O după-amiază de relaxare cu barca zburătoare

TIPĂREȘTE

„Half day relaxing tour”, aşa se chema excursia care ne făcuse cu ochiul. Bine, multe altele ne făcuseră cu ochiul, agenţia organiza tot felul de tururi mai lungi sau mai scurte, mai scumpe sau mai ieftine, dar pentru noi acesta a părut ideală, căci urma să mergem cu o barcă rapidă (mamă, de când îmi doream eu fiţa asta!), deci să petrecem destul de puţin timp pe mare. În preţul de 55 de euro de persoană ni se promitea bălăceală la greu în celebra Blue Lagoon (nu se poate ca vreo zonă mai răsărită de pe glob să nu aibă o blue lagoon, se pare), apoi cină şi relaxare într-un complex de pe insula Ciovo. Plus că mai prezenta un avantaj: aventura urma să se desfăşoare a doua zi după-amiaza, deci nu era nevoie să ne trezim cu noaptea în cap şi aveam încă o dimineaţă la dispoziţie pentru paşnica plajă din Marina.

Am aflat toate astea de la o domnişoară drăguţă care patrona unul din standurile de prezentare de pe frumoasa esplanadă a Trogirului. Am încercat să obţinem o reducere, noi fiind 4 bucăţi, ea şi-a sunat şefa, pe Marija, care a rămas inflexibilă, noi ne-am gândit că na, aici nu suntem în Grecia, ăştia au sânge austriac în ei, ce atâtea discount-uri?! Dar nu ne-am supărat, nu se poate – nu se poate, am zis că da, mergem, am achitat un avans de 50 de euro, apoi domnişoara ne-a scris datele problemei pe un bileţel pe care l-a capsat de pliantul lor de prezentare, ca să nu existe nici un dubiu, probabil: deci 4 pax, saturday (01.08.2015), total 220 euro, to pay tomorrow 170 euro. Ne-a explicat că trebuie să fim la 15:15 la punctul de întâlnire de la sediul agenţiei, care se afla dincolo de pod, în Ciovo, ne-a desenat pe hartă traseul până acolo, a insistat să ne ducem cu maşina, căci vom parca gratuit la agenţie şi ne-a mai menţionat că barca avea capacitate de 6 persoane, deci s-ar putea să avem însoţitori pe parcursul excursiei. Ok! Let’s fun!

Ne-am setat în GPS adresa agenţiei şi, a doua zi la ora 15:10 eram deja acolo. Ne-a întâmpinat chiar Marija, căreia i-am achitat restul de bani şi care ne-a anunţat că nu se mai înscrisese nimeni la excursia noastră, deci urma să beneficiem de un tur privat. Mamăăă! Fiţă de fiţă! Ne-a condus până la un ponton unde erau ancorate mai multe bărci, una mai lucitoare decât alta. Ne-am oprit la una mititică şi elegantă (un Beneteau Flyer 6 SpaceDeck New; nu mă pricep de nici o culoare, am copiat şi eu din pliantul agenţiei, să mă dau mare). Aici l-am întâlnit şi pe skipper, pe numele lui Mario, un tânăr înalt şi simpatic, care ne-a explicat în câteva cuvinte ce o să facem şi pe unde, lucruri pe care le cam ştiam de la tânăra de pe faleză.

Şi am pornit, noi 4 plus cei 2, Marija şi Mario. Iniţial n-am înţeles de ce a venit şi Marija cu noi, apoi am priceput că de fapt n-a venit cu noi, ci cu Mario :). Dar nu m-a deranjat, chiar din contră, amândoi fiind nişte prezenţe extrem de agreabile. Barca a început să plutească pe întinsul apei, întâi lin, pentru că în port nu avea voie să meargă cu „viteză maximă”, apoi a pornit efectiv să zboare pe suprafaţa mării, cu vârful mult în aer şi fundul mult în apă! Iuhuuu! Senzaţia nu pot să v-o descriu în cuvinte, dar v-o recomand din tot sufletul! Nu-i bai că te stropeşte apa din toate părţile, până la urmă asta chiar e de ajutor într-o zi toridă de vară, dar trebuie să te ţii zdravăn cu mâna de ceva, că altfel rişti să zbori şi cine ştie pe unde mai aterizezi!

Am lăsat în urmă Trogirul, cu imensul lui port, ne-am strecurat apoi cu precizie printre insuliţe şi stânci, ne-am salutat din mers cu pasagerii altor ambarcaţiuni care se bucurau şi ei de mare şi de soare, fiecare cu ce viteză îi ducea barca, apoi, cam după juma’ de oră de la plecare, motorul „Flyer”-ului şi-a scăzut din nou turaţiile, ceea ce însemna că ne apropiem de prima destinaţie. În curând, tabloul ce ni s-a înfăţişat privirilor ne-a lăsat cu gurile căscate! Păi am mai văzut noi lagune albastre, dar asta le întrecea pe toate! O alternanţă absolut minunată de turcoaz şi albastru închis, pe care se legănau alene bărci şi bărcuţe, totul încadrat de un decor cu insule şi stânci acoperite de multă vegetaţie! Mario ne-a explicat că ne aflăm în dreptul a 3 insuliţe, cu nume imposibil (Krknjasi; a trebuit iar să mă uit pe pliant ca să-l pot scrie), iar petele de turcoaz sunt date de prezenţa nisipului pe fundul mării, acesta fiind de altfel unul din puţinele locuri din Croaţia unde se găseşte nisip.

Barca a fost legată la un mic ponton, pe una din insule, parcă mai răsărită decât celelalte şi am fost invitaţi să facem cam ce ne-ar trece prin cap timp de… cât vrem noi! Am convenit să ne întoarcem totuşi la barcă după vreo oră jumătate. Întâi şi întâi am vizitat mâncătoria ascunsă în spatele unui gard rustic de piatră, într-o grădină umbroasă şi îmbietoare. Am remarcat porţiile pantaguelice de prin farfuriile turiştilor, dar noi nu am servit decât o răcoritoare, aşa, mai mult ca să stăm puţin în decorul acela fain. N-am zăbovit mult însă, căci ne aştepta ceva şi mai fain: bălăceala în laguna albastră! De menţionat ar fi că micuţa plajă din dreptul restaurantului, umbrită din plin de pini parfumaţi prin care cântă cicadele, e tot cu pietricele şi că sunt pietre destul de mari şi în primii metri după ce intri în apă, aşa că papucii speciali şi-au făcut şi aici treaba cu succes. Dar după aceea, acolo unde apa are culoarea aceea turcoaz-deschis-de-vis, acolo chiar e nisip din cel mai fin! Iar apa caaaldăăă… şi limpedeee… N-aş mai fi ieşit din ea!

Am ieşit până la urmă, precum se vede, dar cu mare greutate şi cu regrete maxime. Ba am făcut şi câţiva paşi pe plajă, în sus şi în jos, şi câteva poze întru aducere aminte în serile lungi de iarnă… Am remarcat şi câteva proprietăţi private, ascunse sub copacii umbroşi şi m-am gândit că pentru unii accesul la Paradis e mai facil decât pentru alţii. Dar m-am scuturat repede de gândurile mârşave şi pline de invidie, mi-am amintit să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate lucrurile minunate pe care le-a plantat în viaţa mea, … mi-am adunat tribul şi ne-am îndreptat spre barcă.

Am petrecut altă jumătate de oră zburând pe marea de cerneală, alte slalomuri printre insuliţe şi bărci şi din nou încetinirea turaţiilor motorului ne-a indicat faptul că vom opri pentru a doua oară. În faţa noastră se profila un mal abrupt format din fâşii suprapuse de calcar alb, ceva în genul insulelor Kornati pe care le vizitaserăm cu câteva zile înainte. Mai în stânga o plajă cu pietricele, amenajată pe panta destul de abruptă, plină de oameni aşezaţi pe prosoape sau sub umbrele. În dreptul plajei, în apă, o trambulină unde se amuzau teribil câţiva adolescenţi. Drept în faţă, deasupra plajei se zărea şi complexul unde urma să servim masa, pe numele lui Laganini Beach Club. Dar mai ales se auzea! Sub formă de muzică de bar, evident, departe de a se număra printre gusturile noastre muzicale. De altfel nici ideea de beach-bar nu e chiar visul vieţii mele, dar acum ce să fac? foame mi s-a făcut, bănuţul l-am plătit, ce atâtea mofturi?!

Am acostat din nou la un mic ponton, iar imediat după noi au mai venit vreo 2 bărci asemănătoare cu a noastră, pesemne erau mai multe agenţii care îşi aduceau turiştii aici. Marija şi cu Mario ne-au condus printre canapele şi baldachine acoperite cu salteluţe albe şi pernuţe roz la o terasă undeva mai sus, căci uitai să vă spun că barul cu toate dotările lui se desfăşura în trepte pe terenul accidentat. De fapt, mai sus erau 2 terase, una acoperită şi alta în aer liber; ambele îmi aminteau mult de Grecia, probabil din cauza scaunelor şi meselor vopsite în alb. De altfel alb era culoarea care predomina la Laganini Bar, ceea ce nu era rău deloc. Pe ici, pe colo câte o pată de culoare reprezentată de câteva flori de leandri sau de pernuţele de le amintii. Chiar nu era un loc rău Laganini ăsta, doar că nu prea era genul nostru.

Ne-am strâns vreo 12-15 persoane, toţi turişti debarcaţi de pe „Flyere”. Am primit meniuri pentru băuturi, care nu intrau în preţul plătit al excursiei. Acesta cuprindea, pe lângă oferta de băuturi alcoolice şi nealcoolice, ceaiuri şi tot felul de neamuri de cafele (preţuri ca de bar de fiţe, exact! pe unele îmi era şi frică să le citesc), şi o pagină explicativă, adică un fel de „ce este şi ce vrea Laganini Bar”. Ascultaţi aici (traducere în română aproximativă): „Laganini Beach Club este un… Laganini Beach Club. Definiţia cuvântului Laganini: s-o iei încet, uşor; vine de la cuvântul lagan, lagano, adică s-o luăm încet, măi băieţi, ce atâta grabă?! ”). În acelaşi timp, locaţia ne promite „imaginea tulburătoare a mării, băuturi reci, vinuri fine, mâncare proaspătă, toate însoţite de un zâmbet.” În curând, pentru că am fost cuminţi, dar mai ales pentru că am plătit, am primit şi mâncare. Toată lumea la fel, ca să nu existe discuţii, adică pui cu cartofi prăjiţi. Isteţica mea vegetariană a beneficiat de clasicele paste cu roşii, nu că mâncarea noastră a fost cine ştie ce sofisticăreală. Dar a fost bine preparată şi gustoasă, deşi cam puţină.

După masă, ne-am retras pe plaja în pantă, la oarece depărtare de muzica house a barului, dar n-am mai avut chef de bălăceală. Am stat pur şi simplu pe pietricelele calde, privind când cerul care se iţea senin dintre frunzele copacilor, când marea cu imensitatea ei, cu culorile ei schimbătoare, cu zecile de bărci plutind uşor deasupra luciului întins. O altă amintire care o să-mi ţină de cald la iarnă!

Pe la ceasul când soarele îşi căuta pijamaua, ne-am urcat şi noi din nou în barca zburătoare, care în altă jumătate de oră ne-a depus la loc de unde ne-a pescuit prima dată, pe partea insulară a oraşului Trogir. Ne-am luat rămas-bun de la Marija şi de la Mario, le-am mulţumit pentru după-amiaza de adevărată relaxare pe care ne-au oferit-o, apoi ne-am recuperat maşina şi am pornit-o către casă. Neuronii mei, cel puţin, s-au declarat foarte relaxaţi şi mulţumiţi după această experienţă, chiar aplaudau de fericire. Şi unde mai pui că mi-am făcut şi damblaua să merg şi io, o dată, dom’le, cu o barcă de-aia rapidă!

---

VIZUALIZĂRI: 3025 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI