Am fost „La broscuța” și ne-a plăcut!

TIPĂREȘTE

În cadrul mini-circuitului de week-end proiectat pentru săptămâna imediat următoare lui 1 Mai de anul acesta, după primul obiectiv atins, respectiv mănăstirea Prislop, spre după-amiază ne-am îndreptat vertiginos spre următorul punct: Cîmpia Turzii. Scopul a fost vizitarea celebrei saline de la Turda, despre care auzisem şi citisem atâtea. Trebuie spus că în ultimii ani am vizitat şi salinele de la Tg. Ocna, Slănic Prahova, Praid, Ocnele Mari, aşa că voiam şi o comparaţie.

De la mănăstirea Prislop până la Câmpia Turzii sunt vreo 160 km, din care ultimii 10 pe autostradă. E ceva, nu? Nu ne grăbim, o luăm uşor, pe îndelete şi ne facem probleme că, fiind sâmbătă seara, e posibil să fie vreo nuntă la restaurant, care să ne strice odihna. Faţă de Haţeg, Câmpia Turzii pare un oraş mai măricel, dar păstrând un specific al oraşelor transilvane: curat, cochet, liniştit şi o arhitectură anume…

Găsim relativ repede pensiunea „La Broscuţa”, despre care aflasem de pe AmFostAcolo. Numele pensiunii vine de la faptul că locaţia înglobează un ştrand şi ceva terenuri sportive, din câte am înţeles, unde vara te poţi bucura de scăldat şi de mişcare. Intrăm în curtea pensiunii şi primul lucru pe care-l observăm este … petrecerea de nuntă organizată la restaurant!

Continuăm pe alee, ducem maşina la o parcare mai în spate. Suntem descumpăniţi, dar decidem ca, în caz de nevoie să plecăm, dacă nunta ne va putea afecta odihna… Mergem temători la bar unde este şi recepţia, anunţând că avem o rezervare, dar credem că nu vom „aplica” la ea, văzând nunta care este în toi. Doamna care ne-a întâmpinat ne linişteşte că la dumnealor, în Ardeal, nunţile nu ţin peste noapte, aşa că ne invită să luăm cazarea. OK, am zis, cred, dar… restaurantul fiind ocupat pentru nuntă, noi nu vom putea lua masa acolo în acea seară, aşa că va trebui să mergem în oraş. Nici o problemă, ni se răspunde prompt, există o terasă micuţă, cu o masă, unde putem servi ce dorim. Bun, am mai spus, convins că nu mai are cu ce să ne reţină, dar cum vom fi serviţi, căci este gălăgie, şi nu ne va putea nimeni auzi acolo, vom rămâne izolaţi. Şi de data asta suntem învinşi: la masă vom avea un dispozitiv, cu câteva butoane. Când apăsăm pe unul din butoane, se aude o sonerie discretă la un ceas special al celei care ne va servi, aşa că nu avem motive să nu rămânem. Mai puteam spune ceva?

Camera ne primeşte cu un aer plăcut şi ne surprinde prin felul în care arată. În afara patului matrimonial, care este de-ajuns de mare şi nu exagerat de moale, ideal ca să te poţi odihni bine, avem şi o canapea, o măsuţă şi două scaune. De asemenea, există aer condiţionat şi un TV cu ecran plat, situat undeva sus, într-un colţ. Avem şi un mini-bar cu de-ale gurii prin el…

Mobilierul este nou, modern, la fel ca obiectele sanitare şi finisajele din baie. Aici avem o cabină de duş spaţioasă, realizată prin compartimentarea cu cărămidă din sticlă nevada, avem o oglindă mare, cu două becuri în ea, sugerând senzaţia de lux şi lumină, avem foen. În afara faptului că nu avem balcon, nu ştiu ce defect să găsesc camerei!

Seara, pe terasă, constatăm că preţurile sunt accesibile, sistemul de comandă la distanţă chiar funcţionează, iar servirea este foarte bună. Vedeta serii a fost vinul casei, servit la carafă, un demisec de Jidvei, galben uleios la aspect şi… divin la gust. Ne-am odihnit bine peste noapte, iar dimineaţă am luat micul dejun în aceeaşi atmosferă primitoare şi prietenoasă din locaţie. Plecăm spre salină cu convingerea că într-o zi vom reveni. Mulţumim, „La Broscuţa”!

Finalul poveştii ne duce la vizitarea adâncurilor de la Turda – un loc cu adevărat modern, european, în care se văd străduinţa oamenilor şi investiţiile făcute. Ne convingem că este chiar meritată faima acestei saline şi înţelegem diferenţele faţă de celelalte saline din ţară. Gustăm senzaţiile tari la coborârea cu liftul cu geam a celor 13 etaje, apoi ne uităm în jur la joaca oamenilor, la bucuria lor de a fi acolo, în timp ce temperatura nu este mai mare de 12 grade Celsius. Turul salinei se încheie relativ repede, după aproape o oră şi jumătate, pentru ca apoi, după achiziţionarea unor mici suveniruri, să ne punem în mişcare spre casă, ştiind că ne aşteaptă un drum lung. Un week-end excelent, chiar dacă uşor obositor. A meritat.

---

VIZUALIZĂRI: 2202 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI