ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.08.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUL-2016
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 14
PREȚ 2000 euro ?
FĂRĂ transport

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
[fb]
TIMP CITIRE: 7 MIN

Ziua a treia

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Parcul Hong Kong-Turnul Bank of China-Star Ferry-Turnul Ceasului-Muzeele Științei și al Spațiului-Nathan Road.

De câte ori vizitez o mare metropolă îmi fac timp să admir și un parc reprezentativ al orașului. Fiind în zona asiatică, în China, cu atât mai mult am fost hotărât să vizitez un parc, cunoscând aplecarea lor către cele mai mici detalii. Parcul Ritan din Beijing, în care m-am relaxat de multe ori, stă mărturie în acest sens.

Fiind duminică dimineața, pe la ora nouă am hotărât să facem o plimbare prin Parcul Hong Kong! Am luat firește tot metroul, de la stația noastră, până la stația Admiralty. De aici am trecut prin Mall-uri, prin diverse pasarele subterane și supraterane și am ajuns în parc. Lume era destulă, pentru ora nouă jumate dimineața. În acest parc am admirat aranjamentele florale, am admirat lacurile, heleșteele și cascadele artificiale. Ne-am mai și răcorit trecând prin diverse perdele de apă.

E foarte tare să admiri un parc, iar în zare sa se vadă nu foarte departe, zgârie-norii ce parcă veghează asupra orașului. Evident ca tot Hong Kong-ul, care este construit pe un munte și aici tot parcul trebuie să urci sau să cobori.

Ce îmi place în mod deosebit la parcurile astea asiatice este că în afară de spații verzi și de flori, poți admira și diverse animale. Aici am întâlnit superbele broaște țestoase (preferatele mele). În iazurile artificiale am admirat frumoșii pești specifici acestei zone, carași aurii, parcă le spune! Nu sunt specialist în acest domeniu!

La un moment dat, am dat și de o mini expoziție de păsări. Intrarea era gratuită așa că nu am ezitat să o vizităm. Aici am observat pasări care de care mai frumos colorate. Multe specii pe care nu le-am văzut pe la noi, probabil specifice zonei.

Vegetația luxuriantă, păsările, broaștele, peștii, dar și arhitectura colonială a Parcului Hong Kong, reprezintă o gură de oxigen, o adevărată oază de prospețime, în mijlocul forfotei urbane din cartierul Central.

S-a făcut destul de repede ora 12. Zic hai să găsim un local să ciugulim, ceva și apoi să ne îndreptăm către hotel, pentru o răcorire bine meritată. Ochii însă mi-au căzut pe o clădire pe care deja o aveam în cap din țară -Turnul Banca Chinei. Era duminică, nu era multă lume, zic hai sa trecem pe la ea. Nu nu vroiam să o spargem! Se spune că cea mai frumoasă panoramă văzuta de pe o clădire în Hong Kong este exact de pe aceasta.

Ei bine am traversat strada tot printr-un complex sistem de pasarele supraterane și am ajuns la bancă. Aici era o adevarată sesiune de fotografii.În fața băncii erau strânse, nu exagerez, peste o sută de puștoaice. Se fardau, se aranjau, își puneau cele mai frumoase țoale și apoi își faceau una alteia poze!!! Nu am înțeles ce le-a apucat pe toate, în acelasi timp și în același loc !!!

Banca era deschisă, dar din nefericire nu se mai permite accesul pe platforma de la etajul 46, de unde se poate admira orasul. Deci puteți tăia de pe listă această atracție, pe care eu o aveam notată din țară!

În drumul nostru spre hotel am dat la metrou și de un miting de protest, cu pancarte, porta- voci, televiziuni. Nu știu ce revendicau, cert e că agenții de la metrou erau în alerta maximă. Am trecut repede de ei! Paza bună trece primejdia rea!

După o masă copioasă și un duș răcoritor, am luat iar în piept arsița orașului. De data asta, ca să ajungem vis a vis în Kowloon, am zis să schimbăm mijlocul de transport și în loc de metrou am optat pentru Ferry. A fost o întreagă aventură, să ajungem la Star Ferry care era chiar în apropierea noastră. Dar acolo nu e ca la noi, traversezi strada si gata! Am colindat cam 20 de minute prin o mulțime de pasarele. Aici sunt vreo 7-8 terminale, de unde vasele pleacă în toate direcțiile. Ne-am luat rapid bilete contra a numai 2,3 HKD /persoană și ne-am îmbarcat imediat. Cursele sunt foarte dese și nu aștepți niciodată mai mult de 5-10 minute.

Serviciul de transport Star Ferry datează de mai bine de un secol. De altfel se spune că acesta este cel mai bun mijloc de transport, dar și cel mai ieftin. Vasele au două punți, una inferioară și una superioară. Citisem că cea superioara este destinată exclusiv turiștilor, pentru a vedea mai bine, iar cea de jos doar navetiștilor chinezi. Cert e că la noi nu a fost permis accesul la cea superioară și am călătorit cu toții la un loc. Interesant la acest tip de barcă este faptul că au o dublă comandă și pot fi pilotate și de la prova și de la pupa, acest lucru făcându-le mai rapide și mai ușor de pilotat.

10-15 minute a durat drumul pâna în peninsula Kowloon. Aici am debarcat. Primul lucru pe care l-am observat a fost Turnul Ceasului Gării. Acesta a fost construit în 1915, are 44 de metri și are câte un ceas pe fiecare latură. Este construit din caramidă și granit și este declarat monument istoric. De altfel este singura contrucție originală păstrată până azi, din fosta Gară Kowloon- Canton.

Vis a vis de debarcader am admirat maiestosul hotel Peninsula, unul dintre cele mai celebre și elegante hoteluri din Asia. L-am admirat doar pe afară, deoarece eram chitiți pe altceva, pe vizita a două muzee. Intrarea la muzee este gratuită miercurea, dar cum noi chiar în acea zi trebuia să ne mutăm în Macao am zis să le vedem înainte.

Este vorba de muzeul Spațiului, despre care am auzit numai cuvinte frumoase și despre Muzeul Științei. Știți vorba aia: socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg! Ei bine, Muzeul Spațiului era închis pentru renovare până în 2017, iar muzeul Științei până la finele anului în curs.

Dezamăgirea a fost mare. Le aveam în capul listei. Nici măcar nu pot spune data viitoare, pentru că e foarte greu să mai existe o dată viitoare!

Așa că am plecat la plimbareală. Am ales un bulevard elegant Nathan Road. I se mai spune și „ Nebunia lui Nathan” și asta din cauza traficului intens. Aici sunt înghesuite unul lângă altul, o mulțime de magazine de tot felul, baruri și restaurante. Găsim aici si vânzatori ambulanți și cerșetori (mult mai puțini ca la noi), dar și prostituate. Este o lume foarte pestriță, care ne arată adevărata față a orasului. Dar ce ne-a atras atenția în mod deosebit au fost puștanii cu ochelari, gen Harry Potter, ce mergeau pe stradă cu ochii în telefon. Erau într-o lume a lor, trebuia să-i ferești că intrau în tine. Parcă erau niste zombie. Când vedeai mai mulți la un loc, într-un colț de stradă era clar că l-au apucat de picior, pe Pokemon !!! ;)

De cumpărături nu a putut fi vorba, aici sunt prețuri mai mari ca la noi în țară. Un lucru de neconceput pentru noi în China. Așa că după o vizită ca la expoziție, prin diverse magazine am ales să servim masa într-un local mai elegant situat într-un mall. Sunt multe restaurante stradale, dar nu prea îmi inspirau încredere. Mall-ul în care am intrat se chema culmea Mirador, la fel ca locul unde a fost cazată doamna mprofeanu! Ori e o coincidență ori am călcat unul pe urmele celuilalt!

Cert e ca aici am găsit un restaurant cu profil italian, foarte curat, cu mâncare gustoasă, dar și cu prețuri accesibile. Eu mi-am făcut un moft și am mâncat paste cu trufe. De mult vroiam să le încerc! Absolut delicioase. Că tot am abordat subiectul mâncare, vreau să precizez că aici în Hong Kong se mănâncă mult mai bine ca în China. Găsești tot felul de bucatării asiatice (chinezești, thailandeze, malayeziene, indiene), dar și din zona Europei sau a Americii. Numai să nu vrei și n-ai ce să mănânci! Problema e alta, că la un local mai de Doamne Ajută, prețul este cam dublu față de România! Așa că aviz amatorilor.

Cum, necum s-a încheiat și a treia zi în Hong Kong.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de robert in 05.08.16 09:35:55
Validat / Publicat: 05.08.16 14:15:00
VIZUALIZĂRI: 2920INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CHINA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 prin Parcul Hong Kong
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

robert [05.08.16 10:11:19] »

@robert - rog melodia: https://www.youtube.com/watch?v=5RAQXg0IdfI

mersi!

webmasterX [05.08.16 14:19:47] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

mishu [05.08.16 14:59:19] »

Inca un articol minunat cu niste poze superbe despre o destinatie atat de draga mie (de fapt ma refer la tarile asiatice, pentru ca in Hong Kong inca nu am ajuns).

In ceea ce priveste parcurile, intradevar pe unde am mers in China/Malaesia/ Taiwan parcurile erau deosebite.

Iar in parcul vizitat din Taipei intr-adevar exista si o zona a lacului unde erau ceva pasari. Si in aceeasi zona era si o statie de metrou care si aceasta era decorata cubroaste din metal care pareau ca ies din asfalt.

Felicitari, votat cu mare placere.

mogly [05.08.16 15:00:15] »

@robert - Ziua s-a dovedit a fi frumoasa chiar daca nu ati putut vedea de sus panorama orasului si nici nu ati putut vizita cele doua muzee. De multe ori plecam de acasa cu un plan despre ce sa vizitam, insa la fata locului suntem nevoiti sa punem sau sa taiem de pe lista obiective.

Ma tot uitam la o poza si ma intrebam daca farfuria e uriasa sau portia de paste cu trufe nu e prea mare?

Calatorii frumoase va doresc si astept continuarea!

robert [05.08.16 15:09:38] »

@mishu - Mulțumesc frumos pentru aprecieri!

robert [05.08.16 15:12:58] »

@mogly - Când ajungi acolo, într-o alta lume ai o stare permanentă de beatitudine și greu ți se poate strica ziua! Doar daca stai mai mult!

Farfuria era imensă si porția era mică! Ai remarcat bine!

Mulțumesc pentru aprecieri!

gettyy [05.08.16 15:22:27] »

@robert - Felicitări pentru o vacanță de vis și mii de mulțumiri că ne împărtășești și nouă impresiile tale!

La cât mai multe astfel de vacanțe!

robert [05.08.16 15:55:36] »

@gettyy: Mersi Getty! Știi că plăcerea e de partea mea!

mprofeanu [05.08.16 16:18:38] »

@robert - Iar ați fost norocoși! Turnul cu Ceas era acoperit de schele în aprilie. Frumos Parcul Hong Kong pe care nu l-am văzut dar am văzut Parcul Kowloon! Mallul Mirador are denumirea de la Masion Mirador, nu se compară cu ce ați văzut voi, am locuit într-o zonă "mai specială", doar vizavi era Marea Moschee! …. A mers de nevoie….

Am vizitat Hong Kong vineri și duminică mai mult și am prins și noi duminică pe ploaie o mare manifestație a organizației Falun Dafa care cerea dreptate și aducerea lui Jiang Zemin în fața justiției….

Nu te mai laud iar, deși meriți și aștept și alte reviewuri și poze tot la fel de frumoase!

Carmen Ion [05.08.16 16:58:59] »

@robert - Combinaţia dintre vegetaţia luxuriantă şi zgârie-nori este cea care m-a cucerit şi pe mine în Singapore şi de aceea, rezumând, am concluzionat că micul oraş-stat poate fi caracterizat cel mai bine drept "exotism+high-tech".

Din pozele ataşate observ multe asemănări cu Singapore, dar parcă Hong Kongul e şi mai spectaculos.

Felicitări pentru articol şi fotografii. Am însă o nedumerire: există vreo legătură între titlul melodiei ataşate (Bad reputation) şi ceva anume din ceea ce ai văzut în Hong Kong?

robert [05.08.16 17:19:43] »

@mprofeanu - Și norocosi pe de-o parte si ghinionisti pe de alta!

Mersi pentru aprecieri. O să urmeze articolul despre insula Lantau!

Apropo de moschee, tot așa cântau la ore fixe?

mprofeanu [05.08.16 18:52:20] »

@robert - Nu am nimic cu credința musulmană, am fost în țări islamice și sper să mai merg. În China am văzut cartierul musulman din Xian, deosebit, despre care mă pregătesc să scriu.

Întrebarea este retorică, pentru că în lumea musulmană globalizarea s-a descoperit odată cu religia. În orice parte a lumii cele 5 rugăciuni ale zilei sunt la ore fixe. Și aici la fel, dar eram noi plecați…

Aștept impresii din Insula Lantau unde am fost și noi….

robert [06.08.16 09:24:20] »

@Carmen Ion - Eu pe primul plan aveam să vizitez Singapore! Doar ca am primit o super ofertă de Hong Kong așa că am ajuns acolo. Cred că sunt asemănatoare. Din câte știu eu Singapore e mai dezvoltat, dar Hong Kong e pe primul loc în lume, la număr de zgârie nori pe metru pătrat! Din acest punct de vedere e mai spectaculos!

Mersi frumos pentru apreciere. Cântecul reprezintă doar o stare de-a mea de spirit, temporară!

robert [06.08.16 09:28:54] »

@mprofeanu - Evident că întrebarea era retorică. Sunt convins că și dumneavoastră, ca si mine sunteți foarte tolerantă din punct de vedere religios. Dacă am avea oarece probleme, cu siguranță am ocoli anumite zone, ceea ce nu este cazul nici la dumneavoastră, nici la mine.

Problema mea cu moscheele este să nu am o cazare în apropierea lor, pentru că nu mă încântă să le aud slujbele zilnice!

La spectaculoasa insula Lantau, chiar lucrez acuma!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
gettyy, mishu, mogly, mprofeanu, robert
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2023 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0739557743073 sec
ecranul dvs: 1 x 1