O cazare romantică

TIPĂREȘTE

Preambul

Bulevardul Libertății, 167, Bușteni... Te sperii și cauți pe Google Maps. Ca să răsufli ușurat: de fapt, este DN 1, porțiunea care nu depinde de Compania de Drumuri, ci de primărie. Și mai afli că e pe partea stângă, cum mergi spre Brașov...

Ce nu observi pe net, deși era la mintea – pardon, ochii – cocoșului, e că adresa e la doi pași după ce treci de drumul spre Gura Diham. Adică, după ce lași gara pe dreapta, destul de aproape... Ăsta e un indiciu perfect!

Adevărul e că, venind dinspre București, după ce am traversat centrul aglomerat al Bușteniului, după ce am trecut de intersecția spre castelul Cantacuzino, am observat, cu coada ochiului, o construcție din lemn, demnă de un muzeu al construcțiilor specifice Văii Prahovei, pe prispa căreia mai era – culmea! – un afiș cu inscripția „Avem camere” și un număr de telefon, dar, ca orice șofer care se respectă, am trecut mai departe. Până când am depășit plăcuța pe care scria „Bușteni”, tăiat de o linie roșie, oblică. Bun așa... Am găsit un loc de întors și am ajuns la construcția de care am amintit mai devreme, sesizând că numărul de telefon de pe indicator coincidea cu cel la care sunasem cu vreo două ore mai devreme... Așadar am parcat mașina pe trotuar, într-un intrând, cât să nu deranjeze pietonii și am purces spre poarta din lemn.

Clădirea

Impresionantă construcția, din lemn, în stilul caracteristic zonei – nu mă pricep la detalii, dar este același gen de casă pe care îl vezi în Sinaia sau aiurea, pe valea Prahovei, dar nu și în alte părți locuite de români.

Iar gazda ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze și ne-a condus spre camera de la etaj, la mansardă. Nu înainte a deschide poarta mare, din partea stângă a curții, ca să parcăm mașina. După ce urci treptele străjuite de pitici (foarte mici) ca să ajungi pe prispa cu scaune și balansoar, pătrunzi pe ușa înaltă într-un hol impunător, flancat, în laterale, de alte uși înalte, ce închideau camere de oaspeți. La capătul holului începe scara abruptă spre etaj. Inițial, ai impresia unei claustrări, la capătul treptelor, unde te lovești de altă ușă închisă. Surpriza vine după ce o deschizi, cu timiditate... Un alt hol impunător, flancat de alte intrări spre alte camere. Pe o parte, o canapea cu un urs de pluș, pe cealaltă, un ceas. Apoi holul se îngustează, doar ca să se lărgească din nou spre o masă mare, cu scaune, cu o chicinetă dotată cu toate cele necesare traiului și un frigider.

Iar la masa aia, la un pahar de vorbă, gazda a povestit istoria clădirii... Care a fost construită pentru vacanță de către o familie bucureșteană, acum 110 ani. Asta, vechimea, se simțea prin toți porii casei... Povestea a continuat clasic; confiscarea ei de către comuniști și, după niscaiva avataruri, introducerea ei în circuitul turistic. Și mai interesantă – dar deloc de mirare – patimile post decembriste, când, între retrocedarea de jure și cea de facto, clădirea a fost deliberat devastată. Noroc, totuși, pentru turismul autohton, că proprietarii au investit și au refăcut-o. Că un cârcotaș poate găsi defecte, este una... Că nici casa nu este de 3 stele, este altceva... Doar că este perfectă pentru un sejur la munte.

Camera

La etaj... Bine, dat fiind acoperișul caselor de munte extrem de ascuțit, camera are aspectul unei mansarde. Cu geamul săpat în planul înclinat. Dar spațioasă și cochetă. Șifonier, comodă, televizor și pat matrimonial, comod. Plus sala de baie, cu toaleta, chiuveta și cabina de duș pe sub care, culmea, nu curge apă... Și inconvenientul din dotare: un ventilator slab, dar fără aerisire. De altfel, cred că ăsta este și singurul minus al camerei, mai ales pe timp de vară – cred, pentru că singurul contact cu atmosfera de munte este geamul din acoperiș. Nu există aer condiționat.

Concluzie

Pentru un sejur fără pretenții, pentru o cazare intimă, după un traseu montan, pentru o masă de stat la taclale, lângă un covrig și o cană de vin, pentru istorisirile gazdei, merită o cazare la Casa Frasin.

Ca un post scriptum, dar fără scriptum anterior, mă gândeam la frumoasa poveste din filmul „Undeva, cândva”, când eroul, profitând de vechimea hotelului, se întoarce în trecut, printr-o regresie autoimpusă... Cum altfel să te simți într-o casă veche de 110 ani?

---

VIZUALIZĂRI: 1629 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI