Cum se văd Mega Întâlnirile AFA din scaunul meu

TIPĂREȘTE

Am citit cu multă atenție articolele voastre de la ultima întâlnire a comunității. Le-am citit și pe cele din urmă, la vremea lor. Nu aș fi putut participa la nici una dintre ele, fiind puse într-o perioadă în care eu nu prea mișc în front, dar nu există nu pot în vocabularul meu, dacă vreau ceva. Din păcate, cu toate că vreau să cunosc și eu oamenii AFA-ei nu am avut absolut nici un imbold până acum. Am avut același sentiment după fiecare întâlnire și asta după ce am citit cam tot ce ați scris voi.

Nu mi-am propus vreodată să scriu în această secțiune. Nu am off-uri, nu am frustrări, nu mi-am făcut un scop în viață din a vă uimi pe voi cu ceva, nu-mi place să mă justific, am înțeles ce am de făcut în această comunitate, iau decizii gândindu-mă doar la mine și la familia mea, mai apoi la prietenii cu care călătoresc sau fac lucruri și nicidecum nu mă găndesc vreodată: 'ce-ar zice AFA dacă…. ' Dar mai ales prețuiesc timpul și mi se pare că îl irosesc stând la masă, în fața unui calculator, mai mult decât trebuie.

Mare parte dintre articolele din zStratosferă mi se par fără rost, nu văd plus valoarea și de multe ori m-am întrebat de ce nu se duc oamenii să ia o gură de aer, în loc să stea mai mult decât este necesar în fața unui calculator, strigându-și de zor realizările sau nerealizările, frustrările, aniversările de tot felul, dând sfaturi sau filozofând pur și simplu. Nu vreau musai să-mi răspund, era doar o constatare.

Dragă Admin,

Vreau să te asigur de toată considerația mea și să-ți spun că AFA nu înseamnă doar cei care participă la mega sau mini întâlniri, ceea ce cu siguranță știi. Și permite-mi să filozofez și eu puțin.

Sunt șef la serviciu dar și în grupul meu de prieteni, de care mă ocup cu drag. Și acasă, zice soțul. Îmi place să cred că la serviciu am fix relația pe care mi-o doresc și eu și subalternii mei și sunt convinsă că așa este pentru că am avut/am multe dovezi în sensul ăsta. Facem lucruri împreună, ne întâlnim și în afara serviciului uneori, dar mi-am impus niște limite pe care nu le încalc niciodată, în orice stare de euforie sau de entuziasm aș fi. Nu încurc prietenia de la serviciu cu cea de acasă și nu am fost niciodată în vreo postură delicată din această cauză.

Nu același lucru se întâmplă când sunt între prieteni. Mă ocup de grupul meu de mulți, mulți ani. Mă ocup de vacanțele noastre, de petreceri, de revelioane, mă gândesc la surprize pentru zilele aniversare, la petrecerile deosebite pentru vârstele rotunde, eu le organizez și timpul liber, caut locuri în care să mergem și să fim activi, propun petreceri cu temă pentru serile de iarnă și lansez temele, scriu mailuri, stabilesc zile când ne întâlnim doar să jucăm whist/rummy, participăm la culesurile de toamnă în formulă completă care, pe unde are cîte ceva de strâns, s. a. m. d. Trag de ei, au mai ieșit și scântei, dar nimeni nu se abate de la grup și n-am pierdut pe nimeni pe drum în 25 de ani, ba dimpotrivă ne-am mai mărit un pic cu oameni câștigați pe parcurs. La bine sau la greu, singurul mesaj care îmi sparge timpanele, este cel transmis de soțul meu cu mulți ani în urmă când noi încă ne rodam ca grup, eu fiind o berbeacă încăpățânată care bat din picior și "vreau acum, în acest moment", iar mesajul era că niciodată nu trebuie să-mi judec prietenii dacă vreau să am parte de prietenie. Astăzi ne place să ne petrecem timpul împreună, ne știm și de buni și de răi, ne ajutăm și ce este mai important știu că ne putem baza unii pe alții în orice situație, la orice oră.

Ne place să petrecem așa cum am mai spus pe aici și pregătim cu simț de raspundere momentele de la petrecerile cu temă sau revelioane/carnavaluri, care în timp au devenit din ce în ce mai elaborate. Am fost în ultimii 15 ani familia Flinstone, pionieri cu recuzită, comandanți de detașament, de unitate, steaguri, tablouri, careu și primire de noi membri, am fost grădinița DuGhiDu, șatră, lacul lebedelor s-a dansat acum câțiva ani de băieții noștri și a fost un moment pregătit foarte serios, am fost arabi, irlandezi, romani în ținute autentice, mușchetari, am amestecat poveștile consacrate Albă ca Zăpada, Cenușăreasa și Scufița Roșie și le-am adaptat într-o scenetă cu regizor și tot tacâmul de tot hazul, fetele am fost călușari cu costumații lucrate de noi și pași repetați cu trudă, am fost Lady M și vânătorul, Spiderman și menajera franțuzească, am avut momente de gimnastică ritmică, am fost niște tărani, vagabondul și diva, tata popa și drăcușorul, niște olteni, cowboy, japonezi, am pus în scenă o petrecere Oktoberfest de la ținută până la muzică și dansuri bavareze, și lista ar putea continua. Ne-am dat în spectcol la început doar între noi. Apoi am ales locații mai mari unde să avem asigurat cadrul necesar pentru că devenise din ce în ce mai greu să ne cărăm cu stațiile după noi, microfoane, s. a. m. d.

Știm că am fost de multe ori deliciul asistenței, iartă-mi lipsa de modestie. Am primit multe complimente, ultimul anul acesta când o pereche dintre cele cu care am petrecut la Măgura în ultimii ani ne-a spus că atunci când vrea să se destindă pune filmulețul cu lebedele noastre. Am mai spus asta pe aici. Dar niciodată, absolut niciodată, cineva din gașca noastră, și suntem între 20 și 30 de persoane, nu a postat pe net înregistrări de la petrecerile noastre. Asta este înțelegerea. Am rugat de fiecare dată și asistența să nu facă asta în ceea ce ne privește și cel puțin până acum eu nu am cunoștință ca vreun moment al nostru să fie pe net. Eu nu înțeleg nicicum de ce aleg oamenii să-și etaleze pe net momente desfășurate într-un cadru intim, poze cu ce-au mâncat și ce-au băut, sau de ce au nevoie de aprecierea unanimă. N-am simțit niciodată nevoia să fim apreciați sau invidiați sau să împărtășim experiențele cu niște necunoscuți, nu ne îmbătăm cu apă rece, nu vrem să convingem pe nimeni de nimic, nu ne simțim deasupra tuturor și nu credem că noi deținem adevărul absolut. Când am ajuns la convingerea asta m-am întrebat de ce mi-ar trebui Facebook, de ex și am concluzionat că n-am nevoie. Poate îmi scapă unele lucruri prin această lipsă, dar căștig altele, în special timp, mult mai valoros pentru mine. Când am început să scriu pe AFA mi-am bătut capul în fel și chip cum să îmbrac povestea ca să ajungă mai bine la cititor, fără să exagerez și chiar dacă nu mi-a ieșit din prima, învăț în continuare.

Trebuie să-ți mai spun că înțeleg foarte bine ce înseamnă organizarea unui eveniment pentru că asta fac și eu la o scară mai mică, ce-i drept. Știu că nu este deloc ușor cu oamenii dar eu am învățat și că într-o organizare cu cât se implică mai mulți oameni cu atât coordonarea este mai obositoare și cu atât crește debandada.

Fără să-mi permit să dau sfaturi, spun doar că dacă eu aș organiza asemenea întâlniri m-aș gândi mai mult până unde permit lucrurile și m-aș rezuma în calitate de capo di AFA să mă implic doar în organizarea lucrurilor oficiale pentru comunitate. Restul..., știu oamenii mai bine cum să socializeze, cum să se găsească unii pe alții în funcție de afinități și mai ales ce și cât să-și aducă de acasă. În plus, indiferent de ce/cât aș citi, nu cred că atâția oameni, atât de diferiți, cu atâția necunoscuți de fiecare dată și atâtea perechi ale AFA-iștilor, neimplicate în această comunitate, care poate nu sunt la curent cu glumele, discuțiile, prieteniile… de pe aici și care sunt puse cel mai probabil în ipostaze delicate, nu cred, deci, că această lume pestriță se poate distra o dată pe an la modul la care toate lumea simte nevoia să dea asigurări că s-a întâmplat. Dar dacă așa au stat lucrurile nu trebuie întărit ceva evident, care s-a întâmplat acolo și acolo trebuia să rămână. Eu cred că la suprafață trebuie să aducem lucrurile care sunt de demnitatea unei comunități cu care vrem să ne mândrim. După părerea mea pot exista momente spontane de orice fel dar nu poți organiza o masă de oameni atât de diferită, astfel încât să fie bine pentru toată lumea. Și mă întreb dacă AFA la care te-ai gândit când ai înființat-o, este AFA de astăzi și dacă ai aceleași satisfacții și același entuziasm ca la început.

Dragi colegi,

Tot citind am perceput mai multe categorii de oameni în scrierile despre întâlnirile AFA. Cei care pun suflet cu maturitate, cei care pun suflet în alte scopuri, cei care consideră că au inventat roata și se exprimă ca atare, cei care le țin isonul pentru că le poate aduce beneficii, cei care le țin isonul ca să nu facă opinie separată neavând una proprie, din păcate, iar aceștia sunt mult prea mulți, cei care justifică și aproape că își cer scuze pentru comportamentul partenerului, altfel, un om normal dar nu din filmul în care a ajuns voit sau nevoit, cei care se tot sucesc în legătură cu oamenii în funcție de cât au stat la un pahar de vorbă, cei care confundă apartenența la AFA cu o șuetă în fața blocului, cei care au senzația că le oferă altora ceea ce n-au văzut și n-au auzit în viața lor fără să realizeze că asta se poate întoarce împotriva comunității și nu în ultimul rând cei care au ales să tacă. Cu așa o diversitate de oameni cum să nu ajungă la suprafață lucruri care nu ne fac cinste?

Am făcut un exercițiu de imaginație și mi-am închipuit că sunt cu soțul la o întâlnire AFA. El, simpaticul grupului nostru, dar care în vecii vecilor nu s-ar da în spectacol în fața unei adunări atât de diversă, fiind chiar extrem de sobru printre necunoscuți. Și mi-am imaginat comentarii de genul celor citite, care astăzi, la fel ca ieri, mă fac să nu am în plan participarea la o întâlnire AFA. Nu că asta ar fi o pierdere pentru comunitate dar consider că am dreptul să îmi exprim o opinie personală, ca un membru activ ce sunt.

Nu în ultimul rând mă întreb de ce câțiva useri importanți s-au manifestat atît de puțin sau deloc după această întâlnire, în condițiile în care i-am perceput vocali în perioada premergătoare.

Începusem să scriu un articol despre un restaurant și m-am trezit scriind asta. Am scris pe nerăsuflate și m-am gândit dacă să public de două ori pe-atât. Dacă citiți, este evident ce am hotărât.

Repet că nu îmi place să judec în general, nu vreau nimic, nu propun ceva, nu dau sfaturi ci consider că trebuie să-mi spun părerea din când ăn când în calitate de membru al acestei comunități, iar acum cred că a fost cazul. De înțeles... înțeleagă cine, ce-o vrea.

Dar cred că dacă ne-am înscris pe AFA din drag de călătorie și vrem ca ea să fie respectată, trebuie să facem diferența între lucruri și le doresc celor implicați mai mult, dar și celorlalți mai mici sau mai mari, mai multă înțelepciune când decid să expună AFA. Din păcate (sau din fericire), ea nu este doar a noastră și n-ar trebui să ne fie indiferent cum o prezentăm lumii.

---

VIZUALIZĂRI: 1964 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI