ. Îmi arunc ochii şi peste comentarii, bune şi foarte bune în cea mai mare parte, de la conaţionali mai deloc, toate converg către o curăţenie foarte bine întreţinută şi îmi dau seama că booking a ales bine: aici e de mine!

Am uitat un aspect care iniţial m-a pus pe gânduri, apoi nu i-am mai dat importanţă: a doua zi după ce am făcut rezervarea la Anna Studios, mă trezesc cu un mail de la proprietarul acesteia prin care mi se cereau nişte bani drept avans tot pentru securizare, lucru ce m-a înfuriat şi i-am răspuns, incluzând şi booking-ul la destinatari, să ia legătura cu site-ul online fiindcă eu, deja, plătisem nişte bani în acelaşi scop. Evident, din ziua aceea, s-a aşternut tăcerea.

În fine, pe 01 septembrie, după o zi concentrată, obositoare şi un drum anevoios, despre care voi povesti, poate, separat, ferry de orele 18,00 din Nidri ne lăsa la orele 20,00 în Fiskardo când ziua se îngâna cu noaptea. Noaptea, pe serpentinele din Kefalonia, nu e bine să te prindă, dar nu mai aveam ce face, trebuia să ajungem în Argostoli, îl sunaserăm pe proprietar, ne aştepta, ne sfătuise pe ce drum să apucăm mai bine spre sud. După încă două ore de adrenalină pe drumurile aruncate pe munţii Kefaloniei, am intrat în Argostoli găsind hotelul foarte uşor cu ajutorul indicatoarelor şi al Ioanei cea atotştiutoare.

Amplasare

Este situat pe str. Panagis Kavadia, la nr. 2, o stradă situată pe colina cea mai înaltă ce mărgineşte elegantul Argostoli. Proprietarul, un domn mai în vârstă, Fotis Askitis, ospitalier din cale-afară, ne aştepta după cum ne înţeleseserăm la telefon. Foatre vorbăreţ ne conduce cu liftul la etajul al treilea şi ne prezintă camera, mândru de faptul că ne rezervase un studio la acel etaj, de regulă, aşa cum observasem şi eu de pe site-ul propriu al hotelului, acel etaj nu se închiriază, e la dispoziţia staffului. Era, deci, o favoare pe care ne-o acorda în „concubinaj” cu booking, iar priveliştea pe care o aveam din balcon era una de vis: luminiţele oraşului lăsau să se desluşească numai puţin din ceea ce prima dimineaţă avea să ne încânte retinele pe deplin. De fapt, era parcă o imagine de poster; oraşul de sus şi golful Argostolic peste care podul pietonal Bosset traversează până dincolo, în satul Drapano situat de cealaltă parte a golfului cu înălţimi ameţitoare. Obeliscul din mijlocul lagunei, căci podul transformă golful parţial în lagună, se zăreşte şi el foarte bine, iar seara e o adevărată feerie, becurile se aprind pe pod luminându-l ca-n poveşti.

Am achitat şi pe când mă pregăteam să cer timid factură căci aveam nevoie pentru booking, Fotis, fără să i se fi cerut (ciudat pentru greci), mi-a tăiat factură din proprie iniţiativă.

Despre hotel

Hotel Europe nu e prea mare, are un corp înalt care este destinat oaspeţilor, cu trei etaje, toate camerele având vedere la mare şi un corp ceva mai scund ce dă în stradă. Parter propriu-zis nu există, cu excepţia recepţiei, fiind construit în pantă, dar există o frumoasă grădină bine îngrijită, cu flori şi arbuşti de tot felul, inclusiv bougainvillea. Sub grădina amenajată cu mult bun gust, constructorul a „cuibărit” şi câteva locuri de parcare proprii hotelului, insuficiente în perioada de vârf, dar strada oferă, fără probleme, locuri sigure, nefiind circulaţie prea intensă. Noi nu am prins loc în parcare în nici o seară, dar e o practică obişnuită să parchezi pe stradă, nu se întâmplă nimic, chiar Fotis ne-a asigurat de asta.

Primele două etaje deţin fiecare câte 4 studiouri şi 2 apartamente, iar etajul al treilea, 3 suite şi un studio dispuse de pe culoare lungi către care accesul poate fi făcut pe scări sau cu liftul. Atât studiourile, cât şi apartamentele sunt foarte generoase ca suprafaţă.

Al doilea corp, situat în stânga privind din stradă, are parter şi etaj, cu spaţii comerciale: prăvălie cu de toate, o fostă cafenea.

Alei frumos pietruite permit o circulaţie uşoară prin areal, iar dacă cineva vrea să „guste” pe îndelete din liniştea locului, o poate face odihnindu-se la una dintre mesele amenajate în grădină.

Studioul

Camera în sine este destul de mare şi în ea se intră direct după deschiderea uşii, fără să treci prin vreun vestibul. În faţă: paturile single dispuse pe mijloc, lipite, ca un pat matrimonial, cu noptiere la capăt pe care odihnesc, cuminţi, veioze. Pe linia din faţa patului: măsuţă cu tv LCD având diagonală mare, toaletă cu oglindă şi taburet, măsuţă pentru bagaje şi aparat de aer condiţionat de pardoseală, din acela ca un calorifer, nu montat sus pe perete cum eram obişnuită. Camera avea numărul 302, dacă ar putea interesa pe cineva.

De la intrare, în stânga, despărţită de un parapet de restul camerei, se află chicineta şi imediat lângă ea, locul de luat masa. Dotarea este bine pusă punct: frigider încăpător în care Fotis ne pusese o sticlă mare cu apă (pare puţin, dar nici nu ştiţi ce bine ne-a prins în seara în care am sosit obosiţi şi ne era sete), plită electrică cu cuptor, veselă cu tacâmuri, vase de gătit, chiuvetă încastrată în mobilier de bucătărie cu dulapuri şi rafturi. Toate erau foarte, foarte curate şi perfect funcţionale.

În dreapta, se iţeşte un mic hol care asigură accesul către şifonier (destul de încăpător, cu umeraşe pe-o parte, rafturi pe cealaltă) şi baia, în nici un caz, înghesuită, avea duş cu perdea lungă, dar foarte eficient, având bordură înaltă ce nu permitea să pătrundă stropii de apă pe pardoseală. Baia uimeşte prin aspectul de bine întreţinută şi nimic nu pare uzat: nici obiectele sanitare, nici placajele cu gresie şi faianţă, nici instalaţiile, scurgerile fiind ireproşabile. Curăţenia este desăvârşită: nu am văzut un fir de praf, totul strălucea la propriu. De fapt, serviciul de curăţenie se efectua zilnic şi temeinic în întreg hotelul şi grădina aferentă, aşa încât totul arăta impecabil.

Consumabilele găsite: săpun, hârtie igienică, gel de duş, detergent şi burete de vase erau reînniote pe măsura epuizării. Prosoapele erau schimbate la două zile iar lenjeria la trei zile.

Wi-fi a funcţionat fără reproş pe întreaga perioadă şi, ca mai peste tot în Grecia, era parolat.

Vedeta cazării, dacă pot să-i spun aşa, a fost balconul larg, gen loggie, cu măsuţă şi două scaune, gen fotoliu, de plastic, fiind preferatul nostru graţie magnificei vederi asupra oraşului şi golfului Argostolic, nu degeaba lăudată de proprietarul Fotis. De fapt, cum ne trezeam, ne zgâiam ochii spre balcon, iar panorama ce ni se deschidea în faţa lor realmente ne îmbăta, de aceea titlul meu nu este doar aşa o figură de stil, ci purul adevăr!

Despre Fotis Askitis ţin să spun câteva cuvinte: un bătrânel amabil, prea amabil uneori, cu care am legat imediat o prietenie strânsă cum rar ni s-a întâmplat în Grecia, grecii mi s-au părut întotdeauna mai reci. Fiindcă am avut parte şi de-o zi în care a fost urât, chiar a plouat, tot timpul şi-a exprimat părerea de rău pentru vremea neprielnică, oferindu-se să ne dea soluţii şi recomandări pentru ce-am putea vizita în oraş: muzee, expoziţii. Avea şi un ajutor de nădejde în persoana lui Adonis, un alt bătrânel simpatic ce stătea, împreună cu familia sa, la 303, Fotis cu ai săi la 301, deci eram încadraţi de staff.

Distanţa faţă de inima oraşului, Piaţa (Plateia) Valianou, era de 200 m, în drum spre care coboram pe lângă parcul Napier, faţă de port, 400 m. Serile în Argostoli au fost memorabile, aproape la toate terasele se cânta muzică live şi oaspeţii, în majoritate turişti, dansau fără inhibiţii. Atmosfera animată a oraşului era una de sărbătoare în fiecare seară, am prins chiar artificii în serile de 7 şi 8 septembrie.

Şederea noastră în Argostoli a fost, deci, una minunată şi, fără îndoială, de neuitat. Totodată, se pare că booking-ul a făcut o mişcare mai mult decât deşteaptă pentru noi, meritul fiindu-i atribuit în totalitate. Dacă recomand? Cu mâna pe inimă, Hotel Europe e o bună opţiune, iar plajele minunate din apropiere Makris Gialos şi Platis Gialos vin să întregească opinia mea. Peste toate acestea, îmi răsună încă în minte cuvintele simpaticului Fotis cu care ne-a dat gata când ne-a prezentat camera şi câtă dreptate avea, deşi la început mi se păruse că-şi cam făcea prea multă reclamă: „The best view of Argostoli, believe me! ”

Vă rog ataşaţi melodia „Nopţi şi zile” a Helenei Paparizou, căci cele petrecute la Europe Hotel au fost, pentru noi, de ţinut minte multă vreme de aici înainte. https://www.youtube.com/watch?v=I8iipOtMdNg

Citește și CONTINUAREA aici

---
Trimis de irinad in 22.09.16 19:02:47
Validat / Publicat: 23.09.16 08:19:03
VIZUALIZĂRI: 2268INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
AmFostAcolo.ro nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea (cu asteptări și preferinte posibil particulare ale fiecarui cititor) impresiilor si recomandărilor din articole; deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire a site-ului"); AmFostAcolo.ro sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 74200 PMA (din 60 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    14 ecouri scrise, până acum

    webmasterX [23.09.16 08:18:28] »

    Bună recomandarea

    Mutat în rubrica "Europe Hotel [Argostoli], KEFALONIA" (nou-creată pe sait)

    -

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [23.09.16 08:25:40] »

    @webmasterX: Da, poziţionarea este corectă.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    elviramvio [23.09.16 08:30:00] »

    @irinad:

    Bun articolul tau. Cred ca Booking.com a inceput curatenia anuala caci si eu am patit ceva asemanator. M-am grabit sa-mi fac rezervarea la Brasov pentru vizita la Prima Scoala Romaneasca, totul o. k., chiar schimb de amabilitati cu proprietatea dar apare mail-ul de la Booking in care ma roaga sa reziliez in 48 de ore sau sa negociez singura alt pret cu cei de la pensiune, tot asa fara explicatii, oricum situatie la fel cu a ta. Si eu am mers pe mana Booking si am gasit altceva pt 29 octombrie.

    O zi frumoasa!

    elviramvio [23.09.16 08:33:57] »

    @irinad:

    Desi n-am vazut decat cateva poze - ma grabesc sa trec prin orasul tau - am ales locatia la favorite, merita!

    maryka [23.09.16 09:08:18] »

    Dar ce cazare bună aţi avut! Şi ce privelişte. Pozele sunt foarte grăitoare în acest sens. În inima capitalei.

    Noi am fost în Argostoli numai în vizită, am stat doar vreo două ore, atunci era pustiu. De, orele amiezii. Ne-am plimbat pe faleză, strada Lithostroto era şi ea pustie, nu ştiu dacă am prins vreo două magazine deschise. Până şi drumul către obelisc era blocat, pentru că era în reparaţii. L-au terminat?

    Dar cu toate astea mi-a plăcut oraşul, are un farmec aparte, mi s-a părut diferit de toate celelalte capitale de insule. Oare doar mie?

    Felicitări pentru alegerea făcută. Bine de ţinut minte!

    mishu [23.09.16 09:22:31] »

    @irinad: Cred ca puteam sa dorm si pe jos daca dimineata aceste privelisti m-ar fi delectat.

    Nu am mai vazut de mult un articol de cazare la care sa vad ce ai vazut tu (sa ma scuze colegii care ar zice altceva, asta e parerea mea).

    Foarte frumos totul si ca sa fiu cinstita la camera nu prea m-am uitat. In astfel de calatorii camera este un loc care daca este curat si are dotari de bun simt nu stau sa o puric sa vad cate fire de praf mai gasesc sau altele.

    Felicitari din tot sufletul, votat cu mare placere.

    tata123 [23.09.16 09:37:02] »

    @irinad: Superbonus pentru articol și priveliștea din balcon!

    irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [23.09.16 10:39:43] »

    @elviramvio: Mulțumesc pentru ecouri, da, am sesizat și eu că booking vrea să se debaraseze de neserioși și, prin urmare, ia niște măsuri neașteptat de bune pentru clienții săi. Chiar vroiam să-ți scriu referitor la întâlnirea de la Brașov pe firul tău de discuție, sunt aproape sigură (mai aștept o confirmare în week-end) că vom veni și noi, dar te voi anunța oficial acolo.

    Presupun că mergi pe Valea Dâmboviței, de aceea treci prin orașul meu, nu-i așa?

    irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [23.09.16 10:48:20] »

    @maryka: Da, am fost foarte norocoși, am recunoscut că meritul a fost al booking-ului în primul rând. Capitala Argostoli e un orășel cum bine ai zis, fermecător, aș mai completa eu: elegant și sofisticat care mie mi-a plăcut foarte mult, sper să-i pot dedica și lui un articol aparte. Podul era funcțional, deschis trecătorilor, obeliscul în mijlocul lagunei, la fel de interesant, seara podul e o minune, așa frumos luminat.

    Sunt absolut sigură, cel puțin în privința mea, că Argostoli poate cuceri multe inimi.

    Mulțumesc pentru cuvintele frumoase, dar, repet, alegerea a făcut-o booking-ul pentru nou, și încă foarte bine!

    Toate cele bune!

    elviramvio [23.09.16 10:56:30] »

    @irinad:

    Da, este ultimul ochi pe aici, fug sa-mi prind clasa muncitoare - sotul - la sfarsit de program si sa mergem unde ne e atat de drag.

    Numai bine

    irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [23.09.16 10:59:35] »

    @mishu: Ce simpatică ești! Într-adevăr, panorama ce ni se deschidea în fața ochilor era seducătoare; ce crezi că făceam în răstimpul petrecut în cameră? Stăteam pe balcon și nu ne mai săturam să privim până hăt-departe, fie că era zi, fie că era seară, podul și orașul se vedeau luminate superb. Camera ca atare, oricum a fost eclipsată de priveliște, deși avea și ea calitățile ei. Sunt absolut de acord cu tine în privința dotărilor cu care trebuie să înzestrată o cameră de hotel, când ai multe ieșiri de făcut.

    Mulțumesc pentru aprecieri și vot!

    irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [23.09.16 11:05:16] »

    @tata123: Mulțumesc tare mult, mă bucur că ți-a plăcut și ție priveliștea! Dacă și articolul a fost pe placul tău, mai am încă un motiv de bucurie!

    Vacanțe frumoase în continuare!

    crismis [23.09.16 16:19:27] »

    @irinad: Un loc (si) pe inima mea! De tinut minte.

    irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [23.09.16 19:33:05] »

    @crismis: Mulţumesc draga mea, la cum te ştiu eu pe tine, cred că ţi-ar plăcea foarte tare. Şi cu toate că pentru mine, cazarea înseamnă intervalul 7-9 AM, respectiv, serile târzii şi nopţile, acesta m-a dat pe spate, chiar dacă e de numai două stele.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    crismis, elviramvio, irinad, maryka, mishu, tata123

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.074905872345 sec
    ecranul dvs: 1 x 1