Cap Kaliakra - locul unde marea zâmbește!

TIPĂREȘTE

Poveștile, basmele, nuvelele, romanele cuprind deseori anumite scântei și situații excepționale care ne fac să le păstrăm în minte. Din vasta lectură prezentă, printre ele se strecoară o poveste mai puțin obișnuită, cu scăldări de soare în marea turcoaz ce radiază de fericire, cu o încărcătură istorică bogată, cu adieri domoale ale vântului, cu oameni minunați ce îi calc meleagurile presărate de praful timpului – romanul infinit ,,Cap Kaliakra”. Prin lumi mărețe, mintea mea adăpostește dorințe zadarnice, nebănuite și greu de deslușit. O dorință arzătoare a ieșit la suprafață.

Iubitor de mare, de plaje fine dar și de peisaje maritime, mi-am pus pe primul loc, cel mai prioritar, vizitarea Capului Kaliakra. Zis și făcut. Cum încercarea moarte n-are, pe data de 12 august, am plecat dinspre Ploiești către litoralul vecinilor, cu destinația finală Nisipurile de Aur. Cu două zile înainte, mi-am propus să vizitez zona cu pricina, înainte de a ajunge în Nisipuri pentru sejurul de 6 zile. Din nefericire, răbdarea mi-a fost pusă la încercare, lăsând vizitarea Capului Kaliakra la întoarcere, din cauza timpului care mă presa și obliga să ajung mai repede la Nisipuri, dacă mai voiam să dispun de o cameră bună sau cel puțin negocierea uneia.

Această zonă abundă de legende, mituri dar și de date geografice interesante. Cap Kaliakra se află în zona de nord-est a Bulgariei, la 130 km de Constanța, 60 km de punctul de frontieră de la Vama Veche și 80 km de Varna. Imaginea capturată atât de harta normală a Google Maps cât și de cea 2D/3D, înfățișează zona drept un triunghi restrâns sau mai degrabă, o limbă de pământ ce se întinde și se subțiază încet dar sigur, în Marea Neagră.

Se spune că Sfântul Nicolae, patronul pescarilor, fugea de otomani iar Dumnezeu lungea tot mai mult pământul de sub picioarele sale pentru a-l ajuta să scape. Aşa s-a format Cap Kaliakra. Numele a provenit din lungi denumiri a mai multor colonii, de-a lungul timpului. Cap Kaliakra înseamnă ”Cap frumos”, tracii l-au numit ”Tirizis”, romanii ”Acra”, turcii ”Celigra Burun” iar bizantinii ”Acres Castellum”.

Iată-ne în data de 17 august. Plecăm mai devreme, la ora 10:30, cu destinația Cap Kaliakra. Nu ratăm drumul ce duce către Kavarna, fiind semnalizat cu indicatoare aferente, la vedere. Din dreptul primului indicator, aflăm că, odată virat la dreapta, mai avem 16 km până la Cap Kaliakra. Drumul devine pustiu sub razele înăbușitoare ale soarelui. Era ultima zi caniculară, prognoza meteo anunțând o vreme mult mai rece și ploioasă în următoarea săptămână, inclusiv pe litoral. Cap Kaliakra poate fi vizitat și pe timp noros, dar cel mai propice este, desigur, pe un cer senin. Fericit, nevoie mare, ne continuăm drumul drept. După nici 2 minute de mers, dăm nas în nas cu indicatorul ce ne anunță că deja am intrat în Kavarna. Șoseaua devine dublă pe fiecare sens iar atmosfera din ce în ce mai animată, cu toate că nu se aseamănă cu zbuciumul unui oraș de la noi, oricât ar fi el de mic. Mergem ce mergem, scăpăm de atmosfera înțesată cu magazine și blocuri, ajungem în dreptul unui alt indicator care ne sugerează că, după ce virăm la dreapta, mai avem 12 km până la Cap Kaliakra și 6,5 km până la Dalboka unde se regăsește o fermă de midii , cu un meniu pescăresc diversificat, după care @papone tânjește (papi, nu pot să-ți descriu meniul că n-am fost dar iată-l aici, doar că nu uita, merge așa fain cu o bere rece :P).

După 100 m, zărim un ”alt set de indicatoare”, de data aceasta, în plus fiind localitatea Balgarevo, aflată la 7 km din punctul în care ne aflăm. Ne continuăm drumul drept, pe alocuri cu denivelări, per total rezonabil. După 6 km, apare și indicatorul ce ne duce către Dalboka, cu virare la dreapta. Nu ne îndreptăm aici, cel puțin nu anul acesta. Mergem înainte (că înapoi nu avem cum), intrăm în Balgarevo, un sătuc liniștit, cu alei pentru pietoni pavate. Trecem repede de Balgarevo. Ne mai despart 5 km până la Cap Kaliakra. În aproximativ 4 minute ajungem în dreptul stației de taxare, reprezentată de un ghișeu pentru paznic și însăși paznicul, cel care preia banii din taxă. Prețul pentru un adult este de 3 lv, iar pentru un copil, jumătate, 1.5 lv.

Înainte de această ”stație de taxare”, am găsit monumentul fecioarelor ce ascunde o legendă, ca mai toate ruinele din rezervație. Legenda este desprinsă din subconștient, posibilă doar în visele din care ne trezim brusc. 40 de fecioare şi-au legat părul între ele şi s-au aruncat în mare, preferând să moară pentru a nu fi prinse şi convertite la islam de către temuţii otomani. Una dintre ele ar fi purtat chiar numele de Kaliakra de aici venind și numele locației. În cinstea lor, s-a ridicat acest monument istoric, ce se va înălța filiform și peste decenii, denumit ”Poarta celor 40 de fecioare”.

După ce am admirat acest obelisc superb, ne îndreptăm ușor ușor către parcare. Ne oprim cam la 100 m de aceasta și parcăm mașina pe partea dreaptă, exact cum au făcut și alți români prezenți aici. Afluxul mare de turiști m-a suprins, cu toate că drumul până la rezervație pare aproape pustiu. Zărim deja Marea Neagră, înconjurându-ne într-un superb albastru turcoaz. Ajungem și în parcarea supraaglomerată unde zărim statuia închinată amiralului rus Fyodor Ushakov așezată pe un piedestal și 18 clopote, în urma victoriei obținute în războiul ruso-turc din iulie 1791. Bătălia finală s-a dat la 31 iulie 1791 lângă Kaliakra și a fost cea mai crâncenă încleștare navală din istoria Mării Negre.

Înaintăm către intrarea în cetate, nu înainte de a observa rămășițele învăluite de istorie sub trecerea nemiloasă a timpului a fostei cetăți Kaliakra, a unei biserici bulgare, baia romanilor din secolul al patrulea și fragmenetele rămase în picioare ale așezărilor din vremea respectivă, toate semnalizate cu panouri descriptive în 2 sau 4 limbi, unele cu informații utile în engleză și bulgară.

Intrăm în cetate, observând poarta reconstruită, singurul vestigiu rămas în picioare complet. Poarta de acces are o forma arcadelor romanice, simpli, cu două mici ferestre dreptunghiulare pentru observarea inamicilor. Inclusiv crenelurile s-au păstrat destul de bine. Aici este primul loc în care ne oprim să facem poze. Nici eu nu am fost ghinionist, așa că, după 2 minute de fotografii, am observat silueta unui delfin ce înainta suav dinspre zona stâncilor roșiatice datorită oxizilor de fier.

Trecem pe lângă un domn ce anima perfect atmosfera, cântând la chitară, tabloul complet fiind de-a dreptul magic. Trecem de poarta de acces, îndreptâdu-ne către promontoriu. Observ câteva mici scări ce coboară spre mare, mă aventurez, îmi iau inima în dinți, fac o poză superbă rămășiței unui arc aproape de mare și îmi continui drumul către capătul stâncilor. În larg se vede ferma de midii de la Dalboka și Balchikul. Aventura o continuăm pe aleea piertruită, strjuită de bucăți de piatră, legate printr-un lanț foarte gros pentru a împiedica turiștii să coboare țărmul înalt cu sol roșiatic. Aleea este în pantă, simțindu-mă pe un plan înclinat, coborându-l.

Nu uit să menționez că, în anii 1950, pe promontoriu a fost instalat un radar militar al forţelor Pactului de la Varşovia. Trecem de stația de radiolocație, așezată mai sus, pe o bucată superioară de rocă, ce are aspectul treptat, unor mai multe ere geologice, culoare devenind de la un roșu-portocaliu către un alb prăfuit, un întreg ”gradient” al culorilor.

În continuarea aleii, am regăsit un terase unui restaurant intitulat genereic ”Castello di Kaliakra Ristorante”, foarte frumos amenajat unde se pot servi preparate din pește și alte delicii. Am rămas plăcut surprins de numărul de turiști ce se perindau în jurul terasei, mulți oprindu-se pentru a lua o pauză înainte ultimului popas, capătul peninsulei sau așa zisa zonă de belvedere. Priveliștea este superbă. Se poate lua masa și în interiorul grotei, unde m-am simțit ca într-o peșteră. În jos, există și toaletă.

Am ieșit repede din interior pentru a nu fi ”agățat” de un ospătar și m-am îndreptat lângă terasa unde este situat Muzeul Kaliakra, într-o micuță cavernă, săpată în stânca calcaroasă. Intrarea este gratuită, muzeul fiind foarte mic. Aici se pot vedea machete exacte ale promontoriului şi cetăţii medievale precum şi vestigii din antichitate şi din perioada medievală descoperite pe această stâncă înaltă.

Pe partea stângă observăm o mică peșteră printr-o mică deschizătură în stâncă ce îmi trezește simțurile de apărare. Coborâm către finalul aleii ce ne poartă până la cel mai jos nivel, aproape de mare. Tot pe partea stângă regăsim un nou monument ce amintește de rusul Fyodor Ushakov, cel mai bun strateg al flotei țariste. Sub gravura acestuia, există trei plăcuțe în rusă, bulgară și engleză în care se amintește de victoria acestuia din cadrul războiului ruso-turc din data de 31 iulie 1791. În anul 2001, Ushakov a fost cononizat de către biserica ortodoxă rusă. La capătul stației de radiolocație, am găsit un nou monument dedicat rezistenței contra năvălitorilor, caracterizată de un bărbat ce pare că trage cu arcul.

Coborâm către ultimii pași de pe aleea pietruită, unde dăm de o capelă săpată în stâncă și închinată Sfântului Nicolae, protectorul marinarilor, ce marchează mormântul acestuia. Legenda spune că, în timp ce alerga spre mare, pentru a scăpa de asuprirea turcilor, pământul a început să se micșoreze sub picioarele sale. O altă interpretare a aceleiași legende spune că, Dumnezeu i-a lărgit pământul Sfântului Nicolae pentru a scăpa de otomani. Toate au fost, însă, fără folos. Sfântul a fost prins și ucis de către turci.

După capela Sfântului Nicolae, ne îndreptăm către punctul final. Scările abrupte și foarte alunecoase fac misiunea din ce în ce mai greoaie. Printr-o ghidușie am reușit să ajungem la capătul peninsulei stâncoase. Aici este locul unde m-am simțit în largul meu. Am făcut poze, am suprins pescăruși ce stăteau tihniți în soarele dogoritor și briza ce făcea atmosfera de vis. Am coborât un pic mai jos pe câteva poteci pecetluite pentru a fotografia din lateral, stânca și țărmul calcaros. Jos de tot, la nivelul mării, se mai văd mici poteci ce urcau până aproape de punctul de belvedere și ducea probabil în peșteri. Odată, aceste scări erau folosite pentru a descărca corăbiile. Este incredibil cât de bine s-au păstrat aceste monumente istorice, vechi de secole bune. Lângă terasa de belvedere, am observat cum unii turiști aruncau monezi într-o mică grotă săpată în stâncă. Nu am auzit de acest obicei dar le-am urmat întocmai ”procedurile”, lăsând și noi o parte inifimă a buzunarului nostru, a sufletului și mintea noastră. Erau foarte multe monezi, semn că ”obiceiul” a fost urmat întocmai de foarte mulți vizitatori.

Ne luăm rămas bun de la zona de belvedere și ne îndreptăm către aleea pietruită. Aici am observat un panou, pe care îl ratasem anterior. Era vorba de Via Pontica, a doua mare rută de migrație prin Europa, ce trece prin zona Capului Kaliakra. Aici găsim, pe lângă impozantele stânci de coastă, peste 400 de specii de plante și 310 feluri de păsări (barza albă, cocori, pelicanul dalmațian, cocostârcul de noapte, pelicanul albi și pescăruși), cea mai mare parte dintre ele fiind protejate prin lege.

Ne continuăm drumul, pe unde am venit, auzind de la conaționalii noștrii, o altă legendă cum că aici s-au ascuns şi averile lui Lyzimah, succesorul lui Alexandru cel Mare.

Soarele ne obosește dar nu atât de tare încât să mai imortalizăm peisajul impozant de care am avut parte. La ieșirea/intrarea din cetate, există vânzători de unde putem cmpăra suveniruri, magneți, lănțic în formă de scoici, brățări, pistoale cu apă, creioane mari inscripționate cu ”Bulgaria” și tot felul de jucării, mai mult pe placul celor mici. Prețurile sunt rezonabile. Un magnet simplu pornește de la 1 lv iar altul mai sofisticat, până la 5 lv. Am cumpărat unul de 3 lv care și astăzi stă pe frontispiciul frigiderului. Lângă parcarea există o cișmea de unde am luat apă rece ca gheața, fără vreun gust sau aspect dubios.

Ca o impresie generală, Cap Kaliakra mi-a oferit o perspectivă foarte frumoasă asupra zonei Kavarna. Eu, cel puțin, m-am lăsat fascinat de promontoriul spectaculos, lung de 2 km, cu stânci verticale și roșiatice ce se ridică la 70 m deasupra nivelului mării. Îmi permit să situez Cap Kaliakra pe locul fruntaș al unui clasament ce cuprinde toate obiectivele turistice de pe coasta Mării Negre. Timpul încremenit ce contrastează cu mișcarea morilor de vânt, într-un număr foarte mare.

Dacă sunteți un turist obișnuit cu tărmurile joase ale Marii Negre, vizita la Cap Kaliakra vă va părea șocant de frumoasă și, cu siguranță, vă va chema de fiecare dată când sunteți în trecere pe la vecinii bulgari. Cap Kaliakra trebuie vizitat măcar o dată, pentru a vă bucura de frenezia culorilor, de solul roșiatic dar și de culoarea Mării Negre ce debordează de un albastru areal, nemaiîntâlnit. Dacă sunteți norocoși, puteți avea ocazia să observați delfini în purul lor habitat natural. Cuvinte pot fi multe, dar dacă sunteți la fața locului, ele vor deveni o poveste istorică, romanul ”Cap Kaliakra”.

Planul meu din vara aceasta, include, desigur, o nouă vizită la Cap Kaliakra și noutatea pe care personal, nu am ”gustat-o”, anume Ferma de midii de la Dalboka. Vă las în compania pozelor, care vorbesc cel mai bine despre minunăția și parfumul locului.

Web - youtube

Vacanțe perfecte vă doresc!

---

VIZUALIZĂRI: 5475 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI