Trier, cel mai vechi oraș german sau Roma Nordului

TIPĂREȘTE

Trier, ce minunății să mă aștepte în cel mai vechi oraș al Germaniei, din landul Rheinland–Pfaltz, am plecat acolo ca soldat neinstruit și m-am reîntors acasă ceva mai luminată, mobilându-mi capul cu multe găleți de istorie, dar nu pot să vă aprind toate luminile lui de taină, căci eram sub papucul neamurilor străine.

Trier sau Trèves în franceză, se bucură de o locație privilegiată în ,,Colțul german'', e aproape de Franța și Luxemburg, e răsfățat de turiști, fiind o destinație populară de vacanță, e ca o carte veche de istorie, pe care o citești direct în stradă, are gustul Romei și invită drumeții să testeze vinul german pe la terase.

In Trier am fost de două ori, orașul are un centru istoric compact, e relaxat și respiră elegant printre comori istorice, pe mine vocea lui veche m-a chemat înapoi în șoaptă, mai aveam de pansat câteva locuri și de ridcat câteva obloane vechi, în plus nu ridicasem destule osanale catedralei vechi, ca să ascult smerită vocea Domnului.

Chiar dacă nu am apelat la serviciile unui gladiator roman în uniformă, care să-mi explice cum drumurile duc la o altfel de Romă, am reușit parțial, să dezleg nodul unde se întrerupsese prima mea călătorie cu mașina în Trier în 2008, când vizitam și scenica Vale a Rinului și Moselului.

Șansa m-a readus deci, în vechiul oraș al lui Augustus, plecând cu zeul modern pe patru roți, din Saarburg, unde am avut sejurul de vacanță. (vezi impresii.)

Am parcurs lejer cei 22 de km și am ajuns rapid în bătrânul burg german, aglomerat de trafic la periferie, am urmat indicatoarele rutiere și ne-am îndreptat spre centru, lăsând mașina, fără probleme, în parcarea subterană de la Basilika din Willy -Brant -Plaza .

Trier este cel mai vechi oraș german, el are mai multe fețe, au trecut prin el împărați romani ca în poveste, episcopi, prinți electori, cetățeni de vază, aici s-a născut Karl Marx, cu toții au lăsat ceva în urma lor, așa că nu e de mirare că orașul e tare orgolios, are 8 locații istorice, înscrise pe lista patrimoniului universal Unesco, dar să nu vă așteptați să scotocesc prin toate măruntaiele lui arheologice, căci am căzut pradă și unei sesiuni de shopping planificat.

Trier nu este un oraș foarte mare, are puțin peste 100 000 de locuitori și istoria celor peste 2000 de ani, ce-i duce în sac, cu un binemeritat aplomb, este omniprezentă în oraș, eu am avut sentimentul copleșitor, că pendulez între prezentul modern și trecut, nu am reușit să asediez toate obiectivele.

Există în centru, o casă roșie veche de secole, Rote Haus, ce are pe fațadă o inscripție ce afirmă că Trierul a existat cu 1300 de ani înaintea Romei.

Deși centrul vechi e ca un muzeu în aer liber, orașul mi-a dat impresia de forță, are un aer jovial și totuși tânăr, e plin de viață și scapără pe nări focul spiritual al înaintașilor, e asaltat vara de turiști, dar nimeni nu se calcă prea tare în picioare, el pare că stă pe loc și nu se grăbește, ne așteaptă docil să-l excavăm până în străfundurile istoriei sale bogate, da, Trierul e tentant.

Cer iertare pentru arcul de istorie vechi, treceți scurt pe sub el, cei ce nu ați fost acolo niciodată, pentru a mirosi documentat parfumul vechi, antic și medieval, orașul chiar merită o medalie de aur, pentru bogăția sa istorică.

Trier, numit glorios Augusta Treverorum, se cuibărește într-o vale scenică și este așezat pe dulcele Mosel, romanii l-au râvnit și cucerit, datorită poziției sale strategice și comerciale și au plantat pe coline și viță de vie, căci vinul era băutura preferată a romanilor... ce gust delicios o fi fost el, numai Dumnezeu știe.

Trier a fost construit de Augustus după criteriile urbanismului roman, pe 2 axe principale sub formă de cruce, Decumanus Maximus și Cardo Maximus. La intersecția lor s-a format centrul orașului, unde erau odată Forumul roman și alte clădiri publice.

Spre sfărșitul sec. al II-lea, este definitivată și Porta Nigra, poarta de nord ce permitea intrarea în urbe, pe o lungime de 6.5 km a zidului ce înconjura localitatea. Tot în sec. 2 a fost construit și Podul de pe Mosel , considerat cel mai vechi pod la nord de Alpi, el este și astăzi practicabil și face legătura între cele două axe ale Trierului, fiind înscris pe lista patrimoniului universal.

Se spune că romanii au fost cei mai buni ingineri din lume, Amfiteatrul roman din partea de est a orașului, datând din 100. d. H. impune și azi prin grandoare, el are o capacitate estimată la 20000 de spectatori, aici se desfășurau luptele dintre gladiatori, dintre oameni și animale, amintind de atmosfera sângeroasă a Romei antice.

Ieșind din secolul 3, orașul imperial devine și mai înfloritor în timpul împăratului Constantin cel Mare, pe vremea lui Trierul va fi comparat cu Roma. Bisericile, palatul imperial și complexul neterminat al Termelor Imperiale, catedrala, dovedesc până azi, măreția Imperiului Roman.

Timpul a lasat urme adânci, călătoriți mai departe prin celelalte secole în istorie cu wikipedia, că nu vreau să faceți prea multe riduri și să cascați profund.

Un trenuleț turistic special, numit Romer Express, te poate conduce într-un tur organizat al orașului, în Alstadt , orașul vechi.

Programul meu pietonal prin Trier ține efectiv de toanele trupei, conduse de doamna ,,directrice’’.

Lăsăm drumul spre sfințenie pentru partea finală a excursiei și plecăm glonț spre Porta Nigra , fără să plătim nici o taxă, păcălindu-i pe vechii romani.

Trier este un oraș foarte pitoresc, distins și vesel, o luăm la pas cu tolba în spinare și cu ochii pe arhitectură, depășim Domul orașului și piața centrală, aglomerată, numită Haupmarkt și ajungem lejer pe Simeonstrasse , care corespunde traseului lui Cardo Maximus, adică vechii axe romane nord –sud, ea este astăzi o stradă puternic comercială, plină de restaurante și magazine, facem primul popas la o terasă, ignorând forfota turistică de pe stradă și sacoșele de shopping ale turiștilor... da am auzit vorbindu-se și românește in 20 de ani.

Am continuat drumul pe strada lui Simeon ce poarta numele unui călugăr și am regăsit Porta Nigra, locul unde începea acum mai mult de 2ooo de ani lumea antică, revăd o portăreață trufașă, monumentală, e calmă și semeață, e făcută să dăinuie peste secole.

Această poartă, ce nu prea e terminată, mă invită tacit să-i smulg secretele întunecate, e un fel de km 0 pentru orice turist, ea își deschide porțile pentru atacul pietonal, invitându-ne strategic și în biroul de turism al orașului din apropiere.

Porta Nigra strigă de la înălțimea ei de 30 de metri, că este prima poartă extrem de bine conservată a antichității pe teritoriu german, celelalte trei au dispărut.

Poarta cam cenușie la culoare, reprezintă o construcție colosală de 36 de metri lățime, are 3 etaje, are două părți, o curte interioară și două turnuri înalte de apărare.

In vremea romanilor, curtea interioară era o capcană deșteaptă pentru dușmanii care reușeau să treacă de intrare. In sec. 11 ea devine parte a unei mânăstiri catolice, dedicată unui ermit grec, Simeon din Siracuza, care a trăit 5 ani la Poarta Neagra... După moartea sa în 1035, el a fost venerat ca un sfânt și Poppo von Babenberg va fonda în onoarea sa o biserică dublă, care va fi distrusă din ordinul lui Napoleon și demolată în 1805.

Mâzga secolelor este evidentă, poarta n-a scăpat de ofensa timpului, mi s-a părut acoperită cu un lințoliu cernit, nu am văzut nici un turist gladiator să se cațere pe vreun turn.

Curtea cu arcade și clădirile mănăstirii Sf. Simeon au dăinuit in timp, ele sunt astăzi reședința biroului de informații turistice ale orașului și ale Muzeului orășenesc Stadtmuseum Simeonstif.

Muzeul municipal de pe strada Simeonstif e o invitație la o lecție despre istoria orașului, secțiunile sale te plimbă cronologic, din Evul Mediu până în prezent.

Am continuat plimbarea pe Simeonstrasse, care pornește dinspre Porta Nigra, admirând casele burgheze, ieșite parcă la sărbătoare, prin fațadele lor interesante, case simple, neo clasice, dar cireașa de pe stradă, este evident Casa celor trei Magi – Dreikonigenhaus , din prima jumătate a sec. 13, restaurată prin 1939 și revopsită în culori vii.

Ea se află cam la jumătatea distanței între Porta Nigra și Hauptmarkt, clădirea are un design maur și a fost la origine o casă cu turn, vechea poartă se afla la etajul unu, unde ajungeai cu ajutorul unei scări de lemn, mie mi s-a părut că arată ca un palat, am intrat în clădire și am dat la parter de o cafenea.

Am defilat de căteva ori prin fața casei gotice cu o fațada superbă, orientală și apoi am continuat plimbarea spre piața mare a orașului.

La capătul străzii Simeonstrasse am admirat trei case vechi din 1600, pline de farmec, tot pe aici se găsește și intrarea în vechiul cartier evreiesc.

În Trier toate drumurile duc la Hauptmarkt, e locul de unde îți întinzi antenele turistice, era foarte solară și colorată cu flori și fructe.

Hauptmarkt (958) este considerată a fi una din cele mai frumoase piețe germane, ea e dominată la sud de clopotul bisericii gotice ST. GANDOLF , pe care am vizitat-o.

Piața este centrul medieval al Trier-ului și poate fi privită ca punctul de plecare pentru explorarea orașului spre catedrală, cartierul evreiesc și alte șase străzi.

In centrul pieței se află o cruce, Marktreuz, al cărei original este păstrat în muzeul municipal.

Această cruce ridicată în 958 de un arhiepiscop, simbolizează ,,Pacea Pieței’’comerciale și supremația arhiepiscopală.

O altă podoabă este Fântâna Pieței, Marktbrunnen din 1595, lucrare a unui sculptor local, Hans Ruprecht Hoffmann, ea se ridică în unghiul sud –estic al pieței și îl arată pe sfântul Petre, patronul sfânt al catedralei, ce stă în vârf, înconjurat de minunatele sculpturi renascentiste, ce reprezintă cele 4 virtuți cardinale, Justiția, Prudența, Forța și Înțelepciunea...

O inscripție interesantă poartă textul: ,,fie ca aceste virtuți să curgă etern, ca apa în fântână, salutul poporului și binele public’’.

La est, cu fața spre catedrală se află poate cea mai veche farmacie din Germania, o clădire cu elemente din sec. 17 pe ea scrie, Lowenapotheke, adică farmacia leului.

Pe coltul pieței, la vest, te trag de mânecă, două clădiri vechi, Steipe și Rote Haus .

Steipe este vizibilă de departe, acest edificiu înalt, era odată sala de reuniuni a orașului, ea e situată pe colț cu Dietrichstrasse. Casa a fost construită în 1430, ea are trei etaje și se ridică pe niște arcade deschise în arcuri frânte. Pe fațada ei albă, am văzut niște sculpturi cu statuile patronilor orașului, precum și doi uriași, îmbrăcați în armură, ce simbolizează probabil libertățile civile.

Alături de Steipe a fost construită Casa Rosie, pe Dietrichtstrasse în 1684, o clădire a vechii bresle a brutarilor, în stil renascentist cu un pignon baroc, pe fațada ei este o inscripție despre istoria legendară a orașului Trier. Acest ansamblu de case găzduiește astăzi un restaurant, o cafenea și intrarea într-un muzeu al jucăriilor, unde directoarea, adică sorela, nu a vrut să intrăm și am început să cârcotesc puternic și i-am promis acasă doi pumni. :(... colegul Dragoș a avut mai mult noroc (vezi impresii).

Din Hauptmarkt pleacă mai multe străzi, noi am luat-o la picior pe vechea stradă a cărnii, numită Fleichstrasse, ce -și trage numele de la măcelarii ce-și făceau pe aici veacul în Evul Mediu. Strada a fost distrusă în timpul celui de –al doilea război mondial, dar am putut totuși admira câteva case în stil neoclasic

Am trecut în revistă și Kornmarkt, Piața Grânelor, o piață largă, la fel de frumoasă ca și Piața principală. Câțiva copii se jucau în jurul unei fântâni albe și aurii, impunătoare, numită Georgsbrunnen (1750)

Fântâna Sf. Gheorghe, este considerată cea mai frumoasă făntănă rococo a țării, o inscripție interesantă te pune pe gânduri : pentru binele locuitorilor, apa trebuie să curgă, tot anul. Ideea este simbolizată prin statuile celor patru anotimpuri, plasate la picioarele obeliscului, ce poartă în vârf, statuia sfântului Gheorghe. La est este statuia Primăverii, ce poartă chipul unei femei cu flori, la vest e Toamna, sub forma unui om ce ține în mână niște struguri și o cupă de vin, la sud este Vara, reprezentată de o femeie cu un snop de cereale și la nord e Iarna, sub forma unui moșneag.

La sudul pieței se vede Casino-ul reconstruit, distrus pe vremea războiului și pe partea de vest, minunata clădire a Poștei , în stil neo-baroc. (1882).

Am continuat plimbarea și am ajuns de pe Fleischstrasse pe Brueckenstrasse și apoi pe Karl –Marx –Strasse. Ceva mai departe se ajunge la Casa natală a lui Karl Marx, o casă burgheză de sec. 18, transformată în muzeu, dar olandezul din trupă, a radiat-o categoric de pe lista mea, că e deja dominat în familie de două doamne, venite din blocul estic... a învățat săracu’ și românește. =))

Bazilica lui Constantin cel Mare, este o structură imensă cu o singură încăpere din epoca Romană, care atestă măreția și puterea împăratului. Mărimea ei este impresionantă, are 27 m, lărgime, 33 m înăltime și 67 m lungime, plus un hol alăturat pe afară, de m-am săturat să-i dau roată, un grup de americani asculta fascinat tonele de informații și povești date de ghid.

Acest monument singular, construit pe la începutul sec. 4 de Constantin cel Mare, e cea mai mare incintă fără susținerea coloanelor, din lumea antică; ea reușește să creeze o impresie puternică asupra oricărui vizitator, da este o creație cu caracter imperial și cu un interior grandios. In istoria ei, ea a fost reședința conților palatini, a episcopilor și apoi a devenit biserică evanghelică în sec. 19, astăzi ea este protestantă.

Cred că și-a pus în cap să devină nemuritoare, deși a fost parțial distrusă de armata lui Napoleon și de bombele anglo –americane, ea stă totuși în picioare după renovări, m-a uimit prin simplitate. Intrarea este gratuită.

La câțiva pași, la est de bazilică, se află Palatul Printilor Electori – Kurfustliches Palais, (1615-1756), considerat unul din cele mai minunate palate rococo din lume... era roz ca un trandafir, mi s-a părut tare siropos pe exterior.

La ora vizitei mele, palatul era îmbrăcat în haine de renovare, el a fost pe rând reședința succesivă a împăraților, apoi a prințului elector de Trier până în 1794.

Am privit aripa rococo ce dă spre grădina palatului, plină cu sculpturi grațioase și flori... Pe vremea lui Napoleon, Grădina Palatului, era câmp de manevre, ea a fost redesenată doar după cel de-al al doilea război mondial.

Am făcut un alt popas, pe o bancă de data aceasta, nu am mai mers până la capătul ei, unde se află Muzeul Regional Renan, un muzeu de arheologie cu sculpturi romane și un cabinet de monede de aur, descoperit în 1993.

La capătul grădinii se află Băile Imperiale Kaisetherman, construite în sec. al IV –lea, ele sunt cele mai mari băi romane, în afara Romei, aparținând patrimoniului Unesco.

La vremea lor de glorie, ele aveau tot comfortul, băi calde sau reci, în camere separate, saloane de masaj, vestiare și canalizări.

In cartierul de est, dincolo de zidurile orașului medieval, se află Amfiteatrul roman, unde nu am mai ajuns, cerând iertare picioarelor și zeului solar.

Ne-am reîntors prin Palastrasse în Piața Mare si înapoi pe Sternstrasse, am intrat în Domfreihof.

Si acum să lăsăm să răsune notele severe ale cântului bisericesc, alături de turiștii ce umplu cu smerenie Domul din Trier.

Prima mărturie de dragoste pe care mi-a dat-o orașul a fost în catedrala din Trier, care este cel mai vechi lăcaș de cult din Germania, înscris pe lista din Patrimoniul Unesco.

Biserica Maicii Domnului, Liebfrauenkircke se află lângă catedrala Sf. Petru, fiind separată de ea printr-un culoar îngust, intrarea este gratuită. O mare parte din catedrală datează din secolele 11 și 12, iar restaurarea ei a fost făcută în 1974.

Catedrala mi s-a părut greoaie, nu e făcută după reguli menite să te ademenească, e rigidă și nu mi-a furat mințile decât în interior.

Acum nu vă așteptați să mă învârt într-un picior și să încep să vă descriu detaliat toate altarele bogate, capelele cu nume de clerici și toată bogăția rococo de pe unele monumente funerare, vă uitati și voi la poze și vă închinați frumos, căci suntem în împărăția somnului. Eu am dat o roată amplă prin toată catedrala și m-a trecut fiorul doar la etaj.

Catedrala sau Domul din Trier este considerată ca fiind ,,casa Elenei ‚’’ea este o sinteză a tuturor epocilor reprezentate în amenajările sale, din epoca romană până în prezent.

Ea este formată din patru bazilici unite printr-un baptiseriu, construcția ei a început prin 313, ea a fost distrusă și refăcută de mai multe ori, de-a lungul unei istorii zbuciumate.

Ea conține două relicve importante, Sfânta Tunică a lui Cristos, cămașa pe care o purta Fiul Domnului pe ultimul său drum, recuperată de la Ierusalim de împărăteasa Elena, ea poate fi văzută /expusă în capela Tunicii Sfinte, în spatele altarului, la capătul de est al catedralei, după ce urci pe niște scări, o fi mit, o fi realitate, important e că pentru o clipă am fost acolo, pe drumul credinței.

Din altarul de sus am admirat întregul interior al bisericii, orgile, plafonul pictat de circa 70 de metri pătrați și altarele, ce poartă diverse nume, Altarul tuturor sfinților, Altarul de înmormântare etc.

In sala Tezaurului din Dom, se află Cuiul Pasiunii folosit pentru răstignirea de la Golgota, e unul din cele patru cuie, care l-au ținut pe Isus pe Cruce.

In fiecare an la Trier vin pelerini să se închine în fața Capelei cu tunica lui Isus, eu sunt fericită că soarta m-a adus aici de două ori.

Biserica Maicii Domnului este un exemplu al artei gotice franceze, pe sol german, ea a fost începută în 1235 și terminată în 1260, acest monument este înscris în patrimoniul mondial Unesco și el reprezintă cea mai veche biserică gotică din Germania.

Ea este construită în formă de crucifix, e susținută de 12 coloane, ce conțin portretele celor 12 apostoli. Este un edificiu de o mare frumusețe, în interiorul grațios se află și mormântul episcopului Karl von Metternich, un sarcofag din marmură neagră, ce reprezintă o operă capitală a sculpturii din anii 1680, eu însă tot cu ochii pe vitralii.

Am ieșit afară din complex, cu o mulțime de frânturi de gânduri tainice și am continuat plimbarea, la sud de biserică se află Palatul Episcopal – Bischofshof, față în față cu el se află Palatul Kesselsatt, din sec. 18, pe care l-am admirat doar pe exterior.

Am refăcut apoi traseul spre Plaza Willy Brandt, aproape de bazilică, punctul terminus al vizitei noastre.

Am părăsit orașul de pe Mosel, mulțumită că am fost pe urmele romanilor într-o călătorie în timp, unde am trăit istoria cu toate simțurile, da inima Romei bate puternic și la Trier, nicăieri la nord de Alpi, nu vom gasi o concentrare de relicve atât de bogate, sper că v-am trezit curiozitatea să vizitați acest oras, în onoarea zeilor romani. Chiar dacă nu i-am scotocit eu toate măruntaiele arheologice, vă las pe voi să descoperiți când veți merge acolo, ce a mai rămas în picioare, din combustia atâtor secole...

---

VIZUALIZĂRI: 4969 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI